Cu tot sufletul alături de Iran. Și de Reza Pahlavi

Peste un sfert de milion de oameni adunați la München alături de moștenitorul tronului iranian, Reza Pahlavi, care anul acesta nu a mai fost șters, la presiunea mullahilor, de pe lista de invitați ai Conferinței de Securitate din oraș, ar trebui să-i sperie de moarte pe asasinii în masă islamiști de la Teheran. Ceva în lume s-a schimbat. Cum documentează nu doar cei peste 250.000 din capitala Bavariei ,ci și masa celor care li s-a adăugat, în același scop, la Toronto în Canada și în Statele Unite, la Los Angeles. Ori în Australia.

Toți îl aclamă pe viitorul șahinșah. În el își pun nădejdea și iranienii care nu-și mai potolesc glasul în exil, și cei forțați să tacă, acasă, pentru ca să nu fie măcelăriți pe stradă, în case, ori pe paturi de spital. Îmi amintesc cum își puneau românii speranța în regele Mihai. Regele, pe care regimul securist și post-comunist al lui Ion Iliescu încerca în disperare, în debutul anilor 90, să-l țină cât mai departe de poporul său.

În orașele din Vestul încă, parcă liber, deși masiv intimidat de islamiști, se mișcă în fine ceva.  

Doar în Iran domnește moartea. Domnește nihilismul, dictatura, asasinatul în masă.

Pentru că iranienii, sătui în proporție de 90 la sută de regimul lor teocratic și genocidar, se tem și se ascund, în speranța că oamenii cinstiți din Apus îl vor convinge totuși pe președintele SUA să-și îndeplinească promisiunea făcută când Trump le-a declarat protestatarilor chemați să preia instituțiile iraniene că ”ajutorul” ar fi ”pe drum”.

Și, vai, nu era. Dar SUA au trimis măcar către Iran două portavioane.

Totuși, lumea ”bună”, ”progresistă” și ”subțire” pare a avea cu totul alte griji decât omorul în masă de proporțiile celui nazist de la Babi Iar, comis de jihadiștii iranieni la 8 și 9 ianuarie 2026. Această lume cică ”bună”, când de fapt e vomitivă, își dă cu presupusul despre starea de spirit a iranienilor și speră ca poporul să fie scindat cu privire la Pahlavi, pentru că fiul șahului nu s-ar fi ”distanțat” suficient de israelieni și de moștenirea propriului său tată.

Senatorul american Lindsey Graham le-a dat replica acestor lepre, în frunte cu propagandista islamistă a CNN, Amanpour (numai lapte și miere cu baticul pus uneori cuminte pe cap, în interviuri vesele luate din genunchi cu oficialii islamiști iranieni criminali în masă, dar de sus și dură ca piatra cu fiul șahului). Ticăloasă ca toți propagandiștii, Amanpour întoarce sistematic adevărul pe dos. Trecând sub tăcere faptul că face parte dintr-un uriaș agitprop antirevoluționar al extremei stângi împotriva debarcării mullahilor, și, implicit, împotriva revenirii în Iran a prințului moștenitor, pseudo-jurnalista a înfierat o presupusă ”campanie” împotriva criticilor la adresa lui Pahlavi. Tot ea a sugerat, luată de un val antisemit, cu tipicul antisionism al stângii, că prietenia iraniană cu o democrație liberală precum cea israeliană ar fi cumva ”rea”. Pahlavi s-a rezumat să ofere colaborarea unui viitor Iran liber cu toate neamurile din regiune și să amintească de faptul că doar două națiuni din Orientul Apropiat se pot lăuda cu raporturi din timpuri biblice: cel evreu și cel persan, (al cărui rege Cyrus i-a eliberat pe evrei din robia babiloniană).

Dacă toată America ar fi ca iranianca Amanpour, vai și amar. Din fericire nu e.

Graham, un apropiat al președintelui american, l-a criticat indirect și pe liderul SUA, dar și Vestul în genere, pentru pasivitatea lor în fața unui agresor ca Putin.

Tot el a avertizat cu privire la amenințarea teocrației islamiste iraniene și asupra inadecvării negocierilor cu un astfel de regim. El a spus textual că,”dacă trădăm Ucraina, Taiwanul este următorul. Dacă obținem garanții care să prevină o a treia invazie, NATO devine mai mare și mai puternic, iar Ucraina rămâne liberă și independentă. Modul în care se termină acest război va modela lumea timp de decenii.” Și tot el a diagnosticat în fine Iranul, (un aliat al Rusiei) așa cum o face de ani de zile acest blog: ”Este o teocrație care, dacă ar putea obține o armă nucleară, ar folosi-o pentru a atinge trei obiective: purificarea islamului, distrugerea statului evreu și atacarea noastră (a Vestului, a SUA)”.…”Hitler a scris că vrea să-i omoare pe toți evreii – nimeni nu l-a crezut. Cred că ayatollahul și regimul său – nu poporul iranian – sunt fanatici religioși, naziști religioși”…”Hitler dorea o rasă stăpânitoare; ei (n.r. mullahii iranieni) vor o religie stăpânitoare”...”Nu se poate negocia cu acești oameni….Sunt hotărâți asupra unei agende religioase care îi învață să mintă și să distrugă în numele lui Dumnezeu”.

Excelenta caracterizare a persoanelor de genul Putin și Khamenei și a situației efectuată de Lindsey Graham îmi amintește de personajele epocalului roman ”Suspiciunea”, semnat de Friedrich Dürrenmatt după război. Cartea o ia pe urmele ”crezului” unui medic criminal în masă nazist, pe care un comisar de poliție aflat pe patul de moarte îl confruntă, deși asasinul hitlerist îl amenință, neputincios cum e, cu tortura înaintea unei morți violente. Polițistul găsește totuși puterea de a-l provoca, afirmându-i nihilismul. Medicul criminal admite că e nihilist și că nu crede decât în materie și în el însuși, respectiv în puterea lui de a se ”ridica” prin tortură și asasinat deasupra materiei și a celorlalți oameni, buni doar să-i fie unelte.

Oare câtă vreme ne vom mulțumi să ne lăsăm călcați în picioare de nemernici care-și omoară compatrioții înainte de a trece la alte genocide? Și oare cât timp ne vom mai lăsa mințiți în față de extremiști, antisemiți și propagandiști?