Istorie · Politică internațională · Spiritualitate

Leon al XIV-lea în Africa. Și până la urmă cine avut dreptate? Papa? Trump?

Avem nevoie în continuare de sprijinul dvsJurnalismul independent e mai important decât oricând, vă rugăm să îl susțineți printr-o donație. Vă mulțumim că ne sunteți alături!

Papa a spus în Algeria, în timpul actualului său turneu african, care mai cuprinde escale în Angola, Camerun și Guineea Ecuatorială, că musulmanii și creștinii (din care nu prea există nici de sămânță între algerieni) ”pot conviețui și fi prieteni”.

Evident că pot. Dar vorba cuiva: ”au fost informați oare și musulmanii?”

Și vorba experților. Doar dacă, sub legea islamică Șaria, creștinii se mulțumesc să fie ”dhimmi”, în speță cetățeni de rang inferior, care plătesc taxă de protecție, își asumă alte multe inegalități, renunță la călărit altceva decât măgari, nu-și construiesc biserici sau case mai înalte decât ale musulmanilor, sau ne le construiesc deloc. Și nu-și promovează public credința. Etc, etc.

A spune ceea ce în condițiile actualei revoluții islamice globale este enormitatea împăciuitoristă și falsă de mai sus, fără calificările necesare, este în sine foarte problematic pentru un Papă. Mai ales când e articulată pe continentul negru. În care, de pildă în Nigeria, o jumătate de țară, cea creștină, e supusă celor mai teribile hărțuieli, exacțiuni și suplicii din partea teroriștilor islamiști.

Or, Papa tocmai Nigeria o ocolește. În schimb face declarații profund ofensatoare zecilor sau sutelor de mii de victime creștine ale ”statului islamic”, ale Boko Haram și ale milițiilor islamiste Fulani. Care au distrus în ultimii 15 ani zeci de mii de biserici și școli creștine. Doar în Nigeria.

Au asasinat inclusiv în biserici, de Florii, sute de nigerieni. Doar anul acesta. Și au comis (adesea în tăcerea apăsată a Vaticanului) nenumărate crime similare, sau diferite, cu tot cu masacrele, răpirile și violurile aferente, în multe alte state africane. Ca de pildă în Mozambic. Țară pe care Papa, de asemenea, o ocolește.

Am văzut creștini conservatori, inteligenți, articulați și de bună credință luând apărarea Suveranului Pontif în disputa sa cu președintele american Trump, într-o controversă pe Iran, despre care am scris pe larg în ”Deliruri spirituale. Și prezidențiale. Trump, Mesia, Papa și Iranul”).

Bill O’Reilly bunăoară afirmă că ”profesiunea Papei este pacea. Iar a lui Trump confruntarea”. Mai precis, ”confruntarea întru rezolvarea de probleme…în apărarea americanilor”. Și că, fiind ei pe poziții naturaliter diferite, e normal să intre în conflict. Bill O’Reilly pare a avea dreptate.

Dar, în fapt, se înșală.

Pentru că profesiunea Papei o fi pacea, dar nu una abstractă, visată, de pe lumea cealaltă.

Pe aceea se va ocupa s-o instituie Judecătorul Divin. De cea de pe pământ avem a ne ocupa noi înșine. Și, mai ales, păstorul turmei sale creștine. Vocația și chemarea sa? Biserica Catolică. Și probabil și reprezentarea și protejarea întregii creștinătăți.

Când turma lui e atacată de haite de lupi, treaba păstorului nu e defel să hrănească jivinele cu miorițe, sacrificând animale ca să sature bestiile și să salveze restul patrupedelor din staul, de la stână, din ocol. Ori să lovească în dulăii ce-și riscă viața să apere oi și berbeci.

Misiunea lui nu este să îngrașe lupi ci să-și protejeze mieii proprii. Și anume, pe toți, dacă se poate.

Or, în loc să-i mulțumească Americii și Israelului pentru că-l ajută în mod esențial să-i apere turma, nevoile și neamul, acest Suveran Pontif a preluat răul obicei al acelor occidentali anti-occidentali, care și-au făcut o profesie din a-i critica și condamna pe evrei și pe americani, deși știu că armata SUA și a statului evreu le garantează și protejează propria securitate.

Nu știe Leon al XIV-lea ce-a făcut antisemitismul și antiamericanismul din islamiștii iranieni?

Nu știe Papa de ambițiile nucleare ale ayatollahilor?

Ori de faptul că rațiunea de stat a regimului mullahilor e genocidul antievreiesc? În speță nimicirea Israelului, a așa-zisului ”mic Satan”, precum și a celui ”mare”, America? Ba știe.

Dar trece sub tăcere ce știe, de parcă criminalii în masă iranieni, care și-au exterminat cu zecile de mii până și propriul popor protestând pașnic, în primele săptămâni ale acestui an, ar fi băieți ”buni”.

De parcă ar fi corul de băieți al Bisericii. Nu dușmanii ei mortali.

Această atitudine ipocrită (nu doar împăciuitoristă) nu promovează nici adevărul, nici dreptatea și cu atât mai puțin înțelegerea mutuală și pacea. În speță conviețuirea dintre creștini și musulmani moderați. Dimpotrivă. Le compromite.

Deși conviețuirea dintre creștini și musulmani moderați chiar este foarte posibilă. Și dezirabilă.

Pentru că a trece sub tăcere conflictul, agresiunea, crima, sau a condamna combaterea celor din urmă îi stimulează pe agresorii și pe criminalii islamiști, descurajându-i pe musulmanii moderați, dornici de conviețuire și de pace.

Nu, Papa n-a avut dreptate în litigiul său cu Trump. Dimpotrivă. Papa a greșit, spre paguba credincioșilor catolici africani și asiatici. Și dezastrul unei creștinătăți debusolate. Care nu mai știe cine-o apără.


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Scrie un comentariu