Moșneagul Putin și războiul psihologic

În mod evident, Putin pare să fi învățat ceva din eșecurile sale monumentale, care au coincis, parțial, cu ale armatei ruse. De frica efectelor și consecințelor nefăcutelor rusești, superstițiosul pseudo-mesia mizează tot mai mult pe magia unui război psihologic eficient, Și pe bla bla de înfricoșat lumea occidentală.

Războaiele sunt dintotdeauna, în mare măsură, experimente și întreprinderi psihologice. În epoca digitală, a informațiilor livrate în timp real cu tot cu poze și cu filme de impact major pe rețelele sociale conflictele militare tind să devină cu precădere psihologice. Războiul ucrainean nu doar că nu face excepție. A început și se va sfârși probabil în capetele oamenilor. A început în mintea tulburată de prea multă putere, trufie, megalomanie și alint occidental a lui Putin. Ar fi plauzibil să se încheie, eventual, cu persuasiunea unui atentator considerând că și-a găsit sensul vieții în misiunea de a-l elibera de suferințele sale psihopatologice pe liderul și tiranul Rusiei putiniste.

Până atunci va mai curge multă apă și pe Nipru și pe Moskva. Ambele părți icnesc din greu sub povara unei confruntări militare pe care Rusia nu mai are cum s-o câștige, indiferent dacă atrage sau nu Belarus în ciocnirile militare de pe teritoriul ucrainean, indiferent dacă poate transpune măcar o fracțiune din ce a promis Putin miercuri în discursul său ”important”, după întâlnirea cu șefii săi militari, privind țelurile de război ale Rusiei, din 2023.

Declamațiile lui Putin și sensul lor actual

În discursul de la 21 decembrie, menit să-i înlocuiască tradiționala conferință de presă de Crăciun, pe care Putin a anulat-o de frica fireștilor întrebări incomode ale ziariștilor insuficient instruiți și înregimentați, dictatorul a promis ”mărirea armatei ruse”, care, potrivit ministrului apărării, Șoigu, ar urma, pasămite, să ajungă la 1,5 milioane de soldați. Nu e clar cine îi va naște în depopulata Rusie pe toți acești prezumtivi soldați.

Apoi, mai-marii Rusiei anunță creșterea vârstei de încorporare care, la mobilizarea parțială din septembrie a fost, vai, de 65 ani. În fine făgăduiesc buget nelimitat armatei. Care ar urma, chipurile, să primească “orice va cere”. În plus, întru înfricoșarea SUA, Putin își angajează, verbal, înapoiata țară în ”dezvoltarea” așa-numitei ”triade nucleare”, conținând rachete cu ogive atomice care pot fi lansate de la sol, din avioane, precum și din submarine nucleare și evocă rachetele hipersonice Sarmat.

Or, ce ne spune această încordare fără precedentă de mușchi a dictatorului? Că Rusia a pierdut grav pe câmpul de luptă și se teme că va pierde și mai rău.

Bătălia pentru imagine

Dar nici Kievul nu are încă arsenalul necesar tranșării decisive a războiului. Are nevoie de ajutor suficient din Vest și, poate, din Rusia.
Întrucât nici una din părți nu e în stare încă să obțină o victorie decisivă, s-a dezlănțuit și e în toi lupta psihologică pentru cea mai eficientă metodă de aruncare de praf în ochi, pentru simboluri cât mai grăitoare și, mai ales, pentru istorisirea narativului câștigător.

În sfera imaginii, Ucraina a câștigat până acum fără drept de apel. Nu întâmplător Zelenski a devenit ”Persoana anului” la publicații anglo-saxone de mare prestigiu ca ”Time” și ”Financial Times”. Iar ”The Economist” a desemnat Ucraina drept ”Țara anului 2022”, date fiind “eroismul poporului ei și faptului că îi ține piept și îi rezistă unui bully”, deci unei brute agresoare și tiranice.

La rândul ei, bruta vrea și ea elogii. Cu atât mai mult, cu cât spre deosebire de a lui Zelenski, supraviețuirea lui Putin depinde de imaginea sa tot mai boțită. Când se va mototoli de tot, e greu de imaginat că ar putea evita să devină victima unui atentat. Cu atât mai multe eforturi și averi plasează Kremlinul în recondiționarea ei. Iar Rusia e campioană la război psihologic. De când se știe.

Țarii, Uniunea Sovietică și Rusia postcomunistă au investit masiv în operațiuni de dezinformare și demoralizare a inamicilor. Putin face la fel. Pe măsură ce și-a ratat în Ucraina obiectivele directe, a intensificat operațiunile de cosmetizare a eșecului. În acest scop, Moscova aruncă în luptă tot ce are, de la amenințări la promisiuni, de la șantaj la minciunile cele mai sfruntate.

Încercările rusești de intimidare, dezinformare și influențare oneroasă 

Că propagandiștii ei o amenință pe șefa Parlamentului European, Roberta Metsola cu o viitoare ”traducere în justiție, la Haga”, după ce rușii, dixit Soloviov, ”vor fi întors Berlinul și Parisul în vecurile al XIX-lea și al XX-lea”, sau că îl trimit la înaintare pe jalnicul Dmitri Peskov, Rusia știe una și bună: trebuie să înfricoșeze, să-și mascheze și să contracareze cât mai eficient înfrângerile militare, de pe linia întâi și din Hinterland, ca și pe cele economice sau politice, din cancelarii.

Cum? Proiectând o falsă imagine de forță și de îndreptățire în massmedia, presă și rețele sociale, prin PR, propagandă brutală ori subtilă, teroare și regizare de evenimente menite să formateze și să stăpânească buletinele de știri.

În acest context, Rusia mizează masiv pe cucerirea Bahmutului. Ar fi un prim succes militar de anvergură, după luni și luni de umilitoare eșecuri. Ar fi fost miercuri un cadou pentru Putin, care și-a programat sincron ”importantul” discurs. L-ar fi vrut rostit la umbra unui triumf teritorial oricât de mărunt, de care să-și conecteze cuvântarea și să-i împodobească șifonatul drapel, conferind măcar un dram de credibilitate obiectivelor militare ale Rusiei pe 2023.

Replica ucraineană

Combatanții ucraineni de la Bahmut l-au refuzat pe liderul rus demn, curajos, politicos. Pe Putin l-a contrat miercuri și ministrul ucrainean al apărării, Reznikov. În timp ce se dădeau lupte de o rară ferocitate pentru controlul Bahmutului, iar mercenarii Wagner încercau să forțeze pozițiile defensive dinspre răsărit, Reznikov s-a arătat încrezător. ”Luptele de la Bahmut vor fi o pagină legendară în istorie”, a estimat el, aparent convins de victoria proprie în confruntarea pentru acest oraș. În duelul psihologic cu mai-marii ruși, Reznikov le-a aplicat lovitură puternică afirmând, în timp ce Putin aștepta ca mercenarii să înfigă drapelul rus pe ce a rămas din primărie, că ”estul Ucrainei rezistă și luptă…Apărarea Bahmutului continuă, iar orașul e o fortăreață inexpugnabilă”.

Nu alt scop a avut ieșirea șefului serviciilor secrete ucrainene, Vasyl Maliuk, care și-a bătut joc de ”bunicuțul Putin din buncăr”. Potrivit lui, ”bătrânelul pitit îndărătul fortificațiilor” (spre deosebire de Zelenski, aflat marți în linia întâi a frontului de la Bahmut) ”n-ar avea decât două opțiuni: să se confrunte cu judecătorii la Haga sau să moară nedemn în cazemata din Extremul Orient în care se ascunde”. Ziarul ucrainean ”Ukrainska Pravda”, care l-a reluat pe Maliuk, amintește că presa a relatat despre ”lanțul de buncăre secrete întinzându-se de la Moscova până în Urali”, care-i aparține lui Vladimir Putin, ca și despre noile adăposturi subterane care se construiesc în Rusia.

Imaginea dictatorului îngrozit, care se ascunde în spaima și angoasa lui ca Hitler, în final, în buncărul în care tiranul nazist și-a luat viața când s-a apropiat de el Armata Roșie, e tare. Spune mult mai ales fostelor popoare captive. Dar și suconștientului colectiv al unei omeniri crescute cu mitul monstrului șantajist cerând periodic fecioare, care să-i fie aduse pentru a le devora. Propaganda lui Putin l-a zugrăvit, timp de două decenii ca bărbat de bărbat. Mulți, chiar dacă ignoră sau au uitat de prietenia dintre Führer și Stalin, idolul lui Putin, știu ce înseamnă un sinistru despot, sângeros și monstruos, dar înfricoșat, care se eschivează de binemeritata lui pedeapsă, pitit cu săptămânile, sau lunile și anii în cotloanele și ascunzișurile în care se va sinucide. Sau va fi răpus.

Limitele războiului psihologic

Cu cât realitatea e mai puternic marcată de slăbiciunea tot mai șubredului dictator rus, cu atât mai tentată va fi propaganda lui să-l zugrăvească pe Putin viguros și marțial, în culori de Superman.

Oricât de competenți ar fi războinicii săi psihologici, un fapt e însă cert. Nimeni nu poate hipnotiza veșnic o lume întreagă, astfel încât realitatea, înlocuită de aparențe și ideologie, să dispară pe veci. I se atribuie lui Abraham Lincoln vorba: ”you can fool all the people some of the time and some of the people all the time, but you cannot fool all the people all the time.” În traducere liberă: poți prosti o vreme pe toată lumea, iar pe unii tot timpul, dar nu poți păcăli toată lumea tot timpul.

”Si non è vero, è ben trovato”, ar fi zis Giordano Bruno. Frica nu păzește doar bostănării. Apără și tiranii. Dar minciuna are, totuși, de regulă, picioarele scurte. Realitatea rusească, în acest război o descriu soldații interceptați de serviciile ucrainene: “nimeni nu ne dă nimic de mâncare, mamă. Proviziile noastre sunt un rahat, ca să fiu sincer. Luăm apă din bălţi, o strecurăm şi o bem”, spunea unul. Iar altul: ”ne-au adus la abator”…

Și pentru acești oameni se dă bătălia psihologică, desigur, chiar dacă potrivit psihologului Stanley Milgram, opt din zece oameni ar fi lipsiți de resursele intelectuale și morale necesare judecății critice fără de care nu se poate ține piept autorităților, oricât ar fi de lipsite de legitimitate ordinele sceleratei conduceri. Și chiar dacă așa stau lucrurile, iar partea pasivă a omenirii n-a schimbat niciodată mare lucru, impactul bătăliei psihologice care se dă pentru restul de 20% nu trebuie niciodată subestimată.

Dar niciun război psihologic și nici un fel de sforăitoare și amenințătoare declarații privind ”resurse nelimitate” date armatei, ”milioane de soldați” trimiși pe front, ”triade nucleare” poziționate cu tot cu ”rachete hipersonice” în contra SUA, nu pot face, oricât ar înspăimânta și angoasa, minunea de a transforma într-o cauză câștigătoareo una pierdută. Ca a Rusiei gropilor în masă, a terorii și genocidului, ca și a înfrângerilor în fața Ucrainei, .