Reacții la atentatul asupra lui Trump și fascismul stângii

Sunt Petre Iancu și am studiat cum reacționează emisarii urii la moartea unui tată de familie ce-și proteja soția și fiica de gloanțele unui scelerat atât de încărcat de ura instigată de ei, încât și-a descărcat arma în Donald Trump și în oamenii din jurul lui? Simplu. Transformând victima în făptaș.

Pe omul în care s-a tras, în criminal, vinovat, chipurile, că s-a tras asupra lui.

”Vina” lui Trump

Nu, Trump nu e complet lipsit de răspundere proprie pentru polarizarea americanilor. A preluat energic conducerea uneia din cele două tabere și a exercitat-o uneori agresiv, în loc să se rezume să fie un lider puternic.

Dar în actuala campanie electorală, Trump s-a moderat extraordinar. Iată unul din motivele pentru care, după ce a fost demonizat un deceniu în presă, după ce s-a încercat scoaterea lui din jocul politic prin hăituirea lui prin tribunale politizate, un ins a crezut că trebuie neapărat să omoare ca să-i amelioreze șansele lui Biden. Și a trecut la fapte.

Sub ochii agenților serviciului secret. Care l-au lăsat pe asasin să vină, să urce cu pușca pe un acoperiș din apropiere pe care ar fi trebuit să se afle chiar polițiștii, și să tragă de mai multe ori înainte de a-l opri din omorât.

Când se va scrie cronica acestor ani ai focului urii și ai flăcărilor disprețului ucigaș față de semeni, ațâțate pentru că sunt ”de dreapta”, sau ”republicani” și ”conservatori”, se vor consemna și cuvintele unui român, care își zice ”scriitor”.

Ideile puține dar fixe ale ”influensărului” român

Omul despre care nu cred, sincer, că ar fi în stare să aștearnă pe hârtie trivialitățile lizibile ale unei nuvele despre tenis meritând să fie citită, dată fiindu-i micimea de caracter, suficientă doar să-l facă un ”influensăr” redutabil în România, a găsit cu cale să dea cu sete într-un om abia ridicat de la pământ de un atentat din care providența l-a salvat miraculos.

Ai fi zis că orice om normal ar avea în el un dram de simpatie pentru victima unui atentat. Mai ales dacă, în loc să se târască pe jos ca un vierme decapitat, omul însângerat pe față, care ar fi trebuit să fie mort, se înalță pe picioare, ridică sus capul și pumnul strâns și strigă nesupus și viteaz martorilor prezenți: ”Lupă, luptă, luptă!” Ce monstru nu realizează măreția inefabilei clipe, indiferent de partizanatul lui politic?

Ce orori demne de viziunile lui Bosch bântuie oare în sufletul chircit și chinuit al unui român, cândva adulator public al mineriadelor (și-al lui Ion Iliescu), care, departe de a fi în stare să admire curajul unui astfel de om, are grijă să întrebe polemic și sardonic:

”în cine vrea să lovească D.J. Trump, a cărui primă grijă e să ridice pumnul strâns? În violența la care a instigat de atâtea ori – va fi „măcel, război civil” dacă nu e ales? În fanaticii lui, care, asmuțiți de el s-au dus să o omoare pe Nancy Pelosi și să-l spânzure pe Mike Pence?”

Altfel spus (dar nezis decât implicit, în această postare pe FB care avea peste 5.000 de like-uri!!!): Ar exista o presupusă ”echivalență morală” între atentatul din fericire nereușit asupra domnului Pelosi și actuala crimă care privește, între altele, întregul sistem democratic. Altfel spus (dar nezis decât implicit): Trump e, cică, ”făptașul” în atentatul din Butler, Pennsylvania, asupra democrației.

Trump e ”de vină” pentru că a fost împușcat. ”Nu” trăgătorul.

Newspeak la influensărul român

”Nu” cei care l-au smintit pe atentator din pozițiile lor de lideri politici, publiciști și influenceri: ei nu-s vinovați. ”Nu”. Dășteptul fanatic de stânga, expert în newspeak, zice, implicit: ”știm” noi. Sau, poate: ”pe cine vreți voi să prostiți?”Sau: ”știm” noi că ”albul e negru”. Că, vorba lui Orwell, ”războiul e pace”. Iar ”libertatea sclavie”. Că ”ignoranța e putere”. Iar victima (care insistă să militeze pentru libertatea promisă de constituția americană) e ”criminalul”.

Orice altă idee mai umană, în acest context politic, la un om atât de ferm înregimentat în anti-trumpism ca C.T. Popescu, ar fi fost resimțită de el, probabil, ca un ”crimethink”, un gând inadmisibil din unghiul ortodoxiei ideologice a Ingsoc, socialismul la putere al stângii progresiste, anglo-saxone.

Așa că a intervenit la el mecanismul numit de Orwell: ”crimestop”. ”Influensărul” s-a cenzurat înainte de a exprima vreo minimă empatie. A stopat impulsul iminentei ”crime” ideologice și și-a reluat rolul ortodox, asumat, de a nu manifesta vreo fărâmă de omenie în reacție la împușcarea ratată a ”dujmanului” de clasă.

În aceeași direcție, deși net mai puțin dur decât omul care tot răspândește anti-creștinism și ură față de orice se situează la dreapta de extrema stângă a Marelui Frate (Miner), reacționase anterior CNN. Unde iconica imagine a lui Trump însângerat, sub steagul american răsturnat, cu pumnul ridicat a nesupunere în timp ce striga: ”luptă!” a stârnit, ca prim comentariu, părerea delirantă că ”nu acesta e mesajul pe care vrem să-l transmitem”. Ei bravos, CNN.

Ca și cum un om, abia împușcat, abia salvat miraculos, milimetric, de glonțul morții, la mesaje politice se gândește și cum să-l formuleze pe acela pe care comentatorul CNN (și influensărul român) ar dori să-l lanseze în baza ortodoxiei lor politice și ideologice de stânga. Ca și cum vitejia manifestată de Trump odată împușcat (elogiată de militari de elită care au luptat în confruntări armate ca revelând perfect caracterul unui om) n-ar fi edificatoare pentru calitatea umană și de lider a președintelui american.

Din fericire, nu toți progresiștii au reacționat la fel de imbecil.

Dar Biden?

E vinovat. E un incitator, pentru că a spus că vrea ca ”pe Trump să fie fixată o țintă”, iar câteva zile mai târziu cineva chiar a fixat-o. Și e culpabil ca șef al administrației care a clacat în datoria de a se asigura că rivalul și contracandidatul său e protejat profesionist de Serviciul Secret al unei democrații respectabile.

Dar Biden pare să fi înțeles, parțial, că există responsabili morali ai sinistrei crime în ambele tabere și a manifestat omenia și inteligența de a-și admite greșeala și de a o regreta.

Ca și de a chema, într-un târziu, la calmarea încinsei atmosfere politice.

Unii n-au înțeles însă apelul președintelui american la detensionarea atmosferei. Și pe al lui Trump la pace și unitate, Par prea rinocerizați ca să mai aibă, aparent, cale de-ntors.

Da-dar-isme

Căci unii formatorii de opinie ai extremei stângi au continuat să repete obsesiv da-dar-isme despre Trump și modul în care a instigat el însuși, verbal, de multe ori (fapt din păcate adevărat și regretabil, dar nu mai puțin falacios, când e plasat în discuție ca whataboutism) ori despre criminalul care a vrut să-l omoare pe fostul președinte al SUA și ar fi fost ”membru al partidului republican” – omițându-se că a donat bani stângii democrate.

Se ignoră simultan cu superbie că ucigașul terorist s-a declarat, înainte de faptă, om ”care-i urăște pe republicani și pe Trump”.

În fine, se omite că Trump a mai fost la putere și n-a edificat o dictatură. Și că le-a cerut, textual, suporterilor săi de la 6 ianuarie să ”se calmeze” și să fie ”pașnici”.

Dar toate acestea nu se potrivesc cu realitatea măsluită de inșii care l-au inspirat pe atentator. Oamenii care au repetat în neștire că Trump ar fi, chipurile, ”Hitler”. Laolaltă, uneori, cu predicția că, dacă Trump va fi ales, ”SUA nu vor mai vedea alte alegeri”. Nu, serios?

Măi să fie. Cum să nu fie tentat un imbecil moral de 20 de ani să intre, scurt, dar pe vecie, în istorie, transpunând cu pușca aparentul ”ordin” al propagandei de a fi oprit ”Hitler”?

Aici se ițește spectrul hâd al fascismului stângii

În fanatismul revizioniștilor. În falsificarea istoriei.

Hârca lui e compusă din preopinenții țintuind la stâlpul infamiei nu pe făptaș și pe instigatorii omorului, din rândul cărora ei (fără onoare) fac parte, ci victima unui atentat politic cu nebănuite, poate groaznice consecințe, dacă ar fi reușit.

Și e opera craniilor care, afirmând că Trump e ”Hitler”, dixit C. T. Popescu, potrivit căruia diferența ar fi doar ”că Trump nu are sprijinul Armatei și al elitelor”, promovează nazismul și negaționismul. Căci neagă prin trivializare și minimalizează proporțiile Holocaustului și numărul milioanelor de victime ale lui Hitler.

Or, cât timp n-avem repere, suntem pierduți.

Cât timp n-avem habar de istorie, la fel.

Ne vor manipula niște neaveniți și niște netrebnici. Cât timp scelerații, care-și împroașcă infatigabila ură, trec drept ”mari publiciști” și sunt aplaudați la ”Europa FM” când delirează despre fascism (fără să-l condamne pe al stângii) nu vom desluși adevărul. Cât timp protestul public nu-i va sili să se calmeze, unii nu se vor putea liniști. Drumul spre războaie civile și apocalipsă va continua să rămână deschis.