Ce aduce să tolerăm intolerabilul? Noi, Biden și războiul din Ucraina

Ce înseamnă a tolera intolerabilul? Experiența mea, care începe să fie îndelungată, de bărbat, de evreu, de jurnalist și de student al istoriei mă învață că a admite nedreptatea se va solda invariabil, de la un moment dat, cu a ne transforma în victimele nedreptății, oricâte avantaje ne-ar aduce sau ar părea să ne aducă închisul ochilor la injustiția făcută altora.

Exterminarea evreilor n-a început ca Holocaust. A debutat ca serie de nedreptăți mici, mărunte, la care nemții, iar apoi românii au închis ochii. Ce ne privește pe noi? Ne privea pe toți. Și încă ne privește.

Dar e ceva de făcut în contra nedreptății? Nu ne depășește? Nu sunt nedrepții cei mari prea mari și tari ca să ne punem cu ei? Și victimele prea slabe ca să aibă vreo șansă, indiferent dacă ne plasăm noi de partea lor sau nu?

Experiența românească

Ei bine: nu sunt. Chiar dacă nu-i putem opri pe dictatori pe loc, o putem face spunând adevărul. O putem face, încet, dar sigur, rostind clar opusul minciunii. Articulând dreptatea. Dându-i un like și un share. Totul e să vrem. Și să înțelegem că depinde de noi să facem această lume fie și doar un pic mai bună. Fie și doar un pic mai luminoasă, mai adevărată, dreaptă, liberă și pașnică.

Milioanelor de români cu rude ucise cu zile de regimul Ceaușescu prin foame, frig, frică și măsurile represive ale Securității trebuie să li se spună clar și răspicat: sunt în continuare scuipați în față. A dovedit-o indubitabil achitarea torționarilor securiști ai lui Babu Ursu, asasini și complici la uciderea unui erou și martir al românilor. Iar oamenii continuă să fie mințiți.

Sunt înșelați, escrocați și pregătiți pentru următorul regim totalitar și omor în masă de elita postcomunistă, securistă și cleptocrată care le fură memoria și adevărul istoric spre a perpetua mitul Securității fals catalogate drept ”bună” și a unui regim ceaușist acreditat aiurea ca ”patriotic”. E o ficțiune întreținută nu în ultimul rând cu sprijinul capitalului politic obținut de Ceaușescu în Vest prin demersuri cu voie de la Moscova, precum neparticiparea la invazia bolșevică în Cehoslovacia și refuzul ruperii relațiilor diplomatice ale României cu Israelul după Războiul de Șase Zile din iunie 1967. Când comuniștii au intensificat demonizarea statului evreu.

Criminali erau Ceaușescu și comunismul. Dar Vestul îi putea opri mai din timp

Vestul a greșit grav, nerevizuindu-și la timp eronata părere bună despre regimului Ceaușescu, într-o epocă în care dictatura național-comunistă ucidea în masă femei prin interdicția avortului și lipsa metodelor contraceptive, omora cu zile, de asemenea în masă, bătrâni și bolnavi, prin frig, foame și refuzul îngrijirii lor medicale, asasina copii orfani în azile, prin refuzul de a se îngriji ca să fie tratați uman și să nu fie schingiuiți. Când tortura și ucidea muncitori, supuși represiunii, dacă se revoltau ca la Brașov, ori intelectuali, dacă se ridicau, ca Gheorghe Babu Ursu, pentru dreptul la viață al românilor, jefuit de dictator.

Acest regim asasin n-ar fi rezistat atât de mult, dacă americanii nu l-ar fi susținut îndelungat. Între altele și cu clauza națiunii celei mai favorizate.

Acum e susținut indirect un regim postcomunist și în Rusia postsovietică, putinistă. Unul net mai criminal chiar decât regimul Ceaușescu. Iată de ce nu trebuie tăcut, când Vestul se înșală și se înțelege cu Moscova și cu dictatura Putin peste capul victimelor Rusiei, așa cum administrațiile Carter și Obama se înțelegeau, în negocieri secrete, cu Kremlinul.

Un ”profet” modern perfect onest, dar prea mult timp ignorat: Garry Kasparov

Campion mondial de șah detestat de bolșevici, fost disident și critic al regimului Putin, ex-lider al opoziției ruse, autor al excelentei cărți ”Winter is coming”, în care avertiza Vestul în 2015, să nu comită greșelile pe care la 24 februarie 2022 liderii occidentali au început să regrete public că le-a făcut, Garry Kasparov a mai rostit o dată, răspicat, adevărul ocultat. Și anume, că America (își) trădează în continuare țara parteneră, pe care pretinde a o ajuta. Căci administrația Biden mai și ajută, dar se mai și preface, negociind în spatele și pe spatele Ucrainei cu Rusia.

Kasparov a semnat la 14 august un comentariu în publicația ucraineană Kiev Post. Intitulat ”O istorie a trădării: administrația Biden continuă să trateze (cu Rusia) despre Ucraina fără Ucraina”, acest editorial merită citit și studiat cu atenție.

Gânditorul, scriitorul și politologul rus de origine iudeo-armeană, consideră că SUA și administrația americană rețin Ucrainei armele de care ucrainenii au nevoie pentru a se apăra și a-i expulza pe invadatori. Conform lui Kasparov, de frică (de Putin), guvernul Biden amână sfârșitul războiului și pare a visa la soluții de tip ”teritorii pentru pace” pe spinarea ucrainenilor, care cad în acest timp pe front, în lupta pentru apărarea și independența țării lor.

Pe ce probe (indubitabile) se bazează, în evaluarea sa, Garry Kasparov? Nu există ceea ce în engleză se numește ”a smoking gun”, în speță arma care mai fumegă, demascându-l incontestabil pe asasin? Chiar dacă așa e, absența acestei arme nu e o dovadă că fapta incriminată n-ar exista, observă, pe bună dreptate, Garry Kasparov. Pe care-l însuflețește imaginea copiilor ucraineni uciși.

Omul acuză și, în numele victimelor, ca și al celor care ar mai putea fi încă salvați, Kasparov cere regimului Biden, după 18 luni de război, socoteală. Și o face fără părtinire, fără să uite binele făcut inițial, decisiv, de către SUA, dar și de restul Vestului, când și-a îngropat deceniile de appeasement, de împăciuitorism abject, stupid și criminal manifestat față de dictatorul rus și de ciracii lui teroriști.

Argumentația unui fulminant eșec politic și moral american

Kasparov scoate în evidență cât de mult continuă Ucraina să sufere, zilnic, de pe urma violențelor săvârșite de regimul Putin prin crimele de război ale bombardamentelor rusești. ”Rachetele de croazieră și dronele plouă zilnic din cer în timp ce ucrainenii se confruntă cu modul rușilor de a purta un război total, prin teroare și nimicire țintind adesea în civili”, spune Kasparov textual.

Deloc de mirare că gânditorul rus nu se poate abține să pună degetul pe rană: America îi refuză, totuși, Ucrainei armele care ar putea pune capăt acestor suferințe. Ceea ce prelungește inutil, fără explicații de la Washington și totodată, adăug eu, criminal, războiul de agresiune declanșat de Putin.

Chiar dacă această concluzie, bazată pe un lanț de indicii, nu e dovedită fără putință de tăgadă, Kasparov deduce reaua purtare a administrației din Washington din ”catalogul interminabilelor interacțiuni dezgustătoare ale oficialilor guvernului Biden cu Putin și alți dictatori”.

De notat este că opinia lui critică la adresa prestației SUA e cu atât mai credibilă, cu cât nu e defel partizană. Pentru ex-campionul mondial de șah, Trump ar fi fost ”mai rău” decât Biden. Ceea ce e o părere speculativă, deși nu complet lipsită de temei. Se bazează pe șantajarea lui Zelenski, atunci când șeful statului ucrainean se confrunta cu amenințarea lui Putin, ceea ce alimentează bănuiala că, odată reajuns la Casa Albă, Trump ar risca să trateze Kievul ca monedă de schimb.

Această analiză e nu doar speculativă ci și discutabilă, pentru că Trump nu acționează vreodată decât în interes propriu. Iar interesul i se pare că trebuie să concorde cu al Americii, perpetuarea și amplificarea puterii putiniste sau a aliaților Rusiei necorespunzând, clar, în opinia lui (deși nu neapărat și în opinia unora din susținătorii săi) acestor deziderate.

În rest, Kasparov prezintă un dosar solid. Întemeiat pe etică. Și pe conștiința că răspunderea și culpa actualului război revin integral Rusiei și poporului rus. Din care el, Kasparov, nu s-a exclus.

Fapt pentru care își pune cenușă în cap, deși face parte dintre cei care chiar s-au opus, ani la rând, activ dictaturii lui Putin. Ceea ce nu-l împiedică să amintească de semințele răului semănate de regimul Obama, sub care Putin a invadat Georgia, în timp ce președintele american îl răsplătea cu o politică a ”reset-ului”, o lașitate pentru care lumea civilizată plătește azi.

Dar noi? Stăm noi mai bine, în acest context?

Mă întreb: câți s-au alăturat protestelor celor care publicau atunci la Deutsche Welle, sau în presa românească, sumedenie de comentarii revoltate privind acest derapaj al stângii americane? Pe câți i-au revoltat acordurile secrete ale unor administrații americane cu un asasin ca Ceaușescu?

Și noi, ziariștii care am încercat să informăm corect și onest opinia publică românească și europeană în legătură cu nefăcutele și crimele regimului Ceaușescu, ale Securității, ale primelor guverne postcomuniste, ale mafiei din Rusia lui Elțîn, ale terorii și asasinatelor putiniste?

Am eșuat în măsura în care n-am convins destui să protesteze. Și să obțină să se pună capăt crimelor. Ne-ar putea ajuta azi ucrainenii să ne apărăm nevoile, neamurile și valorile.

Azi, ucrainenii luptă pentru supraviețuire și libertate, în timp ce politicieni și generali, ori spioni șefi americani, ca William Burns, care conduce CIA, ”încearcă să încheie”, cum afirmă Kasaparov textual, ”înțelegeri pe sub mână” cu potentații ruși. Cu criminalii în masă ruși, aș preciza. Ca atare, americanii ”limitează armele date ucrainenilor și modul întrebuințării lor”. Iar Kasparov amintește, în context, că mult tergiversata instrucție pe avioane F-16 a piloților ucraineni nu va fi încheiat, potrivit ziarului stânga) Washington Post, decât în vara viitoare!

E vorba, după cum pe drept se miră Kasparov în Kiev Post, de doar 6 piloți ucraineni! Nu 60. Nu. Și nici 600, cum ar fi trebuit. Nici măcar 16. Doar 6. Nici ei nu pot fi instruiți cu anii!

Mă întreb și am convingerea că se întreabă și Kasparov, și Navalnîi, și ucrainenii, și toți românii de treabă din lume: unde e protestul presei mainstream, americane? De ce nu se aude strigătul de revoltă al lumii civilizate? Dar protestele președintelui României, ale premierului și presei române?

Scandalos bilanț al diplomației americane secrete

Kasparov se plânge, pe bună dreptate, și de lipsa clarității morale afectând un șef al CIA ca Burns, ridicat recent în rang, spre a fi făcut membru al cabinetului, pe baza presupusei lui ”clarități a privirii”, care de fapt îi lipsește acestui oficial.

Unul care a participat din plin la perpetuarea stilului administrației Biden de a spune una, pe față și oficial (cum ar fi că ”ajutăm Ucraina cât e nevoie” și promitem să nu negociem cu Rusia despre Ucraina fără Ucraina) dar de a face opusul în spatele ușilor închise. În speță, de a negocia cu Rusia acorduri clandestine pe spinarea Ucrainei.

Kasparov trece în revistă lungul șir al acestor instanțe rușinoase pentru America, de care se face vinovată administrația Biden. Care a purtat tratative cu Kremlinul privind Ucraina, a fost gata s-o abandoneze Rusiei și pare a sacrifica pe altarul relațiilor cu Moscova ordinea mondială și valorile la care a aderat Ucraina, de vreme ce ucrainenii luptă și pentru ele, în timp ce ”Statele Unite n-au îngropat încă ideea negociatului cu Putin”, după cum scrie Kasparov textual.

În cauză sunt ”realpoliticienii”, școala zisă ”realistă” a politologiei americane, care ”și-au vândut aliații ca să-și împăciuiască dușmanii”. Realpoliticienii au greșit la începutul secolului XXI, ”în chestiunea Rusiei și a Ucrainei”, spune Kasparov.

În fapt, fostul campion de șah trebuie completat, căci tot ei au greșit și în epoca anterioară, precum și în alte zone ale globului.

Când, ca acum în cazul Ucrainei, diplomații americani s-au gândit să negocieze ”păci” pe baza libertății, valorilor și teritoriilor altor popoare. De pildă ale evreilor, în conflictul israeliano-arab. Scop în care și-au abandonat bunul simț, preluând și parțial interiorizând propagandele totalitare și imperialiste, spre ”a legitima prin repetare reaua-credință în capcana căruia cad”, cum scrie el.

Antecedente istorice

Kasparov le înfierează lașitatea, pasivitatea (după invazia Crimeii și a estului Ucrainei) voracitatea, cu care realpoliticienii stângii americane au conferit decenii la rând prioritate profiturilor de pe urma Rusiei. Ceea ce i-a permis Kremlinului să-l umilească pe Obama în Ucraina, în Siria, în Mali, sau Myanmar. Iar pe vicepreședintele său, Biden, azi, în Niger, după cum aș adăuga și preciza eu.

E, ce-i drept, patetică și eronată încercarea fostului șahist de excepție de a extrage capital politic din adversitatea politică americană, amintindu-i lui Biden că n-ar fi fost președinte dacă șeful statului ucrainean, Zelenski, nu i-ar fi rezistat lui Trump, când liderul de la Kiev a fost șantajat cu reținerea a 400 de milioane de dolari în ajutoare americane, spre a-l înfunda pe liderul democrat.

Dar are perfectă dreptate Kasparov să înfiereze ca maladivă incapacitatea manifestată de Obama chiar și în 2023, într-un recent interviu, de a înțelege și a admite cât de grav a greșit.

Cum are dreptate să condamne decizia lui de menținere închisă a porților NATO pentru Ucraina, după EuroMaidan, precum și maniera de a face o diplomație clandestină și de a încheia înțelegeri secrete cu Rusia ale trioului de politicieni catastrofali ai săi și ai lui Biden: John Kerry, Jake Sullivan și Bill Burns.

Șeful CIA și cronica unui dezastru anunțat

Ultimul a negociat în secret și cu talibanii, și cu dictatorul chinez XI, și cu ayatolahii șiiți, cărora le-a răsplătit terorismul islamist, negociiind cu iranienii nu doar lamentabilul JCPOA, acordul nuclear, ci, mai nou și răscumpărarea pentru 6 miliarde de dolari, a unor ostateci ai Teheranului. Nu mai puțin toxic e John Kerry, ca partener de ”dialog” cu Serghei Javrov.

Diplomația lor secretă, care costă zilnic multe vieți ucrainene, are, desigur un rost. Pe care Kasparov nu îl știe sau se abține să-l articuleze. Le asigură dregătorilor americani o confortabilă perpetuare la putere și îi ajute să evite asumarea datoriei și răspunderii de a elabora o politică onestă, morală și curajoasă. Și poate și surpriza de a li se devoala, public, vulnerabilitățile și slăbiciunile de către un KGB/FSB care i-a studiat pe toți îndelung, ca să-i aibă la mână cu diverse.
Cu toții sunt, ca politicieni, intolerabili. Hai s-o spunem clar și răspicat, dacă vrem ca lucrurile să aibă cea mai vagă șansă să se îndrepte. Ca să nu devenim și noi victimele lor, cândva.

Pentru că dacă, așa cum scriam recent, America nu-și schimbă radical cursul politic, Ucraina va pierde războiul. Și odată cu ea vom pierde atât noi, cât și ceilalți europeni, precum și întreaga lume liberă. Din care mai fac parte, încă, Statele Unite, chezaș al libertății lumii de peste o sută de ani.