”Influensărul” pe post de zeu fals și minciunile lui mortale (VI)

Hamas și moaștele sfintei Parascheva

Unii au facultățile necesare să rostească, dincolo de afirmații oglindu-le interesul politic, și cuvinte de bun simț. Premierul britanic Rishi Sunak, care s-a declarat ”mândru” să fie alături de Israel în cel mai întunecat ceas al existenței sale, s-a dovedit pe de plin adecvat.

Dar Sunak e de origine oriental. Știe să se poarte. Știe să vorbească și din inimă. Are cap. Iar gura nu-i pornește fără el. De ce sunt oare mulți europeni și americani cu pretenții complet defazați?

Deraieri evreiești

De ce au demonstrat niște ”evrei” de stânga, în SUA, ca să protesteze împotriva unei ”invazii” israeliene în Gaza ce nici n-a avut încă loc, dar e necesară și inevitabilă pentru prezervarea unui mici democrații evreiești care, lovită din greu de terorism genocidar, și-a pierdut capacitatea de a-și descuraja inamicii exterminatori și va dispărea dacă nu și-o recapătă?

De ce oare consideră autoproclamații ”evrei” în ura lor mortală de sine, că sionismul, o mișcare de redeșteptare națională ca oricare alta, pe lume, ar fi, chipurile, ”rasism”? Ce demoni progresiști le-au vârât în capul gol asemenea lozinci antisemite, de care până și Națiunile Unite s-au distanțat?

Întrucât mulți lideri occidentali, copii sau nepoți de naziști și fasciști, ori marxiști, trecuți prin școli progresiste, islamo-gauchiste, și-au pervertit ei înșiși, rău, gândirea, contaminând-o cu antisemitism, pot înțelege că au smintit și generații de tineri occidentali. Inclusiv pe unii evrei. Care nu mai pot deosebi, în orbirea lor ideologică, realități și evidențe clare ca apa de izvor.

Nu pot deosebi, de pildă între o tentativă reală, atroce, de genocid nazist, precum cea săvârșită de teroriștii Hamas decapitând bebeluși în sudul Israelului, și cel imaginar, complet ireal, pe care l-a comite evreii din perspectiva ideologiei extremei stângi occidentale, îndrăgostite de radicalismul antioccidental al islamului politic și contopite cu el.

Reintrarea în scenă a influensărului dâmbovițean

Dar nu-i pot înțelege pe unii ziariști cu experiență că se aruncă să tranșeze chestiuni prea sensibile pentru modica lor pregătire intelectuală;

că, în incomensurabila lor trufie, egalată doar de carența de cultură și educație de care dau astfel dovadă, se grăbesc nu doar să judece și să compare, ci și să identifice chestiuni complet disjuncte, despre care n-au habar;

că jignesc astfel cumplit, între alții, victimele celei mai ample și mai crunte barbarii teroriste și totalitare de la Holocaust încoace.

Despre cine vorbesc? Despre Cristian Tudor Popescu.

Plecat de la DIGI24, sau dat afară, Cristian Tudor Popescu și-a refăcut intrarea în scenă la ”Recorder”. Într-un interviu la această publicație, CTP a sugerat existența un semn al egalității între evrei (calificați drept ”mozaici”) și musulmani. Pe toți i-a redus l-a prezumtiva credință în paradisul cu ”72 de fecioare, carne și vin”, explicând aparent, prin ea, aruncările în aer teroriste în mijlocul unei mulțimi. Așa, cel puțin s-a înțeles. Iar CTP nu e un ziarist care să nu se exprime inteligibil.

Și pentru că această probă de lipsă de discernământ nu i-a ajuns, a recidivat. În același interviu.

În întunericimea lui inconturnabilă, de vreme ce pare că n-a citit decât o infimă câtime din ce-a scris sau vorbit incontinent în cariera lui, acest ziarist cu nemeritat panaș a omis să înțeleagă că derapează grav când echivalează niște bieți pelereni foarte credincioși, în drum spre moaștele Sfintei Parascheva, cu niște sângeroși teroriștii islamici, a căror cruzime fățișă nu pare să aibă precedent nici în Șoa. Căci în acest fel a relativizat crimele celor din urmă, sporindu-le colosal pe cele inexistente ale celor dintâi.

Fiindcă una e să crezi cu zel ceva, și cu totul alta e să treci la vărsări de sânge și crime în masă. Una e să-ți vezi pașnic de ale tale, cu totul alta să decapitezi bebeluși, să violezi, să asasinezi, să deportezi supraviețuitoare ale Holocaustului, desăvârșind ce-au lăsat nefăcut naziștii.

Reclamat de studenții ieșeni de la Liga Studenților Iași la CNCD, CTP s-a apărat inept, întorcând cumva pe dos ce-a zis și s-a înțeles foarte clar în emisiunea cu Recorder. Post-festum, în răspăr cu afirmațiile din interviu, CTP a susținut, în apărarea sa, textual: ”cum aș fi putut să compar ACȚIUNILE unora, puțini, dintre cei ce cred în raiul islamic, care se aruncă în aer folosind centuri explozive, cu pelerinajul pașnic al fidelilor Sf. Parascheva, care, după vizita la moaște, se duc pur și simplu acasă? Am râs de naivitatea ambelor categorii…”

Or, le comparase. Ba chiar le echivalase. Și nici măcar în tardiva lui declarație defensivă, ziaristul nu s-a putut abține să arunce ambele fenomene în aceeași oală: ”am râs de ambele”, a spus el în reacție, fără să realizeze ce zice.

Inadvertențele unui ziarist cu panaș. Dar parcă vag zăpăcit

Dacă un ziarist de mare prestigiu e în stare, în fața altei ziariste, nu mai puțin inadecvate, de vreme ce nu l-a contrazis, să-și probeze lipsa totală de discernământ, afirmând nonșalant (fie și pentru a ”râde”), enormități, potrivit cărora n-ar ști să fie ”o diferență” între pupătorii de moaște români și teroriștii Hamas, vai și amar de presa românească!

Nu mai puțin sinistră e confuzia lui plină de ”umor” între ”mozaici” (adică evrei) și musulmani și moartea lor (după el identică). Nota bene, confuzia jurnalistului a survenit la numai 10 zile după ce teroriștii musulmani își demaraseră în forță genocidul antievreiesc în sud-estul Israelului, determinându-i pe israelieni să plonjeze în tragedia lor postbelică maximă. Ei bine, această tragedie n-a reușit să-i strice lui CTP invulnerabila-i bună dispoziție.

Perplexitatea lui veselă nu e însă numai a lui. Și gravitatea ei este amplificată de varii factori, ținând de biografia și impactul respectivului domn. Care ridica în slăvi, în tinerețea lui de la Scânteia devenită Adevărul, mineriada din 13-15 iunie 1990.

Iar la finele anilor ’90 nu vedea defel urgența lichidării amneziei unor prieteni ai săi, intelectuali români, privind Holocaustul românesc.

Culmea, a fost considerat ani la rând ”cel mai mare ziarist român” și celebrat ca atare. Dispune azi, deci, de un număr uriaș de followeri, fiind o voce extrem de influentă în România, unde nu puțini îi vor maimuțări considerațiile sărite de pe fix. De ce nu le-ar maimuțări, dacă e un ”influensăr” atât de mare?

Vai și amar deci de elita culturală pe care o reprezintă acest publicist, lipsit de minima cultură generală și cei 7 ani de acasă, în stare să-i confere capacitatea de a distinge între verbele a crede și a face, între evrei și musulmani, între victime și făptași, între opinii și adevăr, între ce se poate afirma și ce nu, dacă nu vrei să ajungi inadecvat și necivilizat. Iar dacă el e așa, oare cum sunt influencerii cu mai puțină experiență și competență gramaticală?

---