Uriașa victorie laburistă și ce înseamnă pentru viitor

Laburiștii și-au zdrobit rivalii politici. După ce-au părăsit progresismul dezlănțuit și au găsit drumul spre centru, ar putea conduce un Regat Unit reechilibrat. Era și timpul: America e-n derivă. Iar Europa occidentală n-are armată, în afară de cea franceză. De la Brexit, continentul nu mai dispune de cea engleză.

Dar Vestul e în pericol mai mare decât oricând.

Nimic nu e mai important, deci, în acest moment, în care SUA se clatină sub o președinție cu deficit cognitiv catastrofal, iar mare parte din presa occidentală și-a pierdut orice urmă de credibilitate, prefăcându-se ”uimită” de degringolada morală și cognitivă a lui Biden, decât o Mare Britanie stabilă și puternică.

Dar cât de puternică va fi, de-acum încolo, Britania?

Alegerile din ziua națională a SUA au avut loc în Regatul Unit după sondaje clare, dând stânga laburistă puternic câștigătoare după 14 ani corozivi, care au erodat până peste poate dreapta.

Dar nu programul stângii laburiste care se pregătea să preia puterea la Londra îi interesa în ziua alegerilor pe comentatorii unei publicații naționalist-progresiste scoțiene, ci revendicarea de a se renunța la datoria elementară a identificării alegătorilor  cu buletinul, sau pașaportul.

De ce îi deranjează pe extremiști identificarea cetățenilor cu drept de vot?

Pentru că extremiștii n-au cum să ajungă ori să se mențină la putere într-un stat funcțional, ai cărui cetățeni votează în funcție de interesele lor legitime, iar nu un program ideologic fanatic. Or, mare parte din presa britanică e la fel ca mass-media mainstream de peste ocean: captivă stângii extremiste. Pentru ea nu contează ca Regatul Unit să rămână guvernabil și să funcționeze cum trebuie într-o lume tot mai complexă, ci, dimpotrivă. Vrea, așa cum cerea ”The Scotsman” în ziua alegerilor, să nu se pună bețe în roate votului ilegal al sutelor de mii și poate milioanelor de imigranți fără documente, care nu-și pot proba cetățenia. Pentru că acești oameni sunt chezășia opțiunii în favoarea toleranței pentru intoleranță. Ei populează un stat care refuză peren să aplice legea și să facă ordine. Ei susțin o putere care predă frâiele gloatei. Și, care ca în Scoția, introduce restricții draconice ale libertății exprimării, pedepsind cu amenzi exorbitante și chiar închisoare ca în România ceaușistă cuvântul liber, rostit inclusiv în familie, între patru pereți.

Laburiștii lui Keir Starmer i-au pulverizat pe acești național-comuniști scoțieni pro-islamiști, primii care au propus importul, din Gaza, de teroriști palestinieni ca ”refugiați”.

Partidul lui Starmer are în spate un deceniu și jumătate de opoziție

Au pricinuit-o  aberațiile extremiste, programele socialiste și rătăcirile antisemite, precum și dragostea de eurocrație, de care s-a făcut vinovat predecesorul lider laburist, Jeremy Corbyn.

Oamenii și antisemitismul lui au fost marginalizați de actuala conducere, iar la alegerile de joi s-a văzut sfărâmată și figura lor de proră, fostul laburist și marele antisionist pro-islamist George Galloway.

Starmer i-a mutat pe laburiști clar, spre centru, și își merită cu asupra de măsură victoria electorală. Britanicii așteaptă de la el o guvernare sobră, stabilă și eficientă, fără extremism de stânga, dar și fără scandalurile permanente care i-au zguduit, mai ales în faza lor finală, pe conservatori. Liderul lor, Sunak, și-a acceptat și asumat, elegant, înfrângerea.

Dar toate revoluțiile sunt cu cântec

La promisiuni nu-i întrece nimeni pe politicienii care vor să smulgă puterea rivalilor lor, bazându-se pe cârteala și nemulțumirile adesea nejustificate ale alegătorilor lor.

Electoratul așteaptă net prea mult de la Starmer. Care a promis un reset.

Or, deși pare a fi un om eminamente onest, inteligent și de caracter, nu va putea face minuni. Ar putea avansa doar dacă repatriază o mare parte din imigrația ilegală. Și, nu în ultimul rând, dacă adoptă un program economic în esență liberal, de dreapta, nepromis electoratului, nevalidat de alegători și detestat din rărunchi de mulți activiști ai partidului laburist.

Un viitor probabil?

Or, e mai probabil ca Starmer să reapropie Regatul Unit de o Uniune Europeană, care nu și-a rezolvat problemele, decât să izbutească unde au eșuat conservatorii în tentativa zăgăzuirii unei imigrații imposibil de integrat, care împovărează masiv bugetul statului, făcând dificilă sau imposibilă relansarea economică, a țării cât timp nu i se reduc cadourile sociale. Starmer riscă deci să aplice rețeta perdantă a unui program socialist, care conduce întotdeauna și fără excepție țările ce-l parcurg spre bălării, dezastru, sărăcie și mizerie.

Guvernul său nu va reduce, așa cum ar trebui, programele și cheltuielile sociale, ci va continua să împartă cadouri imposibil de finanțat. Averea țării se va topi. Va încerca s-o refacă, taxându-i pe investitori. Capitalul îi va fugi din țară. Economia va avea de suferit într-un moment în care e mai mare nevoie decât oricând de arme și arsenale, de întărirea armatei britanice și de amplificarea masivă a ajutorului militar acordat Ucrainei și Israelului, în confruntarea cu aventurile militare și agresiunile alianței totalitare, din care fac parte Rusia și Iranul.

Nu va dura mult și britanicii se vor revolta, extremele amenințând acut stabilitatea guvernării. Va suna atunci ceasul unui partid conservator refăcut din temelii și apt să redea patriei democrațiilor liberale moderne o mică parte din strălucirea ei de odinioară.