Trump, Harris, scrutinul prezidențial american și Ucraina

Nu e clar cine va câștiga alegerile prezidențiale americane. Pare că ar avea loc o cursă cap la cap, deși, judecând la rece sondajele din statele ”balama”, în care conduce la mustață Trump, republicanul ar trebui să învingă la scor. Așa pretinde, cel puțin, experiența istorică a ultimului deceniu.

Pentru că mulți alegători refuză de tot atâta timp să le răspundă sociologilor cinstit când sunt întrebați despre intențiile lor de vot. Prea mulți se tem să nu fie supuși culturii anulării sau altor forme de discriminare, dacă admit că ar opta pentru liderul de dreapta. Ca atare, sondajele cu Trump în postura de candidat sunt de regulă net mai vitrege cu el, decât cu ea sau cu orice candidat democrat.  

Situația din Ucraina și vinovații dezastrului

În răstimp, își fac mulți griji în legătură cu soarta Ucrainei, dacă revine Trump la Casa Albă.

Mă întreb: de ce sunt alarmați pentru un viitor incert, de vreme ce Ucraina pierde războiul chiar în aceste zile, sub ochii noștri și ai administrației Biden-Harris. Care (din presupusă frica de ”escaladare”) a refuzat să-i dea oștirii lui Volodymyr Zelenski suficiente arme și dreptul de a le folosi în Rusia. O administrație americană de stânga, care, deși știe de mult despre dislocarea de trupe nord-coreene pe fronturile ucrainene, nu e în stare să ofere până azi Kievului nici măcar ajutorul militar necesar, necum o compensație, care să reducă avantajul militar scandalos, obținut de Putin prin obraznica lui escaladare, este oare preferabilă celei care ar putea s-o înlocuiască? Și nu și-a fixat încă prioritățile?

N-a negat președintele Ucrainei, Zelenski, că Trump ar fi anunțat vreo reducere a susținerii Ucrainei, dacă reajunge președinte? Da, desigur. A negat.

Rezultatul ajutorului occidental insuficient, acordat Ucrainei este că forțele celei din urmă au rezistat timp de peste doi ani și jumătate eroic, asaltului rusesc, dar dau acum semne să cedeze. Rezultatul lipsei tragerii de inimă a occidentalilor este că Rusia a anunțat marți cucerirea orașului ucrainean Selydove și a altor trei localități din apropiere. Frontul din Donețk ”s-a prăbușit din cauza lipsei de arme, de muniție și de militari”, de care suferă Ucraina, după cum a admis generalul maior ucrainean, Dmytro Marcenko, reluat de presa germană.

Nu mai puțin scandalos este că întregul vest al Europei, în frunte cu marea Germanie, cu Franța nucleară, cu Britania nucleară, precum și aliații lui din Australia, Japonia, Coreea de Sud și Canada, nu sunt în stare, împreună, să compenseze ceea ce SUA nu vrea să ofere Kievului, posibil de frica unei Rusii post-Putin, considerată la Washington și Berlin un spațiu de coșmar. Așa că liderii de stânga ai SUA și Germaniei se tem de această țară fără Putin, mai mult decât de agresivul imperialism genocidar al sângerosului țar dictator și invadator.

Cu toate acestea, am văzut atât ucraineni cât și autodesemnați prieteni ai Ucrainei dând în bâlbâială și ochii peste cap în reacție la perspectiva întoarcerii la Casa Albă a lui Trump.

Mă întreb, pe ce planetă și ce priză la realitățile ei mai au oare acești oameni?

A dat Trump lumină verde Rusiei să atace Ucraina? Sau mai degrabă cuplul Biden-Harris?

Cum s-au comportat oare Biden și Harris, la summitul de la Geneva, din 2021, cu Putin, care, deși își manifestase deja în scris, într-un eseu ”istoric”, poftele și intențiile imperialiste și genocidare, s-a văzut tratat de președintele SUA ca și cum ar fi fost cel mai bun prieten?

Nu l-au încurajat enorm, pe aventurierul de la Kremlin, uriașa  slăbiciune afișată de America prin decizia dementă a cuplului Biden-Harris de a precipita o retragere în debandadă a armatei americane din Afganistan?

Nu l-a stimulat declarația de nimeni cerută a președintelui SUA, care, în bezna deficitelor sale cognitive, i-a promis lui Putin complet inutil și aberant, că orice ar face în Ucraina, nu va vedea militari americani în fosta republică sovietică?

Trump e de vină pentru toate aceste greșeli istorice, care aveau să coste râuri de sânge?

Grave greșeli republicane

L-am criticat nu o dată pe candidatul republican la președinție. Care numai perfect nu e. Dimpotrivă. Cum nici alesul său pentru funcția de vicepreședinte nu e chiar la înălțime.

Potențialul vicepreședinte republican al SUA, J. D. Vance, crede că Taiwanul ar fi ”mai important pentru securitatea SUA” (dată fiind producția sa de cipuri), ”decât Ucraina”. În acest sens s-a exprimat el, vai, în ”The Tim Dillon Show”.  

Am explicat, instantaneu, că J. D. Vance se înșală. Da, Taiwanul e vital pentru comunicațiile occidentale, dat fiind că niciun mobil nu funcționează fără acele minuscule piese, era să zic ”blestemății”.

Dar nici Ucraina nu e o piesă de domino mult mai puțin importantă pentru aliații europeni din NATO ai Statelor Unite. Și, deci, pentru America.

În loc să abereze despre o prezumtivă ”lipsă de importanță” a Ucrainei, J.D. Vance ar face mai bine să stea strâmb și să judece drept, înțelegând că eventuala cădere a acestei piese majore din eșafodajul apărării europene, care este Ucraina, ar putea antrena prăbușirea întregului flanc răsăritean al alianței americane. Și că riscă să necesite expedierea de trupe ale SUA într-un nou război pe Bătrânul Continent. O fi Vance tânăr și, teoretic, ar mai avea timp să învețe nițică geopolitică, fiindcă tare nepriceput e în acest domeniu. Dar nu-l va avea, dacă, profitând de inepția lui în chestiuni globale și de prostia altor auxiliari nu mai puțin naivi și incompetenți ai lui Trump, Putin nu-i oferă acest timp, ci străpunge apărarea ucraineană. Dacă tăcea, Vance filosof rămânea.

Totuși, nu e întâmplător că, în mandatul prezidențial al șefului său, n-au pornit războaie regionale sau globale. Dimpotrivă: s-au semnat ”Acordurile” de pace ”Abraham”. Iar ordinea mondială a rămas intactă.

Pentru că Trump are trei însușiri care-l transformă într-un adversar extrem de incomod pentru tirani: spre deosebire de poltronii de la Washington și Berlin, e curajos, cum s-a văzut în vară, când, rănit la ureche de glonțul unui atentator, s-a ridicat instantaneu, cu pumnul strâns și a strigat cu brațul ridicat: ”luptă! Luptă! Luptă!”

Apoi, Trump e impredictibil și nici un dictator nu vrea să riște să-l înfurie rău și să se pună apoi cu toată puterea militară americană.

În fine, republicanul e pro-american, spre deosebire de mai-marii de stânga din Apus, promotori ai antiamericanismului, ai antisemitismului și anticapitalismului, de care teroriștii islamiști sau comuniști din Răsărit, antiamericani, antisemiți și anticapitaliști și ei, își bat joc din toată inima. Să ne imaginăm deci ce-ar fi dacă, în locul lui, ajunge la putere o administrație Obama IV, având-o în frunte pe Kamala Harris și pe pro-chinezul Tim Walz.

Cât de bine s-ar descurca oare Vestul, NATO, Ucraina și Israelul, în războaiele din Donețk, Gaza și Liban, în Taiwan, în Africa și aiurea? Cât de eficient ar fi apărate democrațiile liberale, dacă la cârma SUA trece acest vesel cuplu woke, virulent ostil bărbăției și unei Americi ”mărețe”, cuplu care iubește China, promovează în funcții de răspundere agenți de influență ori secreți ai Iranului și nu îndrăznește să-i confrunte cu viziera deschisă pe pro-teroriști?

Avem motive de disperare? Defel. Dar hai să nu repetăm la nesfârșit erorile trecutului, în speranța ameliorării decisive a dezastrului, pe care liderii noștri l-au produs, comițându-le.