A tăcea e a fi complice. Canonizarea de legionari

Motto: ”Doamne ferește: Istoria parcă ne duce-n burtă/și parcă a uitat să ne mai nască,/preafericiții cu privirea scurtă/sorb borșul dogmei ce le plouă-n bască,/ făcînd spre lucruri zilnic reverențe/căci cine știe ce episcop doarme/în polonic, în coșul pentru zdrenț, în țevile acestor triste ame/unde Nebunul își clocește crima și ne omoară fiindcă ne iubește, când ne e foame desenează pește,/când vine frigul arestează clima, opriți Istoria – cobor la prima/ opriți la stația Doamne ferește (Mircea Dinescu, ”Moartea citește ziarul”, Cartea Românească, 1990.

Se întâmplă iar să vreau și eu, dar să nu pot să cobor din Istorie. La volan e Angelus Novus, un soi de ”om recent”, ca să-l citez pe H.R. Patapievici, în rândul sferelor angelice. Se întâmplă iar să vreau să tac. Și să nu pot. Ca să nu devin complice.

Nevoia de creștinism. Și de lideri ca lumea

Am convingerea că e nevoie mare de creștinism autentic, în aceste vremuri triste. În care manipularea are loc prin intermediul religiilor seculare. Cu ele se încearcă înlocuirea celor tradiționale ale lumii iudeo-creștine, întru mai eficienta demolare a civilizației. Dar știu că nu de orice fel de ”creștinism” este nevoie.

Mai știu că există lideri și lideri: reiese din textul biblic că una din trăsăturile lor de bază, când sunt buni cu adevărat, trebuie, dincolo de competențele și însușirile lor etice și intelectuale, să fie compasiunea pentru poporul lui Dumnezeu.

Aici cade la test până și marele prooroc Ilie. Un conducător altminteri extraordinar. Pentru că, de atâta elan și zel în credință, a uitat la un moment dat, cum reliefa regretatul rabin Jonathan Sacks, să apere poporul căruia îi slujea, ca profet.

Unde eșuează păstorii BOR? În ”canonizarea” unor zeloși legionari și fanatici antisemiți, clocotind de ură împotriva poporului lui Dumnezeu, în epoca cea mai neagră și asasină cu care s-au confruntat vreodată evreii. Dar și în calificarea drept ”cel mai mare teolog” a unuia dintre ei. Și în justificarea delirantă a părelnicei lor ”căințe”. De pildă a lui Dumitru Stăniloaie.

Ce păreri avea, între altele, ”marele” teolog

El avea îndrăzneala, necuviința, imbecilitatea morală și răutatea incomensurabilă de a scrie în 1941: ”Gazeta basarabeană Raza aduce știrea prea îmbucurătoare despre ultimul convoi al jidovilor din Chișinău, care au luat drumul spre pusta Rusiei, și astfel orașul a scăpat de lepra jidovească. După informațiile numitei gazete, plecarea jidanilor a mers în aceeași cadență și în restul orașelor basarabene. Așa să și fie – în Basarabia și în toate provinciile țării“. (”Telegraful român”).

Am regretat plecarea din funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei a lui Vasile Bănescu. Am avut dreptate să mă tem de ce va veni după plecarea lui.

Nu doar de evrei e vorba. Ci de trădarea românilor și a deptului lor la repere

BOR recade parcă într-un antisemitism infect, de vreme ce, fără jenă, încearcă să acrediteze că D-tru Stăniloaie (refuz să-l numesc ”preot”, sau ”părinte” pe un ins care n-a avut nicio tresărire de inimă să elogieze trimiterea la moarte a zeci și sute de mii de părinți și copii complet nevinovați, în ”culpă” doar pentru că erau evrei) s-ar fi ”dezis”, trădându-și în închisoarea comunistă tovarășii de credință legionară.

Acest ”uriaș” teolog, adulator al tuturor dictatorilor, al genocidului și trădător în slujba comunismului– un ”sfânt”? Dar atunci oare ce mai înseamnă sfințenia?

Dar atunci oare ce repere le oferă BOR, spre meditație, spre îndreptare morală, milioanelor de credincioși ortodocși, azi perplecși?

Ce surse de orientare valabile mai au românii credincioși, smintiți de manipulările presei și extremei stângi, care, cu o reprezentantă a refugiaților palestinieni în frunte, ca Francisca Albanese de la ONU, îl compară pe Hitler (aliatul lui Antonescu și al legionarilor) cu premierul democratic ales al poporului martirizat cândva de amândoi și de legionarii simpatizați de Stăniloaie?

Cum să înțeleagă ei că o atare comparație e a-i umili, ba nu, este și a-i ucide din nou pe cei 6 milioane de evrei exterminați în Holocaust, într-un genocid susținut cu monstruos entuziasm de Stăniloaie, de Ilarion Felea și Ilie Lăcătușu, ridicați și ei de BOR pe scutul ”sacru”?

Cum să înțeleagă ei diferența dintre cultura anulării, practicată azi de extrema stângă americană și occidentală și cea favorizată acum 85 de ani de Stăniloaie, citat de Andrei Cornea: ”S-au luat măsurile necesare ca în bibliotecile publice să nu mai existe cărți scrise de jidovi. – De dorit să fie înlăturate și cele din bibliotecile particulare“. Te întrebi (notează Andrei Cornea pe drept cuvânt) ”dacă părintele canonizat prevedea și scoaterea Bibliei din biblioteci: doar și ea fusese scrisă „de jidovi”!”

Am ”înnebunit” eu? Sau ei?

Sau poate cred mai-marii prea-fericiți că românii sunt perfect edificați despre tot și toate și n-ar mai avea nevoie de niciun fel de repere?

S-avem pardon. Scrie Tia Șebănescu, uimită de performanța de la UE a tovarășei lui Putin, Șoșoacă, citez: ”cei din sală se uitau la ea ca la un animal preistoric. O fi primit felicitări de la Kremlin? Și ea candidează la președinție și se vor găsi destui care s-o voteze. C-așa-i românul când se-nveselește: votează penali, drogați, proxeneți, proști, oferiți pe tavă de partide – după care se jelește. Candidatul Geoană (susținut de țara care l-a făcut adjunct la NATO?) se agață de cine se nimerește…” Dacă ați zâmbit ați făcut, ca Tia, ca mine, haz de necaz.

Dar nu e de râs, ci de plâns. Idolul vituperărilor antieuropene și al religiei filetiste, șoșociste, este Putin, comandantul de KGB al partriarhului care a blagoslovit armele unui genocid. Pe cel ucrainean. Erau probleme mari în lumea creștin-ortodoxă și înaintea canonizării unor legionari adulatori de genocid antisemit.

E de plâns cu atât mai mult cu cât BOR admite greșelile greșiților, dar pretinde că legionarii canonizați s-ar fi ”căit” și ”pocăit”. Și s-ar fi ”dezis” de păcate. S-au dezis ei de camarazii lor. Ar fi grotesc, dacă n-ar fi tragic faptul că, în cazul infamului ”sfânt” Stăniloaie, ”dezicerea” s-ar fi produs în pușcărie, sub autoritatea securiștilor regimului comunist, când ”marele” teolog ar fi ținut o cuvântare socialistă de îndoctrinare a deținuților politici.

Notează, în ”Ziariștii”, Vladimir Munteanu:  

Conform Anuarului IICCMER din 2016, „punctul culminant al reeducării l-a reprezentat ședința de club din ianuarie 1963 la care au participat peste 500 de încarcerați. Pretextul ședinței a fost reprezentat de eliberarea a 472 de deținuți, moment prin care Grupul Operativ Aiud (care implementa reeducarea – n. red.) voia să le confirme celor închiși «bunele intenții» ale regimului”. Cu această ocazie, preotul Dumitru Stăniloae a rostit, de la prezidiul adunării, un discurs despre incompatibilitatea dintre creștinism și ideologia legionară și despre dimensiunea anticreștină a crimelor legionare.

Discursul lui Stăniloae s-a încheiat cu un apel către deținuți (în majoritatea lor, legionari) în favoarea noii orânduiri sociale comuniste. Cităm: „Nu ezitați a vă rupe sufletește de o asemenea concepție depășită de vreme în toate elementele ei! Nu plângeți lângă zidul învechit și ruinat al organizației legionare, ci pășiți spre cetatea nouă care se construiește tot mai mândră în viața poporului român și pe ale cărei porți stă scris Cetatea Libertății! Cristos îmi spune mie: «Credincios, dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!». Dumnezeu nu cere cele ale Cezarului, nici să mă opun Cezarului. Nu trebuie să deduc din credință concluzii împotriva statului. Socialismul este rezolvarea radicală și definitivă a problemei sociale, o necesitate istorică a vremii noastre. Se va impune pretutindeni. E treapta nouă la care s-a ridicat omenirea în mersul ei necontenit înainte, o treaptă care nu mai poate fi dată înapoi”. Dixit Stăniloaie.

E curios cât de greu le intră multora în cap că nu e vorba doar de ei. Căci nu se termină cu evreii, ci cu o uriașă baie de sânge, posibil planetară, ceea ce începe cu ura pe evrei.

Pe o nouă ”treaptă care nu mai poate fi dată înapoi” s-a ”ridicat” și BOR. Picând ca îngerul căzut. Ce păcat. Vreau și eu, cât ai zice pește, să mă dau jos din această Istorie la prima. La stația ”Doamne ferește”.