Alianța dictaturilor profită de pe urma abuliei occidentale

În toate azimuturile, din toate perspectivele parcă un singur și jalnic spectacol global ne așteaptă. E trista priveliște a unui Vest abulic, aparent în stare doar să repete în neștire greșelile care au dus la declanșarea războiului din Ucraina.

Nici SUA nici Europa n-au motive de mândrie, în această privință.

În SUA a fost prins un militar din garda națională, specialist IT, care a divulgat în rețele documente strict secrete de natură să provoace mari daune Americii și aliaților ei, în special Ucrainei aflate în război cu o Rusie tot mai agresivă.

Ce l-a împins pe Jack Texeira în păcat? Nevoia de a epata. Imboldul imbecil de a-și impresiona tinerii prieteni pentru că n-a fost luat în serios destul! Un descreierat antisemit care se dă creștin! Mulți ar vrea să descopere îndărătul faptelor sale un mobil sinistru și o amplă conspirație. Pentru că e mai simplu și satisfăcător să înfierezi o prezumtivă conspirație, decât să te confrunți cu o realitate dură.

E terifiant să fii față în față cu evidența inepției superputerii, de care depinde siguranța ta și a celorlalte state ale NATO, care lasă pe mâinile unui puștan neterminat și frustrat, muncit de nevoia de a impresiona alți puști, secrete de stat de importanță majoră.

Nu au americanii psihologi? Nu au experți în stare să restrângă aria circulației unor documente vitale, care nu trebuie să cadă în mîna inamicului? Nu știe Pentagonul că Rusia consideră NATO și America inamicul, că Moscova și aliații ei poartă un război hibrid împotriva Vestului și Kremlinul și-a pregătit populația pentru un război de foarte lungă durată nu cu Ucraina, ci cu Vestul?

De ce Washingtonul continuă să ajute Ucraina militar cu țârâita, astfel încât Kievul a declarat că e posibil ca trupele ucrainene să-și amâne în vară contraofensivă ”de primăvară”? N-au aflat Statele Unite încă faptul că împăciuitorismul n-a funcționat cu Putin, cu Iranul și cu China și că deci e bine să ajute Ucraina din răsputeri, înainte ca Beijingul să tragă concluzia că-și poate permite să invadeze Taiwanul și să înarmeze Rusia până în dinți?

Contraperformanțe europene și tentativa Germaniei de a le corecta

Și ce-au făcut la Peking liderii Franței, UE și mai nou, coruptul președinte extremist de stânga al Braziliei? Primii doi au încurajat agresivitatea și poftele de război ale Chinei ducându-se în gura lupului cu poziții neconcertate. Cele adoptate de Macron s-au dovedit la fel de împăciuitoriste, de jenante și de lașe, impulsionând agresiunea, precum cele afișate de puterile apusene înaintea invaziei ruse în Ucraina, cea masiv încurajată de appeasementul lor.

Ca să corecteze acest parcurs fatidic s-a dus și Annalena Baerbock la Beijing. Unde n-a putut să constate decît deteriorarea sensibilă și galopantă, dar de mult previzibilă, a raporturilor sino-europene. Căci China comunistă a respins tăios eforturilor șefei diplomației germane de a semnaliza că Europa a învățat din ce s-a întâmplat în Ucraina și că UE nu mai concepe să nu avertizase Beijingul să nu declanșeze un război împotriva Taiwanului democratic.

Ca să-și evidențieze hotărârea, bine intenționata Baerbock și-a articulat poziția alegând cuvintele cele mai dure care-i pot ei trece de buze. ”Un conflict militar în zonă ar fi un scenariu horror”, a spus ea textual, avertizând că o destabilizare în regiune ar avea consecințe pentru toate țările din zonă și ar ”isca unde de șoc pentru economia mondială și pentru Germania”.

Reunificarea Chinei cu Taiwanul ”obținută prin forță ar fi inacceptabilă pentru Europa”, a mai susținut ea, textual, reiterând însă, (pacificator) că Germania a rămas cantonată în politica unei singure Chine (promovată de Beijing).

Fixism chinezesc

Ar fi fost mai util să i se semnalizeze Chinei că Vestul ar putea pune capăt acestei politici dragi Beijingului. Cât timp Vestul nu-i arată Chinei pisica, oare ce motiv să aibă regimul totalitar chinez s-o lase mai moale și să renunțe la încremenirea lui actuală în proiect?

Pe de altă parte, șefa ecologistă a diplomației germane a mers mai departe decât alți lideri europeni. În chestiuni economice, Baerbock a solicitat pentru concernele apusene investind în China tratatment egal celui net mai generaos aplicat concernelor chineze în Vest.

Spre lauda ei, tânăra diplomată din Germania a mai revendicat ca Beijingul să respecte drepturile omului (inclusiv în zonele locuite de uiguri). Omologul ei chinez, Qin Gang, a retorcat agresiv și trufaș, afirmând că ”de nimic n-are China nevoie mai puțin decât de lecții din Vest”, că țara sa nu acceptă amestecul în treburile ei interne, iar Occidentul ar ”susține separatismul taiwanez”. De un prezumtiv ”separatism” și ”radicalism” uigur a vorbit Qin Gang și în chestiunea situației din Xinjiang, unde între timp situația ar fi, potrivit lui, ”stabilă” iar lumea din regiune ”ar duce o viață” veselă și ”fericită”, când, în realitate, în zonă are loc un genocid.

Concomitent, Gang a avut grijă să nu răspundă cererii adresate Chinei de a interveni pentru aplanarea conflictului din Ucraina. Și a replicat evaziv solicitării germane ca Beijingul să nu exporte arme în Rusia. Deși China a exclus livrarea de arme, regimul comunist și-a lăsat deschisă poarta livrării de produse și tehnologii de dublă utilizare. În plus, Beijingul și-a bătut joc de europeni anunțând, cu Baerbock de față, că ministrul chinez al apărării va începe o vizită în Rusia de mai multe zile, spre a se întâlni și cu militari ruși.

Sigur, Vestul e dependent, economic, de China. Dar și reciproca e valabilă.

Cât de rele au ajuns raporturile sino-occidentale a reieșit și din alte contacte diplomatice, respectiv din contramandarea lor. În timp ce președintele Chinei îl primea pe președinte Braziliei, cel instalat în funcție cu puternic vânt din pupa din partea guvernelor de stânga din Vest, șeful socialist al diplomației UE, Josep Borrell, s-a văzut silit să-și anuleze vizita planificată la Beijing.

Borrell ar fi renunțat la ea din ”motive de sănătate”. Prezumtiva ”infecție cu corona” l-a salvat de perspectiva de a se face de râs la Beijing în tentativa de a semnaliza în China o inexistentă ”unitate europeană”. Una călcată în picioară nerușinat de Ungaria lui Orban, care-i sporește gazul importat din Rusia. Borrell a declarat ce-i drept că, ”fără o colaborare a Chinei la eforturile de aplanare a conflictului din Ucraina nu se vor putea întemeia pe viitor relații de încredere între europeni și chinezi”.

Dar cine mai dă doi bani pe ce spun dregătorii europeni cât timp n-au și o armată pe care să-și bazeze diplomația?

Rusia își încordează mușchii și își zăngăne armele în Extremul Orient

Și cine e destul de orb, în Extremul Orient, să nu observe nevolnicia manifestată de guverne occidentale, care, incapabile să explice persuasiv situația reală propriilor națiuni, dau din colț în colț pentru că mizează complet aiurea pe ”principiul speranță” și aplică rețete diplomatice absolut caduce, în loc să se pregătescă serios de război și să demareze credibil pregătirile necesare?

Pentru uzul acestor ”orbi” potențiali din Extremul Orient Rusia și-a plasat flota din Pacific în alertă maximă, trimițând în acțiune, la manevre, un crucișător, trei fregate, 60 de ambarcațiuni de desant și 20 de submarine.

Cotată de unii observatori ca suprinzătoare, manevra Rusiei, care are loc în apropierea Kurilelor de Sud și a insulei Sahalin (pentru exersarea ”respingerii unui eventual atac“ asupra lor) reprezintă o amenințare la adresa Japoniei și a Vestului. Japonia pacifistă revendică parte din cele 30 de insulele Kurile, ocupate ilegal de ruși în august-septembrie 1945, când Moscova a profitat de înfrângerea Japoniei de către americani. Kremlinul semnalizează guvernului de la Tokio că Rusiei nu-i convine poziția clară de condamnare a Moscovei, adoptată de niponi cu privire la agresiunea rusă din Ucraina, precum și decizia japoneză, în reacție la invazia rusă, de a se înarma, în urma punerii în paranteze a constituției pacifiste a Japoniei. Concomitent, înaintea vizitei ministrul de război chinez la Moscova și după debutul manevrelor comune americano-filipineze, Rusia îi semnalizează principalului său aliat, în speță Chinei comuniste, care amenință întreaga regiune pacific-asiatică, inclusiv Japonia, utilitatea forțelor navale ale Moscovei din Extremul Orient.

În răstimp, ca și cum ar avea tot timpul din lume să se aștearnă pe treabă, elitele occidentale se joacă vesel, precum bebe bagă totu-n gură, în lădița cu nisip ideologic identitar, ecologist, transgender și sexo-marxist.

Polonia demonstreză că se poate și altfel

La antipod se situează conduceri europene lucide, precum cea de la Varșovia. Polonia investește masiv în înarmare și se pregătește vizibil pentru un război greu și de durată – demersul optim spre a convinge Rusia și China să nu-l riște.

Efortul șefei diplomației germane e, cu siguranță, lăudabil, în măsura în care corectează semnalul fatal de disociere a UE de Taiwan, lansat zilele trecute de Macron la Beijing. Dar ce-a făcut Baerbock nu mai e de mult suficient.

E nevoie ca și cancelarul și Europa să-și clarifice în fine pozițiile cu privire la războiul de agresiune al Rusiei și să-și rearticuleze strategiile și politicile informaționale, sociale, militare și economice, orientându-le în mod concertat și concentrat spre o necesară victorie militară a Ucrainei. E nevoie de o rapidă și sensibilă decuplare a economiilor occidentale de China.

Și e obligatoriu să fie convinsă și administrația Biden să-și ajusteze prea nehotărâta politică față de Ucraina. Ea băltește fatal în mlaștina abuliei. deși, spre deosebire de europeni, Statele Unite dispun de o putere militară credibilă.

Vestul pendulează între ajutorul militar suficient doar ca Ucraina să nu se scufunde, și un împăciuitorism laș, de natură să continue să stimuleze deopotrivă agresiunea Rusiei și pe cea, potențială, a comuniștilor chinezi.e

Ar fi bine să se îmbărbăteze. Ar fi util ca America și Europa să ia măsuri punitive pentru neasortare la valorile și politicile occidentale și față de state terțe, care profită fără jenă, ca Brazilia, de nehotărîrea lor spre a face rentabile afaceri cu Rusia și China.

Dacă vrea să mai aibă o șansă să evite cel de-a treilea război mondial, Occidentul chiar trebuie neapărat să iasă din capcana băltelii perpetue și să începe să proiecteze imaginea unei emisfere vorbind clar, cu doar un glas. Una unită, fermă, hotărâtă să-și asume riscuri maxime și să se bată efectiv (și eficient) pentru interesele proprii.