Capacitatea de a te reinventa: discursul lui Trump și decizia lui Biden

Ce răstimp ne mai desparte de marea retragere? Minute? Ceasuri? Un week-end? Nu mai pare decât o chestiune de ore sau de câteva zile înainte ca Joe Biden să părăsească definitiv scena politică.

Puciul democrat a continuat cu succes

Intervenția ex-președintelui Obama, care i-a atras atenția fostului său vicepreședinte că ar face bine să-și în considerare șansele de a fi reales e nucleara. E lovitura supremă pe care o puteau executa, prin primul lider de culoare al SUA, marii dregători ai partidului, ca să-l convingă pe Joe Biden să arunce prosopul înaintea Convenției Naționale Democrate.

Anterior, Biden fusese repetat avertizat de Nancy Pelosi și de Adam Schiff, iar președintele reacționase prin anunțarea unor măsuri fanteziste, dragi extremei stângi, care, e limpede oricărui om cu scaun la cap, nu se vor putea impune în contextul actual. Astfel încât izolarea în partid a președintelui, susținut la urmă doar de o mână de radicali descreierați cu tendințe comuniste, a ajuns prea mare că să mai poată fi ignorată chiar și de familia Biden. Care a admis, potrivit unor cunoscători, că actualul președinte s-ar afla într-un proces de introspecție.

Imponderabila cea mare

Singura întrebare ce mai plutește asupra scrutinului prezidențial american rămâne capacitatea stângii și a Partidului Democrat de a se reinventa și de a scoate din pălăria de prestidigitator un iepure în stare să-l vâneze și să-l răpună pe Trump în campania electorală.

E puțin probabil. Nu pentru că republicanul ar fi o vulpe. Ci pentru că Partidul Democrat a devenit în parte un cuib de viespi ideologizate până în vârful unghiilor, o formațiune de caizi și de politicianiști, cu puțini prezidențiabili, ca Josh Shapiro, guvernatorul Pennsylvaniei. Iar Trump (al cărui partid s-a reinventat, devenind din unul al granzilor și al elitei capitaliste unul inclusiv al minorităților și muncitoresc, al oamenilor de rând, precum și dintr-o formațiune parțial antisemită, una de-a dreptul sionstă), a învățat enorm în ultimii 10 ani.

Discursul reconcilierii naționale pe care candidatul republican la președinție l-a rostit la Milwaukee spune totul despre uimitoarea capacitatea a lui Trump de a se reinventa el însuși și de a înțelege că voturile necesare victoriei în alegerile prezidențiale se caută în tabăra adversarului, în cazul conservatorilor, la democrați moderați și independenții din centrul și stânga spectrului politic.

Noul Trump de la Convenția Națională Republicană din Milwaukee

Acestor alegători, republicanul le-a oferit, în discursul său programatic de la Convenția Națională Republicană, nu doar ce-au vrut fierbinte să audă, mai ales după atentatul din care a scăpat in extremis, un nevinovat fiind ucis, ci și tot ceea ce un candidat de succes, poziționat la centrul spectrului politic, poate avea în tolbă: un discurs al reconcilierii naționale.

Într-o țară pradă psihozelor colective, sciziunilor și gâlcevii interminabile, o țară care pare a fi în prag de război civil, unde, în ciuda atentatului din Butler, democrații și-au reluat demonizările la adresa dreptei, un astfel de discurs nu e, categoric, puțin lucru. Dimpotrivă.

Cum nu e neglijabil ca un candidat care ar avea motive serioase să vrea să vitupereze și să se răzbune pe elita culturală și politică, pentru că l-a călcat, timp de un deceniu, în picioare, să afirme că intră în scenă ”pentru a fi președintele întregii Americi”. Și să prezinte un plan coerent al redresării și relansării economice a Statelor Unite, cu tot cu masive înlesniri fiscale pentru muncitorime, scăderi ale dobânzilor și o combatere eficientă a inflației.

Trump a arătat că a înțeles și o parte a problemei dezindustrializării Vestului, când a reliefat că va contracara tendința relocării fabricilor de automobile sau piese în China și Mexic. În fine, ex-președintele i-a reproșat pe drept succesorului său la Casa Albă catastrofa politicii sale externe și pe cea a imigrației necontrolate și debordante, plină de nou veniți imposibil de integrat, de criminali și de inamici ai democrației liberale americane. Iar contraperformanțele lui Biden nu se opresc aici. Una dintre celei mai grave și greu explicabile e refuzul său de a-i da afară pe dregătorii săi clar incompetenți, cum ar fi șefa Serviciului Secret, vinovată cel puțin pentru o serie interminabilă de gafe groaznice care erau cât pe ce să-l coste viața pe Trump. Dar nici pe responsabilii dezastrului uriaș din Afganistan, neputinciosul Biden nu i-a demis. Și de ce să-i demită dacă au provocat neajunsuri majore mai ales și în primul rând intereselor americane?

Zile grele. Da, dar pentru cine?

După patru ani de administrație americană anti-americană, anti-națională, globalistă, care și-a finanțat dușmanii de la Teheran și Beijing, arătându-se dură cu aliații, dar extrem de concesivă, anemică și împăciuitoristă față de Rusia lui Putin și față de terorismul islamist, toate acestea anunță zile grele în primul rând pentru China sau Iran.

Dar și pentru alții. Între care și concurenții europeni ai americanilor.  

E clar că un Trump spășit, care demonstrează că e disciplinat, mai disciplinat chiar decât oricând, în trecut, precum și un luptător, perfect capabil să mențină o linie de mijloc și să dea impresia moderației navigând pe crestele valurilor unui ocean al urii, e un adversar politic redutabil. Extrem de redutabil. Milwaukee semnalizează dificultatea uriașă a oricărui rival democrat, altul decât Biden, de a-i mai smulge republicanului realegerea, în ciuda avansului său amplu din sondaje.