Despre ce e vorba în revoluția iraniană? Despre apropiatul sfârșit al regimului islamist

S-au împlinit azi două săptămâni de la debutul protestelor. Ce fel de revoluție se face în Iran? E despre stânga? Despre dreapta? Doar despre economie, cum au sugerat, vreo două săptămâni, mediile de stânga și de extremă stânga din Apus?

Au ieșit în stradă, în ultimele zile, mase de oameni, inclusiv”în cele mai religioase orașe ale Iranului, în Qom și Mashhad. Și în cele mai seculare, ca Rasht și Anzali”, scrie în New York Post iranianul Mani Basharzad, într-un comentariu despre ”Sfârșitul apropiat al mullahilor”: ”The end is near for Iran’s mullahs”.

Până una alta, însă, regimul produce pe bandă rulantă martiri. Sunt sigur sute, dacă nu chiar mii. După cum relevă apelurile medicilor din cele mai diverse orașe. Și imagini din morgile în care mame și tați își caută fiicele și fiii.

Revoluția cui?

Se apropie vertiginos regimul mullahilor de capătul său sângeros? Așa cred. Așa am intuit, încă din primele ore și zile ale ridicării curajoase a iranienilor. Iar acum se confirmă că e vorba de o revoluție în toată regula. A cincea, antiislamistă, iraniană. Și că în cauză e voința unui popor întreg. E voința bogaților și săracilor, a religioșilor și ateilor, a stângii și a dreptei. Mai toți speră în prezent în Reza Pahlavi, figura de proră a protestelor, mai mult decât doar ”prințul moștenitor” al tronului iranian.

Mai toți își doresc revenirea regelui, restaurația, o monarhie constituțională, o democrație veritabilă. Una demnă de un popor persan minunat, dotat cu o multimilenară cultură, egalată în zonă, în măreția ei, doar de a evreilor.

Basharzad evidențiază ceea ce pare un autentic miracol. Pentru debarcarea islamiștilor, au ieșit în masă, în stradă, la Teheran, locuitorii ”celui mai șic și mai sofisticat cartier al capitalei: bogătașii din Pol-e-Romi, ale cărui vile și palate au prețurile celor de la Londra”. Și ei au ieșit pentru că i-a chemat fiul șahinșahului, Reza Pahlavi.

Coordonatorul revoluției

Mi s-a bătut obrazul acum două săptămâni, când l-am pomenit din nou pe prinț. ”Cum, domnule Iancu, șahul? Păi nu știți ce le-a făcut el iranienilor cu serviciile sale secrete?”

Ba știu. Ca să-și impună terapia de șoc a modernizării, la decenii după cea din Turcia post-otomană a lui Atatürk, șahul se folosise din plin de serviciile sale secrete. Iar represiunea alimentase revolta care avea să-i aducă la putere pe mullahii criminali în masă. Dar între timp au învățat toți, în Orientul Apropiat și Mijlociu, ce înseamnă ”raiul” islamist. Unul chiar mai infernal până și decât cel comunist. Care a însemnat țări și generații distruse și genocide fără număr, din Iran până-n Afganistan și Pakistan, și din Irak și Libia până în Gaza, Yemen, Liban și Sudan.  

Iată de ce apelul pe Instagram lansat de fiul șahului, Reza Pahlavi, ca iranienii să iasă joi și vineri în masă, în stradă, a primit aproape trei milioane și jumătate de like-uri. Fiind atât de viral încât, după cum amintește Basharzad, l-au văzut 88 de milioane de oameni. Un ”record absolut pentru secțiunea în farsi a rețelei de socializare menționate.”

De ce e Pahlavi așa de popular? De ce s-a revoltat un popor întreg?

De ce s-au ridicat iranienii, de la stânga la dreapta, de la săraci la bogați, de la religioși la agnostici și viceversa? Pentru că poporul iranian s-a edificat. A aflat scăldat în lacrimi că există rele mai mari decât tentativa de modernizare a Iranului întreprinsă până acum o jumătate de veac de șah. Și ce gust are orbirea, căderea în zel și obscurantism medieval.

Pentru că, potrivit lui Basharzad, ”această revoluție nu e despre stânga sau dreapta. E despre un popor care vrea să fie o națiune, iar nu ummah” (cum numesc islamiștii țelul colectivismului islamist, având în centrul său ideologic utopia colectivității musulmane). Pentru că ”iranienii vor să fie cetățeni, iar nu soldații unei cauze islamiste reacționare”. Pentru că națiunea iraniană vrea să-și”recupereze sufletul”. Și-anume ”duhul civilității, nu al barbariei islamice”. Și a hotărât că vrea să fie un duh patriotic, nu al internaționalismului terorist al Gărzilor Revoluționare.

Cum aș putea să nu fiu alături de acest popor al fascinantei culturi persane și solidar cu lupta sa dârză pentru libertate și pentru demnitate, în fața monstrului jihadist?

Cum aș putea să le ignor eroismul celor ce-i înfruntă pe asasinii adolescentei Nika Shakarami, fata de 16 ani care le-a rezistat torționarilor, deși au violat-o și-au ucis-o?

Cum să nu-i disprețuiesc din rărunchi pe cei care îl supun vituperărilor pe Reza Pahlavi, care a promis să conducă tranziția țării la democrație? Și pe cei care, în plină tăcere lașă a Vestului, nu se rezumă să-l critice când merită boscorodirea, ci îl demonizează pe singurul lider apusean care a vorbit din capul locului și i-a amenințat pe potentații regimului, somându-i să nu tragă în protestatari, dacă nu vor să vadă armata SUA intervenind? Să fi propus revoluționarii iranieni degeaba numele de ”Trump” întru rebotezarea unei străzi din Teheran?

Întrebarea i se adresează acum și președintelui american. Până când, domnule Trump?

Vei sta, domnule Trump, cu mâinile în sân în fața muntelui de probe că regimul islamist a trecut la o represiune sălbatică? Nu știi că ai o răspundere, de când Israelul și SUA i-au umilit pe fanatici în vară, dovedind și credincioșilor musulmani în războiul de 12 zile că tirania teocratică nu e în stare nici măcar să-și apere țara? Și de când amenințările tale la adresa regimului islamist i-a încurajat pe iranieni să se expună gloanțelor represiunii, într-o nouă revoluție?

Se roagă fierbinte de tine copiii, îndoliații orfani iranieni. Și părinții martirilor. Îi vei ignora? Vei accepta discreditarea prin pasivitate? Te vei complace în dolce far niente, după ce ai promis repetat să intervii?

N-ai afirmat în vară că israelienii știu unde se află ayatollahul Khamenei, și numai intervenția președintelui american i-a împiedicat să-l execute?

Să nu mi se spună acum că Pentagonul n-ar avea planuri de transpunere a unui politici de regime change și în Iran, ca în Venezuela, după ce s-a dovedit în repetate rânduri că sistemele de apărare rusești ale unor regimuri, precum cele de la Teheran și Caracas, nu pot face față unor operațiuni militare sofisticate, israeliene și americane.