Și s-a scremut muntele și a născut un șoricel. Niciodată în trecut nu s-a mai văzut o asemenea desfășurare de forțe occidentale. Trei summituri într-o zi, cu tot cu NATO, UE și G7.
La două din întrunirile la vârf s-au regăsit, in corpore, respectatele ingrediente ale cremei cremelor occidentale. Cireașa de pe tortul de vipuri a fost uitucul președinte american, care, laș, se ascunde în spatele Alianței Nordatlantice. NATO și-a suplimentat ajutoarele acordate Ucrainei, având grijă să-i refuze esențialul: edificarea unei zone de interdicție de survol și livrarea armelor nu doar defensive ci și ofensive, în speță a avioanelor și tancurilor, necesare înfrângerii definitive a invaziei și aruncării cotropitorilor ruși dincolo de frontierele Ucrainei.
Dar Biden, ”cel mai puternic om din lume”, cum se afirmă c-ar fi președintele american, se vădește mai slab decât uriașul Bluto, când pune Popeye mâna pe el. Nu vrea el și pace bună să riște escaladarea conflictului cu Rusia. Așa că se ferește, cuminte, cum i-a pus Moscova în vedere, de orice ”provocare”, dixit rușii.
Sau, ca să-l parafrazăm pe șeful NATO, Stoltenberg, Alianța evită orice implicare și edificare de interdicție de zbor în Ucraina, care să fie ”prea riscantă”, pentru că ”purtăm răspunderea ca acest conflict să nu escaladeze dincolo de frontierele Ucrainei. Căci aceasta ar provoca mai multe suferințe, morți și distrugeri”.
Aferim! Cine să vrea morți? Ori, și mai grav, suferințe! Cine distrugeri să vrea? Așa că îl lăsăm în continuare pe Putin să masacreze liniștit populația ucraineană, s-o convingă că e mai bine să i se supună, decât să vrea aderarea la NATO.
Cine a mai fost pe acolo și ce-a vrut
De la muntele care s-a scremut și a născut acest vesel șoricel n-au lipsit nici omologul francez al lui Biden, Macron, care vrea neapărat să câștige alegerile prezidențiale. S-a mai bucurat de noul membru al familiei elefantului, dimpreună cu cei doi lideri vag obosiți de la Casa Albă și Elysee nu doar premierul britanic, care are și el ditai armata și arsenalul nuclear, ci și germanul Olaf Scholz.
Cancelarul arme n-are, zice el. Dar bani are și îi și bagă în continuare, cu nemiluita, nu se știe oare cât, încă, în visteria de război al lui Vladimir Putin. Căci speriat și el, dar nu atât de bombele lui Putin, care nu-i ating încă decât pe bebelușii ucraineni, iar nu pe el sau pe compatrioții nemți, ci îngrijorat numai de perspectiva creșterii ușoare a șomajului german, pentru cazul opririi importurilor ruse, nu s-a hotărât încă să renunțe la furniturile de gaze și de petrol rusesc.
Spre deosebire de el, Boris Johnson a mai înghețat vreo 60 de mari averi de cleptocrați, între care și banii care o dădeau afară din casă pe trufașa fiică a amantei lui Serghei Lavrov. Apropo de Serghei.
Teatru romantic rus, contemporan
Șoigu, ministrul rus al apărării dat dispărut de două săptămâni a devenit brusc personajul principal al unei piese puse în scenă de Kremlin. Alertat de relatările jurnaliștilor de investigație, ce-l plasează pe Șoigu alături de multe alte victime de rang înalt din armată și servicii secrete ale furiei lui Putin pe înfrângerile din Ucraina, Kremlinul a ecranizat un basm hollywoodian, povestind romantic istoria prezumtivei ”reapariții” magice a demnitarului pierit la 11 martie din câmpul vizual al omenirii.
Spre a pretinde, implicit, că ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, n-ar fi dispărut acum două săptămâni și ar fi în viață și bine mersi, căci i-ar fi ”raportat” lui Putin despre ”operațiunea specială”, Kremlinul a difuzat imagini care să-l reprezinte, chipurile, pe ministru. Putin l-a trimis la înaintare și pe purtătorul de minciuni al țarului, Peskov. Șoigu, a pretins Peskov, ar avea ”prea multe pe cap ca să aibă timp să se ocupe de presă”. Or, înainte de invazie, nu era loc de Șoigu în fața microfoanelor și camerelor de luat vederi. Că declarațiile lui lirice numai convingătoare nu-s, se înțelege de la sine. La fel, că vor amplifica speculațiile despre soarta foarte probabil tristă a demnitarului moscovit. Care, la un moment dat, era negociat ca posibil succesor al lui Putin. Și scria frecvent articole pe site-ul ministerului său. Dar, ce să vezi, ele au încetat să apară, ia ghici când.
În ziua dispariției sale, la 11 martie, au murit subit și articolele lui Șoigu. Era ziua în care s-a evaporat și șeful marelui stat major al armatei ruse, Valeri Gherasimov. Oficialii militari americani, între care șeful Pentagonului, Lloyd Austin și șeful statelor majore combinate, generalul Mark A. Milley încercaseră miercuri intens, dar în zadar, să intre în contact cu amândoi. Probabil că au luat-o pe urmele medicilor care obișnuiesc să pice, defenstrați, de la etajele clădirilor ruse. Sau împărtășește soarta comandantului pentru Ucraina a serviciilor secrete, FSB, arestat la domiciliu potrivit unor relatări judecate drept ”credibile” de serviciile americane, reluate de WSJ.
Cum salvează Vestul Rusia
Episodul Șoigu e la fel de edificator ca munții de fier vechi din tancuri nimicite și din avioane sau elicoptere doborâte în Ucraina despre cum sunt, astăzi, instituțiile de forță ale Rusiei. Varză sunt. Au pierdut, spun experții NATO, cel puțin 40.000 de oameni scoși din luptă în Ucraina, fie ei morți, răniți sau luați prizonieri.
N-ar mai lipsi mult să nu mai aibă cum și cu cine să-l apere pe tiran și să răspândească frica și groaza semănată de soldații ucigași ai lui Putin mai întâi la Groznîi, în Cecenia, apoi în Siria, ulterior în Belarus și Kazahstan, iar mai nou și în Mali și în Ucraina. Dar, ce să vezi.
În apărarea dictatorului, care amenință, deloc credibil, cu arme nucleare (pentru că, după cum relevă, iată, și excelentul cunoscător al lui Putin, care este Mihail Hodorkovski, președintele Rusiei nu e sinucigaș) au sărit, indirect, ce-i drept, puterile occidentale. Sigur, l-au sancționat ele. Și mimează că-l pedepsesc dur.
Dar ce s-a hotărât, de fapt întâlnirile la vârf de joi? Șoricelul ivit din deschiderea spre lume a muntelui-elefant e dislocarea a patru noi grupuri de luptă NATO pe frontul estic. Deci și în România. Aceasta-i vestea mare. Dimpreună cu știrea mică potrivit căreia Germania ar fi trimis noi ajutoare în Ucraina. Și că NATO ar avea intenția de a mai expedia niscai rachete antitanc și antiaeriene, ba poate chiar, dar numai dacă se rezolvă niscai neprecizate ”dificultăți tehnice”, niște rachete antinavale care să vină de hac bombardării locuințelor ucrainene din Odessa și de aiurea de la bordul vaselor de război ale Rusiei navigând în Marea Neagră. Bravos națiune!
În plus, aliații apuseni din G7 au impus ”o restrângere” a accesului Rusiei la rezerve de aur, limitând comerțul cu metalul galben, de vreme ce ”orice tranzacții cu aur încheiate cu Banca Centrală a Rusiei ar antrena sancțiuni”, după cum a crezut că poate afirma azi un oficial american.
În rest, ne-am ales cu memorabila sentență, de o neprețuită și inestimabilă intuiție profetică, potrivit căreia ”războiul din Ucraina reprezintă o amenințare la adresa securității globale”, după cum a constatat azi și Alianța Nordatlantică, repetând înțelepciunea convențională, articulată de oștiri întregi de comentatori artistici, sportivi și politici, mult înaintea invaziei.
Atât? Hai să nu fim cârcotași. Căci au panaș acești lideri ai UE, care în istorie vor rămâne. Au hotărât, atenție mare Rusia, să nu hotărască absolut nimic. Deci noi sancțiuni, atenție mare Rusia, China și Iran, nu s-au mai adoptat. Așa că Rusia va încasa și pe mai departe banii rezultați din vânzările ei de hidrocarburi. Iar unele bănci rusești vor continua să se lăfăie în SWIFT.
Concluzia pentru Ucraina? Și pentru următoarele victime ale lui Putin?
A reliefat deci degeaba Președintele Zelenski în deschiderea summitului NATO că Ucraina așteaptă un sprijin necondiționat de la pactul defensiv nordatlantic? Ba bine că nu. Ce, n-a promis alianța noi tranșe din vechile arme? Și n-a ”amenințat” alianța Rusia cu neconcretizate ”consecințe de amploare și severe” pentru cazul recursului la arme chimice? A promis. Și a amenințat.
Ce se întâmplă deci, acum în afară de a i se fura Ucrainei șansa de a învinge Rusia decisiv și, deci, de a promova la Moscova o revoltă care să-l debarce pe tiran?
Întrucât eu am obosit să mă tot repet în neștire, propun să-l lăsăm pe Mihail Hodorkovski să le explice la CNN micilor Einstein populând televiziunile și cancelariile occidentale ”pentru liniștea noastră”, ce anume se comite în prezent.
E simplu: ”cred că ceea ce vedem acum este că liderii vestici repetă aceeaşi greşeală comisă de predecesorii lor în privinţa lui Hitler, într-un moment când acesta era foarte vulnerabil şi a încercat să invadeze Europa. Asta au admis complicii săi în cursul procesului de la Nürnberg. Totuşi liderii vestici spuneau atunci că se tem să nu-l întărâte, gândindu-se că, în măsura în care ei nu arată nicio rezistenţă, el se va opri în cele din urmă. Dar acea greşeală a costat milioane de vieţi omenești şi aceeaşi eroare se săvârșește şi acum. Putin nu va folosi niciodată arme nucleare până nu este absolut sigur că este în siguranţă”. Dixit Hodorkovski. Îl credem? Păi de ce? N-a fost oligarh?
Oare cine, în afară de mine, îl crede pe cuvânt pe cel mai inteligent, de succes și prosper om de afaceri rus, până când angajamentul său pentru valorile de democrației l-au sărăcit și băgat în pușcăriile lui Putin pe vreo zece ani, de vreme ce massmedia, știind bine cât de rentabila e panica în presă, face orice ca să intensifice spaimele nucleare ale naivilor occidentali de rând?