Istorie · Politică internațională

Din nou despre ce aduce Europei noua strategie de securitate a SUA

Am văzut mulți europeni indignați la culme de Noua Strategie de Securitate Națională a Statelor Unite. Că ar fi ”o palmă dată continentului nostru”. Că ar ”batjocori” Europa, tratată ca ”un bolnav incapabil să-și apere propriile libertăți”. Că ar fi ”inacceptabilă” dacă ținem la ”demnitatea” noastră. Și câte și mai câte.

În timp ce Europa nici miliardele înghețate ale Rusiei nu îndrăznește să le folosească întru ajutorarea Ucrainei.

Ar fi hazos, dacă autovictimizarea asta n-ar fi la fel de pernicioasă ca slăbiciunea, lenea și lașitatea care au adus Europa în acest punct tare neplăcut al istoriei continentale.

Da, am criticat aici noua ”strategie de securitate națională a SUA”.

Și da, această strategie trumpistă, inspirată de ideologi izolaționiști ai MAGA, are câteva defecte majore. În primul rând pentru că-i încurajează pe dictatori și lovește în interesele americane, sub prezumția că le-ar proteja, deși globalizarea face inoperante teoriile de la care pleacă ideea utilității unei reeditări a doctrinei Monroe. A nu mai avea interesul întăririi și răspândirii democrației în lume e a capota axiologic, cât timp valorile americane sunt puse la murat, căci se deschid larg porțile hegemoniilor putinistă, islamistă, chineză.

În plus, reducerea interesului de căpătâi al SUA la cele două Americi, alcătuind ”emisfera occidentală”, marginalizează suplimentar o Europă oricum slăbită de propriile ei nefăcute.

Care nu sunt puține. Astfel încât, cu o meritată duritate, una neamortizată de cosmetizări și pretenții false, strategia americană pune la punct Europa, spunându-i verde în față în ce situație (reală) s-a autopropulsat.

Nefăcutele europene

Ceea ce a stârnit revoltă mai ales în Europa elitelor de stânga, indignate în special de acea parte a Strategiei Naționale de Securitate a SUA care afirmă că Bătrânul Continent e în pericol de aneantizare civilizațională. Și că Europa ar putea pierde la un moment dat statutul de ”aliat de încredere”.

Dar nu e oare Europa în primejdia enunțată? Și nu din vina ei este în acest pericol? N-a profitat Bătrânul Continent până i s-a aplecat de scutul militar american, lăsând SUA să plătească și să-și riște militarii pentru apărarea lui? Ba este. Iar ca atare se supără degeaba. Sigur că, după ani de zile de minciuni plăcute, nu puțini europeni sunt ca toxicomanii puși să se lase pe loc de stupefiantele care le-au ”înfrumusețat” viața: în sevraj.

Iată de ce mulți nu reușesc să vadă ce i s-a întâmplat Europei în ultimele decenii și, mai ales, în anii de la deschiderea granițelor germane și europene de către madam Merkel et comp.

Și nu e vorba, în context, doar de modul complet irațional, laș, inept și păgubitor, pentru Vest, în care Europa a refuzat, în ultimii zece ani, să se înarmeze adecvat și să înarmeze și Ucraina, astfel încât să reziste tăvălugului rusesc și să învingă armata agresoare.

În plus, continentul s-a văzut inundat de mase de nou-veniți, care îi resping valorile și civilizația și urmăresc în mod organizat să le distrugă.

Spre a-i acomoda pe imigranții ostili, elitele de stânga au prescris popoarelor europene nu doar o ideologie chipurile ”empatică”, în fapt sinucigașă (1), alături de alte deziderate extremiste, ci și cenzura care le-a pus democrația pe butuci, în timp ce i-au acuzat pe criticii sinuciderii de presupus ”extremism”, sau ”fascism” și de prezumtivă ”antidemocrație”.

E suficient să se arunce o privire școlilor germane din multe localități renane sau berlineze. Au ajuns ”germane” doar cu numele. Pe alocuri, 80% din clase sunt populate cu copii din Orient, care nu cunosc bine limba țării de adopție și nu mai au nici de la cine s-o învețe. Cadrele didactice ale acestor copii, adesea musulmani, au un număr crescând de probleme  tot mai spinoase cu un antisemitism din ce în ce mai militant și un anticreștinism tot mai virulent.

De unde până unde acest dezastru?

Demografia negativă și imigrația debordantă constituie doar un aspect al chestiunii. Iar erodarea valorilor occidentale – altul.

Dar se manifestă, corelată ultimului aspect, și o acută criză de leadership. În cauză nu sunt doar lideri îmbuibați ai UE, corupți până în măduva oaselor care ne-au tot dat insolent lecții trufașe de prezumtivă ”moralitate”. Oameni, ca socialista Mogherini și fostul comisar (belgian, progresist) al justiției și statului de drept în CE, Didier Reynders, care a spălat, se pare, sute de mii de dolari murdari.

Brusc, am văzut și antiamericani în Europa care cer continentului conducători noi cu sânge în instalație.

Păi de unde să-i producă la stânga spectrului politic? Ce speranțe avem după ani de ideologie transgen, de îndoctrinare progresistă și de ideologie multiculturalistă, care demonizează Vestul, ridicând pe scut orice osândește fără drept de apel lumea iudeo-creștină, etica și religiile ei? După decenii de isterică promovare a împăciuitorismului cu tiraniile și de conflict înverșunat cu aliații americani?

Indignarea antiamericană nu ne ajută la nimic. Avem o problemă cu Trump? O avem. Ne enervează J.D. Vance? Ne scoate din minți. Dar asta nu înseamnă că am fi scutiți să ne punem cenușă în cap, să trecem la introspecție veritabilă și la fapte rectificatoare, acceptând criticile pe bază de realități. Altfel n-avem cum salva Europa.

_____

Note (1) Psihologul canadian Gad Saad e autorul sintagmei ”empatiei sinucigașe”.


Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră. Donațiile dvs. vor contribui la susținerea eforturilor noastre de a promova adevărul, dreptatea și libertatea.

Unică
Lunar

Donați o singură dată

Donați lunar

Alegeți suma:

$5.00
$15.00
$50.00
$5.00
$20.00
$50.00

sau puteți introduce suma pe care o doriți:

$

Vă mulțumim pentru susținere și încredere!

Your contribution is appreciated.

DONEAZĂDONEAZĂ


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

2 gânduri despre „Din nou despre ce aduce Europei noua strategie de securitate a SUA

  1. Dom Iancu, perfecta dreptate. Mai jos un articol cu fostul sef al serviciilor secrete canadiene. Ei au stiut cu certitudine ca rusii vor ataca Ucraina si asta cu 2 saptamani inainte. Informatia a ajuns in Europa dar…a fost ignorata. Cum e posibil? In articol e deasemenea expus spionajul chinezesc din universitatile canadiene. E o chestie cu schepsis spusa in articol: China a ramas perplexa la rapiditatea cu care a fost invadat Irakul (2003), lucru care i-a determinat sa accelereze la maximum inarmarea si modernizarea armatei:

    https://www.theguardian.com/world/2025/dec/07/hostile-powers-spying-universities-canada-former-security-chief

    Inca un lucru care pe mine m-a lasat masca. Woke-ismul european e de 10 ori mai tare decat cel de peste balta. Cititi, daca aveti timp articolul de mai jos:

    https://www.wsj.com/opinion/notable-quotable-lost-in-woke-translation-cce0d25e?mod=Searchresults&pos=1&page=1

    Numai bine!

    1. Mulțumesc mult pentru linkuri, dom Robert. Foarte utile informațiile, despre care n-aveam habar. Dar ar fi trebuit să am.
      Mă întreb uneori cât de naivi am putut fi chiar și aceia dintre noi care au știut mai mult decât 90%.

      .

Scrie un comentariu