Semnificațiile victoriei lui Ciprian Ciucu în cursa pentru Primăria Capitalei

Felicitări lui Ciprian Ciucu. Mai pragmatici decât cred mulți, bucureștenii au optat, puțini, câți s-au prezentat la urne, pentru reprezentantul liberal.

Au făcut-o nu doar pentru că pe Ciprian Ciucu l-a susținut un premier responsabil, ca Ilie Bolojan, care pare a fi ultima speranță de reformă și responsabilizare a clasei politice românești, ci și pentru că omul s-a dovedit un edil respectabil la sectorul 6.

Alegerea anti-pesedistă, anti-useristă și anti-auristă a bucureștenilor e, de altfel, și expresia unui refuz categoric al alegătorilor de a ridica pe scut politicieni extremiști, ca Alexandrescu, ori inși suspecți de corupție, sau de alte nefăcute. Ca atare, este una din cele pragmatice opțiuni electorale românești din ultimii anii.

N-are nici pe departe importanța celei care l-a propulsat pe Traian Băsescu la șefia statului român. Dar nu trebuie subestimată. Cum nu trebuie subapreciată importanța înfrângerii României postcomuniste, reprezentate de Băluță și Alexandrescu. La fel, e bine să nu se bagatelizeze refuzul USR de către un electorat care a născut acest partid din disperarea provocată românilor de corupția de tip fesenist.

Dar ”Uniunea Salvați România” s-a schimbat în profunzime. Înfrângerea lui Drulă e nu doar refuzul proiecției unui fals viitor reformist, promis de un USR prea ahtiat de putere și prea anemic în materie de principii, un partid ”anticorupție” aliniat parcă fatal, în percepția multora, marilor suspecți de corupție din birocrația politică vest-europeană. Care acum sunt demasacați unul după altul de Laura Codruța Kövesi. Sancționarea la urne a USR e și respingerea unui partid resimțit ca elitist, trufaș, smintitor, lipsit dinadins de o doctrină clară, spre a obține voturi de la toate segmentele societății, o formațiune care a luat în ultima vreme decizii care mai de care mai dezastruoase.

Înfrângerea categorică a lui Drulă, care a refuzat să se retragă la timp în favoarea lui Ciucu, așa cum a fost sfătuit de bine, nu e, deci, doar a lui. Așa cum victoria lui Ciucu e și a premierului și a REPER, insuccesul zdrobitor al candidatului USR e, deopotrivă, al șefului său de partid, Fritz, dar și al președintelui. Care, în mod aiuritor pentru un șef al statului român cu o funcție pretinzând neutralitate, l-a susținut oficial pe urmașul său la cârma USR.

Ciprian Ciucu nu s-a arătat, în reacție la victoria sa, răzbunător. Primarul ales al capitalei a afirmat că prevede o bună colaborare cu USR, pentru că ”partidele de dreapta trebuie să coopereze”. Dar oare câte greșeli își vor mai permite să comită Dan și Fritz, fără să-și asume derapajele și eșecurile lor politice în serie, din care unele de-a dreptul grotești?

Și cât e oare USR ”de dreapta”, domnule Fritz? Așa cum era Merkel ”de dreapta”, nu-i așa? Așa cum e cică ”de centru” un partid de extremă stânga de tip Mamdani, care a transformat-o pe Ana Ciceală, de la SENS, cu 7% din voturi, în surpriza vomitivă a acestui scrutin?

Are dreptate Ludovic Orban să se bucure că biruința primarului Bucureștiului ”va reduce blocajele provocate de PSD în coaliție și va da mai multă autoritate premierului în convingerea partenerilor că sunt necesare măsuri de reformă serioase pentru a aduce România pe linia de plutire”. Nu știu în schimb dacă”va diminua agresivitatea celor care vor să scape de Bolojan chiar și cu riscul aruncării României într-o criză politică”. Și nici dacă”va garanta menținerea PNL pe linia corectă”, asigurând ”un parteneriat corect cu Nicușor Dan”.

Prea multe au fost alunecările în dezastru ale formațiunii Brătienilor, ca să avem certitudini cu privire la viitorul garantat reformist al PNL.

E absolut regretabil că România încă nu are un scrutin local în două tururi și autorități democratic legitime la cârma tuturor localităților. Absența acestui sistem nu-i diminuează lui Ciucu legitimitatea. Prea categorică este victoria sa. Prea clară, înfrângerea adversarilor lui.

Dar Ciucu nu va avea mult timp să se bucure de izbânda sa electorală. Va trebui să-și suflece mânecile și să se apuce urgent de treabă, fiindcă electoratul nu se va arăta prea îngăduitor cu el dacă-și va permite greșeli sau tergiverseli. Și n-are la dispoziție decât trei ani. Dacă se va dovedi în schimb capabil și-și va consolida prin competență popularitatea, drumul spre Cotroceni în 2029 îi va fi larg deschis.