Trump, UE, Groenlanda și geopolitice

Președintele SUA a continuat să inflameze spiritele, Donald Trump cerând generalilor săi ”un plan” de ”invazie în Groenlanda”.

Apărarea insulei ar consta, potrivit președintelui american, din ”două sănii trase de câini”.

Ca-ntotdeauna, Trump nu face economie de glume, spre exasperarea ideologilor stângii, care se scutură de groază și fac frecvent apoplexii, când aud, de pildă, că liderul Casei Albe s-a auto-proclamat, cum a făcut luni, 12 ianuarie, ”președintele Venezuelei”.

În replică (la pretențiile americane asupra insulei arctice), Germania și UK au lăsat-o mai moale cu Groenlanda și cu boscorodirea lui Trump.

Cancelarul german Merz a manifestat înțelegere pentru ”grija SUA cu privire la ameliorarea securității” în insula arctică autonomă, aparținând de Danemarca. Aflat în India, Cancelarul a sugerat că îmbunătățirea securității Groenlandei ar putea avea loc ”în cadrul NATO”. În termeni similari se exprimase și executivul laburist de la Londra. Subiectul va figura azi pe agenda discuțiilor șefului diplomației germane Wadephul cu omologul său american Rubio, la Washington.

E probabilă anexarea cu forța a Groenlandei de către Statele Unite?

Defel. America va încerca mai întâi să convingă guvernul de la Copenhaga să-și flexibilizeze pozițiile și să încaseze bani și alte avantaje în schimbul cedării controlului asupra unui teritoriu autonom pe care, până acum, l-au neglijat vinovat și danezii și europenii, ignorându-i poziția strategică extrem de vulnerabilă la un eventual avans ruso-chinez și carențele securității sale.

Dar nu este exclus ca, dacă antitrumpismul obsedant al religiei anti-Trump, alimentat de profesorii universităților americane controlate de extrema stângă prevalează asupra rațiunii, iar europenii nu găsesc o formulă convenabilă și Statelor Unite și Bătrânului Continent, să se ajungă la o ruptură, care ar putea lesne duce și la implozia Alianței Nord-Atlantice. Or, nimeni nu poate avea în Europa interesul să ajungă la aruncarea în aer a NATO pentru o întindere de gheață din nordul oceanului Atlantic.

Mâna de locuitori groenlandezi (nu sunt în total decât câteva zeci de mii, în marea lor majoritate inuiți susținuți de ajutoare daneze) pare să refuze cotropirea insulei arctice, la fel ca Danemarca vânzarea ei. Nu e clar de ce.

85% din groenlandezi refuză, aparent, perspectiva de a deveni americani. Nici asta nu e clar de ce, dacă nu pentru că oamenii sunt subvenționați de Copenhaga la greu și nu vor să-și asigure existența autonom.

Nu e clar, în fine, de ce Danemarca nu poate propune o extinsă prezență militară a SUA în Groenlanda, care să facă inutilă invazia sau vânzarea teritoriului, revendicat de altfel repetat de și sub președinții Andrew Jackson și William Taft, de vicepreședintele Nelson Rockefeller, precum și de secretarii Departamentului de Stat William H. Seward și James F. Byrnes, ca și de toți promotorii doctrinei Monroe.

Are insula zăcăminte?

Probabil. Deosebit de interesantă ar fi pentru pământuri rare, asupra cărora China comunistă are un cvasi-monopol dezastruos pentru Vest, mai ales dacă Beijingul invadează Taiwanul, iar SUA, scufundată în doctrina Monroe, evită să apere insula chineză, amenințată de Beijing. Pentru că Taiwanul nu face parte din ”emisfera occidentală”.

Dar în Groenlanda lipsește în mare măsură infrastructura necesară exploatării minereurilor eventuale. Ceea ce nu sperie un imperiu de mijloc construit parțial pe sclavie.

Strategic vor, deci, insula și îi dau de mult târcoale deopotrivă comuniștii chinezii și putiniștii ruși.

Dar ultimii nu mai pot mai nimic, de când Putin i-a aruncat în perdanta și costisitoarea aventură sângeroasă a invaziei în Ucraina. Iar chinezii au mari dificultăți să ajute Iranul să scape de revoluția care le-ar lua tiraniilor răsăritene încă o bază petrolieră și militară, după Siria și Venezuela, ceea ce ar constitui un veritabil cataclism pentru Beijing și un coșmar pentru Moscova.

Or, de această dată, Revoluția iraniană chiar are toate datele sociologice și politice să aibă succes, de vreme ce mullahii și-au pierdut ca niciodată baza de putere, întrucât protestele, ca întotdeauna când se scrie istorie în Iran, au început din bazar, de la negustorime, nu de la studențime și nici de la femei.

America lui Trump are un interes vădit să ajute Revoluția să aibă succes. Inclusiv într-o manieră spectaculoasă, care să credibilizeze politica externă americană chiar dacă Iranul nu intră, geografic, în aeria de interes a doctrinei Monroe. Căci intră în aria ei de interes geopolitic. Din contra, a lăsa regimul islamist să se mai stabilizeze o dată fără să fie lovit din greu de forțele americane ar fi o greșeală strategică de amploare, căci l-ar discredita pe președintele SUA și ar da o neprețuită gură de aer islamismului, Moscovei și Beijingului, marii și periculoșii rivali actuali globai ai superputerii.