Dacă SUA nu schimbă macazul, va fi înfrântă Ucraina

Și apoi, mai e factorul turcesc. Căci războiul de față nu e doar ruso-ucrainean. E global și cu dinamici globale, că vrem sau nu.

Pe câmpul de luptă domnește, pe moment, patul. Niciuna din tabere nu poate obține avantaje decisive. Dar această situație nu va continua ad infinitum. Cine se va impune în final? Cine va obține ajutor cantitativ mai mult și de calitate mai bună de la aliați.

Moscova și-l procură aproape necondiționat. Kievul, tot mai greu, în circumstanțe tot mai dificile, în funcție de tot mai multe și mai oneroase clauze, impuse în chip stupid, în pofida propriilor interese, care implică o victorie clară a Ucrainei, mai cu seamă de americani.

Situația militară pe teren

Au masat rușii o sută de mii de militari în regiunea Harkiv, pentru ofensiva pe direcția Lîman-Kupiansk, unde au avansat, potrivit propriilor informații, 2 kilometri? Așa afirmă forțele ucrainene.

Or, ar fi curios ca rușii să dispună de aceste trupe pentru atac, după ce-au pierdut, conform informațiilor ucrainene, peste un sfert de milion de militari, într-un an și jumătate de război. Și mai au a se apăra de o ofensivă în sud, care n-a demarat, ea însăși, decât cu frâna de mână trasă.

Dacă rușii n-au chiar o sută de mii de soldați și ofițeri pregătiți de asalt sau în atac, în nordestul Ucrainei, e posibil, desigur, ca serviciul lor de dezinformare, unul prin tradiție eficient, să-i fi prostit pe strategii ucraineni astfel, încât să-i convingă că are loc un atac rusesc major dintr-o direcție care va necesita rapide retrageri de unități ucrainene din sud și de redislocarea lor la Lîman și Kupiansk.

Avantajele Moscovei

Ce are în schimb Rusia în mod cert e superioritatea ei în oameni și număr de arme, de muniție de artilerie (deși au raționalizat folosirea ei în sud) și, mai ales, de drone, precum și avantajul arsenalului nuclear, care-i înspăimântă irațional pe occidentali și îi determină să pună botul la amenințările demente ale Moscovei.

Ca atare, America și vestul Europei continuă să-i pună piedici Ucrainei, s-o lege de mâini și de picioare în război, s-o silească să lupte cu o ghiulea legată de gât, cu interdicții de folosire a armamentului apusean pe teritoriul Rusiei și cu obligația de a suporta povara întregului conflict militar pe teritoriul ei crunt bombardat, torturat și martirizat.

Nimic n-o grevează însă mai puternic, moral, decât abulia unei administrații americane îmbătrânite, de la Obama încoace, în rele, în lașități și inepții. Acestea nu se rezumă la spaima de debarcarea lui Putin care-i paralizează pe fricoșii consilieri ai lui Biden, incapabili să proiecteze o politică externă americană activă, ci includ varii alte erori și retractilități care au sfârșit, în ultimii 15 ani, să dea lumea peste cap și să ofere nesperate și repetate guri de aer Rusiei, Chinei și Iranului.

Nefăcutele unui deceniu și jumătate de politici americane greșite

Retragerea nesăbuită din Afganistan n-a fost decât penultima gafă majoră a acestei administrații americane de stânga, înaintea aberației președintelui Biden, care i-a garantat lui Putin absența de pe câmpul de luptă a trupelor americane sau aliate, ceea ce a încurajat decisiv invazia din februarie 2022. Înainte de această monumentală aberație, alte rătăciri americane au întărit alianța dictaturilor și terorismelor.

De pildă prin retragerea unităților SUA din Siria și de aiurea, ori prin politici de extremă stânga care i-au speriat pe aliați, i-au stârnit pe turci să caute bunăvoința Rusiei și arme la Kremlin, i-au determinat și pe israelieni să fie siliți să se înțeleagă cu Moscova, ca aviația lor să-i poată ataca fără intervenția rusă pe iranienii de pe teritoriul sirian, iar pe suniții saudiți să-și caute salvarea în China comunistă și într-o înțelegere cu Teheranul, principala putere șiită din regiune.

Iată contextul în care are loc războiul din Ucraina. Unde forțele lui Zalujni apără de Putin și Moldova, nu doar statele ex-sovietice din NATO, republicile baltice, ori fostele țări comuniste, precum Polonia, Slovacia, România și Bulgaria. Ele ar veni la rând după o eventuală înfrângere a Kievului și înainte de materializarea visului ruscist al Rusiei de la Lisabona la Vladivostok. Care n-ar fi un imperiu defel neutru, ci expansiv și în sud, la Marea Neagră și în regiunile central-asiatice de maxim interes pentru Turcia. Iată ce explică, în parte, schimbarea vizibilă de atitudine a Ankarei față de Rusia.

Factorul turcesc

Ankara a aprobat clar ideea cooptării Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică. Mai mult, a admis aderarea la NATO a Finlandei și Suediei, supărând și mai grav Moscova și pe aliații și sateliții ei.

Apoi, nu trebuie trecut cu vederea că Turcia bagă bățul prin gard și în ”stanurile” musulmane, parțial turcofone, din centrul Asiei, controlate anterior ferm, de ruși. În prezent ele dau semne să se înfricoșeze mai rău de o victorie rusă în Ucraina, decât de orice altceva. Toate știu bine, desigur, ce-ar păți, dacă Moscova obține câștig de cauză în Donețk, Lugansk, Harkiv și în sudul ocupat al Ucrainei, deci în regiuni ca Zaporijjea și Herson. Și-ar pierde orice urmă de independență.

În fine, spre furia nazisto-stalinistului de la Kremlin, liderul islamist de la Ankara, care i-a furnizat Kievului drone Bayraktar, plănuiește să-i livreze obuziere blindate și a mediat acordurile pe cereale, extrem de importante pentru ucraineni, le-a remis celor din urmă, în pofida unor promisiuni sacrosancte făcute Moscovei, pe eroii de la Azovstal luați prizonieri de armata lui Putin.

Pe acest fundal devine comprehensibile dezavuarea, de către Moscova, a Ankarei, în chestiunea prelungirii acordului pe cereale, anunțată prematur de turci și anulată de ruși, precum și proaspăt dezlănțuita furie anti-turcească a propagandei Kremlinului. Care, cu goarna putinistă Soloviov în frunte, invocă mai nou stăruitor un proxim conflict militar turco-rus și nu uită să menționeze niciun război purtat în trecut, în Caucaz, Crimeea și Marea Neagră, de otomani cu Rusia pravoslavnică, solicitând ”imperativ” responsabililor de la Moscova să ia măsuri militare preventive.

E improbabil ca pe Erdogan să-l sperie demența și istericalele propagandei ruse. Dar ele nu sunt destinate Ankarei, ci administrației Biden. Care nu pare să aibă limite în materie de poltronerie și sare ca arsă, ori de câte ori Moscova se stropșește ferm și tranșant la vag amnezicul Biden și la spăimoșii plini de temeri, hamletizări, ezitări și târșală a progresiștilor săi consilieri.

Pârghia decisivă: America

Dacă lucrurile continuă așa, Ucraina va pierde războiul, ori va fi nevoită să cedeze teritorii. Mai ales că pierde pe moment războiul dronelor, din care, cu ajutorul Chinei și Iranului, Moscova își procură lunar cel puțin de cinci ori mai multe, în condițiile în care actualul conflict a devenit, înainte de orice, o confruntare a aparatelor zburătoare fără pilot și a distrugerilor uriașe pe care le provoacă.

Nu e clar de ce America, puterile vesteuropene și aliații lor nu pot înzestra Ucraina cu un număr mai mare de drone decât procură Moscovei coaliția dictaturilor putinistă, comunistă și islamistă, cum nu e limpede câtuși de puțin de ce Ucrainei i se refuză încă avioane F 16 și o cantitate suficientă de tancuri, obuze și rachete. Singura explicație plauzibilă e că SUA vor victoria Rusiei mai degrabă decât a Ucrainei, sau se mai dedau iluziei că pot controla acest conflict prin armele livrate.

Or, administrația de la Washington știe bine că, dacă Ucraina va fi înfrântă, va fi definitiv distrusă și ordinea mondială garantată de trei secole mai întâi de britanici, iar apoi de americani. Dacă Biden asta vrea, nimic altceva nu va recolta, iar bilanțul său, agravat de nevolnicia europenilor, va fi chiar mai dezastruos decât al catastrofalelor administrații precedente, Carter și Obama.