O presă mincinoasă, o societate bolnavă și sinucigașă

Americanii și europenii sunt mințiți zilnic, îngrozitor, de o mare parte a unei prese incompetente, extremiste, progresiste, postnaționale, postcreștine, îndoctrinate antioccidental și antidemocratic, ostile în cel mai înalt grad statului evreu, Statelor Unite și Vestului în sensul și cu valorile în care încearcă să-l conserve dreapta democratică.

Minciunile nu sunt academice. Vin la pachet cu un oribil preț de sânge.

Îl vor plăti democrațiile liberale ca pedeapsă pentru slăbiciunea parcă fără leac a unei administrații americane care a impus o rușinoasă cedare în fața șantajului rusesc cu ostaticii occidentali eliberați în cel mai amplu schimb de prizonieri efectuat de Rusia și de Apus după finele Războiului Rece.

Reversul medaliei eliberării de nevinovați luați ostatici de către dictatori sau teroriști

Sigur, punerea în libertate a unui disident și erou precum Kara-Murza, a unor nevinovați ca Evan Gershkovich sau Paul Whelan, arestați, torturați, încarcerați și condamnați politic de aparatul represiv rusesc la ani grei de pușcărie, spre a servi de monedă de schimb întru extorcarea repatrierii de teroriști asasini și spioni ruși, e salutară. E binevenită și fericită.  Viața lor era în acut pericol. Dar nu doar viața lor era și este în acut pericol.

Scoaterea din pușcării a unor asasini profesioniști ca Vadim Krasikov este o rețetă sigură de crime viitoare.

Așa cum rețetă sigură de noi acte de terorism, de noi vărsări și băi de sânge este cedarea în fața pretențiilor Hamas de condiționare a punerii în libertate a ostaticilor israelieni, de înfricoșătoarea eliberare a unor ucigași islamiști cu mâinile abundent pătate de sânge. Presa politic corectă știe despre dezavantajul cedării în fața șantajului putinist și nu a ascuns-o. Dimpotrivă, a tematizat-o abundent.

Ce nu ne spune însă presa politic corectă?

Că nici Israelul care l-a pus în libertate cândva pe șeful terorist Sinwar, eliberat împreună cu alți 1100 de teroriști în schimbul repatrierii soldatului Gilad Shalit, n-ar trebui să accepte în veci târgul cu regimuri teroriste, totalitare, ca al Hamas, știind că acest comerț va stimula, pe viitor, noi terorisme, masacre și luări de ostatici. Așa cum schimbul actual de prizonieri va încuraja și Kremlinul să tot captureze nevinovați occidentali spre a-i schimba pe spioni și ucigași.

Căci, așa cum afirma într-o rară clipă de luciditate ziarul german, cândva de dreapta, Frankfurter Allgemeine Zeitung, ”cine se dovedește o dată șantajabil, va rămâne (veșnic) șantajabil”.

În plus, nimic nu va împiedica triumfătoarea Rusie să repete ceea ce a mai practicat, în speță să încerce să-i omoare în străinătate, cu Noviciok, pe deținuții eliberați, cum s-a întâmplat cu familia Skripal, de vreme ce Moscovei nu-i va cădea prea greu să mai angajeze noi și noi asasini plătiți.

Rămâne, aici, fără răspuns, o singură presantă întrebare. De ce experții presei occidentale nu aplică același standard statului evreu, singura democrație liberală din Orientul Mijlociu?

De ce un schimb de prizonieri cu Putin poate fi rău și eventual inadmisibil, dar unul cu Hamas e ”bun” și dezirabil? De ce i se aplică Israelului standarde duble, dacă nu din antisemitism?

Un jurnalism ateu, hiper-etic, rupt de realități și sinucigaș

Israelul e vitregit tocmai pentru că e o democrație liberală, care nu se poate lipsi nici de națiune și nici de o credință în Dumnezeu, motiv pentru care filosoful englez John Locke, părintele spiritual al democrațiilor moderne, refuza cetățenia ateilor. Pentru că nu se putea avea încredere în ei că se vor ține de cuvânt. Că vor fi, altfel spus, de încredere.

Iată de ce e pedepsit în presa apuseană progresistă statul evreu. Parțial din antisemitism. Și parțial pentru că e o democrație care n-a degenerat la stadiul postnațional al marilor puteri din Vest, de felul Statelor Unite și Germaniei.

Pentru că presa politic corectă împărtășește într-atât utopiile apocaliptice ale unei elite occidentale progresiste, care îndreaptă civilizația iudeo-creștină spre apocalipsă, desființând-o în beneficiul inamicilor ei, încât n-are probleme să-și scoată la mezat credibilitatea.

Cum se manifestă minciuna presei?

Și ce devoalează ea?

Maniera în care s-a reacționat de pildă, la emisiunea principală a televiziunii de stat germane, dar și în ziare, la uciderea de copii druzi, pe un stadion de fotbal, în Israel, spune totul despre poziționarea unei mari părți a elitei culturale apusene. Care practică răsturnarea raportului dintre victime și făptași, precum și un ”framing” permanent, care s-o facă posibilă. Ca atare, jurnaliștii stângii plasează sistematic în context pozitiv tot ce sunt, fac și afirmă teroriștii, și într-o lumină negativă tot ce ține de victimizarea israelienilor de către extremiști.

Astfel, dacă într-un atac antiterorist israelian moare, în Gaza să zicem, un combatant de 18 ani, se afirmă că statul evreu ar ”ucide copii” (omorâți, în fapt, de Hamas).

Dacă, în schimb, părinții își îngroapă cei 12 copii asasinați de Hezbollah, cu o rachetă țintită, lansată din Liban, care provoacă o baie de sânge, precum cea comisă într-o localitate druză din nordul Israelului, victimele infantile își pierd instantaneu statutul de copii. Iar teroriștii cel de teroriști.

Cei din urmă se prefac, cât ai bate din palme, în ”militanți” sau ”mișcare”, dacă nu chiar în presupuși ”rezistenți” și ”luptători” chipurile ”pentru libertate”.  Pentru că limba e elastică, adevărul nu există (sau e ”relativ”) și poate fi construit sau deconstruit oricând, cum ne convine. Ideologic. Mustrări de conștiință? Ioc. ”Strâmbăm adevărul și îl călcăm în picioare ca să-i ajutăm pe cei mai slabi. Vai, cât de buni suntem noi, mincinoșii”!

Presa în campanie? Propagandă progresistă în acțiune

Nu mai puțin fals și manipulator acționează mass-media arondată extremei stângi, de la New York Times la Washington Post și de la MSNBC la CNN et comp, în actuala campanie electorală prezidențială, americană. Presa a sărit, ca la ordin, să răspândească o ipocrită ”uimire” cu privire la o  imaginară ”bizarerie” a republicanilor și a candidatului lor la funcția  vice-prezidențială, pentru că J. D. Vance vrea, – culmea, cea insolență! – o societate cu mame și copii.

La fel de fals e entuziasmul mimat al narativelor legate de candidatura Kamalei, căreia presa stângii îi acoperă toate nefăcutele, de parcă bilanțul ei ar fi curat ca pielea unui poponeț de nou-născut și nici o îndoială n-ar pluti de pildă în legătură cu singura misiune dată ei în 4 ani: eșecul monumental în sarcina de a rezolva problemele de la frontiera sudică a SUA. Sau minciunile și erorile pe care le toarnă despre imigrația ilegală, care n-ar fi potrivit ei ilegală. Sau despre cererile ei de reducere a poliției în condițiile în care metropolele americane au devenit hub-uri ale crimei. Sau în legătură cu fracturarea hidraulică.

Cea mai gravă omisiune a presei și a serviciilor secrete? Batista pe țambalul cataclismelor provocate de cuplul Biden-Harris în politica externă și de securitate a Americii. De pildă zecile de miliarde eliberate Iranului, care întreține cu acești bani vaste rețele de interpuși teroriști în întregul Orient Mijlociu. Și investigarea consilierului de securitate al Kamalei, Philip Gordon, aflat în anturajul Arianei Tabatabai, o dregătoare de rang înalt de la Pentagon, implicată, se pare, într-o amplă operațiune iraniană de extindere de ”soft power”, a puterii ”soft” a Teheranului (deci a capacității influențării politicii americane în favoarea regimului islamiștilor persani) în Statelor Unite.

Wall Street Journal releva, recent, implicarea Iranului în subminarea aceleiași candidaturi și dezinformarea despre programul ei, pe care ayatolahii au torpilat-o, cu folos, după cum se vede, și în 2020. În cauză e candidatura lui Trump. Pe care Iranul îl detestă cu intensitatea cu care o vrea pe Harris la Casa Albă, nu doar din pricina uciderii, sub Trump, a șefului Gărzilor Revoluționare, Soleimani, ci și a Acordurilor Abraham, a întregii politici externe republicane, pro-israeliene, foarte precaute față de Teheran, transpuse între 2016 și 2020.

Întrucât e foarte probabil ca liderul Iranului să nu vrea să tulbure campania electorală democrată și să dezechilibreze ambarcațiunea de campanie a Kamalei, e probabil ca Iranul să se abțină de la acțiuni prea hotărât provocatoare la adresa Israelului, chiar dacă lichidarea liderului terorist al Hamas, Haniyeh, la Teheran, i-a umilit rău pe ayatolahi.

Dar regimul islamist se poate în continuare baza pe mincinoasa presă occidentală de stânga. Care va continua să-și etaleze ura pe America și Israel, susținându-le strident inamicii interni și externi.

De ce face asta? Explicația aberațiilor stângii

Psihologul canadian Gad Saad a scris o carte despre ”Mintea parazitară”, explicând uciderea bunului simț din idei infecte ivite, inițial, din noblețe, care se răspândesc și contaminează elita culturală și politică.

Mie mi se pare că judecata critică și autocritică a proorocilor biblici s-a dovedit o instituție extraordinară, din unghi etic pentru evoluția civilizației iudeo-creștine. Căci s-a bazat pe fapte, realități și pe adevăr obiectiv. Nu postmodernist, progresist, relativist.

Transformarea autocriticii în obsesie decuplată de realități, alimentând defetismul în fața inamicului mortal, a devenit o idee nu doar parazitară, ci sinucigașă a elitlor culturale și politice occidentale.

La fel cum a ajuns să fie întregul postmodernism și relativism cultural, care postulează aberant inexistența adevărului și posibilitatea construcției și deconstrucției celui doar ”subiectiv”. Și care taie picioarele sau omoară istoria, biologia, faptele și realitatea, dacă nu se conformeză patului lui Procust al preceptelor dogmatice ale ideologiei progresiste.

Așa s-a ajuns, bunăoară, ca ideea feministă a promovării egalității în drepturi pentru femei și bărbați să degenereze astfel, încât un bărbat cu eticheta de femeie să omoare în bătaie, într-un ring de box olimpic, o sportivă, fiind autorizat să se comporte astfel de oficiali de pus în cămașă de forță, care au aruncat biologia, în consens cu ideologia actualemente prevalentă, la coșul de gunoi. Și i-au dat voie să concureze cu ea.

Ceea ce va omorî boxul feminin. Așa cum va asasina multe alte oportunități pentru femei. Nu doar în sport.

În noiembrie, americanii vor avea de ales dacă vor vota pentru perpetuarea acestei nebunii sinucigașe prin alegerea Kamalei Harris, sau îi vor pune capăt prin Donald Trump.