Atac asupra unui stat NATO? Neîncrederea în mai-marii României

”Vom apăra fiecare centimetru de pământ al țărilor NATO”, a exclamat în repetate rânduri președintele SUA, Joe Biden. Care, să ne amintim, nu e fitecine, ci chiar liderul ”superputerii”. Dar ce credibilitate au declarațiile lui? Dar ale autorităților române?

Ei bine, un atac al Rusiei asupra României e o agresiune împotriva unui stat NATO. Și chiar dacă bombardamentul de la Dunăre din noaptea zilei de 4 septembrie a fost doar un accident, el putea fi fatal pentru români. Pentru cetățenii unui stat NATO, pentru care e valabilă promisiunea articolului 5 din tratatul pactului defensiv nordatlantic.

Acest articol stipulează dreptul la autoapărare al unui stat supus unei agresiuni armate și obligația celorlalte țări de a-i sări în ajutor, întrucât statele NATO consideră un atac asupra unei țări membre un atac asupra tuturor țărilor membre.

Ce s-a întâmplat. Și cum se contrazic prietenii și partenerii

În noaptea zilei de 4 septembrie, rușii au bombardat masiv cu drone infrastructura portuară din regiunea ucraineană Odesa, inclusiv portul basarabean Izmail.

Potrivit serviciilor secrete ucrainene, unele din bombele zburătoare fără pilot ”au căzut și au explodat” pe teritoriul de dincolo de malul românesc al Dunării. Ceea ce, teoretic, ar putea, sau ar trebui să plaseze Rusia în război cu NATO.

Dar autoritățile de la București neagă categoric că teritoriile românești ar fi fost puse în pericol. Ele au ”infirmat în mod categoric informațiile din spațiul public cu privire la o așa-zisă situație apărută în cursul nopții de 3 spre 4 septembrie, în care drone rusești ar fi căzut pe teritoriul național al României. Structurile cu responsabilități ale Ministerului Apărării Naționale au monitorizat în timp real situația generată de atacurile rusești executate cu drone, atât în cursul nopții trecute, cât și sâmbătă spre duminică, asupra infrastructurii din proximitatea porturilor ucrainene de la Dunăre. În niciun moment, mijloacele de atac utilizate de Federația Rusă nu au generat amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau a apelor teritoriale ale României“.

Pe cine ne bazăm?

Nu, serios? Pe cine, deci, să cred? Pe care din partenerii unei relații, pe care președintele României a determinat-o afirmând că ”vom ajuta Ucraina cât timp va fi nevoie”? N-a spus el că ”vom continua să fim alături de țara dumneavoastră atât timp cât va fi nevoie, până la victoria împotriva agresiunii, eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei în frontierele sale internațional recunoscute, și mai departe în procesul de refacere și reconstrucție a țării”, când șeful statului român a felicitat de ziua ei țara vecină, agresată de Rusia?

Or, Ministerul ucrainean de Externe afirmă, pe bază de poze, că dronele rusești au căzut și au explodat dincolo de granița comună, pe teritoriul românesc de dincolo de apă. Să cred Ministerul român al Apărării, care susține contrariul?

Autorități prea puțin credibile

E adevărat că Ucraina ar avea interesul de a atrage NATO (mai degrabă decât România) în război de partea ei. Dar dacă Ministerul Apărării Naționale de la București susține contrariul celor declarate de oficialitățile ucrainene, unde-i sunt pozele? Unde sunt filmele românilor care ”au monitorizat în timp real situația”?

Și apoi, unde e filmul jurnaliștilor de încredere pe care să-i fi transportat Ministerul român al Apărării Naționale cu elicopterul la locul faptei, indicat de ucraineni, spre a-l filma și a documenta credibil că rușii nici usturoi n-au mâncat, nici ținuturile României, deci teritoriul unui stat NATO, nu l-au lovit cu explozibilele lor?

Dacă ucrainenii mint, iar probele fotografice pe care le-au prezentat ar fi false, de ce n-a fost convocat la Ministerul român al Afacerilor Externe ambasadorul ucrainean?

Și dacă autoritățile de la Kiev au dreptate, de ce a dezmințit Ministerul român al Apărării? De ce n-am aflat până azi, indubitabil, ce s-a întâmplat cu avionul MIG 21 prăbușit pe lângă Tulcea în prima săptămână de război?

De ce autoritățile române au practicat, în materie de ajutorare a Ucrainei, tot mereu tăcerea, muțenia fiind asumată, în ciuda datoriei democratice elementare a transparenței și răspunderii, de către toți oficialii, de la cei din guvern la însuși președintele Iohannis?

Iată cum vede lucrurile, pe acest subiect, publicistul din Odesa, Alexander Kovalenko, tradus de principalul expert pe Rusia al românilor, istoricul Armand Goșu: ”Dacă în video nu este teritoriul României cel pe care l-a survolat drona, atunci al cui este teritoriul? Încă o precizare. În această noapte, Shahed-136 au zburat în imediata apropiere a graniței României. Nu am încă o astfel de confirmare, dar este posibil ca măcar să fi traversat spațiul aerian românesc cu drona, pentru un survol mai sigur al dronelor. Asta fac rachetele rusești când zboară prin spațiul aerian al Moldovei. Totul este clar cu Moldova, acolo nu există apărare aeriană ca atare, dar România…. Pericolul”, mai precizează Kovalenko, tradus de Armand Goșu, ”este că în acest fel Rusia poate sonda limitele a ceea ce este admisibil. Și, din păcate, prin poziția sa amorfă și lipsită de caracter, o țară membră NATO demonstrează încă o dată Rusiei dreptul la permisivitate”. Publicistul ucrainean are perfectă dreptate.

Și acesta nu e nici măcar singurul pericol.

Ce face decredibilizarea oficialităților române din misiunea lor de a garanta siguranța românilor

Neîncrederea generală în autoritățile românești repetat și profund discreditate de minciunile, de secretoșenia, de lipsa lor de transparență și responsabilitate, iată o problemă cel puțin la fel de mare pentru români, astăzi, ca posibilitatea unui atac armat rusesc asupra teritoriului românesc, de natură să facă necesară, eventual, activarea articolului 5 al Tratatului NATO. Și în orice caz, lansarea unui avertisment credibil, clar, ferm și fără echivoc la adresa Moscovei, în stare să descurajeze viitoare agresiuni.

Ce face lipsa de credibilitate a președintelui și miniștilor României din securitatea statului român?

Nu în ultimul rând, tocmai bănuiala, din păcate probabil întemeiată a rușilor, că autoritățile de la București nu pot fi creditate cu o reală capacitate de a răspunde tranșant și descurajator la provocări de felul celor rusești, din noaptea trecută, sporește riscurile repetării și extinderii agresiunii ruse.

Și le sporește notabil, sensibil, înpăimântător, cu atât mai mult, cu cât nici în americani nu se poate avea, pe moment, prea mare încredere că vor replica dur, ferm, disuasiv și eficient provocărilor militare rusești.