Ce-i mână pe acești oameni? Ce-i face pe alții lași? Ce le dă ucrainenilor puterea să lupte? Ce le determină pe unele ucrainence să se întoarcă din refugiu?
Ce-i învigorează pe bărbații lor să le scufunde rușilor nave de desant, să-și apere, în ciuda unor pierderi imense orașele, să le recucerească pe cele câteva, puține și mici, cucerite, să recondiționeze, în lipsa blindatelor din Vest, tancurile capturate ale cotropitorilor și să împingă dușmanul invadator pe alocuri dincolo de granițele Ucrainei?
Și ce-i face pe liderii apuseni să rateze o ocazie unică de a se dovedi la înălțime, de a proba că sunt și înțelepți și curajoși?
Patriotismul. Credința. Solidaritatea în fața unei tentative totalitare, nu doar ruse, de a le desființa statul și existența națională. Și, mai ales și înainte de toate, Cel Sfânt.
Care, cred eu, ne dă tuturor, indiferent de originea și de religia noastră posibilitatea, în mari momente de cumpănă și criză, să ne așezăm de partea bună a istoriei și să facem fapte bune. Nu de alta, dar să ni se dea și nouă, în ciuda neajunsurilor noastre multe și grele, putința de a acumula niște merite, mai mari sau mai mici, după precarele noastre posibilități, în condițiile în care prea mulți le disprețuiesc.
La mama tuturor summiturilor occidentale
Joi, liderii occidentali au ratat ocazia de a se arăta la înălțime. I-au refuzat Ucrainei disperatele cereri de ajutor militar suficient. Au respins ideea unei misiuni de pace NATO. Au zis nu închiderii cerului ucrainean din care cad bombe peste femei, copii, spitale, teatre și școli, peste biserici, sinagogi și moschei. Și-au păstrat avioanele cerute. N-au consimțit implicării directe în ajutorarea celor pe nedrept atacați. Au acceptat doar să mai trimită cu țârâita material defensiv care să-i apere întrucâtva, insuficient, de tancuri, de avioane, de atacuri cu arme de distrugere în masă.
Speriați de amenințările lui Putin, unii dintre ei cred că se pot ascunde după deget. Memoria nu-i ajută să înțeleagă că așa s-au ascuns predecesorii lor de la Londra și Paris în fața dictatorului nazist, crezând că, dacă se arată cuminți și ascultători, obediența sinistră le va fi răsplătită, iar sângerosul și agresivul tiran al veacului trecut îi va ierta și se va domoli. Or, în loc să se potolească, genocidarul criminal de război a profitat de ezitările lor și s-a întărit, amplificând enorm costul în vieți, în lacrimi și în bani a necesității înfrângerii lui militare și al debarcării lui. Iar dacă îi ajută, sunt prea mici la caracter sau prea corupți, ca amintirea demisiei morale a predecesorilor lor și neuitarea costurilor aberante, reclamate de această demisie să-i convertească la bine.
Sigur Nato, UE și G7 au pus joi în scenă la Bruxelles ”un maraton al summiturilor” occidentale, având, cum scria un comentator german din Nürnberg, ”menirea de a-i semnaliza președintelui Rusiei, Putin, că (în chestiunea Ucrainei) suntem uniți”.
În fața acestui spectacol poltron, Putin râde pesemne la Kremlin cu atât mai copios, cu cât e limpede că, în ciuda miliardelor suplimentare, a livrărilor de arme noi (dar defensive ca și până acum) și a întăririi cu noi grupe de luptă ale NATO pe flancul estic al alianței, mai-marii Vestului s-au supus blufului propagandistic al lui Putin și au refuzat să dea în vileag că împăratul e gol.
Spre rușinea lor istorică, occidentalii au interiorizat agitpropul rusesc agitând spectrul ”celui de-al treilea răboi mondial”. Au pus botul și la alte viclenii de Maskirovka, gen amenințarea Rusiei cu recursul potențial la arme nucleare. Ca atare, maratonul, un Everest al summiturilor lor s-a prefăcut din platformă de semnalizare a forței, fermității și unității, într-un uriaș succes al dezinformărilor Kremlinului. Încât e de-a dreptul rizibil să citești în presa germană despre deciziile năpârstocilor din cancelariile apusene, că summiturile UE, NATO și G7 ar fi ”subliniat determinarea Vestului de a-și păstra, după ani de îngăduință față de Rusia, fermitatea nouă față de Rusia”.
Dacă asta este fermitate, ce mai sunt adormirea, apatia, astenia, epuizarea, moliciunea? Apă?
Realitatea tristă și amară
Culmea culmilor e că adevăratul mesaj al acestui jenant apogeu istoric al summiturilor neputinței și rușinii vestice e înțeles bine de mulți observatori. Editorialistul de la Süddeutsche Zeitung, de pildă, constată că, în ciuda ”spectacolului puterii militare, economice și politice fără egal, reunite la Bruxelles”, niciun lider al democrațiilor occidentale ”nu s-a putut întoarce în patrie fără un sentiment de rușine, date fiind rugămințile de ajutor ale președintelui Zelenski”.
Or, nici președintelui american (care a admis că Putin este un criminal război, dar se comportă cu totul absurd, ca și cum țarul ar fi un lider pefect legitim) nici omologilor săi europeni nu e posibil să le fi scăpat evidența reliefată de alt ziarist german. Potrivit căruia ”dictatorul rus Putin poartă un război de nimicire în Ucraina, de vreme ce trupele sale nu deosebesc obiectivele civile de cele militare”.
Sigur, Vestul nu se mai preface, precum în Siria sau Cecenia, că n-ar vedea aceste crime. Dar, în ciuda ajutorului dat Ucrainei, Apusul hamletizează, e plin de dileme, iar în Ucraina crimele continuă și vor rămâne probabil nepedepsite.
Deconcertant și pernicios la culme, politic, moral și militar e faptul că și ziaristul german care admite această stare de fapt și liderii occidentali despre care vorbește el par să se fi aranjat deopotrivă cu vădita ”nimicire” a Ucrainei și cu impunitatea criminalilor.
Motorul victoriei e moral, nu doar economic și militar
În aceste condiții extrem de precare, ucrainenii luptă și luptă atât de eficient, încât îi aruncă din țară pe ocupanți. Cum e posibil? Exemplul personal al președintelui. Care doarme 4-5 ore pe noapte!, potrivit consilierului său, Andrii Yermak, muncind circa 20 de ore pe zi. ”În ciuda amenințărilor (cu moartea, teroriste, cu care se confruntă), Zelenski îi vizitează în spital pe soldații ucraineni răniți…Nu se teme niciodată, nu e niciodată îndoit”, a mai spus Yermak, textual.
Apoi, exemplul oamenilor, inclusiv al refugiatelor ucrainene, din care unele, dezabuzate de viața în refugiu, fără bărbații lor, se repatriază și se mai reîntorc împreună cu copiii lor în patrie.
În fine, exemplul luptătorilor ucraineni. Care înregistrează zilnic nu doar eșecuri, ci, mai ales, succese. De pildă scufundând ”Saratov”, nava de desant a marinei ruse în portul Berdiansk care, potrivit ziarului Guardian, transporta 65 de tancuri și transportoare blindate și 400 de militari. Ori bătându-i măr, pe alocuri, pe invadatori. Ar fi eliberat de ocupanți, mai nou, orașul Lukianivka, de lângă Kiev, distrugând un bastion inamic în care au ucis 40 de militari ruși, afirma Ukrainska Pravda, care-l citează pe șeful apărării teritoriale din capitală. Potrivit căruia ”numărul tancurilor de care dispune Ucraina acum e mai mare decât la începutul războiului, reliefând că ucrainenii capturează tancuri, ori le repară și le recondiționează pe cele stricate sau abandonate de ruși”.
Acesta e drumul înainte. În pofida lipsei de tragere de inimă, sau neghiobiei sau poltroneriei apusene, ucrainenii au o singură, dar deloc neglijabilă șansă de a-i înfrânge pe invadatori. Dar numai dacă lasă deoparte iluziile. Una din ele e amăgirea că Vestul va ajunge să ajute suficient. Ar fi bine dacă ar transpune propunerea polonezo-ceho-slovenă în zece puncte:
- Decuplarea tuturor băncilor rusești din sistemul SWIFT; altfel, economia rusă se va adapta la noile condiții în doar câteva săptămâni.
- Stabilirea unei politici comune de azil pentru soldații ruși care refuză să aplice ordinele criminale.
- Interzicerea completă a propagandei ruse în Europa. Libertatea de opinie nu înseamnă libertatea de a minte.
- Interzicerea accesului vaselor rusești în porturile noastre.
- Aceeași blocadă pentru transporturile rusești pe drumurile europene.
- Impunerea sancțiunilor nu doar pentru oligarhi ci pentru tot mediul de afaceri.
- Suspendarea acordării de vize UE pentru cetățenii ruși. Poporul rus trebuie să înțeleagă și să suporte consecințele acțiunilor guvernului de la Moscova. Poate acest lucru îi va face să-i întoarcă spatele lui Putin.
- Sancțiuni pentru toți membrii partiduluii lui Putin, Rusia Unită.
- O blocare totală a accesului Rusiei la tehnologiile care o pot ajuta în război.
- Excluderea Rusiei din toate instituțiile internaționale. Nu putem sta la aceeași masă cu criminalii.
Oamenii, din Moldova și România până pe malurile Potomacului și în Canada, s-au dovedit extraordinari în generozitatea lor față de refugiați și în susținerea cauzei drepte a Ucrainei. Nu puțini luptă cu arma în mână alături de ucraineni. Dar, cu actualii lor lideri din Vest, sunt slabe șanse pentru transpunerea acestui plan excelent.
Altă nălucire de tot amăgitoare e că Rusia lui Putin va ceda și va accepta o soluționare negociată a conflictului în schimbul neutralității Ucrainei. Acest deziderat e imposibil de îndeplinit, căci aderarea la NATO e ancorată în Constituție. Zelenski n-o poate da Rusiei. Al cărei lider vrea, oricum, și Kievul și toată Ucraina. Sigur, nu trebuie renunțat niciodată la diplomație. Dar apărătorii Ucrainei vor trebui să facă planuri plecând de la premiza că va eșua. Vor fi siliți să-și procure armele și vehiculele de care au nevoie de unde le vor putea găsi, în condițiile în care le vor găsi, spre a duce lupta eficient, cu ajutorul lui Dumnezeu, până la capitularea inamicului rus.
De ce ți-e frică, nu scapi: ar putea fi un război lung. Dar și al Doilea Război Mondial tot lung a fost.