Democrațiile? Dar unde sunt? Despre paradoxul fascist al stângii

Partea a II-a

De ce se comportă stângiștii smintit? Ce anume apără cu dinții și cu forța? Revoluția? Puterea? Propria ipocrizie?

Liderul extremei stângi franceze, Jean-Luc Melenchon, a zis înaintea scrutinul legislativ de balotaj francez că a ținut ”cel mai scurt discurs” din cariera lui politică. Ce-a zis troțkistul Melenchon, care s-a aliat cu președintele Franței, Macron? Că ”dedică victoria lui de duminică Palestinei”.

Nu Franței. ”Palestinei”. Ai zice că evreii s-ar fi repezit în orașele din Gaza să violeze femeile și copiii din fâșie, să-i arunce în cuptoarele cu microunde, să-i decapiteze și să-i răpească din casele lor. Iar jihadiștii ar fi fost ”copii cuminți”.

Aici versiunea audio a acestui eseu:

Dar hai să nu ne facem iluzii. Nu pe palestinieni îi iubește Melenchon, (deși abuzează de numele lor ca să-și adjudece votul antisemit din Franța) ci pe asasinii jihadiști din Hamas, care au declanșat în octombrie războiul din Gaza masacrând, violând și răpind populație evreiască pașnică și de stânga din proximitatea fâșiei. Dar întru combaterea ”extremismului” de dreapta, și blocarea accesului la putere al anti-imigraționiștilor cu Melenchon s-a aliat Macron. Trăiască Franța de extremă stânga, antisemită, a alianței lor? Comunistul-hitlerist e sigur că va câștiga.

Cazul american

Pe colegii săi americani îi ajută New York Times. Care atacă la baionetă libertatea de exprimare, afirmând, într-un editorial, că ”primul amendament al Constituției SUA” (care apără această libertate, garantând democrația) ar fi ”scăpat de sub control”. Pentru că beneficiază de ea Elon Musk și o poate folosi ca să-l ajute pe adversarul politic al actualei puteri de stânga (și extremă stânga) de la Washington.

A controla exprimarea, opinia, gândirea și religia este o revendicare totalitară, fascistă. În această cheie trebuie citite și campaniile obsesive din Franța și Germania împotriva ”dreptei populiste” și a ”urii” ei prezumtive pe ”democrația liberală” și pe societatea presupus ”deschisă”. Or, ”cine zice, ăla e”.

Pe mulți, mințitul permanent și insolent, pe model goebbelsian, i-a convins că realitatea ar fi așa cum o falsifică ideologii. Nici dreapta populistă nu e, ce-i drept, lipsită de mari probleme. De o doză de imbecilism moral putinist. Ori de antisemiți. Dar realitatea e că apariția ori ascensiunea ei, fie că se numește Boris Johnson, Milei, Trump, RN, AFD, Meloni, sau Fratelli d’Italia se datorează urii stângii pe democrația liberală și încercărilor progresiste de a deschide societatea dușmanilor ei islamiști, care doresc la fel de fierbinte s-o închidă, pe cât vrea Putin să distrugă lumea liberă.

Comună și fundamentaliștilor religioși islamici și progresiștilor, ura pe democrația liberală e ușor de detectat pretutindeni unde stânga atacă la baionetă instituțiile ei fundamentale, iar islamiștii se dedau la acte de teroare și antisemite. Și unii și alții detestă din rărunchi, pe lângă libertatea exprimării celorlalți, națiunea. Fără de care nu poate exista democrație. Căci poporul e demosul chemat să exercite puterea în ceea ce pe filiera etimologiei grecești se numește ”democrație”.

Ofensiva cu arme de distrugere în masă împotriva națiunii ca temei al democrației

Spre paguba libertăților democratice, stânga (franceză) muncește silitor, de mult, la modificarea sau înlocuirea națiunii și edificarea unei Uniuni Europene capabile să se substituie democrației – de vreme ce nu există un ”popor european”.

Uniunii Europene și birocrației care o conduce nedemocratic și adesea antidemocratic li s-au alocat, de-a lungul anilor și deceniilor, tot mai multe atribuții. Drepturile omului au fost reinterpretate, redefinite și lărgite până la anihilare. S-a decretat că de ele și de toleranță ar trebui să se bucure înainte de orice și de oricine acel segment imigrat, care le refuză celorlalți cu obstinație orice drepturi și orice toleranță.

În consecință, democrația a devenit irecognoscibilă în Vest. Unde o calcă în picioare, sistematic, o alianță fascistă a extremei stângi cu islamiștii provenind dintr-o imigrație scăpată complet de sub control, care importă antisemitism, misoginism și violență sub ochii activiștilor progresiști.

Această alianță contra naturii menită să demoleze civilizația iudeo-creștină îi apără pe răufăcători de cetățeni și alegători, pentru voturile cărora comuniștii, socialiștii și ecologiștii ies în stradă, dimpreună cu interpușii teroriști ai ayatolahilor, chipurile ca să avertizeze poporul ”împotriva fascismului”.

De ce-și dă stânga cu stângul în dreptul?

De ce face stânga toate acestea? Nu pretind progresiștii că-i apără pe cetățeni de ”fascism”? De ce militează ei pentru desființarea poliției și aducerea de imigranți care nu vor sau nu sunt lăsați să se integreze? Sunt ei, oare, naivi? Nu știu ei că politica lor va sfârși prin a întări pste măsură dreapta?

Stânga extremă face toate acestea pentru două lucruri. Pentru putere, care e singura categorie cu adevărat importantă din unghi postmodern și neomarxist. Și, doi, pentru proiectul ei de suflet: distrugerea lumii care o poate demasca.

Minciuna și mendicitatea ei pretinde să-i apere pe cetățeni de fascism, în timp ce îi resimte ca pe dușmani chipurile ”fasciști” ce trebuie nimiciți, întrucât au potențialul de a vota dreapta, nedorind neapărat desființarea propriei limbi, națiuni și democrații și, deci, de a fi un veșnic pericol pentru perpetuarea la putere a stângii radicale. Iar ca să nu mai poată vota, trebuie distruși ori ei, ori democrația, în mod ideal, întru mai buna aburire, în numele democrației.

Datul cu stângul în dreptul a funcționat. De ce n-ar merge, deci, în continuare?

Până acum, stânga a repurtat succese politice remarcabile, arătând constant cu degetul spre adversarul politic radical, populist, spre a șantaja concomitent forțele democratice, de centru, amenințate să fie tratate drept ”fasciste”, dacă nu aderă la fascismul stângii.

”Nu ești de acord că ne trebuie imigrație nelimitată din țări musulmane, în care antisemitismul este acasă la el? ”Vrei” tirania! Militezi pentru control la granițe? Ești patriot? Ești ”suveranist”! Militezi pentru societatea ”închisă”! Nu ți se pare justificat Green Deal, în condițiile în care China și restul lumii își bat joc de el? Ești, deci, ”fascist”! Nici un cetățean demn nu te mai poate vota! Propagi ura pe democrația liberală! Trebuie să fii anulat!”

Cu asemenea pseudo-argumente am ajuns să nu ne mai suportăm reciproc. Am ajuns să evacuăm din panoplia democrației dezbaterea și logica, să ne sărim mutual la beregată. Dușmanii noștri exultă. Mai grav e că au dreptate să considere că ne auto-desființăm democrațiile. În așteptarea unui nou ”Führer”, suntem împinși spre tiranie cu argumente ”democratice”, care sunt, de fapt, ideologie pură și fanatism religios ateu.

Crezând cu zel în dogma stângii, potrivit căreia demonizații Netanyahu, Milei, Meloni sunt ”de la diavol”, (sau ”Hitler”) o americancă zicea recent că l-ar ”vota chiar și pe un Biden mort”, doar ca să nu iasă celălalt.

Suntem de vină, desigur, și noi. N-am respins ipocrizia neo-marxistă destul de ferm. N-am spus destul de des, de clar, de răspicat că acești oameni ”nu sunt Hitler”, și că a susține această minciună este, într altele, propagandă comunistă și a minimaliza crimele în masă ale liderului nazist, umilindu-i victimele.

Prea mult timp am interiorizat mantrele fasciste ale stângii, miturile și obsesiile progresiste, le-am asumat, ne-am speriat, ca păsările de pe câmp, de sperietori de ciori, crezându-ne într-un veritabil și mortal pericol politic, când de fapt doar stânga extremistă risca, pe drept, să fi alungată, vremelnic, de la putere.

Vom putea sparge acest cerc vicios? Se va vedea în următoarea rundă a alegerilor franceze, în scrutinul legislativ britanic și german și în cel prezidențial, american.