Lichidarea liderilor teroriști și mesajele adresate Iranului și lumii

Teroriștii și patronii lor iranieni fumegă. Din Yemen și până în Liban, din Vest și până în Iran, teroriștii Hamas, Hezbollah și Houthi și adulatorii lor din Occident plâng amarnic, în pumni.  

Ucigându-l pe Ismail Hanyeh și pe gorila sa la Teheran, cu o rachetă de croazieră suficient de explozivă și de precisă ca să distrugă doar clădirea în care se aflau, israelienii, căci e tare puțin probabil să fi fost la lucru alți autori, au transmis concomitent mai multe mesaje.

Misivele pentru Iran și interpușii lor

Primul și poate cel mai important mesaj este unul al descurajării. El zice ceva de genul: ”încetați să vreți și să încercați să puneți în aplicare genocidul israelienilor, că s-ar putea să vă pară rău. Și încetați să credeți că, de vreme ce v-ați aliat cu o parte a elitei de stânga americane, ne-ar fi frică să vă atingem unde vă doare mai rău.”

Atacat de teroriști, statul evreu le transmite simultan agresorilor, aliaților lor și antisemiților din toată lumea care le țin pumnii un mesaj cât se poate de clar: ”știm unde vă sunt liderii. Cunoaștem găurile în care șobolanii asasini în masă se ascund. Și nimeni nu-i poate salva când le sună ceasul: nici Iranul ayatolahilor. Cu atât mai puțin Iranul ayatolahilor”.

Căci mai supli și mai bine conectați la Washington și la elita de extremă stânga de peste ocean decât iranienii s-au dovedit frații musulmani din Qatar. Care s-au trezit protejați de Ierusalim. Căci nu în Qatar a fost eliminat teroristul șef. Ci în capitala hidrei care manevrează toate armatele islamiste de interpuși ai regimului teocratic iranian.

Iată, deci, un mesaj clar și pentru Teheran, actuala bază și actualul patron principal al terorii antisioniste și antisemite. Teheranului i s-a spus: nu te poți piti, noi te vedem, ești penetrat cât se poate de adânc și putem găsi pe oricine se refugiază la tine, pe oricine pui la lucru să verse sânge evreiesc.

Cine a fost șeful Hamas până l-a atins probabil mâna lungă a Mossadului? Dar Fuad Shukr?

Ismail Hanyeh e unul din miliardarii arabi din Qatar cu mâinile abundent pătate de sânge, de terorism și omor în masă, care își asumase conducerea filialei palestiniene a Frăției Musulmane. Avea vorbele la el. Amenința din belșug și nu-și economisea afuriseniile.

Cine a fost Fuad Shukr? Teroristul Hezbollah fost implicat direct în coordonarea atacului sângeros asupra copiilor israelieni de origine druză care se jucau sâmbătă pe un teren de fotbal din localitatea Majdal Shams. Shukr, pe capul căruia SUA pusesere un preț de 5 milioane de dolari, organizase și alte atacuri asasine mult, mult mai sângeroase. Și cu urmări nu doar tactice, ci și strategice nebănuite. Și catastrofale.

Între ele, Shukr e vinovat mai ales pentru că a îndoliat sute de familii de militari americani și francezi dislocați la Beirut.

Cu două camioane înțesate cu bombe, Shukr a aruncat în aer o cazarmă în care erau staționați militarii occidentali, asasinând 307 tineri, între care 241 de soldați americani și 58 de francezi.

Anvergura atentatului i-a șocat, speriat și pus pe fugă pe occidentali. Cuprinși de prostie și lașitate, americanii și vesteuropenii au lăsat de izbeliște regiunea, pregătind-o să devină terenul de joacă al criminalilor în masă gen Khamenei, Assad, Al Quaida, ISIS și Erdogan.

Consecințe

Ismail Hanyeh, Fuad Shukr și, posibil, Esmail Qaani, șeful forțelor Quds din cadrul Gărzilor Revoluționare Islamice ale Iranului – principala divizie responsabilă de organizarea terorismului din regiune nu mai sunt. Ceea ce nu înseamnă că nu vor fi înlocuiți rapid. Într-o regiune doldora de ură, antisemitism și candidați la ”martiriul” ruperii ”himenelor” celor ”72 de fecioare” presupuse, precum cea musulmană, nu va fi greu de găsit substituiri.

Cu toate acestea, eliminarea lor nu e prea puțin demnă de mențiune. Sau inutilă. Dimpotrivă.

Ea semnalizează că viața evreilor și occidentalilor asasinați de teroriști are un preț. Și că mai-marii islamiști trăiesc periculos, astfel încât cei dornici să li se substituie ”martirilor” ar face bine să se gândească bine înainte de cedează impulsului lor asasin ca să-și prefacă vocația de ucigași în masă antisemiți și antiamericani în profesiune.

Una rentabilă, gras plătită în petrodolari.

În plus, lichidarea de căpetenii teroriste aduce și importante avantaje tactice, de vreme ce uciderea lor nu se rezumă la a-i speria rău pe șefi, succesori și aliați, ci are, pe lângă potențialul efect al descurajării, și darul prețios de a dezorganiza și de a exercita presiuni ample asupra terorismului.

Împreună, aceste beneficii au o valoare câtuși de puțin neglijabilă, contrabalansând potențialul pericol al unei escaladări regionale, care nu-i mai sperie decât pe extremiștii de stânga aliați, sau nu, cu islamiștii, care-și doreau mai mult decât orice debarcarea premierului Netanyahu și un acord pe ostatici, de parcă Hamas, Hezbollah, Houthi și patronii lor, în frunte cu ayatolahul Khamenei, ar fi simpli adversari, cu care s-ar putea chipurile trata și negocia ca și cum scopul vieții inamicilor de moarte ai Israelului n-ar fi genocidul, exterminarea tuturor evreilor și nimicirea statului israelian.

Mesajul destinat prietenilor terorismului de la ONU și de la Washington

În acest context, Israelul transmite, sub Netanyahu, un mesaj clar și forurilor internaționale, pe care se bazau teroriștii și comanditarii lor de la Teheran, când au dezlănțuit actualul război prin masacrul, asasinatele, torturile, violurile sistematice și răpirile de la 7 octombrie 2023, sperând că vor lega, cu ajutorul lor, la spate mâna Israelului: statul evreu înțelege să se apere cu adevărat, nu ”condiționat” astfel încât să se lase exterminat, cum ar vrea adepții Kamalei Harris și mulți alți ”oameni de bine”, progresiști, occidentali.

Pe vremea când, în 2011, Obama îl asasina pe șeful al Qaidei, Osama bin Laden, șeful ONU, Ban Ki Moon, saluta lichidarea liderului terorist. ”Sunt foarte ușurat că s-a făcut dreptate unui asemenea creier al terorismului internațional”, spunea el. Și contul oficial al ONU celebra ”moartea lui Osama Bin Laden”, ca ”punct de cotitură în lupta noastră comună împotriva terorismului”.

Mai nou nu mai e o luptă comună.

Sub ochii Kamalei Harris și ai senilului Joe Biden, ONU scuipă cu boltă pe mormintele celor aproape 250 de militari americani omorâți de Fuad Shukr, și își exprimă ”grava îngrijorare cu privire la bombardamentele efectuate de forțele de apărare israeliene în dens populata suburbie a Beirutului, la 30 iulie.”

Asta da, reacție a Națiunilor Unite.

Asta da, bărbăție antiamericană și antisemită, mai degrabă decât ”antiteroristă și anti-islamistă”. Asta da, organizație condusă de antisemiți, ipocriți și oportuniști ca Guterres, Albanese și Lazzarini, șeful UNRWA cu angajați teroriști și violatori.

În revanșă, administrația Biden și presa de extremă stânga care o susține pe Kamala Harris nu e defel entuziastă. Dimpotrivă. Se rezumă la a afirma că oficialitățile din Washington n-ar fi fost la curent cu cele întâmplate (sau cu o parte din ele) să susțină ca o mantră că ”vrea stabilitate” și ”un acord de încetare a focului” pe care lichidările de teroriști l-ar ”periclita” și să sugereze că ”de vină” pentru toate acestea ar fi, cum altfel, bau-bau, numit nu Trump, ci Netanyahu.

Așa se pierd războaiele. Într altele cu terorismul.

Acest împăciuitorism prelungește catastrofala politică externă americană, care a dus la izbucnirea agresiunilor din Ucraina și Israel și prefigurează pseudo-argumentele pe care le va avansa în campania prezidențială Kamala Harris, ca să încerce să ”justifice” dezastrul diplomatic provocat de utopica politică externă a mișcării woke de peste ocean.