Noul Biden, noua Ucraină, noua Europă

În Polonia, un Joe Biden parcă nou și scos din cutie a rostit un discurs de zile mari. Ca niciodată, de când e președinte, a vorbit și liber, și coerent, și la obiect, și empatic, și entuziasmant. Nu doar el e nou. Și Ucraina e alta. Iar Europa dă și ea semne să se trezească dintr-un somn de veci.

Noul Biden e, paradoxal, opera greșelilor sale trecute, în cooperare cu eroarea strategică monumentală și cele multe, tactice, comise de Vladimir Putin. Împreună, aceste greșeli s-au abătut asupra nevinovatei Ucraine. Și au metamarfozat-o. Din rezistență ei eroică s-a născut noul Biden.

Talentul retoric afișat la Varșovia de liderul de la Casa Albă ar putea să fi șters din memoria multora aiurelile multiple și majore săvârșite de actualul președinte american.

Or, prezența lui soporifică la Casa Albă, deciziile predictibile, pe alocuri catastrofale, descurajând descurajarea dușmanilor, ca în raporturile SUA față de talibani, iranieni și chinezi și manifesta lui ostilitate față de orice fel de conflicte militare l-au stimulat pe dictatorul rus să-și demareze aventura. Știind că America a promis să stea deoparte. Și, odată cu ea, și Alianța Nordatlantică.

Din acest Biden gafeur, retractil, abulic și pacifist nu s-a mai văzut mare lucru la Varșovia. E adevărat că îl mai lasă încă pe Putin să-și facă de cap (dacă tiranul mai are cu ce) în Ucraina, mulțumindu-se să specifice că va apăra, cu NATO, ”fiecare centimetru atacat din teritoriul al Alianței”. Ca și cum ar fi fost nevoie să garanteze un demers care e obligația lui contractuală și legală. Și nici n-a trasat liniile roșii pe care e chemat să le evidențieze ca șef de stat al superputerii provocate de uciderea, de către Putin, a ordinii mondiale postbelice, bazate pe pax americana.

Totuși, pare că provocarea rusă din Ucraina l-a galvanizat chiar și pe Biden. Pare că i-a injectat rigoare, hotărâre, consecvență și fermitate. Nu prea mult din toate, poate. Dar destul să-i dea președintelui american un aer nou, mai proaspăt, mai bătăios, mai tineresc, mai empatic și mai focalizat. Și să-l prezinte ca un șef de stat net mai puțin senil decât a părut să fie de prea multe ori, în trecut.

Atât de bine a vorbit președintele american, încât unii ar putea fi înclinați să-i treacă cu vederea greșelile comise în pregătirea invaziei rusești. Căci la Varșovia președintele a spus Ucrainei: ”vă suntem alături!”.

(Bine, dacă ar fi cu adevărat alături de oamenii lui Zelenski, vor spune mulți, pe drept, Biden le-ar da apărătorilor ucraineni ai patriei lor, dar și ai valorilor occidentale al cărui far era cândva America, sistemele antirachetă și avioanele de care au nevoie).

Totuși, președintele SUA nu s-a dus la Varșovia cu mâinile goale. A promis Ucrainei o nouă dar neprecizată asistență militară și umanitară, afirmând că se va da ajutor unde va fi nevoie. Ar fi minunat să fie așa.

I-a asigurat, în mod salutar, pe ruși, că ei nu sunt dușmanul. Dar e el sigur că nu sunt? Ar fi putut fi sigur președintele Roosevelt sau premierul Churchill în 1941 că germanii se vor bucura să-i vadă eliberând Germania de un ”dictator”, cum l-a numit Biden pe Putin?

Da, are parțial dreptate președintele american să reliefeze că, atacând Ucraina, Putin și-a izolat poporul de restul lumii. În realitate, poporul rus a fost izolat pentru că Putin a mers un pas prea departe, călcând în picioare ordinea mondială. Căci Putin să nu uităm că a mai atacat Ucraina. Și a mai sfârtecat-o. De pildă în 2014, fără ca lumea să se supere pe el într-atât încât să-l taie de la porție. Nici măcar acum, o parte a Europei nu e încă 100% hotărâtă să sisteze importurile energetice din Rusia.

Or, toate acestea s-au petrecut când Joe Biden era vicepreședintele SUA. Iar impunitatea de care s-a bucurat din partea Americii lui Biden și a Germaniei lui Merkel l-au încurajat pe Putin să-și perpetuze provocările. De ce nu, și-o fi zis, dacă se poate cu niște năpârstoci, precum liderii occidentali? Iar acum ucrainenii, moldovenii, gruzinii, polonezii și alte popoare amenințate de rușii lui Putin așteaptă degeaba mea culpa din partea liderului lumii libere. Fie și așa. Omul vrea să ajute. Nu e puțin lucru.

Așa că Biden a admis la Varșovia ceea ce ar fi trebuit să știe și să spună clar și fără echivoc cu ani în urmă, luând măsurile de apărare a lumii libere pe care nici americanii, nici vestul Europei nu le-au luat. Și-anume, a spus că Putin a mimat doar apetența pentru negocieri, fără s-o împărtășească, spre a minți în schimb repetat și automat și a respinge toate mâinile întinse întru diplomație ale unui Vest a cărui alianță chiar este cum a descris-o cât se poate de just Biden: un pact militar defensiv.

Din păcate, acest pact condus de neaveniți și-a îndeplinit rău sarcina de a apăra valorile care-i constituie esența. Atât de rău, încât președintele Franței a calificat nu de mult alianța ca fiind ”în moarte cerebrală”. Și această agonie l-a impulsionat în agresiunea lui pe dictatorul rus.

Putin a salvat-o. A trezit-o din comă. I-a dat un scop în viață. A fortificat-o și a consolidat-o. A unificat Vestul, a solidarizat democrațiile a întărit prezența NATO în est. Ceea ce, președintele american Joe Biden are întru totul dreptate, s-a dovedit o greșeală strategică a Rusiei lui Putin.

Ceea ce nu-i încălzește pe ucrainenii cu familiile refugiate, cu neveste gravide bombardate în spitale sau maternități, cu copii nelăsați să se refugieze sau deportați, împreună cu frații, surorile, cu mamele și bunicii lor, cu sutele de mii, într-o Rusie ostilă, cu un regim criminal, care nu le recunoaște apartenența la poporul ucrainean.

Ce-i de făcut pentru ei? Biden le cere și lor, și lumii întregi răbdare. El are timp. Ei, mai puțin. Așa că Biden i-a consolat, amintindu-le de deceniile în care Papa Ioan Paul al II-lea s-a luat în piept cu colosul sovietic. A mai evocat Solidaritatea, care a avut nevoie de zece ani ca să erodeze regimul comunist polonez. Și a amintit de căderea – într-un târziu – a imperiului comunist al Moscovei. Va fi, potrivit lui, nevoie de o luptă foarte lungă. Dar cine are oare putere și răbdare pentru încă un război interminabil?

Potrivit liderului SUA, sancțiunile sunt măsura potrivită. Biden crede că un Vest hotărât și constant, ajutat de tăierea de la sistemul de plăți bancare SWIFT a Rusiei ar putea determina Rusia să se răzgândească.

Dar Rusia e, pe moment, Putin. Iar cu Putin, de vreme ce e nu doar criminal, ci și mitoman și își încalcă sistematic promisiunile, acordurile, înțelegerile și tratatele, nu se pot încheia angajamente. Ori încheia orice litigii, orice conflict, orice război pe baza unei soluții negociate.

Biden n-a articulat aceste evidențe. Dar pare a le înțelege, de vreme ce și-a încheiat discursul adecvat, spunând clar și salutar, că Putin ”nu poate rămâne la putere”.

S-au mai întrebat și alții, cum ar putea rămâne oare la butoanele rusești un ins care stăpânește redutabile arsenale militare și nucleare, dar care e un asasin și un mafiot lipsit de orice urmă de onoare și e incapabil să-și țină cuvântul?

Ceea ce înseamnă că America a înțeles că trebuie lucrat pentru schimbarea regimului rus. Dar, ce să vezi. Imediat după discurs, ”Casa Albă” l-a rectificat, interpretat și dezavuat pe președintele Statelor Unite! Incredibil!

”Președintele”, a afirmat fără jenă un oficial anonim sau echipa anonimă care conduce de fapt Statele Unite în locul președintelui, ”nu a chemat câtuși de puțin la debarcarea lui Putin”! ”Biden ar fi vrut să spună doar că lui Putin nu trebuie să i se permită să își exercite puterea asupra vecinilor sau a regiunii.”

Ba, iată că Biden chiar a chemat la debarcarea lui Putin! Și era normal să cheme: nici un alt deznodământ nu va putea reda lumii încrederea că s-a terminat cu războiele tâlhărești, cu bombele pe spitale și cu coșmarul nuclear, chimic și bacteriologic iscat de Putin!

Iată marea problemă a Vestului. Decenii de selecție antimeritocratică. Decenii de contraselecție. În spatele inadecvărilor repetate și fatale ale unora din liderii occidentali se ascunde hidosul chip al incompetenței, infirmității intelectuale, neghiobiei și lașității birocraților și partidelor de stânga dindărătul lor.

Dacă președintele e cu adevărat înnoit, cum pare, de rezistența Ucrainei, cea eroică, recent creată de războiul lui Putin, o națiune în stare să le țină piept oștirilor de asasini de civili ai criminalului de război de la Kremlin, Biden va avea grijă să dezavueze urgent dezavuarea sa intempestivă și nerușinată de la Casa Albă.

Iar noua Europă va înțelege realitatea așa cum este, nu cum și-ar fi dorit-o și i se va ralia noului președinte american, chemând la debarcarea ticălosului dictator pătat abundent de sângele de nevinovați de pe mâinile lui.

Dacă nu, riscăm într-adevăr să fim siliți să ne înarmăm cu foarte multă răbdare. Iar noua Ucraină va mai avea mult de luptat și suferit.

Da, Biden a vorbit bine. În fine! Dar a-l compara – cum s-a făcut – cu Churchill și Zelenski – ce exagerare!

Una e să fii singur, sub focul inamic, și să ții piept unei superputeri înarmate până în dinți cu armele cele mai noi și să-ți îmbărbătezi totuși compatrioții îngroziți. Cu totul altceva e să fii liderul superputerii care se ferește să dea ajutorul cerut, vorbește mult și face puțin, spre deosebire de predecesorul său, Roosevelt, care a ajutat consistent și pe când încă nu era în război!