”Influensărul” pe post de zeu fals și minciunile lui mortale (V)

Obediența anticipativă. Sau cum și de ce suntem trădați

Inadecvarea regimului Iohannis în chestiunea dronelor (care n-au fost un accident, ci o provocare, și anume una tipic teroristă, cum am demonstrat repetat) nu s-a încheiat prin convocarea însărcinatului cu afaceri rus. Pentru că nu li s-a răspuns cu adevărat disuasiv, terorismul moscovit și provocările lui vor fi stimulate și nu numai că vor continua, ci vor lua proporții și se vor și agrava.

Pentru toate acestea, de vină este și va fi în primul rând regimul Putin. În primul, dar nu și în ultimul rând. Decorticarea diverselor straturi ale culpei nenorocirilor care se vor mai abate asupra românilor și europenilor din pricina lipsei noastre de bărbăție e complicată, dar are, dincolo de loialitățile rusofile ale unora și de putinismul intelectual al altora, două rădăcini: frica de libertate a maselor care, din cauza ei iubesc tiraniile și pe tirani, cât timp îi consideră suficient de severi.
A doua ei rădăcină e obediența anticipativă a elitelor care nu-i iubesc neapărat, dar sunt fie sastisiți de democrație, fie sunt terorizați și smintiți de periodice cruzimi, provocări și atentate și se arat dispuși să-și scoată demnitatea și libertatea la mezat.

Cele mai tari argumente putiniste

Dar nu e cazul să ne fie frică de Putin? Nu e rațional să ne temem de arsenalul lui rusesc? – vor obiecta cei care nu-și pot stăpâni angoasa ori n-au învățat mai nimic din cele 19 luni de război generalizat în Ucraina. În care Kremlinul a amenințat repetat, dar în gol, cu ”escaladarea” și cu recursul la arsenalul ei nuclear, dacă s-ar materializa diverse scenarii, fără să treacă însă la fapte.

Cum să nu fie cazul să ne fie frică? Bineînțeles că ne e frică. Bineînțeles că, de la un moment, decizia privind recursul la bombe atomice poate să nu mai fie cu totul rațională și nu are cum să fie o perspectivă care să nu ne sperie. Sau chiar să ne îngrozească.

Dar tocmai acestei frici nu trebuie să i se cedeze. Și experiența istorică, și prestația militară ucraineană, și capacitatea militară a SUA, a NATO, a Vestului și a lumii Libere ar trebuie să ne livreze argumentele necesare combaterii angoasei cu mult, sau poate chiar cu deplin succes.

Dată fiind seria interminabilă de insuccese militare ruse în Ucraina, de nimic nu-i e mai frică regimului de la Moscova, decât de intrarea în război a NATO, unica lui nădejde fiind epuizarea democrafică a Ucrainei și prostirea Occidentului, astfel încât să nu mai ajute Kievul.

Dacă însă, de spaima victimelor făcute de un virus, repetăm ce-am exersat în pandemie, în speță să ne predăm la garderobă libertatea și măsurile necesare apărării ei prin ajutorarea consistentă a Ucrainei, ne-am ars. Ne vom pierde libertatea, identitatea, demnitatea, țările, cultura, ființa.

Metodele aplicate de Kremlin europenilor și americanilor

Cum ne îndreaptă către acest punct fatal regimul putinist și propaganda lui totalitară? Simplu. Prin orchestrarea de provocări, precum cea cu dronele, încălcarea repetată, de către aviația militară a Moscovei a granițelor statelor NATO și prin amenințări demente, nucleare, alternate, din timp în timp, cu declarații sobre, aparent raționale, cu luări de poziție mai blânde și rezonabile, precum și cu promisiuni deșarte, dar alimentând iluzii dătătoare de speranțe. Pe scurt: prin terorism.

Acest pachet terorist ține în genere la oricine, căci oameni suntem și antropologic vorbind suntem toți vulnerabili la intimidare și teroare. Nici disidenții cei mai puternici și etic ori politic excelent orientați nu sunt imuni. Dar la inși, popoare cu experiență de libertate și educație deficitare, destabilizate și ținute în captivitate, ori spălate sistematic pe creier, ține mai bine decât la oricine.

Unele națiuni occidentale, precum americanii, au obsedat elita rusă, fiind supuse timp de multe decenii unei insistente și sistematice infiltrări ideologice marxiste și unei ample subversiuni kaghebist-ortodoxiste a serviciilor lor secrete, care au determinat elitele de peste ocean să susțină poate involuntar fascismul rus. Care e la fel de liberticid ca orice sistem totalitar nazist, maoist sau islamist. În schimb, prin Maskirovka, e mai eficient, mai pragmatic și mai periculos decât toate. Știe, de pildă, să le sugereze americanilor că poziția Rusiei ar fi rațională (nu mesianic-revoluționar-salvaționistă, cum e în realitate) și ar fi loc de negocieri unde, de fapt, ar trebui să le fie clar la Washington că nu e.

Ce-a făcut infiltrarea și îndoctrinarea din vechile democrații

În urma acestei îndelungate și sistematice îndoctrinări, americanii, marcați și de traumatismul iscat de pierderea războiului vietnamez în fața Vietcongului susținut de comuniștii ruși și chinezi, au început să se resimtă. Elitele lor au început să semene, încetul cu încetul, cu ale nemților, o națiune împinsă de aristocrația ei cultural-ideologică să penduleze între extremismul nazist și dorul de autodizolvare a propriei națiuni, dor întreținut și autodizolvare propagată de noile politici identitare, colectiviste, globaliste și rasiste ale extremei stângi germane. Care și-a adus țara, mai nou, în poziția de ”bolnav al lumii”, nu doar ideologic, ci și economic.

Și elitele românești oscilează între extreme naționalist-dacopat-legionar-ortodoxiste, filon masiv exploatat de securiști, în numele patriotismului și istoriei strămoșești, și între nostalgii comuniste de obediență stalinist-securistă, care promovează sinteza național-comunistă operată de ceaușism.

Toți antidemocrații, antisemiții, anticapitaliștii și antioccidentali se tem și predică frica, pentru ca să nu fie singurii care, terorizați, trăiesc în minciună. Toți și-au lăsat integritatea la ușă. Mulți sunt frustrați și se cred mai inteligenți și creativi decât sunt. Mai toți sunt vânduți și de vânzare celui care dă mai mult. Pentru dictatori totalitari care vor să stăpânească lumea, nu sunt niciodată suficienți idioții utili. Mereu e nevoie, deci, de agenți de influență care-i produc.

Cazul românesc. Și când apelul la rațiune e chemare la asumarea robiei

Aici intră în scenă oștirea recrutată de Moscova. În România e destul să te uiți expeditiv în jur și vei descoperi șoșocisme la orice nivel, la orice televiziune, pe site după site.

Sunt formatori de opinie care, sistematic, strâmbă realitatea de acasă, unde atacă metodic repere românești autentice, mai ales dacă mai sunt în viață, cum i s-a întâmplat lui H.R. Patapievici, precum și pe cei care susțin o atitudine fermă, clară și neînfricată față de Rusia. Totodată, deformează realitatea din Ucraina și o falsifică pe cea din Rusia, când nu predică ”meditații”, vibrații cosmice, New Age, ecologism radical, orice îi disociază pe cetățeni de adevăratele lor probleme, ca să nu-i mai intereseze apărarea democrației, atacate la baionetă de putinism.

Sau de islamism, legionarism și stângism, aliații naturali, colectiviști, ai putinismului. Acest sos roșu-verde-brun al nelibertății și totalitarismului sugerează permanent utilitatea obedienței.

Când nu sunt cerute din rațiuni ideologice, de pildă pentru vreun scop caritabil ”antirasist”, ”ecologist” și comunist, ori în scopuri de salvare a ”identității” creștine, conformismul și docilitatea sunt revendicate în numele rațiunii: ”hai să fim raționali”, că altfel ne punem ”în pericol”, deși realitatea arată că rușii sunt, au fost și pot fi bătuți măr, pe front, de o putere minoră, care are curajul să-i înfrunte deschis. Sau: ”hai să admitem că e ”rațional” că niciuna din părți n-are totală dreptate”.

Or, e clar ca lumina zilei că una din părți are dreptate, iar cealaltă nu. E clar și că dreptatea e integral de partea țării agresate, Ucraina. Iar a nu pedepsi Rusia, care nu-și respectă decât propriul program colonialist și imperialist, nu și vreun tratat sau acord, e a admite, clar, ca ordinea mondială să fie făcută ferfeniță și ”refăcută” astfel, încât să slujeacă nu dreptului, ci dreptului celui mai tare.

Ce-i ajută pe agenții de influență ai Rusiei

Acestor șmecherii de agitprop, manevrelor și metodelor aplicate în vederea acceptării pretențiilor criminale ale unui regim terorist și totalitar, le vine în întâmpinare obediența anticipativă a celor care, victime ale sindromului Stockholm, sau ale epuizării psihice generate de permanentele provocări teroriste, se grăbesc să arate ”înțelegere” pentru sentimentele, deciziile și faptele Rusiei.

Ca Papa. Sau ca influencerii români. Care, de conivență cu regimul Iohannis și în complicitate cu agenții de influență ai Rusiei, mai întâi au tăcut în reacție la informația ucraineană privind dronele rusești căzute la Plauru, apoi au negat existența craterelor și a exploziei bombelor, de parcă ar fi căzut pe teritoriul românesc niște jucării, și, în fine, au minimalizat atacul rusesc. Un bombardament care, din provocare teroristă, a devenit un simplu, dar fals, ”accident”. Că doar ”nu vrem să declarăm război Rusiei”. Ca și cum asta ar fi problema.

Am văzut acest joc imund jucat nu doar de pegra ultranaționalistă și de legionaro-securiștii cunoscuți, ci, între alții, de doi jurnaliști de la televiziunea publică și de un al treilea, de la Antena 3, cum anterior am asistat la practicarea lui, uneori ceva mai subtil, de către intelectuali publici cu state de serviciu ca autori și muzicieni, sau de profesori universitari certați la cuțite cu claritatea morală.

Cei mai recrutabili dintre ei? Dacă FSB nu și-a schimbat principiile și metodele din epoca în care se numea KGB, iar Iuri Bezmenov sau generalul Pacepa le dezvăluiau, cei mai recrutabili sunt nu atât idealiștii, cât formatorii de opinie conservatori, inșii influenți, stâlpi de establishment, dar lacomi sau plini până la refuz de conștiința presupusei lor ”importanțe” și, deci, frustrați că nu ocupă poziții suficient de înalte pentru valoarea lor extraordinară. Ei ajung în buzunarul vestei lui Putin.

Românii mai au de ales

Suțin clar și fără echivoc că toți acești inși trădează interesele românilor. Pentru că-i demobilizează în fața inamicului mortal, sugerându-le, inclusiv prin propria lor obediență anticipativă, falsa utilitate a defetismului, a capului plecat pe care sabia, chipurile, nu-l taie. Căci îl taie, fie și lent.

Cum reliefa la un moment dat Timothy Snyder într-un text consacrat tiraniei, ”mare parte din puterea pe care ajunge s-o exercite (tiranul) i s-a acordat voluntar…Oamenii anticipează dorinţele viitoare ale unui guvern represiv, venindu-i, din proprie iniţiativă, în întâmpinare. Un cetăţean care se adaptează astfel situaţiei îi arată de fapt puterii de stat cât de departe poate merge ea”. Snyder reia aici analize ale unor Hannah Arendt, Huxley, Orwell, Köstler, Hoffer.

E plin de ”influensări” care practică, în România, (dar și în țări cu democrații mai vechi, precum SUA și Germania) ”nudgingul”, îndemnându-i la supunere ”dășteaptă” pe cetățeni. De ce să te pui cu tiranul? De ce să nu te căciulești? Să nu pleci capul și spinarea? De ce să nu spui ca ei și să faci ca tine? Vrei să ți se taie capul? De ce să contești, să protestezi, să-ți riști liniștea și pacea, dacă viața poate fi frumoasă, chipurile, și în genunchi? Doar nu vrei să declari război Rusiei?

E plin de ”gânditori” care nu se jenează să se afișeze cu fractura logică a dadarismului numit de anglosaxoni whataboutism și cu sugestia utilității obedienței anticipative.

Cărturarii trădători sau fără sânge în instalație se bizuie pe prostia și tendința spre ascultare, supunere și masificare a plebei. Iar acolo unde s-au supus toți, nu le mai iese nici lor în evidență turnătoria, securismul, putinismul și poltroneria.

E timpul ca românii, în cap cu retractilele lor elite, prea adesea retrase în turnul lor de fildeș, să iasă, să se activeze adecvat și să le spună un NU hotărât agenților de influență brutali ori subtili ai Kremlinului. Și să nu-și mai vitregească propriile repere, cotizând la îngrășarea celor ce-i mint.

---