Schimbare crucială la Moscova, sau cal troian și praf aruncat în ochi?

Pierderile Rusiei trebuie să fie devastatoare, de vreme ce ministerul rus al apărării a anunțat vineri că ”operațiunea specială” (declanșată la 24 februarie) s-ar fi încheiat.

Căci Rusia și-ar fi ”schimbat obiectivele operațiunii speciale”, cum i s-a spus eufemistic, sub pedeapsa cu 15 ani de închisoare pentru cine o numește cum îi zice de la mama ei, adică război de agresiune. Potrivit ministerului rus de război din imperiul țarului Putin, campania demarată acum o lună ar fi ”redus semnificativ potențialul combatant al armatei ucrainene”.

Ceea ce le-ar permite rușilor să-și ”concentreze principalele eforturi pe principalul obiectiv, eliberarea Donbasului”. Viceșeful statului general rus, Rudețkoi, al cărui șef a dispărut la un moment dat, ca și ministrul apărării, Șoigu – două victime probabile ale furiei răzbunătoare a dictatorului frustrat de eșecul blitzkriegului său – Rusia și-ar fi ”atins primele țeluri militare”.

Dixit Rubețkoi. Schimbarea anunțată e crucială, de vreme ce, până acum, era vorba de obiective ca ”denazificarea”, demilitarizarea”, de oprirea unui ”genocid” în Donbas și de ”cucerirea Kievului în două zile”. Un ”genocid” fie și imaginar nu se combate până nu sunt eliminați de la putere ”genocidarii”. Nici denazificarea nu se poate face fără debarcarea conducerii presupus ”naziste”.

Iar la 7 martie, la mai puțin de două săptămâni de la debutul războiului, Kremlinul mai anunța ditirambic și pompieristic, că Rusia ar fi ”pe cale de a duce la bun sfârșit demilitarizarea Ucrainei”.

Or, statul major ucrainean a anunțat vineri, 25 martie, că trupele ruse, bătute, se retrăgeau parțial, în nordest, dincolo de graniță, după pierderi grele. Și un consilier al președintelui Zelenski reliefa că trupele invadatoare nu mai au, pe diverse fronturi, resurse pentru înaintări, fiind grevate de probleme de aprovizioare cu alimente, muniție și combustibili. Halal demilitarizare a Ucrainei.

Mai degrabă s-a produs o parțială ”demilitarizare”, efectuată de ucraineni, a trupelor invadatoare din nord, cotropitorii ruși fiind frustrați, cine știe, de lipsa aliaților din Belarus, care urmau să intre în război, dar par să se fi răzgândit, sau ezită din greu, spre enervarea dictatorului de la Moscova, care mizase probabil pe aportul unităților tovarășului său activist și kaghebist din Minsk la reconstrucția URSS.

Căci și Lukașenko a văzut ce-au pățit invadatorii ruși, net mai bine echipați și instruiți decât militarii lui, care, ca mai întreaga societate a Rusiei Albe, sunt în mare măsură împotriva participării la războiul lui Putin de partea lui Putin.

Pe de altă parte, în trecut, oficialii ruși au mințit regulat ori de câte ori au anunțat intenții militare, sau prezumtiva lor absență. N-ar fi deloc exclus să încerce și acum prin anunțata ”concentrare pe Donbass” o manevră de cal troian, menită să determine comandamentul ucrainean să mute militari în zone în care ar putea fi încercuiți, respectiv să nu-i retragă de regiuni în care îi amenință izolarea și încercurirea.

Obiectivele pe termen lung al lui Vladimir Putin nu s-au schimbat. Cel mai importat e desființarea Ucrainei (un stat, în capul lui, ”rus” și ”spălat pe creier” și reunificarea ei cu ”Sfânta Rusie”.

Dar e posibil ca prețul cuceririi Kievului și, cu atât mai mult, al restului Ucrainei să fi ajuns să fie resimțit și la Moscova, în ciuda cunoscutului dispreț al regimului față de viețile omenești, inclusiv față de viețile rușilor, ca prea piperat ca să poată fi plătit.

Acest preț promite să crească perceptibil prin sancțiuni. Importantă, în context, e schimbarea de atitudine a elitei germane, care a început să exercite, în fine, presiuni perceptibile asupra cancelarului, cerându-i să dispună un stop instantaneu al importurilor energetice din Rusia, furnituri prin care Moscova își plătește războiul de agresiune și terorist din Ucraina.

În favoarea unui embargo energetic total s-a pronunțat un grup relativ mare de zeci de manageri, de experți economici și politici, de savanți, istorici și artiști, între care și celebrul istoric britanic, Timothy D. Snyder. Ei au cerut guvernului de la Berlin să procedeze la oprirea imediată a importurilor germane de gaze și petrol din Rusia. Între semnatari sunt personalități care s-au remarcat în trecut prin atuitudini putinofile. N-au refuzat să semneze nici fostul șef al Conferinței pentru Securitate de la München, Ischinger, nici ex-șeful Airbus, Enders, deputatul CDU, Röttgen, șefa Comunității Evreiești din capitala Bavariei, Knobloch ori pianistul Igor Levit.

Pe frontul energetic, parte a celui securitar, eforturile germane de reducere semnificativă sau totală a dependenței Republicii Federale de livrările energetice din Rusia urmează a fi sensibil înlesnite de intenția SUA de a ajuta și de a livra cantități importante de gaz lichid Germaniei. Iar amenințările americane la adresa Chinei pentru cazul ajutorării strădaniei de război a Rusiei s-ar putea să joace de asemenea un rol important în posibila reașezare a obiectivelor tactice ale Moscovei în Ucraina.

În ce-i privește pe strategii ucraineni, declarația viceșefului statului major rus se aude din unghiul lor bine. Chiar foarte bine. Se aude ca o capitulare parțială a inamicului. Dar e bine ca liderii ucraineni să nu-și ia ochii de pe minge. Să nu piardă din vedere o definiție a victoriei care să nu fie înșelătoare. Această definiție nu poate să nu includă înfrângerea armatei ruse și debarcarea lui Vladimir Putin.