Lecția armeană pentru esteuropeni: asediu și foamete în Nagorno-Karabah

Ce se întâmplă când mizezi pe Rusia? Pe un tiran ca Putin? Sau te bazezi excesiv pe un ajutor extern care nu mai sosește? Îți pierzi țara și viața. Lecția o învață în aceste zile, în chipul cel mai dureros și tragic cu putință, armenii din enclava Nagorno Karabah.

Care strigă după ajutor. Căci mor de foame. Literalmente. Dar îi aude lumea? Și chiar dacă-i aude: pot fi ajutați? UE și-a exprimat îngrijorarea. Chestiunea a ajuns pe masa Consiliului de Securitate ONU. Peste tot se cere redeschiderea coridorului Lachin, legătura rutieră dintre Armenia și cei din enclavă. Dar se va supune acestor cereri dictatorul azer, Ilham Aliev?

Transcaucazieni de religie creștină, membri în majoritatea lor ai Bisericii Apostolice Armene, oamenii din Nagorno Karabah sunt supuși unui incipient genocid prin înfometare de către azerii musulmani și turcofoni care, după un război pierdut de Armenia, au închis coridorul și le înconjoară enclava, asediind-o. Iar aceasta la o aruncătură de băț de Rusia lui Putin și a patriarhului său kaghebist, Kiril, prezentați asiduu de propaganda rusă ca prezumtivi ”apărători ai creștinătății”. Iată că armenii, membri ai Bisericii Apostolice Armene, care s-au bizuit pe protecția Moscovei, se văd expuși unui genocid.

Așa afirmă și raportul prezentat acum zece zile de expertul ONU Luis Moreno Ocampo, fost procuror șef al CPI. Expertiza sa e clară. Are loc în prezent un genocid prin înfometare în Karabah.

Blocada enclavei a început acum nouă luni, dar s-a înăsprit. Nici Crucea Roșie Internațională nu mai are acces la regiune. În care nu mai ajung, prin urmare, nici ajutoarele umanitare.

Armenii din Karabah s-au bizuit mult timp pe ajutorul militar al Armeniei și al Rusiei, spre a rezista într-o enclavă situată pe teritoriul a ceea ce, în URSS, s-a numit Republica Democratică Azerbaidjan, un stat sovietic, din Asia Centrală, creat după revoluția bolșevică din 1917 în apropiere de Turcia, de Iran și de fostele republici sovietice Republica Democratică Armenia și Republica Democratică Georgia. După războiul din primii ani postsovietici, armenii și-au creat în enclavă ”Republica Arțah”.

Pe care însă n-a recunoscut-o mai nimeni. Din unghiul dreptului internațional, Nagorno-Karabah aparține de Azerbaidjan. Dar ce contează dreptul internațional într-o regiune în care înfrângerea uneia din tabere poate însemna anihilarea prin genocid a populației ei mult înainte ca vreun stat sau organizație internațională să poată interveni eficient pentru oprirea măcelului?

În capitala azeră Baku nu s-a acceptat niciodată rezultatul războiului de la începutul anilor 90, care a consfințit independența de facto a populației majoritar armene din enclava Nagorno-Karabah. Și care s-a soldat cu expulzarea a sute de mii de azeri din locuințele lor din enclavă. Dar și cu expluzarea sau prigonirea multor armeni din orașele azere și din capitala Baku.

Cu ajutor turcesc și arme israeliene, azerii au declanșat în 2020 un război regional care le-a adus într-un răstimp de șase săptămâni controlul asupra legăturii terestre dintre enclavă și Armenia, precum și o treime din teritoriul controlat de armeni în Nagorno-Karabah.

Împresurați de militari azeri, majoritatea armeană e la cheremul musulmanilor turcofoni care au început să-i asedieze medieval, punând la bătaia vechea, dar eficienta armă a inaniției. Locuitorilor, președintele azer Aliev le oferă supunerea politică sau emigrarea. Dar armenii din Karabah n-au cum să-și facă mari iluzii. Știu ce ”viață” iar aștepta sub cizma dictaturii azere pe grumaz.

Întrucât oamenii nu mai au în case mai nimic, uneori nici măcar un pumn de făină, iar legăturile cu Armenia și cu organizațiile internaționale de felul Crucii Roșii sunt întrerupte, a fost îngropat zilele trecute primul armean de 40 de ani care a sucombat malnutriției. Iar foametea nu domnește doar în capitala enclavei, Stepanakert. E ubicuă.

Azerii nu văd de ce să nu se folosească de această armă, de vreme ce și Rusia, patronul și protectorul Armeniei, se folosește de arma alimentelor în războiul regimului Putin cu Ucraina.

De altfel, aceasta este și arma de care s-a folosit Stalin, în Holodomor, spre a pune pe butuci rebela Ucraină. Cu ajutorul NKVD-ului, devenit ulterior KGB și FSB, Stalin a omorât în anii 30, printr-o foamete generată artificial, între trei și patru milioane de ucraineni. În regiune, arma folosită de ”tătuca” în Ucraina nu s-a uitat.

În enclava Karabah nu trăiau în 2015 decât aproximativ 145.000 de oameni. Mai toți armeni. Dar foametea riscă să-i afecteze la fel ca pe victimele ucrainene ale genocidului stalinist.

Nu mai puțin grav e faptul că armenii rămași în enclavă și după războiul pierdut în fața azerilor din septembrie-noiembrie 2020, se tem nu doar de foamete ci și, pe alocuri chiar mai mult, de un genocid rapid, cu arme de foc, pentru cazul în care forțele proprii cedează și predau controlul teritoriului azerilor.

Nepăsarea lumii și impotența armenilor din Vest îi ajută pe ucigași, la fel cum inepția politică armeană se răzbună, prin inamic, pe un popor care și-a permis la Erevan și Stepanakert conduceri politice incompetente și corupte. Conduceri, care au investit prea puțin în apărarea proprie și prea mult în promisiunile fără acoperire ale unei Rusii postsovietice pe cât de imperiale, pe atât de duplicitare.

Or, Moscova n-a făcut decât să profite de ambele republici ex-sovietice, vânzându-le ambelor aceleași arme, fără să poată garanta durabil pacea sau armistițiul dintre cele două populații. Or, nici dacă ar vrea, Moscova n-ar putea ajuta. Războiul din Ucraina a lăsat Rusia cu armata decimată, incapabilă să mai fie puterea ordonatoare în Caucaz și Asia Centrală.

Genocidul din Karabah livrează o lecție și popoarelor esteuropene care se bazează excesiv pe securitatea livrată de alții. De pildă, de NATO. Or, și Alianța depinde excesiv de voința conducerii din Washington. Care, refuzându-i Kievului varii categorii de arme, nu întreprinde suficient pentru victoria Ucrainei în războiul de agresiune și genocidar al lui Putin.

Dacă, la un moment dat, SUA decid că nu pot asigura securitatea acestei zone mai mult decât au garantat-o pe cea afgană, irakiană, sau kurdă, estul Europei s-ar putea trezi la fel de vulnerabil în fața lui Putin și a unei Rusii învingătoare în Ucraina, pe cât s-au trezit armenii din Karabah în fața protejaților lui Erdogan de la Baku, care au înfrânt Armenia în câteva luni.