Ce n-a înțeles stânga despre Trump? Mega Maga, minoritățile și democrația

Republicanii au repurtat o mega-victorie în alegerile de la 5 noiembrie. Una, cum nu se poate mai clară. În care Trump s-a impus net până și în comitatul din Minnesota al lui Tim Walz, nefericita opțiune ca ”vicepreședinte” a perdantei Kamalei Harris. Iar republicanii nu mai aveau foarte mult și ”înroșeau” albastrul New York, în Big Apple votând mai mulți cetățeni de toate etniile și rasele decât oricând, inclusiv mulți negri și latinoamericani, în favoarea presupusului ”Hitler”.

Democraților li s-a făcut buba

Și doare. Doare rău. Era de așteptat ca acest mega-triumf al mișcării ”Maga”, legitimând tot ce detestă stânga șic și extremistă mai tare, să provoace în tabăra progresistă stingerea luminii, confuzia, haosul, perplexitatea, șocul, apocalipsa.

Era firesc, pentru că buba acestei stângi e la cap. După îndoctrinarea Vestului, căruia i s-a impus adoptarea de politici identitare sinucigașe, discriminând puritan anumite grupuri în favoarea altora, elita woke a început să creadă în propriile fantasmagorii. Și să-și imagineze că poporul american ar fi îndrăgostit de neomarxism și postmodernism.   

Și acum? Pe cine să dea vina maoiștii în fața unei victorii electorale covârșitoare a conservatorilor?

La bursa antiamericanismului

Pentru ideologii stângii și subțirica elită snoabă și arogantă din bogatele și semețele metropole de pe coasta de est și de vest a Statelor Unite împărțitul vinovățiilor nu e și nu va fi o problemă insolubilă. Se va rezolva rapid, culpabilizându-se americanii cu ajutorul presei arondate, prin definiție antiamericane, adepte a cenzurii, a suprimării, ca valori americane, prea periculoase pentru un popor nedus la biserica progresismului, a libertății de gândire și exprimare. Vina se va da valorilor acestei Americi, pasămite ”reacționare, rasiste”, colonialiste, fasciste naziste”.

Care însă lipsește, în mare măsură, din realitate. Care nu există decât în capul și deconstrucțiile ideologilor și în marginile cele mai insignifiante ale societății americane.

Fascismul stângii (vezi notele) și reacția americană

Ce există realiter și a făcut ravagii nu doar în Statele Unite, ci și în vestul Europei?

Există, și am mai scrie în repetate rânduri despre el, ceea ce am numit ”fascismul stângii”, (1) politicile neo-identitare, situate nu foarte departe de rasismul și antisemitismul naziștilor, de la care activiștii woke au preluat ura pe evrei și pe albi, pe creștini, pe heterosexuali, pe orice ține la valorile tradiționale, iudeo-creștine.

La toate acestea, americanii au ripostat, cu tot cu mare parte din minorități, făcându-i zob pe democrați nu doar pentru că economia n-a funcționat sub Harris și Biden. Nu doar din cauza inflației. Sau a imigrației debordante care a accelerat liftul luat de criminalitate.  Și nici, neapărat, din cauza crizelor externe iscate și perpetuate de împăciuitorismul administrației democrate, prea-plecate mai ales în fața unui regim abject precum cel islamist, iranian și lașe în fața celor de la Moscova și Beijing. Ci și, ori poate mai ales, din cauza valorilor.

Istoria și revizionismul ei subtil

Unii observatori, prea leneși ca să privească în profunzimea cauzelor polarizării americane, îl acuză pe Trump de populism, spre a disculpa erorile administrației Biden-Harris și a acredita că ”toți” ar fi greșit, (deci nimeni), întrucât nimeni n-ar fi mai breaz decât alții etc, etc. Ni se sugerează echivalențe inexiste.

În realitate, populismul și extremismul, ca și trădarea aliaților Americii au început în SUA cu stângiștii, în speță cu administrația Obama, a cărei a treia ediție, cea mai rea, a fost guvernul Harris-Biden.

Trump n-a fost inițial decât o reacție ne-ideologică, spontană și popular-viscerală la această degradare galopantă, dictată de ideologia neomarxistă a stângii, iar apoi, ca victimă de atentat și de vânătoare de vrăjitoare mediatică și juridică, a devenit un simbol al curajului și al persistenței aderenței la valorile tradiționale, libertare, americane.

Nicio analiză nu funcționează dacă nu ține seama de natura axiologică a conflictului intern din Vest, tranșată, pe moment, de electoratul american.

Ce n-a înțeles elita de stânga, iar americanii s-au ostenit să explice

Henry Olsen, un sagace comentator și analist politic american, care nu s-a lăsat dus de nas de sondajele de opinie, acreditând imaginara ”cursă cap la cap” și a prevăzut, ca și autorul acestui blog, o victorie covârșitoare a dreptei în alegerile prezidențiale, explică foarte clar, într-un editorial publicat de New York Post, secretul zdrobitoarei înfrângeri a stângii. Potrivit lui, prin fulminantul come-back al lui Trump, americanii au semnalizat ”fudulei elite” (din Washington și presă) că nu doresc, cum credea establishmentul, să li se fure cât mai grabnic  normele tradiționale”, (spre a fi înlocuite, nota mea, cu demente reglementări progresiste).

I s-au mai pus în vedere elitei de stânga și alte chestiuni elementare. După cum relevă Olsen, între altele, că nu e ok defel ca guvernanții să se preocupe mai degrabă de binele altora, de departe (și, nota mea, în special de binele dușmanilor Americii și aliaților ei) decât de al americanilor. Ori să-și închipuie (ca neo-maoiștii și postmodernii woke) că americanii ar fi inerent rasiști, represivi și obsedați de rase și de identități sexuale sau de gen.

Or, americanii nu l-au votat pe Trump ca să pună capăt democrației. Și ”nici nu-i văd victoria ca fiind ”sfârșitul ei”, ci ”consideră dominanța culturală și economică a acestei elite (de extremă stânga) ca o repudiere a democrației”. Pe drept cuvânt. Trimițând la poate cel mai celebru pasaj al Declarației de Independență americane, Olsen se întreabă legitim și justificat: ”oare care parte din ”oamenii au fost creați cu toții egali” n-a înțeles elita?”

Iată care e parte din substratul mult demonizatei atitudini ”Maga”. Și motivul pentru care crescânde segmente ale minorităților etnice și rasiale i s-au raliat, la aceste alegeri, mai mult chiar decât la celelalte, lui Trump. Pe care tot mai mulți îl percep nu ca pe o amenințare, cât ca pe un posibil aliat în calitatea sa de adept și protector al valorilor (democratice) americane. Victoria republicană e, în context, o reacție a acestor valori, în speță a celor care le împărtășesc, la dictatul axiologic și politic antinațional și deci și antidemocratic al ciocoimii progresiste, a protipendadei woke, a aristocrației și oligarhiei globaliste, de extremă stânga. Care a pus de la mijlocul secolului XX de o revoluție neo-marxistă, ajunsă în ultimele două decenii, cu ajutorul unor astuții lingvistice manipulând termeni ca diversitatea, echitatea și incluziunea la un apogeu insuportabil, astfel încât a declanșat un soi de contrarevoluție pașnică,  la urne.

O notă de plată piperată

Cu sprijinul oligarhiei, democrații au investit fonduri colosale, menite să le aducă  biruința la urne: averi gigantice, de multe ori mai mari decât cele aflate la dispoziția republicanilor, ajutați financiar de Elon Musk. Iar ca să se eternizeze la putere, înfumurata stânga democrată și suficientul grup oligarhic dindărătul ei au cheltuit alte sume fabuloase și resurse astronomice cu scopul de a acredita pe veci dogme ideologice și a răspândi proiecții ale propriilor intenții antidemocratice, menite să le transforme adversarul politic în inamic public, în ineligibil ”rasist”, ”nazist” și ”gunoi”.

Farmecele progresistului Cavaliere Cipolla, spre a evoca nuvela lui Thomas Mann, Mario și Vrăjitorul, n-a ținut. Cacealmalei socialiste, postmoderne, i s-a plătit sec. Democrații au recoltat un rezultat electoral diametral opus eforturilor și investițiilor lor întru hipnotizat o lume. Au semănat vânt și au cules furtună.

La urne, americanii i-au dezavuat ferm și categoric. Mega-victoria ”Maga” nu înseamnă însă că americanii ar respinge democrația, diversitatea sau echitatea. Ci doar că nu acceptă să fie tratați de infatuata oligarhie rasist și ca inferiori, în numele ”identităților” și ”victimelor” reale sau închipuite ale ”Americii”, sub eticheta unei părelnice ”democrații” și a unei false ”libertăți”, ”diversități” și ”echități”, toate inechitabil, nedivers și iliberal repartizate. Iată, de fapt, dincolo de incompetența Kamalei Harris și de inepția consilierilor ei trufași, ce s-a întâmplat în scrutin.

Democrații au plătit la vot prețul piperat al rătăcirii lor, o sminteală care îi va costa din păcate net mai mult pe cetățenii de rând ai Statelor Unite, ca și pe toți oamenii de bună credință din lume, care se bazează, ca israelienii și ucrainienii, dar și ca românii, pe ajutor american. Și nu e clar dacă vanitoasa și țanțoșa elită va învăța ceva din naufragiul ei.

––(1) https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/fascismul-stangii-1797241.html (”Naţional-comunismul ceauşist a reeditat buna înţelegere dintre extreme. Mai nou, lumea civilizată se vede cotropită de fascismul stângii care strigă tare „fasciştii“ ori de câte ori conservatorii îndrăznesc să pună la îndoială vreun nou produs de bază al teoriilor şi pseudogândirii politic corecte proprii corifeilor tuturor geniilor staliniste. Că acest tip de fascism nu se lasă ţinut în frâu de nişte simple graniţe e clar. Le traversează, ca atare, vesel. Cu atât mai vesel cu cât fascistul stângii n-are altceva mai bun de făcut, de vreme ce, spre a-l parafraza pe Hayek, n-ar fi el socialist dacă ar înţelege măcar un pic economie.”)

Și aici: https://petreiancu.com/2024/07/03/democratiile-dar-unde-sunt-despre-paradoxul-fascist-al-stangii/