”Gândacul de bucătărie” și ”șarpele” lui pofticios

”Gândacul de bucătărie” e ”dăștept”. Mai deștept decât milițienii, ba chiar și decât băieții cu ochi albaștri.

Și cum să nu fie?

Cum să ajungă el, altfel, un mic ”dop” urât, bătrân și poate impotent, să-și ostoiască un pic complexele de inferioritate, să împingă în față inimile unor tinere studente la sociologie într-atât, încât să le facă din vorbe, să-și dea tricoul jos, apoi să-și dezbrace sutienele și chiloții și să-i lase lui antenele scabroase să le atingă ”pe fund”, pe picioare, pe ”țâțe”?

Nu, nu este un gândac. Nici dop. Este un om, cu bune și rele. Cele din urmă l-au dominat până nu va mai rămâne din el, în memoria multora, decât cărăbușul, bacteria, o bucată de plută să-i acopere rușinea. Rușinea celui care se mândrea că ”se pricepe să manipuleze lumea, știe de unde să apuce oamenii să-i manevreze”. Așa ”dă” ”dăștept” era el.

”Dacă-ți spun să te dezbraci, te dezbraci?”

Și ele se dezbracă. Și cum să nu se dezbrace? De frică, de teroare, de rușine, de presiune de grup, de teamă să nu cumva să-și rateze meseria, talentul, cariera, viața și tot se dezbracă.

Căci gândacul e profesor, e director, e ștab mare la SNSPA, la guvern, la Tăriceanu, la TVR. E pe tot terenul la televiziunile de știri. E mare comentator.

Mamele fetelor îl admiră. Cum să-l contrariezi, mămică? E ditai sociologul. E ditai comentatorul. Știe despre toate alea. Nimic nu se compară cu autoritatea lui. Nici cu prăjina nu-i ajungi la nasul lui de ”dop” pitic. La ”antenuțele lui de gândac de bucătărie”. La egoul lui cât Himalia și cât Everest.

Cum a ajuns gândacul, care le provoacă inimilor de studente împinse, goale, către patul său, insomnii, șoc, traumatisme și tulburări de stres post-traumatic, să fie atât de căutat?

Simplu. E foarte activ. ”Șarpele” lui pofticios îl împinge să fie neobosit. Iar societatea are multe cotloane negre

Îl îndeamnă să caute, îl stimulează să se bage, să vâre bățul prin gard, să-și facă relații, să se dea ”dăștept”, să amenințe subtil sau brutal, să traficheze influență, să promită marea cu sarea, să aibă comerț cu cei mai mari și tari.

Care au îngropat meritocrația și se înconjoară de ”dopuri” și ”gândaci”. Pe care, în față îi împingi, ce să-i faci. Îi trimiți în toate studiourile, să-ți susțină ție manipulările. Cu ele justifici politici anti-meritocratice, prin care ștabii cei mai mari de la guvern, din sociologie, din studiourile de tembeliziuni, din invitații de la conferințe și de la sindrofii, din răsfățații redacțiilor și universităților nu sunt mai-știutorii. Nu sunt mai merituoșii. Ci ”dopurile”.

Și ”gândacii de bucătărie” cu ”șerpii” lor pofticioși, care îmbrâncesc inimi până le-au făcut zob de atâta manipulare, ca să ajungă la ”peșterile” fetelor care au nevoie de ani de tratamente ca să ajungă să fie umbra lor de odinioară. Ei sunt promovați. Ei sunt invitați. Ei sunt avansați. Ei sunt pe tot terenul și unde te uiți, unde te-ntorci, tot de ”dopul” lor dai. Iar fetele sunt victimele veșnice. Păi de ce nu, dacă au vrut să fie socioloage?

Cât de bolnavă este, oare, societatea, care în loc să se uite la inimile rănite, ca să le oblojească, împinge în față dopi și gândaci de bucătărie, îi autorizează să le predea ofițerilor săi de ”intelligence” sau numai viitoarei elite academice șmecheriile lor tactice, făcând, totodată, din ”libărcile negre”, comentatori, profesori, decani, rectori, academicieni.

Spune-mi cu cine te aduni ca să-ți spun cine ești

Chiar așa: cine ești? SNSPA. Te simți bine, bine, SNSPA?

Unele inimi împinse în față de profesorul prădător și abuzator afirmă că ”toți știau”. Potrivit Iuliei, fostei sale studente, ”toți profesorii știau despre comportamentul profesorului”… Dar, ”toată lumea a închis ochii. Părea că era normal”...

Așa cum toți știau de abuzarea și maltratarea oamenilor vârstnici în căminele din Voluntari și Afumați, bastionul Gabrielei Firea și al anexei ei, Pandele.

”Așa cum știau și de nosocomialele din spitale. De dezinfectanții diluați și vânduți la suprapreț. De specula cu măști din pandemie. De toate firmele de partid care s-au îmbogățit din tragedii și din moarte. Uneori, rar, vedem și noi ceea ce toți știau. Și ni se face scârbă și greață și atât de rău că nu ne putem muta privirea și începem să urlăm. E singurul moment când le e frică și încep, care mai de care, să se agite – politicienii să taie capete de subalterni obedienți, televiziunile de casă să mușamalizeze, justiția să mimeze (până la prescripție sau până trece valul – sau poate ați auzit voi de pedepse exemplare după Colectiv sau Hexi Pharma?). Ăsta e Statul Român, „stat de drept”. Așa lucrează puterile sale, așa lucrează cei plătiți să ne apere interesele și care se acoperă unii pe alții prin grupurile lor de interese”, dixit, just, primarul Brașovului, Allen Coliban.

După care se pasează responsabilități. Iar coșmarul continuă.

Îl întrețin oameni dăștepți, cu ochi albaștri sau fără. Ca să-i evacuezi e nevoie de înțelepți autentici. De oameni care nu sunt doar inteligenți. De unii care n-au, în loc de inimă, o piatră.

În Voluntari, ”toți erau mușcați de ploșnițe, au ajuns să aibă viermi în zonele intime, escare adânci până la os…”. La tinerele de la SNSPA, rănile sunt poate mai adânci, chiar dacă nu se văd cu ochiul liber. Cum să nu fie, dacă nimeni nu e pedepsit exemplar pentru crimele lui?

Vreți să ieșiți din era ”gândacilor de bucătărie”? Încetați să mai stați moale și pe spate. Deșteaptă-te române…

Taie libidinoșii șerpi veninoși din aule și săli de seminar, studiouri tv și agenții guvernamentale.

Cere, cu voce tare, experți adevărați. Închide și boicotează posturile TV care refuză să invite mai-știutori, preferând să cheme prădători.  

Solicită meritocrație, lege și justiție reală, în loc de stat-autoservire în care un Toni Greblă încasează patru pensii speciale.

Revendică alternanța la putere și pedepsirea exemplară a ”libărcilor” care împing inimi, ca în tabloul sfâșietor al Teodorei Batâr.

(Text inspirat de documentarul SNOOP, INVESTIGAȚII: ”Maestrul manipulării: „Dezbracă-te să-mi arăți că ai încredere în tine” )

---

Acest articol face parte din seria ”Influensărul” pe post de zeu fals și minciunile lui mortale, o colecție de editoriale semnate de Petre M. Iancu, vizând rolul în parte catastrofal jucat de unele personalități publice.