Biden se aliază cu extrema stângă. Puci în Partidul Democrat

În timp ce popularitatea lui Trump în rândul centriștilor și independenților crește constant, la stânga spectrului politic american domnește panica. Și, spre a evita o lovitură internă, de partid, Joe Biden s-a aliat cu extrema stângă din Partidul Democrat, notează un editorial publicat de New York Post.

De partea lui Biden s-au raliat purtătorii de cuvânt ai extremismului de stânga, anti-israelianul Bernie Sanders, un senator de origine evreiască, precum și faimoasa radicală AOC.

Implorări futile, lovituri subtile, verbale proiectile

Anterior, ”moderații” l-au conjurat să se retragă. Nancy Pelosi l-a făcut șah-mat, ca lider moderat, pe șeful și tovarășul ei de Partid Democrat, Joe Biden, căci influenta octogenară, care a condus Camera Reprezentanților, i-a transmis președintelui american că ”sondajele demonstrează că Biden nu-l poate învinge pe Trump și că președintele ar putea distruge” (dacă insistă să candideze) ”șansele democraților de a recuceri Camera Reprezentanților” (care l-ar putea controla pe Trump, împreună cu Senatul, dacă republicanul e reales).

Și deputatul democrat, evreu, din California, Adam Schiff, i-a cerut lui Biden să facă pasul în spate ”ca să nu-și pericliteze moștenirea” și ca ”alt democrat să-l poată învinge pe Trump, întrucât revenirea celui din urmă la putere ar submina însăși temelia democrației noastre”.

Declarația lui Pelosi e un cuțit retoric în spatele președintelui. E și un strigăt de disperare, sfâșietor. Și e un țipăt de exasperare al birocrației democrate, dar și o mușcătură dură a dosului prezidențial. Anterior, Pelosi afirmase, cu inegalibilă ipocrizie, că ”decizia” (de a rămâne în cursa prezidențială) ”îi aparține lui Biden”, iar președintelui îi revine sarcina ”s-o adopte”. Or, Pelosi știa că Biden luase deja decizia. Și își reafirmase hotărârea. Pelosi îi lansa atunci un mesaj doar aparent subtil, că e cazul să facă pasul în spate.

Acum, Pelosi, susținută de o parte din mass-media progresistă, a criticat pe față decizia prezidențială și a luat, clar, una contrară, în locul lui Biden, lansând un semnal de puci intern, pentru cazul în care șeful statului nu se conformează.

Nu mai puțin fățarnic s-a arătat Schiff. Democrația ”noastră” despre care vorbește el e, într-adevăr, ”democrația lor”. E o ideologie apocaliptică a extremei stângi, care vede la tot pasul ”sfârșitul lumii” pentru cazul în care ea, stânga extremă, nu rămâne la putere.

Nu e ”democrația liberală” în sens clasic, chiar dacă așa încearcă să sugereze deputatul progresist din California, agitând spectrul presupusului pericol al revenirii conservatorilor la putere. Căci democrația reală, clasică, liberală, reclamă alternanța la putere.

E despre puterea revoluționară. Și a nu accepta ideea cedării ei

Or, după un deceniu și jumătate de profunde transfomări culturale ”woke” operate fără milă pe corpul poporului și statului american, progresiștii americani și aliații lor revoluționari, au arendat puterea și echivalază pierderea ei cu apocalipsa, cu distrugerea Americii și a întregii lumi. Tocmai această ideologie extremistă, îmbrățișată și de democrați nominal moderați ca Pelosi ori Schiff, e respinsă de cei mai mulți americani, care se pronunță clar, în sondaje, în favoarea candidatului republican la președinție, Donald Trump.

Extremiștii de stânga l-au determinat pe Joe Biden să anunțe în această săptămână a Convenției Naționale Republicane, când tradiția îi cerea să aștepte liniștit la Casa Albă, varii schimbări legislative, de mult revendicate de comuniști și ultra-progresiști. Astfel, Biden vrea să controleze între altele, sever, prin taxe, chiriile. Și plănuiește să atace independența justiției americane, propunând schimbări legislative anticonstituționale cu privire la Curtea Supremă.

Astfel de schimbări ar fi revoluționare, contrare și constituției, și principiului controlului mutual ”prin checks and balances” a puterilor executivă, judiciară și legislativă.

Șocant, în context, nu e atât faptul că Biden nu s-a arătat în stare, anunțând aceste măsuri revoluționare de extremă stânga, să citească fără gafe textul afișat de telepompter, cât direcția în care președintele își mută, politic, și partidul, și țara. Și le metamorfozează pe ambele. În numele apărării ”democrației” de prezumtivul ”pericol” Trump.

În numele presupusei ”democrații”, Biden, sau soția și fiul, singurii care i-au mai rămas alături, încearcă, iată, să transforme SUA în republică bananieră. Sau în stat socialist.

Asta, în timp ce partidul muncitorilor și al oamenilor din clasele inferioare nu mai este cel Democrat, acaparat de oligarhi și elite ideologizate progresist până în vârful unghiilor, ci Partidul Republican. Care s-a străduit, în timpul Convenției Naționale Rpublicane, să ofere o platformă unui număr neobișnuit de mare de oameni simpli și de femei, de minoritari și de muncitori, semn al diversității autentice din interiorul său.

Așa cum notează editorialul tipărit de New York Post, ”pactul cu diavolul” făcut de Biden (ca să rămână la putere, nota mea) încalcă deopotrivă interesele Americii și ale partidului său, hrănind radicalismul stângii întru evitarea unui puci în partid.

Cum s-a ajuns aici?

Radicalizarea e întotdeauna rezultatul unei competiții pentru putere între două aripi revoluționare. Care, spre a-și etala propria ”legitimitate”, adoptă poziții tot mai extreme, spre a proba ”ilegitimitatea” presupusă a celeilalte tabere.

Docilitatea și complicitatea îndelungată a democraților moderați cu un președinte incapabil să-și exercite funcția, i-au determinat pe granzii partidului să-i treacă sub tăcere lui Joe Biden deficiențele majore, cognitive, sperând că ele nu se vor manifesta deschis.

Când, în timpul dezbaterii tv Trump-Biden, ele n-au mai putut fi ascunse de popor, iar realitatea a irumpt brutal în fantezie, deșirând subit tabloul fictiv pictat de principii și ideologii stângii, șocul, rușinea, negarea și frica au făcut loc mâniei, negocierilor și spaimei pierderii puterii. Putere despre care întregul Partid Democrat s-a auto-îndoctrinat astfel, încât să creadă, ca un soi de dogmă ortodoxă, că nu poate fi cedată conservatorilor, decât cu prețul sfârșitului lumii.

Acum, aripile partidului își ascut retoric și politic jungherele, ca pentru o noapte a cuțitelor lungi.

Ca să se apere, președintele, ales tocmai pentru că se dădea (și părea) ”moderat”, dar care s-a aliat rapid după accesul său la Casa Albă cu progresiștii radicali, le aruncă potențiale ciozvârte grase celor mai extremiști antiamericani și antisemiți dintre tovarășii săi de partid. Puțin probabil să aibă, însă, succes.