Dumnezeu nu bate cu bățul. Preferă imagini iconografice și chemarea la pace

Întreaga punere în scenă a stângii democrate a fost, până la gloanțele ucigașe din Butler, idolatrizarea unui Biden învingător, ca Sfântul George, asupra balaurului Trump.  

”Zmeul zmeilor”, Trump, a fost portretizat incontinent, ca ”dictatorul”.

Fără oprire și fără încetare i s-a atribuit liderului dreptei americane un imaginar ”hitlerism”,  astfel încât – unică idee progresistă de campanie electorală – împiedicarea accesului la cârmă al prezumtivului ”Hitler redivivus”, ori ”Hitler portocaliu” să justifice orice: de pildă alegerea unei urne cu cenușa candidatului mort în ea, după cum s-a exprimat o adeptă a Partidului Democrat, în urma dezbaterii televizate din campania electorală, care i-a demascat, brutal și irefutabil, cu grijă ascunsa și abil cosmetizata senilitate a lui Biden.

Etichetări și realități

Că acuza ”hitleristă”, o bătaie de joc la adresa victimelor nazismului și pregătirea ascensiunii unui nou fascism – ca și alte metode de demonizare a lui Trump – are în ea ceva monstruos, că e falsă și că incită puternic la crimă, de vreme ce mulți ar vrea să se sacrifice pentru a împiedica ascensiunea la putere a unui nou ”Hitler”, n-a părut să intereseze pe mai nimeni. Nici pe diverși mari influenceri români.

La fel de puțin a contat pentru preopinenții progresiști că, departe de a fi fost un dictator, Trump a predat totuși puterea, cum i-a cerut constituția. Sau că la 6 ianuarie 2020, când președintele de atunci nu s-a comportat bine deloc, ci dimpotrivă, republicanul n-a chemat, totuși, la ”insurecție”, cum s-a pretins și a fost acuzat, ci le-a cerut expressis verbis suporterilor săi să mărșăluiască spre sediul Congresului de pe Capitoliu, ”pentru a-și face vocea auzită într-un mod pașnic și patriotic”. Pașnic și patriotic nu e violent sau revoluționar.

Ani la rând, stânga, aliații lui Biden, presa, agențiile de știri, mercenarii jurnalismului în frunte cu așa-zișii ”influensări”și ”fact-checkeri” au colportat minciuni cu nemiluita și despre Trump și despre 6 ianuarie și despre prezumtivul ”fascism” al republicanilor, escamotând astfel adevăratul fascism activ acum: cel al stângii islamiste, antisemite, care a aruncat în aer, nu de mult, campusurile elitei universitare americane. Sau străzile Parisului, Londrei, Berlinului. Și care a câștigat recent, cu ajutorul centriștilor, alegerile legislative franceze.

Metamorfozele demarate de gloanțele atentatorului

Dar iată că un tânăr de 20 de ani, care s-a lăsat inspirat de propaganda stângii și s-a gândit să se sinucidă, devenind nu ucigaș, ci ”eroul” unui presupus ”tiranicid”, a pus mâna pe armă. Cu câteva gloanțe prost țintite a deșirat o imagine mitologică îndelung țesută de stânga, răsturnând-o. A devenit nu doar criminal, ci și-a făcut și erou intenționatul vânat: pe victima atentatului său, pe liderul politic pe care, milimetric, l-a ratat, umplându-i de sânge urechea și fizionomia, în timp ce i-a dat șansa de a crea imaginea anului și-a epocii.

Nimeni nu se poate sustrage impactului impresionantei forțe iconice a imaginii fostului președinte însângerat, cu pumnul ridicat, strigând ”luptă, luptă, luptă!”, în timp ce agenții secreți încearcă să-l pună la adăpost.

Chiar dacă amnezicul, fragilul și inconsistentul Biden, stând în fiece clipă să uite, să se bâlbâie, să piardă șirul unor gânduri simple, să confunde și să cadă în genunchi din moment în moment pe vreo scară de avion l-ar fi condus pe Trump puternic în sondaje: orice politolog pricepe că atentatul asupra lui Trump ”schimbă totul” în campania electorală și nu-i va mai permite vreodată președintelui în exercițiu să se impună în fața contracandidatului său.

Reacția ireproșabilă a țintei: de la victimă la învingător

Cu atât mai mult cu cât Donald Trump a reacționat exemplar și ulterior. I-a umplut de perplexitate pe comentatorii stângii care au pariat, de pildă în Süddeutsche Zeitung, că atentatul îl va „radicaliza”. Ziarul de stânga din München crede că ”Trump n-are grandoarea de a recunoaște pericolul pentru Statele Unite”.

S-a întâmplat dimpotrivă. Trump i-a chemat pe americani la pace și unitate. Și-a revocat și înlocuit polemicul discurs electoral. În plus, a insistat să elogieze Serviciul Secret. Pentru că ”l-a protejat pe el (Trump) și l-a împușcat pe atentator”.

Or, pe Trump nu l-a salvat Serviciul Secret menit și plătit să-l apere, ci Dumnezeu. Sau instinctul care l-a determinat să întoarcă scurt capul ca să citească ceva, cu literalmente milisecunde înainte ca glonțul fatal să-i șfichiuie urechea și să omoare ori să rănească pe alții. ”Ar fi trebuit să fiu mort”, a admis Trump în interviul acordat ziarului New York Post, una din puținele publicații americane care l-au criticat frecvent, dar nu l-au demonizat. În fine, Trump și-a exprimat dorința de a vizita în spital pe oamenii răniți și familiile lor.

E greu să se depisteze cusururi acestei reacții.

Efectele politice pe termen lung și deznodământul alegerilor prezidențiale americane

La fel de greu e să se imagineze ceva, ce ar putea schimba impresia extraordinară, spre deosebire de cea dezastruoasă marcând prestația debilă a lui Biden din dezbaterea tv prezidențială, pe care republicanul a făcut-o, când a sfidat gloanțele și încercările agenților de a-l apăra, înălțându-se însângerat, dar drept, ca un luptător, cu pumnul ridicat. Și când a strigat dârz, nesupus și neîmblânzit: ”luptă, luptă, luptă!”

Puțini alegători independenți se vor putea sustrage impactului nemijlocit al acestei imagini de carte de povești, de legendă și de mit.

Nu întâmplător, după ea, formatorii de opinie germani, (care știu bine că basmele și miturile creează realitate, că pe republicani atentatul i-a unit, iar democrații lui Biden sunt mai scindați decât oricând), s-au avertizat și consolat, mutual, că Trump va câștiga alegerile și că e cu totul improbabil să le mai piardă.

Ceea ce nu înseamnă că stânga n-ar mai încerca să denigreze în continuare dreapta, pe republicani și pe candidatul lor la președinție.

Ci doar că îi e extrem de greu să mai aibă motiv să spere la succes prin principala ei metodă de susținere a luptei anti-Trump: demonizarea sistematică, prin discurs al urii, a candidatului republican. Prea clar e lumii, că acest discurs e cât se poate de probabil să-l fi incitat pe atentator. Încât, după cum afirma o comentatoare la postul național german, atentatul asupra lui Trump a ”schimbat totul” în campania electorală.

Doar un eveniment apocaliptic, ar putea fi, cred eu, în stare, la rigoare, să mai schimbe din temelii ceva.

Epilog în Cer

Deloc întâmplător, un fost consilier al familiei Clinton, Dick Morris, a decretat că atentatorul n-a reușit să-l omoare pe Trump, dar a ucis altceva. Le-a venit de hac șanselor lui Biden de a fi reales. ”The race is over”, a spus el, textual.

Cursa s-a terminat, dacă la finele ei Trump mai trăiește. Întrucât Dumnezeu nu bate cu bățul, sau cu sulița, ca Sfântul George, imaginea iconică s-a răsturnat. Părelnicul ”zmeu” a devenit ca ”sfântul”. Iar balaurul democrat zace, răpus, la pământ, la picioarele republicanului.

Greu de crezut că se va găsi cineva în stare să-l învie, de vreme ce, potrivit proorocului ne-evreu, Valaam, ”Dumnezeu nu e un om ca sa mintă, nici fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, nu va împlini?…Am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, și eu nu pot întoarce”, a spus el, (Num 23,18/19) blagoslovindu-i pe evrei.