Foamea, filmul și genocidul

Ce faci dacă ți-e foame, te trezești într-o metropolă europeană și ai ajuns în posesia unui sandviș?

Să nu-ți dea cumva prin cap să încerci să ți-o amețești aprinzându-ți o țigară. Căci, dacă ești în Franța, s-ar putea să iei o amendă grasă și pe stradă.

Dar nici să muști din pachetul pe care-l ții în mână. Căci s-ar putea să te observe un musulman aflat în postul de Ramadan și, cu furia pe tine, un alb nemusulman, intensificată rău pentru că e flămând, să se repeadă să-ți ceară, contondent, socoteală. Cum îndrăznești, de Ramadan, ”să-ți potolești nevoia de-a mânca pe stradă, în fața celor care”, (deveniți majoritate), ”postesc în acest cartier parizian”?

Această scenă s-a petrecut aievea, undeva în Franța, fiind filmată chiar de insul care postea și socoteală omului speriat cerea. Care ca nu cumva să i se taie beregata s-a dat, înfricoșat, câțiva pași înapoi, dispărând, timorat, în intrarea unei case din apropiere.

Dar poate că ți-e poftă de pâine duhovnicească? De lucruri spirituale? Te pomenești că ți s-a făcut dor de filme de soi și speri să ți-l satisfacă Berlinala, faimosul festival de film internațional care a avut cândva ambiția să le concureze pe cele de la Cannes și Veneția?

S-ar putea să ai și de această dată niscai surprize mari. Nu, nu aceea de a vedea adăugându-se cântăreței Dua Lipa și actorului Michael Rapaport alți artiști celebri de la Hollywood sau de aiurea, care să-și deschidă gura și să-și exprime și ei solidaritatea cu demonstranții pentru libertate și democrație iranieni, măcelăriți de mullahi cu zecile de mii, în ultimele săptămâni.

Căci activiști ca Greta Thunberg, Billie Eilish, Angelina Jolie, Mark Ruffalo, Javier Bardem, Bela Hadid, Susan Sarandon, Ariana Grande, Tilda Swinton și alți palestinianiști au cu totul altă treabă. În timp ce tac asurzitor la genocidul comis de oamenii ayatollahului Khamenei în rândul martirizatei națiuni iraniene, ei, care par a-i iubi din inimă pe teroriștii islamiști, au o unică obsesie: evreul națiunilor, Israelul.

Ca ei sunt toți cei 80 de celebri actori și cineaști semnatari ai unei scrisori deschise care și-au semnalat acum o săptămână excepționala ”virtute”, când au protestat împotriva directorului festivalului berlinez, octogenarul Wim Wenders. Excepționalul regizor german își permisese să afirme că, în opinia lui, arta e artă, iar politica ”politică, de care ar trebui păstrată distanța”. Ceea ce la extrema stângă nu e o părere legitimă, ci echivalentul unei blasfemii. Un delict de lèse-majesté, de jignire eventual a ayatollahului, a jihadismului, a Hamas și a Hezbollah, ca să nu mai vorbim de mai-marii mișcării woke. Cum să-i ofensezi chiar așa? Așa că au expediat o scrisoare deschisă Berlinalei, exprimându-și ”consternarea” iscată, pasămite, de prezumtiva ”cenzură” exercitată de festival și ”indignarea” provocată de presupusa lui ”complicitate” la violența ”groaznică” exercitată ”în continuare împotriva palestinienilor”.

Timorat, juriul ”cenzor” al festivalului a premiat”opera” vehiculând cumplite minciuni antisioniste a unui debutant arab, invitat, din inexplicabile motive, să ia parte la Berlinală, nu spre a i se forfeca pelicula, ci spre a-și prezenta făcătura intitulată ”Cronica unui asediu”.

Or, nu i-a ajuns că a primit o invitație. S-a mai și trezit cu o distincție pentru un film de ”debut”. Dar în loc să mulțumească generoaselor sale gazde germane pentru dubla onoare, individul cu kefieh pe umăr și cu un tovarăș de luptă arborând pe scenă un steag palestinian și-a utilizat discursul pentru a acuza țara gazdă de ”complicitate” cu ”genocidul din Gaza” și pentru a le pune în vedere nemților, cu neostoită furie jihadistă, că știm noi ce faceți și ”n-o să uităm pe nimeni din cei care ne-au stat împotrivă”.

Ca pe vremea bolșevicilor. În timp ce dezlănțuia teroarea comunistă, Lenin și-a manifestat ”dragostea de intelectuali” punându-le în vedere rușilor (nu doar cărturarilor, iar Stalin, Dej et comp românilor), că oricine ”nu e cu noi e împotriva noastră”. Acesta e un ”next level”. Ceva care depășește și ”how dare you?” urlat de extremista de stânga radical-ecologistă și radical-antisemită Greta Thunberg.

N-am văzut vreun ”influensăr”, vreun profesor universitar, politolog, sociolog sau istoric român sau american ”anticomunist” și ”pro-democrat” să se arate scandalizat de isprava lui Abdallah Allkhatib la Berlinală. N-am văzut niciun formator de opinie din categoria ”oamenilor de bine” progresiști, care rup în permanență săgeți pentru democrația americană pusă pasămite ”în pericol de autoritarismul lui Donald Trump”, să se revolte. Ori măcar să-și întrerupă o secundă permanenta, perpetua și obsesiva inflamare anti-trumpistă, ca să-și pună întrebarea, quo vadis Berlinul? Germania? Dar Parisul, Franța, vestul Europei, lumea iudeo-creștină, cinematografia, democrațiile liberale oh, atât de tolerante cu intoleranța?

Grupul ”Artiști împotriva Antisemitismului” a reacționat la discursul de amenințare extremist, anti-evreiesc, rostit la finalul Berlinalei de Allkhatib. Grupul a denunțat, într-un mesaj circulând în rețele, miturile și falsificarea faptelor din cuvântarea de la Berlinală a conspiraționistului debutant și s-a arătat întristat de reconfirmarea, pentru a câta oară, a repetării incontinente și a normalizării – și pe această cale – a discursului antisemit. Care uită consecvent să amintească de terorismul Hamas, de crimele jihadiste, de genocidul comis de islamiștii plătiți și înarmați de Iran și de Frăția Musulmană. De pildă la 7 octombrie 2023.

În mod just, artiștii anti-antisemiți au reliefat falsele pretenții de ”curaj” și de ”de-tabuizare” afișate de unii ca Alkhatib, care tot duc cu ei, oriunde s-ar afla, aceleași stupide locuri comune, palestinianiste, precum și aceleași minciuni sfruntate, clamând un imaginar ”genocid” asupra ”palestinienilor, din 1948 încoace”. Gogoașă mai umflată, greu de găsit.

Dar nu enormitățile susținute fără jenă de un debutant în a 7-a artă, ori agresivitatea lui abia voalată și lipsa lui de recunoștință pentru gazdele germane sunt cele mai șocante, aici.

Stupefiază revoltătoarea atitudine poltronă a oficialilor occidentali, a universitarilor și a publiciștilor și artiștilor arondați extremei stângi apusene, care cauționează un asemenea toxic și siderant discurs antieuropean și antisemit. Care invită asemenea inși la festivaluri, îi premiază, iar apoi în loc să-i trateze cu un picior în dos, îi susțin cu ”scrisori deschise”.

Pe drept năuciți s-au arătat și artiștii anti-antisemiți. Dar nu de imbecilitățile declarațiilor lui Alkhatib. Ci de aplauzele inepte pe care le-a cules propagandistul antisionist la finalul unei cuvântări, într-o sală din care s-a ridicat și a plecat doar ministrul social-democrat german al mediului, Carsten Schneider. Și în care doar o voce izolată, din public, a reacționat firesc la sloganul Free Palestine al pro-teroristului de pe scenă, strigând ”Free Palestine from Hamas. Eliberați Palestina de Hamas”.  

Bine ar fi. Și, mai ales, ce bine ar fi să fie, în fine, izbăvită de identitatea palestinianistă, bazată pe antisemitism eliminatoriu, ura celor care, în Gaza, Iudeea și Samaria, dar și în Europa și SUA, îi susțin pe teroriști.