Wagner, decapitat. Putin, dopat. Ucraina, față cu istorice victorii

Șeful serviciilor secrete ruse, Narîșkin, se preface că se bucură. Afirmă că-și vede țara în buza unui triumf precum cel obținut de sovietici în monumentala bătălie de tancuri cu naziștii, înfrânți în Belgorod, la Kursk, acum exact opt decenii. În realitate, avem toate motivele să presupunem că lucrurile stau pe dos.

Stop cadru: Prigojin și grupul Wagner

Ce se vede de sus, de unde a căzut avionul lui Prigojin, fie cu, fie fără el la bord? Se văd cimitirele militarilor recrutați de Wagner în pușcăriile ruse și căzuți pe front, nivelate de betoniere rusești și de mașini de turnat șapă, care toarnă peste ele beton, pietriș, asfalt. dulce e răzbunarea lui Putin. Amară va fi răzbunarea camarazilor celor de care-și bat joc regimul.

Se mai vede, răzlețit, alergând bezmetic încolo și încoace, un grup Wagner decapitat. Călărețul fără cap nu mai face doi bani, indiferent dacă șefii mercenarilor, cu tot cu nazistul ”Wagner”, alias Dimitry Utkin, comandantul operativ și fondator grupului, precum și cu șeful logistic Valery Cekalov, au mușcat din țărână împreună cu Prigojin. Ori dacă, improbabil foarte, s-au salvat tustrei, sau numai unul sau doi din ei în al doilea avion al grupului Wagner, cu destinația Baku, via Petersburg.

”E foarte probabil ca Prigojin să fie mort, dar dovada definitivă a morții sale nu există”, a admis ministerul britanic al apărării. Știe Putin pentru ce reține informații decisive. De pildă despre pasagerii celui de-al doilea avion, aterizat la Baku. Sau despre analizele ADN efectuate pe trupurile extrase din epavă. Dar nu se amețește, nu se înfricoșează și nu se debusolează așa o victimă ca națiunea rusă, ca să se poată menține în șa și pe grumazul ei tiranul?

Cum reliefa pe bună dreptate un comentator renan, ceața informațională are menirea ei. Provoacă ”teroarea necesară menținerii tiranului la putere să arunci pe de o parte pe piață teorii și conspiraționisme, să lași să se întrevadă implicarea Moscovei în doborârea avionului și satisfacerea implacabilă a instinctului vindictei dictatorului, iar pe de alta, să deschizi larg poarta altor indicii și explicații care mai de care mai aberante. Așa se ține țara în șah”.

Just. Are dreptate editorialistul de la Rheinische Post din Düsseldorf. Dar părelnic întăritul Putin, care exultă ca un atelt dopat, întrucât consideră că, prin uciderea lui Prigojin, și-ar fi întărit mușchii și și-ar consolidat autoritatea extrem de șubrezită, tot a băgat-o pe mânecă. Și, odată cu el, statul rus.

Contează mai puțin dacă Prigojin e mort sau viu. Contează, în fond, că a ieșit din scenă cu tot cu singura unitate din armata rusă care a cucerit ceva în ultimul an. Contează că Putin a simțit nevoia să-și întărească urgent autoritatea puternic zdruncinată, regizând o ieșire din scenă a șefilor Wagner care, indiferent dacă e reală, sau, foarte improbabil, fictivă, face clar mult rău moralului unei armate ruse, pentru care mercenarii au obținut succese terestre rarisime într-un război mergând pentru ruși din rău în mai rău. Cine le va obține de acum încolo?

Și contează, mai ales, că se erodează galopant prestigiul și autoritatea instituțională ale statului și comandamentului rus. Ceea ce, firește, depășește ce li s-a întâmplat patronilor grupului Wagner. Pe de altă parte, analiștii britanici au dreptate, desigur, să estimeze că ideea morții lui Prigojin are un ”efect profund destabilizator asupra grupului Wagner”. Și că, date fiind calitățile lui personale, ca și ale colaboratorilor săi, vidul de la conducerea mercenarilor va fi imens și foarte greu de lichidat.

Prezumtiva moarte a lui Prigojin n-a provocat maselor hohote de plâns. Nu știu mulți cărora le-au țâșnit șuvoaie de lacrimi auzind vestea uciderii lui Prigojin. Era un criminal de război și-un asasin în masă. Soarta lui e normal să ne lase moralmente rece, spre deosebire de a nevinovaților pe care Putin i-a ucis la pachet cu mercenarii.

Dar Wagner a constituit elita absolută a ”operațiunii militare speciale” și sufletul ei. Ce se va face Putin fără aportul militar al acestui grup? Are cu cine-l înlocui? N-are.

Indiciile înfrângerii Rusiei

Pe mult timp, cel puțin, nu-i va putea substitui. Cum nu are cum să-i înlocuiască pe combatanții experimentați uciși cu zecile de mii în Ucraina, din februarie trecut încoace. Nimic nu e mai edificator decât efortul constant, ascuns și parțial pe față al Rusiei, de a înrola săptămânal și lunar mase mari de militari.

Potrivit șefului serviciilor secrete militare ucrainene, Kyrlyo Budanov, ”Rusia se gândește să mai mobilizeze 450.000 de militari”. Rusia a mobilizat în toamnă 350.000 de militari și a continuat să mobilizeze pe ascuns, lunar, în medie, câte 21.000 de oameni.

Aceste cifre indică pierderi uriașe pentru o armată rusă care a intrat în război, în februarie 2022, cu aproximativ 200.000 de militari, dar e nevoită să înroleze anual câte un sfert sau o jumătate de milion de combatanți.

Nu e însă doar o chestiune de efective, de completare a rândurilor decimate ale unei oștiri. E, dimpotrivă, mai ales o problemă de calitate. Rusia și-a început campania cu profesioniști ca mercenarii, interesați să aibă sucdes și să parvină în calitatea lor de cuceritori ai Ucrainei. Au eșuat în primele săptămâni ale războiului. Apoi, în următoarele luni. Când Putin a trecut, în toamna trecută, la prima mobilizare de amploare, Rusia își pierduse în mare măsură armata de profesioniști. Rămăseseră mercenarii. Care nu mai sunt, iată, nici ei.

N-ar fi, deci, de mirare ca, în ciuda pierderilor mari pe care e cert că le-au suferit și ei, ucrainenii, întăriți de succesele mărunte dar constante de până acum, de armele occidentale pe care, fie și cu țârâita, continuă să le primească, precum și de moralul consolidat al unei armate căreia i s-au promis avioane F-16, va străpunge liniile de apărare ruse din sud și vor repurta un succes decisiv.

Indiciile biruinței ucrainene în sud și istoria bătăliei de la Kursk

Semnele lui se anunțau, la 25 august, în segmentele de front dintre Robotyne și Tokmak, unde se zvonea că ucrainenii ar fi pătruns dincolo de a doua linie defensivă de la Katsapni, că se dădeau lupte în satele Novoprokopovka și Novopokrovka, iar forțele Kievului se apropiau de Verbovo și Kopani, pricinuind pierderi grele rușilor, tot mai puțini capabili să-și suplinească efectivele. Se mai relata că serviciul secret rus, FSB, începuse să-și evacueze cartierul general din Tokmak, semn că rușii nu mai cred că pot ține acest oraș strategic deosebit de important pe drumul spre Melitopol.

Presupunând că e realist să se anticipeze cucerirea Tokmakului și prăbușirea frontului rusesc în sudul ocupat al Ucrainei, e greu de prezis ce se va întâmpla apoi. Pentru că, pe de o parte, nu se vede cum vor putea rușii apăra Melitopol și Crimeea, iar pe de alta se știe că administrațiile din Washington și de la Berlin sunt foarte creatoare în a reține arme și muniții, astfel încât să se împiedice o victorie categorică a Ucrainei și deci degringolada și năruirea oștirii statului mafiot rus.

Ucraina avansează metodic. Precum armata roșie în ofensiva antinazistă de acum 80 de ani. Curiozitatea faptului că ambele părți invocă eșuată ofensivă din punga dintre Belgorod și Oriol a Wehrmachtului, împotmolit în bătălia de la Kursk, nu schimbă datele fundamentale ale problemei. Dreptatea a fost atunci de partea rușilor, pentru că naziștii i-au atacat mișelește, încălcându-și angajamentele. Același modus operandi nazist a aplicat Putin în februarie 2022 când a cotropit Ucraina, violând promisiunile solemne ale Rusiei. Armata al cărei război e drept este a Ucrainei.

La Kursk a avut loc, acum fix opt decenii, cea mai amplă bătălie de tancuri din istorie. Ca de obicei, rușii n-ar fi câștigat-o fără ajutor occidental. Britanicii reușiseră să spargă cifrul nazist și au transmis Moscovei, după decodare, informația cheie, privind planul manevrei germane de învăluire a armatelor avansate din intrându-l situat în vestul Rusiei, la granița cu Ucraina. Stalin a avut timp să se pregătească, să prepare linii defensive puternice și să întărească masiv apărarea cu blindate pe frontul lung de 150 de kilometri, atacat de nemți. În final, Hitler, înfrânt, a ordonat suspendarea operațiunii Citadela, la care participaseră, doar de partea germană, 800.000 de militari, 1400 de avioane, 10.000 de tunuri și 4.000 de tancuri. Apoi a început ofensiva rusă care s-a oprit la Berlin.

Deloc de mirare că șeful serviciilor secrete ruse, Narîșkin, resimte o nesfârșită desfătare părelnică în a evoca această bătălie. La fel ca atunci, au făcut rușii în ultimele luni, anticipând ofensiva ucraineană demarată de Zalujni prin ample construcții defensive.

Există însă diferențe decisive. Pe care Narîșkin, agitpropul rus și agenții săi de influență de la Chișinău la București și de la Berlin la Tucker Carlson și Vivek Ramaswamy au grijă să-l treacă sub tăcere. Anglo-americanii ajută și de această dată tabăra al cărei război e just. Care însă nu mai e cea rusă. Iar la cârma Ucrainei e un erou evreu, nu Hitler. Ale cărui trupe erau în punga dintre Oriol și Belgorod departe de a-și recuceri țara.

---

Urmăriți-ne și pe canalul de Telegram al blogului pentru a primi cele mai noi știri, informații și analize: https://t.me/petreiancublog