Șoc și groază: doar o treime ar mai ”vrea”, în Germania, ”democrația”

Dar în România suveraniștilor? Dar în restul Vestului? Și de ce? Și cât mai valorează democrația, știut fiind că temeiul ei e libertatea exprimării?

Germania s-a trezit în șoc și groază la 11 noiembrie 2026. Nu, nu din cauza mascaților care au inaugurat în metropolele renane ”al cincilea anotimp”, lunile de carnaval de până la Miercurea Cenușii, ci pentru că Universitatea Leipzig și-a publicat ”Studiul cu privire la Autoritarism”, în speță referitor la aderența nemților la democrația liberală.

Studiul (efectuat de Institutul Else-Frenkel-Brunswik) de la debutul mileniului la câte doi ani a constatat faptul devastator, că această aderență n-a continuat doar să scadă, ci s-a redus dramatic. Doar o treime dintre nemții din Vest mai cotizează în prezent la ideea prezervării democrației în forma ei actuală. Majoritatea e plină de furie, nostalgii și dor de marele frate. Sau așa reiese din studiul sociologilor de la Else-Frenkel-Brunswik.

Măi să fie.

În est, numărul celor mulțumiți de această formă (practică, nu teoretică) de democrație s-a topit și mai mult. Sunt mai puțini de unu din patru. Restul? Sunt tot mai clar și mai acut nemulțumiți de ceea ce elitele progresiste occidentale califică drept ”democrație” (liberală).

Ce s-a întâmplat? Vor oamenii dictatura? Își doresc nemții un nou regim autoritar?

Aspiră la un Hitler, te mai pomenești?

Înainte de a răspunde nuanțat, dar negativ acestei întrebări, (pentru că doar o mică minoritate nutrește pofte extremiste de dreapta, chiar dacă atitudinile antisemite ( și mai ales cele de stânga, antievreiești) au luat proporții alarmante, să consemnăm că autorii studiului au constatat creșterea îngrijorătoare a celor care vor alt sistem. Altul decât cel al Germaniei actuale.

Mai puțin de 7% dintre germani își doresc însă o dictatură de extremă dreapta. Dar 23% vor un regim autoritar, monopartid. 35% se arată, potrivit studiului, ”xenofobi”. Iar peste 30% antisemiți, mai ales din specia celor care-i acuză pe evrei, ca să distragă atenția de la vina nazismului propriilor înaintași.

Dar și numărul celor care pretind că i-ar detesta pe evrei ”din cauza” Israelului, respectiv a mantrei extremei stângi a falsului ”colonialism” israelian a crescut masiv, cu o pătrime, (la 16-18%, în Germania) după masacrul jihadist din Israel, de la 7 octombrie 2023 și intensa propagandă islamist-comunistă globală, care i-a urmat.

În principiu, ostilitatea față de evrei n-ar trebui neapărat să aibă un impact direct asupra respingerii democrației. Nici a celei din Germania sau centrul și vestul Europei. În principiu, le poți fi ostil evreilor și israelienilor, fără să repudiezi puterea propriului tău popor, care definește noțiunea de democrație din originalul grec demos (popor) și cratos (putere): poporul ca suveran.

Or, ca mulți alți termeni supuși malaxorului relativist, deconstructivist și neomarxist, noțiunea de democrație s-a schimbat radical în mintea multor spălați pe creier. Ceea ce extremiștii de stânga afirmă azi a fi ”democrația liberală”, a devenit un sistem autoritar.

De unde știm? De la spectacolul livrat de elitele culturale,de autoritățile, magistrații și comentatorii presei mainstream din statele și metropolele vest-europene.

Cazul Germaniei

Devastarea recentă a centrului orașului Frankfurt e în covârșitoare măsură opera imigranților, după cum reiese din declarațiile precaute ale miniștrilor de interne germani (de la Berlin și Hessa). Care n-au indicat și religia nou veniților prădători și nihiliști. Dar ea se știe chiar când nu e articulată. Totuși, sau tocmai de aceea, adevărul parțial pe care l-au spus, dregătorii creșin-democrați a stârnit furtuni de critici la stânga spectrului politic. Și în presă.

Autorii devastărilor metropolelor franceze, italiene și belgiene sunt, aparent, aceiași: membrii coaliției roș-verde, marxist-islamiste, care încearcă să demoleze lumea liberă, economia de piață, societățile deschise și civilizația iudeo-creștină. Cu ajutorul unei imigrații debordante.

A rosti în clar (sau chiar numai sugestiv) toate aceste adevăruri trece drept incorect politic.

Cazul Franței

Uniunea Moscheilor din Franța l-a dat în judecată pe cel mai celebru scriitor francez, Michel Houellebecq, pentru un interviu acordat de romancier, în 2022, filosofului și publicistului Michel Onfray. Moscheile au cotat interviul său ca prezumtivă ”incitare” la ”discriminare”, ”ură” sau ”violență împotriva unui grup de oameni” din cauza ”originii sau afilierii lor religioase”.

În discuția dintre cei doi mari gânditori din Hexagon, autorul romanului Sousmission, Supunere, Houellebecq, își exprima temerile iscate de imigrația musulmană debordantă pe care o vedea ca amenințare la adresa securității (și democrației) franceze și prezuma înlocuirea populației originare, europene, de către imigranți (în speță teoria substituirii indigenilor europeni de către străini).

Nu e clar de când a exprima, verbal, o îngrijorare echivalează cu ”incitare la ură sau violență”, dar un judecător din Nanterre a admis petiția uniunii moscheilor, care tinde să justifice prin ea însăși teama scriitorului. Cert este că Houellebecq a respins acuzațiile, reliefând că n-a făcut decât să-și exercite libertatea de a se exprima, iar declarațiile sale nu conțineau nici sămânță de chemări la ură ori violență. Încercarea de a-i suprima libertatea i-ar putea aduce un an de închisoare și o amendă grea.

Iar dincolo de Canalul Mânecii?

La o dezbatere organizată în iunie 2026 de Oxford Union, un for de dezbateri din principiu libere, bazate pe libertatea de gândire și de exprimare, o studentă musulmană, Aisha Khan-Aziz, l-a contrat pe invitatul zilei, Tommy Robinson, încă înainte ca acesta să deschidă gura și să-și susțină teza că islamul reprezintă o amenințare la adresa Vestului. I-a atras atenția lui Robinson asupra gloatei palestinianiste care protesta în fața clădirii împotriva prezenței criticului imigrației în incinta ei.

Și i-a pus în vedere ce-ar risca ”dacă n-am fi noi” (musulmanii), în speță președinta palestiniană (arabă, musulmană) a Oxford Union. Căci ”fără protecția și generozitatea ei și a comitetului executiv sud-asiatic  tu Stephen Yaxley-Lennon, cunoscut huliganilor ca Tommy Robinson— ai fi literalmente terminat”. Cu această amenințare cu moartea și-a ilustrat tânăra studentă islamistă pledoaria pentru imaginea islamului de ”religie a păcii și a toleranței”. Care n-ar constitui ”niciun pericol și nicio amenințare” la adresa Occidentului.

Asta, la o discuție purtată la invitația unui for dedicat dezbaterilor ”libere”, așa cum ar trebui să fie toate, în Vest. Și în afara lui? Pe stradă? În case? În rețelele sociale?

Dacă dăm crezare statisticilor autorităților de stânga de la Londra, poliția britanică, – aceea care n-a putut elucida complet, câteva decenii la rând, violarea sistematică a fetelor albe și creștine ale Angliei de către imigranți în majoritatea lor musulmani din Pakistan – arestează zilnic, pentru opinii pasămite ”greșite”, zeci de britanici. Potrivit ”Free Speech Union” și ”Big Brother Watch” sunt interpelați, reținuți și trimiși după gratii circa 12.000 pe an. Peste 62.000 în intervalul ultimului cincinal neomarxist.

Iată de ce crește în Vest nemulțumirea cu ”democrația”. Nu cu democrația reală, ci cu Big Brother

Cu Marele Frate descris de Orwell. Este mefiența față de realitățile descrise de sensul termenului ”democrație” folosit înșelător și manipulator de propaganda progresistă, pentru a descrie în newspeak sistemul represiv actual. Descris fals, pentru ca să-i poată eticheta drept prezumtivi ”extremiști de dreapta, rasiști, colonialiști, fasciști și naziști” pe toți cei care nu împărtășesc dictatul în materie de limbaj, de gândire și de opinie al extremei stângi occidentale, europene și americane. Or, și regimurile totalitare comuniste (precum cel românesc sau estgerman) s-au calificat, propagandistic, drept ”democrații”. Nu orice fel, ci ”populare”. Pleonasmul era menit să susțină minciuna.

Pe scurt, nostalgia, furia și dorurile autoritare nu cresc, în Germania, în proporțiile constatate de studiul universității estgermane. Sau, altfel spus, n-ar crește, dacă sociologii ar ține seama de natura reală a nemulțumirii nemților (sau a insatisfacției altor occidentali). Și dacă ar include în calculele, analizele și întrebările adresate oamenilor manipulările semantice, reclamate de newspeakul stângii, de ideologia corectitudinii politice și de victimologia neomarxistă.

Deci: nu, nemții nu se dau în vânt după dictatură. Și nici mulți români nu-l vor pe Georgescu, ci, mai degrabă schimbarea democratică reală, pe care le-au promis-o, mințind, ”suveraniștii”.

În ce-i privește pe germani, departe de a-și dori dictatura, mulți o detestă din rărunchi pe cea, soft, manipulatoare și bine mascată, exercitată perfid în numele ”democrației”, introdusă și la lucru, azi, în vestul Europei. Fundația ecologistă (de stânga) Heinrich-Böll și fundația Otto-Brenner care au finanțat investigația Universității din Leipzig, ar face bine să-și schimbe sociologii.

Dacă vor să stabilească adevărul. Probabil însă că n-au ce face cu el. Căci a-l rosti în clar ar amenința puterea aliaților lor progresiști.

Dacă v-a plăcut acest articol și apreciați adevărul stabilit de jurnalismul independent, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație.