Ce înseamnă schimbarea operată la comanda trupelor ruse din Ucraina? Și de ce se tot fac la Moscova și la Beijing manevre și se pun în circulație zvonuri care mai de care mai înșelătoare și duplicitare?
Îngrijorată de soarta unui război pe care, în ciuda succeselor ei de la Soledar, îl va pierde probabil, Rusia lui Putin și-a schimbat din nou comandanții din fruntea oștirii combatante în Ucraina.
După doar câteva săptămâni, generalul Surovikin e dat jos din funcția de șef al trupelor invadatoare și prefăcut în adjunctul șefului Statului major al armatei, Gherasimov. Acesta fusese și el pus pe linie moartă după insuccesul major al Rusiei din debutul războiului ucrainean. Țarul fusese încurajat atunci să creadă într-o victorie rapidă și înlocuirea conducerii de la Kiev după cucerirea orașului în trei zile, dar armada dislocată să-l îngenuncheze pe Zelenski în capitală clacase lamentabil.
Ce înseamnă rocada la butoanele armatei invadatorilor?
Mai întâi, rocada semnalizează că războiul merge rău. Iar Putin a înțeles, în fine, pe de o parte, că vina pentru naufragiul oștirii sale nu e doar a comandanților armatei, ci și consecința altor factori, precum cei psihologici.
Iar Gherasimov dă impresia unei solidități pe care Surovikin nu are aerul s-o aibă. Iar pe de alta, mult mai important, că dictatorul odinioară parcă omnipotent a priceput că, pentru el, în situația extrem de precară în care l-a adus războiul, succesele militare ale altora sunt, deși rusești, la fel de amenințătoare pentru el precum înfrângerile.
Pentru că orice succes militar obținut în condițiile dezastruoase în care s-a automanevrat ”operațiunea specială”, cum semeț, fals și eufemistic a numit Putin ceea ce e o invazie, un război de agresiune și o tentativă de genocid, e, pentru liderul de la Kremlin, dovada că se putea din capul locului mai bine.
Prin urmare, triumful punctual, incert, încă prezumtiv al mercenarilor Wagner de la Soledar, prima victorie rusă într-o jumătate de an și, totodată, prima dovadă că Rusia a reluat inițiativa militară, demonstrează că Putin nu și-a îndeplinit temele de casă cum trebuie.
Pentru că țarul n-a plasat din capul locului în fruntea ”operațiunii speciale” pe cine trebuia, iar salvarea militarilor ruși nu de la șeful suprem și de la ministerul rus al apărării vine, ci de la Prigojin. Și de la proaspăt retrogradatul Surovikin.
Or, o astfel de probă a propriilor erori e intolerabilă pentru un lider totalitar. Care se crede mesia și e obligat, spre a se menține la putere, să se arate infailibil și să evite ca poporul să vadă și să comenteze judicios monumentalele erori și gafe ale conducătorului suprem. Motiv pentru care armata a mai trebuit o dată decapitată. Iar Surovikin retrogradat. Și Prigojin pus sub control.
Căci, așa cum am reliefat repetat în trecut, din punct de vedere politic și al unui eventual puci, marele pericol pentru Putin sunt comandanții care, contrastând cu alți ofițeri în pustiul creat de absența victoriilor rusești pe câmpul de luptă, au repurtat succese militare în Ucraina. Între acești potențiali puciști, se situează, la loc de frunte, șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin. Care, față de liderul cecen Kadîrov, are avantajul (considerabil din unghiul elitei moscovite) de a fi etnic rus.
Corespondenta Sky News de la Moscova, Diana Magnay, împărtășește punctul de vedere potrivit căruia schimbare la timona trupelor ruse din Ucraina e un mod de a-l pune la punct pe Prigojin. Care l-a elogiat pe Surovikin. În vreme ce Gherasimov e, împreună cu Șoigu și Putin, creierul planului ”operațiunii speciale” și are tot interesul să demonstreze infailibilitatea inițiatorilor lui.
Antidot la disperare: dezinformare
Am avut prin urmare dreptate și când am scris că Putin e disperat, pentru că se află în ”Zugzwang”, diagnostic admis, în mod remarcabil, de fostul colonel de serviciu secret rus și lider separatist din Donbas, Igor Girkin, care a sugerat necesitatea debarcării lui Putin (altă manevră menită să convingă Vestul că ar fi, chipurile, preferabilă menținerea la putere a prezumtiv ” mai moderatului” președinte al Rusiei).
Nici o ipocrizie occidentală nu poate egala vreodată abilitatea cu care serviciile secrete comuniste, postcomuniste și, în genere, totalitare, joacă dublu și se folosesc sistematic de subversiune, subterfugii, impostură, manipulare, disimulare, duplicitate, dezinformare și propagandă pentru a întoarce o situație care pare disperată. Pentru a-și ascunde crimele și a-și atinge scopul, nici un șiretlic și nici un fals nu e prea scandalos spre a fi folosit, dacă promite succesul și îi prostește destul pe cei considerați de liderii totalitari un obstacol în calea lor.
Mai nou, circulă stăruitor în Vest, minciuni chinezești.
”Putin e nebun”, ar fi afirmat, potrivit mai multor publicații occidentale, un oficial chinez, rămas, evident, anonim, potrivit căruia Beijingul ar crede că ”e probabil ca Rusia să eșueze în Ucraina”, după cum citim la Sky News. Sau la Financial Times. Ziar britanic căruia ”oficiali chinezi” (din nou: anonimi) i-ar fi ”mărturisit” că, potrivit lor, ”China n-ar trebui să urmeze pur și simplu Rusiei în chestiunea Ucrainei”.
Jocul dublu al Chinei în chestiunea Rusiei
Această afirmație sugerează că dictatorul chinez XI ar încerca să ia, chipurile, distanță de Moscova și de Kremlin, tocmai când raporturile bilaterale, sino-ruse, au ajuns să se intensifice semnificativ în contextul războiului de agresiune rusesc. Război, pe care nu întâmplător China, deși stat cu drept de veto în Consiliul de Securitate ONU, a refuzat ferm și repetat să-l condamne.
Or, comentariile răspândite în presa anglo-saxonă, care survin la doar câteva săptămâni după jurămintele reciproce ale celor doi dictatori, că își vor adânci, intensifica și extinde cooperarea au, probabil, un singur scop. Să atenueze impresia execrabilă pe care o face China comunistă, prin alianța ei cu Putin, elitelor politice, mediatice și economice din Vest. Din care o mare parte, progresiste, nutresc mari simpatii dacă nu pentru comunism, pentru China, țară de care profită o serie întreagă din concernele lor. Încât sunt ahtiate după orice pretext, oricât de șubred, ca să-și motiveze perpetuarea afacerilor, colaborării economice și complicității politice cu Beijingul. Sau cu alți aliați ai Moscovei.
Sufletul nemuritor al comunismului este minciuna, afirma, nu fără temei, Lezsek Kolakowski. I se poate spune: joc dublu. Sau duplicitate. Sau fățărnicie, filistinism, impostură, ipocrizie, plastografie, manipulare, disimulare. Iată ce practică în aceste zile, mai intens decât oricând, Rusia și China.
În aceste jocuri duble, înșelații nu sunt numai naivii occidentali. Una din principalele ținte ale vicleniilor sunt supușii compatrioți. Pentru că nici un regim totalitar nu e un monolit, cum ar vrea liderii lor supremi să pară. Așa că Putin îi escrochează în primul rând pe ruși, încercând să se mențină prin machiaverlâcuri sistematice în actualul său echilibru precar și, deci, la putere. Și în viață.
La fel, în China chiar există facțiuni care, adecvate realității, să considere, după multe luni de război, că există posibilitatea ca Rusia să fie înfrântă militar și să-și piardă statutul de putere economică militară, politică și diplomatică globală. Așa cum în Vest sunt naivi care mizează pe China să-l determine pe Putin să nu recurgă, în fața înfrângerii, la arme nucleare.
Or, Putin nu recurge la arsenalul nuclear pentru că știe că ar schimba radical poziția Occidentului față de acest război, determinând potențial intervenția lui directă în conflict, care ar fi catastrofală pentru Rusia. Iar pentru dictatorul chinez e clar că victoria Ucrainei ar fi un triumf al democrației și libertății și un dezastru greu de suportat pentru orice dictatură sau regim totalitar, fie el comunist sau nu. Prin urmare, Xi și aliatul Rusiei de la Teheran, fac și vor mai face tot ce le stă în puteri spre a evita cataclismul unei victorii a valorilor occidentale prin triumful pe câmpul de luptă al Ucrainei.