Curge sânge pe străzile iraniene. Revoluționarii, care au răspuns chemărilor prințului moștenitor, Reza Pahlavi, au ieșit în masă, pe străzi, în ultimele zile, în ciuda gloanțelor paramilitarilor islamiști Basij, ale Gărzilor Revoluționare, ale ciracilor regimului islamist, cărora ayatolahul suprem le-a dat ordin să tragă.
Sânge pe străzi
Circulă imagini documentând că represiunea s-a soldat cu sute de morți. Oamenii au ieșit cu miile și zecile de mii în stradă în pofida represiunii și a închiderii internetului, ca în revoltele anilor trecuți.
Și în ciuda măsurii fără precedent, luate de regim, a deconectării complete a rețelei telefonice.
Revolta s-a extins în toate cele 31 de provincii iraniene. Mânia poporului, incontestabil îndreptățită, e mare. Foarte mare. La fel e eroismul protestatarilor.
Dar ajunge, ca să fie debarcat regimul totalitar al unor mulahi criminali în masă?
Defel. A înțeles acest lucru și personalitatea centrală a revoluției, figura ei de proră, fiul fostului șahinșah, Reza Pahlavi. Moștenitorul tronului lui Mohammad Reza Șah Pahlavi i-a chemat pe iranieni să ocupe și să țină centrele orașelor, iar pe muncitori să lanseze o grevă generală.
Protestatarii au nevoie nu doar de încurajări și promisiuni ale președintelui Trump cu intervenția, care sunt bine venite, dacă nu rămân vorbă goală. Revoluționarii au nevoie de organizare, coordonare și de operațiuni de dezarmare a regimului și aparatului său represiv, pentru ca să nu pățească ce li s-a întâmplat de patru ori, până acum, din 1999 încoace. În toate aceste instanțe, regimul islamist teocratic a înnăbușit protestele în sânge. În valuri și valuri de sânge. Căci violența, teroarea și crima în masă sunt specialitatea islamiștilor.
În mod clar, iranienii au început să înțeleagă aproape in corpore că teocrația islamistă a ayatollahului Khamenei nu e reformabilă și trebuie distrusă dacă se dorește o viată și o societate demne și libere, iar nu înrobite mullahilor.
Problema e că, în cele aproape 5 decenii de crime, potentații islamiști iranieni au adunat din petrol și din sudoarea poporului fonduri imense, pe care le mai folosesc spre a întreține o armată represivă de zeci de mii de ciraci înarmați, polițiști politici și teroriști interni ai regimului. Acești inși trebuie dezarmați. Apoi judecați și condamnați aspru, dacă nu trec cu arme și bagaje de partea revoluției.
Vor scăpa? Vor fi lăsați să scape? Victoria Revoluției e mai probabilă decât eșecul ei
Va reuși regimul de la Teheran ce-a izbutit dățile trecute? Depinde de organizarea mișcării actuale.
Dar un fapt e clar. Debarcarea regimului e mai aproape decât oricând. Semnele căderii lui Khamenei și a sistemului sunt inconfundabile. Pentru că teocratul suprem și oamenii din subordine sunt masiv slăbiți și au dat semnele de slăbiciune caracteristice avanpremierelor revoluțiilor victorioase.
Sunt slăbiți nu doar de bombardarea de către americani a instalațiilor lor nucleare. Sau de războiul de 12 zile, în care israelienii le-au distrus întreaga apărare antiaeriană și arsenalele de rachete balistice.
Sunt masiv anemiați de cei doi ani de război prin interpuși cu statul evreu. Care a ieșit învingător din confruntarea cu mai multe oștiri diferite de teroriști și interpuși ai Iranului. Israelul a contribuit decisiv la debarcarea regimului sirian aliat al Teheranului, în frunte cu Bashar al Assad, care a fugit în Rusia, alt aliat al islamiștilor, puternic slăbit și sărăcite de interminabilul război de uzură din Ucraina. Și regimul Khamenei l-a pierdut și pe Maduro. Iar mai nou, are de înfruntat fugile în străinătate ale dregătorilor săi, care-ș scot în Vest familiile, pentru că simt în nări mirosul înfricoșător, pentru ei, al înfrângerii în revoluție.
Prin urmare, Khamenei și ucigașii în masă din subordinea lui, se confruntă cu momente decisive. Sunt în pericol mai mare decât oricând.
Vocea stinsă a Europei
Ceea ce n-a determinat mare parte din elita culturală și politică europeană să-și revizuiască in corpore jenanta tăcere, semn indubitabil de complicitate cu regimul, datorată, vădit, alianței progresiștilor occidentali cu islamismul și cu cel mai gregar antisemitism de factură anti-sionistă. Nici urmă de Greta, de alți pro-teroriști care pretindeau că ar demonstra pentru ”palestinienii din Gaza”, când de fapt prelungeau propaganda și dezinformarea jihadiștilor Hamas. Aceiași, care demaraseră un genocid antievreiesc la 7 octombrie 2023, chemarea lor la exterminări de evrei în Israel și în afara statului evreu fiind reluată și amplificată de extremiștii de stânga gen Thunberg și compania.
După zile, sau chiar săptămâni de tăcere, unele ziare europene au început, totuși, să relateze despre protestele iraniene, comentându-le însă distant, rece și extrem de critic la adresa figurii centrale a protestelor, care a devenit prințul Pahlavi. De parcă faptele tatălui său ar fi nu doar impardonabile, ci și de nedisociat de fiul său, iar islamiștii lui Khamenei un fel de parfum, îndreptățit să se mențină la putere ca să nu fie restaurație. În rest, presa de stânga apuseană se mulțumește să atragă atenția asupra situației financiare și economice extremd e precare a Iranului islamist, afectat de inflație, de devalorizarea monedei naționale și de o extinsă sărăcie lucie.
De parcă pe oameni ideologia islamului politic profesat de regimul de la Teheran nu i-ar interesa nici cât negru sub unghie. Sau chiar ar iubi-o.
Singura care, pe plan internațional, se situează clar și fără echivoc de partea iranienilor revoltați este excelenta șefă a Parlamentului European, Roberta Metsola. Care a pus capăt rușinii tăcerii instituțiilor europene în frunte cu António Costa și Ursula von der Leyen. În afara Europei sunt fără echivoc alături de protestatarii iranieni: președintele Statelor Unite, Trump, o parte din administrația sa, precum și Israelul.
Cinste celor care, oricât de criticabil s-ar fi comportat în trecut, s-au scuturat într-un târziu și s-au dezbărat de lașități și de complicitatea prin muțenie cu torționarii și asasinii în masă. Onoare celor ce s-au plasat clar și fără înconjur alături de națiunea revoltată. Poporul iranian nu-i va uita pe prietenii săi. Și nici pe dușmani.