În așteptarea marii bătălii ucrainene, militarii lui Zalujni, care nu-și apără doar țara și neamul, ci și valorile europene și occidentale, s-au jertfit cu zecile și sutele de mii. Deși au venit cu sacrificii uriașe, Occidentul e departe de se comporta adecvat.
Sancțiunile impuse Rusiei sunt un soi de Șvaițer plin de găurile brânzei elvețiene. Găurile sunt cu atât mai adânci, cu cât jumătate din statele africane s-au lăsat ademenite de chinezi și ruși. La fel, statele latinoamericane și asiatice mari, precum Brazilia, India și Vietnamul. Sau Tailanda. Ele toate au refuzat să condamne războiul de agresiune al Rusiei. Ori să instituie sancțiuni.
Nu e clar deloc de ce Vestul nu și le înăsprește și de ce nu stăruie și exercită presiuni pentru ca restul lumii să-l urmeze.
Muniția de care au nevoie combatanții ucraineni nu ajunge la destinație pentru că Franța, vorace, nu le dă voie europenilor s-o importe de unde o găsesc mai ieftină, ca s-o livreze Ucrainei. Parisul insistă să nu fie achizționată decât din fabricile continentului. Adică din uzinele de armament franceze. Care nu sunt în stare să le producă destul de rapid.
Dar președintele Franței e, în schimb, în stare de delirul de grandoare al visului umed al unei ”autonomii strategice” a Europei. Ce rizibil obiectiv pentru o ”UE”, pe care toți dictatorii o scuipă de sus și o calcă totodată fără jenă în picioare.
Concomitent, liderii occidentali, mai ales nemții și americanii, fac în continuare în pantaloni de frica Rusiei.
Se tem să netezească accesul Ucrainei în NATO, obsedați să nu cumva să iște o presupusă ”escaladare”, după cum se exprimă poltronii din cancelariile apusene? Ar fi, evident, o prostie monumentală. Căci escaladarea nu se produce prin demersuri demonstrând nepăsarea față de amenințările dictatorilor. Ori hotărârea și vigoarea apărării de agresiunea totalitară și imperială rusă. A cărei descurajare presupune limbajul dur al forței, singurul înțeles cu adevărat de agresori.
Dimpotrivă, pe tiranii acestei lumi de felul lui Putin, Xi, sau ayatolahul Khamenei, nimic nu-i stimulează mai puternic la crime și atac decât spectacolul slăbiciunii adversarilor și inamicilor.
Dar liderii de la Berlin și Washington sunt una din patru: lași, inepți, ori dornici de profituri, astfel încât, după cum afirma azi vicepremierul polonez Piotr Glinski într-un interviu, ”jumătate de Europă” așteaptă să refacă raporturile pe care le-a întreținut cu Rusia până la invazie în Ucraina”. Ori toate la un loc. Ca atare vor neapărat să se țină cu dinții de calamitatea hotărârii NATO din 2008, de la București, când nemții și francezii au impus Statelor Unite lăsarea la ușă a Ucrainei,. Moldovei și Georgiei, respingând doleanța administrației Bush, care ceruse un ”plan de acțiune” pentru aderarea celor trei țări.
Inadecvare cu antecedente istorice
Decizia unor Merkel și Sarkozy de a trăda interesele moldovenilor, georgienilor și ucrainenilor, spre a se da bine pe lângă Putin și a bloca accesul ex-sovieticilor în alianță, s-a dovedit una dintre cele mai dezastruoase greșeli comise vreodată de o alianță a democrațiilor liberale. Lăsând țările în zona gri dintre Rusia și NATO, l-au semețit pe dictatorul de la Kremlin, încurajându-l să le atace rând pe rând. Acum Moldova este apărată doar de eroismul Ucrainei.
Care, fără suficientă muniție și o logistică oricum grevată de absența avioanelor militare, ca și de lipsa tunurilor și rachetelor cu bătaie lungă, va avea mari dificultăți să obțină victoria necesară perpetuării ajutorului occidental.
Recent, ministrul german al apărării, Pistorius, a estimat, halucinant, că înainte de a se tranșa chestiunea aderării Ucrainei la NATO, va trebui să se termine actualul război. Nu e clar ce gărgăuni are în cap. Nici de ce anume crede Pistorius că, după o victorie a Ucrainei în fața unei mari puteri ca Rusia, Ucraina ar mai avea nevoie de integrarea în structuri euro-atlantice necesară acum.
Sau de ce el și alții ca el își închipuie că pot fi luați în serios când susțin că obiectivul aderării n-ar fi, acum, realist şi ar putea ”distrage” de la sprijinul militar actual, vital pentru Ucraina. Ce are una cu alta? De ce nu poate fi integrată Ucraina și simultan ajutată?
E limpede că adevăratul motiv al tergiversării e altul. Și că ține de frica de Rusia. Care însă ar fi o spaimă cu atât mai justificată, cu cât Ucraina și-ar rata obiectivele militare.
Dar mare e prostia și lașitatea unora. Care nu dă semne să se risipească rapid, spre a face loc înțelegerii faptului că ”de ce ți-e frică, nu scapi”. Iată de ce summitul NATO din iulie l-ar putea deziluziona pe președintele Zelenski și pe compatrioții lui, care apără în aceste clipe cu arma în mână un pact defensiv nordatlantic tot mai slab și nevolnic, meritându-și tot mai puțin menirea, denumirea și calitatea de apărător al valorilor occidentale, situate la temelia sa.