Cine te-a omorât Nene? Și ce aflăm despre ”Jormania” din asasinatul lui Culianu? (VII)

Cine te-a omorât, Nene?

De ce mă întrebi, Petre, ceva ce știi? Nu e la mintea cocoșului? M-a omorât un ”împărat” tiranic, sângeros, vanitos, idolatru și secretos, pe care am avut imprudența să strig în gura mare, devoalându-l în articolele politice pe care le-am semnat în Lumea Liberă, de pildă, în ”Cea mai proastă inteligență”, apărut, la 21 iulie 1990 cum era: gol, crud și imbecil.

Te abordez, Nene, ca pe toți cărturarii de la Moise și Platon încoace, cu care mă întâlnesc în visurile mele să pun lumea la cale, pardon să punem la cale universurile și dimensiunile care v-au umplut gândurile și bună parte din scrieri, dragă Nene, ție, și mentorilor tăi de la Borges încoace. Nu te chem să-mi ghicești viitorul, ca regele Saul pe profet. Nici să-mi dezvălui ce nu ți se dă voie să divulgi, de dincolo de Cortină.

Îți amintești cu siguranță, Petre, că am recomandat lustrația. Am considerat-o singura cale de ieșire la lumină a unui popor căruia i s-a stins de mult lumina.

Da, Nene, îmi amintesc c-ai scris că ”unica soluţie a tuturor crizelor din România – începând cu cea economică – ar fi să se dea foc întregii moşteniri a lui Ceauşescu şi să se pornească de la zero. Or, evident, ceea ce se face e exact pe dos: sunt păstrate pe poziţii toate vechile cadre (nu numai securiştii), sub pretextul că ei sunt singurii specialişti disponibili în sectoare-cheie”.

Lustrația, Petre, ai spus-o și tu atunci și ulterior, la Deutsche Welle: iată imensa frică a securiștilor. Ca s-o împiedice, poliția politică a dat națiunii să mănânce manipulare pe pâine, folosindu-se din plin de oroarea de nou, de libertate, de necunoscut a unei populații îndelung întunericite de precursorii cuzismului, apoi de legionari, de comuniști și securiști.

Să recapitulăm. În ”Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu” Ted Anton include informații importante și despre tine și despre probabilii tăi ucigași. Mi-au atras atenția, între altele, paginile în care autorul reia predicțiile tale, materializate, din jocurile oculte ale ”minții” la care, uneori, te dedai, ca profesor, în prezența și cu participarea studenților tăi. Carol Zaleski, o stimabilă profesoară de religie, te elogiase nu doar pentru eruditia ta cu totul extraordinară. A impresionat-o mai ales capacitatea ta de a înțelege cum inventează spațiul mental lumi imaginare, conferind fanteziei realitate efectivă. Am impresia că, în miezul acestor exerciții de alchimie a minții producând aurul realității din imaginație, ai suferit un accident brutal. Și ți-ai anticipat moartea. Ți-ai imaginat-o. În fond, ți-ai intitulat, electrizant, cartea, ”Călătorii în lumea de dincolo”. Dacă n-aș ști ce nemernici ți-au semnat condamnarea la moarte aș îndrăzni să mă gândesc că ți-ai făcut-o cu mâna ta. Ai contribuit cu mintea ta la propriul tău asasinat real-izându-l, dragă Nene? De ce te-ai decis să te duci împreună cu Moshe Idel, scurt timp înainte de glonțul fatal, la un film care a părut să anticipeze omorul din toaleta de la Swift Hall?

Am făcut, Petre, varii erori. De pildă o greșeală sesizată și de Ted Anton și de Andrei Oișteanu care i-a prefațat cartea. Ted Anton emite tulburătoarea ipoteză că i-am fi convins involuntar pe securiști că știu mai multe despre ei decât știam cu adevărat. Dictatorii totalitari și slugile lor din serviciile secrete sunt mai mereu nu doar mistificatori, ci și mistici, superstițioși, fascinați de ocultism, dedați tuturor formelor de ghicit în bobi, în cafea, în numere și pisici negre. Așa e Putin. Așa era societatea protonazistă Thule, din care făceau parte Rudolf Hess, Alfred Rosenberg și Hans Frank. Mentorul lor și inspiratorul lui Hitler și al mai multor expediții în Tibet, în căutarea arienilor asiatici și a porții de contact cu lumea sacrului și miticului ținut Șambala, ”tărâmul nevăzut”, descris de Mircea Eliade în Secretul Doctorului Honigberger, fusese Karl Haushofer. Zvastica pe filiera acestei societăți secrete și în forma ei hitleristă prin cuziști a ajuns în Europa. Prostocroniștii au găsit în fine cu ce ticălos să se laude. Cu mentorul căpitanului, A.C. Cuza. Nu mai puțin ocultist e primul șef al Securității, de după 1989, Gelu Voican. Și parte din subalternii lui generali și colonei, spioni, torționari și asasini. Ca Mihai Caraman, organizatorul rețelei securității din Franța și, după 1989, primul șef al SIE. Și mă știau specialist în magie.

Îmi amintesc, Nene, de acuzațiile privindu-l și pe Ristea Priboi, despre care se afirmă că, în epoca în care s-a aflat în DIE, sub conducerea generalului Pleșiță, s-a aflat în direcția organizatoare, printre altele, a atentatului cu bombă al Securității la sediul din München al “Europei Libere”, comis cu mâna lui Carlos Şacalul. Mai erau și asasinatele sau tentativele de asasinat asupra unor ziarişti angajaţi ai “Europei Libere” şi asupra disidenților, ca Paul Goma. Ce fel de securiști erau organizatorii acestor atentate? Criminali cu pofta de a ucide. Mafioți național-comuniști. Criptolegionari. Dar nu neapărat membri ai Gărzii de Fier. ”Garda de Lemn”, cum în hazoasă și justificată bătaie de joc ai numit-o tu. Nu i-ai zis: ”de plumb”. Altă predicție privind debutul brusc al călătoriei tale în lumea de dincolo?

Ted Anton relevă, Petre, în cartea sa, că, în octombrie 1995, în publicațiile Lumea liberă (New York) și Ziua (București), FBI a dat publicității portretul-robot al prezumtivului asasin. ”Mai multe surse, care au preferat să rămână anonime (pierzând astfel recompensa de 60 de milioane de lei) au comunicat redacției ziarului Ziua că ”…(Gelu) Voican a ordonat asasinarea lui Ioan Culianu, punând la treabă trei ofițeri de Securitate; unul dintre ei acționase ca însoțitor de bord pe Tarom”, scria el. Acesta din urmă ar fi fost identificat cu portretul-robot realizat de agenții FBI. Gelu-Voican Voiculescu a fost, după decembrie 89, vice-prim-ministru în guvernul Petre Roman, având în subordine Armata, Poliția, Justiția și Securitatea.

Știi, Nene, că el a negat vehement orice implicare în acest caz, considerând informația ca fiind ”o prostie” și o insultă. Voican afirmă că te-ar fi ”apreciat”. Or, tocmai aprecierea pentru tine, dragă Nene, îmi pare a-l incrimina, la rigoare, mai rău decât indiferența sau disprețul. Ted Anton mai notează, sagace și lucid că ”I.P.Culianu a reușit să-și bată joc de ucigașii săi, până la a-i face să-l perceapă ca fiind periculos, într-un moment de primejdie și derută…Cercetând toată viața practicile magice, el a depășit hotarul care desparte jocul de realitate. El lucra în planul spiritului. Ucigașii săi, nu. Moartea lui Ioan Culianu a fost ultimul joc al minții, în care chiar și asasinii săi…au pierdut din vedere distincția dintre realitate și ficțiune”.

Știu, Petre. Mai știu însă că n-am fost, în epocă, singurul care am descris joncțiunea cu Legiunea a securiștilor național-comuniști și a prostocroniștilor lui Edgar Papu. Dar Norman Manea mai trăiește, chit că i-a scos îngrozitor din sărite cu ”Despre Clovni: Dictatorul și Artistul” și ”Felix Culpa”.

Desigur, Nene, dar pe el, ca evreu, l-a păzit FBI-ul după ce te-au omorât pe tine, iar pe el, ca supraviețuitor și martor al Holocaustului românesc, îl detestau altfel decât pe tine, un român ”trădător”. La urma urmei, speraseră să-i conduci spre Șambala. Or, au descoperit că vrei să-i dai regelui lancea Longinus, cu care fusese înțepat în a cincea coastă Ieșu, lancea sutașului, după unii torționar, după alții un mare milostiv, suliță de care se îndrăgostise Hitler pentru că era convins că-i conferă puteri magice. Era lancea pe care o furase de la Viena și o găsiseră americanii la Nürnberg cu o oră înainte ca, în buncărul său berlinez, Führerul să-și tragă, lângă Eva Braun, care a preferat otrava, un glonț în cap.

– VA URMA –