Antisemitismul și manipularea lui. Sau cum se compromite democrația

Premierul bavarez Söder a refuzat duminică cererea stângii germane de a-l da afară, pentru prezumtiv ”antisemitism”, pe adjunctul său, Hubert Aiwanger. Care numai antisemit nu dă semne să fie.

Demersul demiterii lui ar fi ”disproporționat”, a spus Söder înaintea scrutinului bavarez din octombrie, înfuriind-o pe social-democrata Nancy Faser, care conduce ministerul german de interne. Potrivit ei, menținerea în funcție a lui Aiwanger ar ”șifona imaginea Germaniei”.

În miezul chestiunii e un scandal politic imens, iscat de un ziar bavarez de stânga, în încercarea de a schimba rezultatul apropiatelor alegeri regionale din Bavaria. Stat federal, care e condus de coaliția de dreapta a creștin-socialilor lui Markus Söder în alianță cu un partid conservator al ”Alegătorilor Liberi”, în frunte cu Hubert Aiwanger.

Süddeutsche Zeitung, care susține vehement partidele de stânga aflate la putere la Berlin, a scos de la naftalină un pamflet adolescentin atribuit, fals, politicianului de dreapta Aiwanger. Apariția primului articol a mobilizat instantaneu întreaga suflare progresistă. Care i-a cerut lui Aiwanger pe dată demisia sau demiterea. Iar lui Söder să se conformeze prin scoaterea lui din cabinet, cu o lună și ceva înainte de alegeri, pentru ca premierul bavarez să probeze astfel că, pentru el, combaterea antisemitismului nu e ”o chestiune secundară”, cum a susținut o comentatoare progresistă.

Aiwanger e în vârstă de 52 de ani. Pe baza delațiunii unui fost profesor al său, plasat pe alte coordonate politice, ziarul din München a hotărât, fără să cerceteze chestiunea până la capăt, că e cazul să-l desființeze, atribuindu-i calitatea de autor, la 17 ani, a unui text imund. Care-și bate joc de lagărele de exterminare naziste. Cum s-a aflat ulterior, ar fi fost scris și difuzat, ca manifest, de fratele lui Hubert Aiwanger. Și el, pe-atunci, școlar. Cu toate acestea, liderul Alegătorilor Liberi și-a cerut scuze.

Hubert Aiwanger nu s-a arătat vreodată, ca politician, antisemit. Sau inadecvat în fața unor antisemiți și negaționiști notorii, ca de pildă cancelarul Olaf Scholz, care a tăcut și l-a lăsat calm pe negaționistul palestinian, șef al OEP, Mahmud Abbas, să nege exterminarea evreilor de către naziști prin trivializarea ei, când Abu Mazen a comparat aberant Holocaustul cu politica față de palestinieni în Țara Sfântă. Zicând că ”în teritoriile palestiniene” ar fi avut loc între timp ”50 de Holocausturi”. De ce o fi fost iertat Scholz?

În plus, Aiwanger a subliniat textual, pe drept, că textul manifestului în cauză e ”scârbos și mizantrop”. Iar autorul lui, propriul său frate, l-a regretat și el.

Scuza, regretele, rectificările și luările de poziție n-au pus capăt disputelor. Prezentarea de fapte false și lipsa argumentelor din relatările ziarului münchenez, precum și instrumentalizarea unei boroboațe idioate și nerușinate, cum e aberația deriziunii în chestiunea celui mai negru capitol al istoriei Germaniei și Europei, o neghiobie petrecută, totuși, acum 35 de ani între școlari, și mai degrabă descreierată, decât efectiv infamă, n-a calmat lucrurile. Dimpotrivă.

Campania împotriva lui Aiwanger s-a întețit, devenind, timp de o săptămână, nu doar tema de căpătâi ci, practic, singurul subiect politic al Germaniei. Süddeutsche și-a reluat la finele săptămânii tirul asupra lui, citând alte anonime de la presupuși ”colegi” de școală, care-l descriu pe adolescentul Aiwanger drept ”extremist”.

Comerțul asiduu al lui Scholz, ca student trecut de mult de adolescență, cu mai-marii regimului comunist din RDG, insistent vizitați de actualul cancelar în epoca în care ei alimentau terorismul vestgerman, a rămas, desigur, necomentat în presă.

Republicii Federale i-ar fi stat bine să pună capăt acestei campanii de denigrări. Care vede politicianist enorm și simte monstruos un regretabil păcat real, dar adolescentin, sau de tinerețe, gonflat în numele progresului și democrației, pe care tocmai exagerarea de față le distruge mai abitir.

Astfel se trivializează, se relativizează și în ultimă instanță se neagă antisemitismul și negaționismul unei părți a clasei politice, dându-se apă la moară celor care alimentează ura pe iudei și iudeofobia prin afirmația aberantă potrivit căreia Germania și lumea ar fi, chipurile, ”la cheremul evreilor”.

Or, antisemitismul și negaționismul se situează în centrul mișcărilor extremiste (de dreapta, de stânga sau islamiste) care combat democrațiile liberale spre a le înlocui cu regimuri totalitare.

În plus, Germania chiar are probleme politice, ideologice și economice spinoase, fără să trebuiască să le complice, adăugându-i una inițial minoră, psihologic lesne explicabilă, dar umflată cu pompa, prin instrumentalizarea antisemitismului și a evreilor ca să se poată trage spuza pe turta progresistă. Și ca să se poată distrage atenția, demagogic, printr-o indignare artificială, de la imensele contraperformanțe ale stângii germane, vinovate și de perceptibila deteriorare a situației financiar-economice, și de restrângerea, nu mai puțin severă, a drepturilor și libertăților civice.