Presiune crescândă pe aliații responsabili ai lui Scholz

Dată fiind vădita iresponsabilitate a șefului guvernului german, care se încăpățânează să-i vexeze nu doar pe ucraineni, baltici, polonezi și britanici, ori americani, ci și pe partenerii săi de coaliție, refuzând livrarea tancurilor Leopard și lumina verde necesară altora pentru exportarea lor, s-a întâmplat, în fine, inevitabilul. Opoziția de centru-dreapta și-a pierdut răbdarea și a reacționat, într-un târziu.

La o săptămână după recomandarea unor observatori, sugerându-le acest pas, amploarea tot mai evidentă a nemulțumirii politice interne, germane, iscate de nefăcutele cancelarului, a devenit evidentă și la vârful CDU, care a cerut înlăturarea cancelarului prin formarea unei noi coaliții guvernamentale. Demers aritmetic posibil.

Pretenții și realități

Iar politic absolut necesar. În reacție, principalul partid guvernamental german, SPD urlă ca din gură de șarpe. Purtătorul de cuvânt al cancelarului, Hebestreit, afirmase, în ecou la sporul tot mai notabil al criticilor la adresa refuzului Germaniei de a da Ucrainei Leoparzi, că Germania ”nu” ar fi ”izolată”.

În realitate, a devenit o insulă. E izolată în chiar în foarte mare măsură. Nu doar în Est. Întâi au laut distanță de Berlin francezii, care au anunțat că vor da ucrainenilor blindate de luptă AMX. Germania s-a văzut nevoită să egalizeze situația, anunțând că va transfera în Ucraina tancuri ușoare de tip Marder. Apoi i-a luat-o înainte Regatul Unit, anunțând că va exporta în Ucraina tancuri grele de tip Challenger. Ceea ce i-a răpit lui Scholz ultimul alibi semiserios. Se vădea că nu cade cerul dacă occidentalii livrează tancuri grele Ucrainei.

Hebestreit ”a dezmințit și relatările din presă potrivit cărora SUA sunt supărate pe ezitările și reținerile germane în materie de livrări de arme Ucrainei”, scria un ziarist german. Or, purtătorul de cuvânt al lui Scholz a mințit și de această dată. În realitate, Statele Unite sunt clar iritate din greu de Berlin. Convorbirile americano-germane s-ar derula ”constructiv”, a mai susținut, departe de adevăr, purtătorul de cuvânt al cancelarului. Ei, aș!

Căci nu e clar ce poate fi ”constructiv” în aceste discuții, în care SUA (în măsura în care nu sunt dirijate de extremiști de stânga) au tot interesul ca Germania să livreze tancurile cerute de ucraineni și de aliații europeni ai Kievului. Și să nu stabilească, așa cum a făcut cancelarul Scholz, o condiționare a furnizării de Leoparzi de livrarea de tancuri Abrams.

America nu vrea, de fapt, decât ce-ar fi vrut și în timpul războiului iugoslav, când nemții se codeau să preia un rol puternic întru aplanarea conflictului, așteptând totul mură în gură de la Washington. SUA vor, firește, ca Germania să-și asume sarcina conducerii Europei, nu să se ascundă îndărătul spinării late a șefului Pentagonului, în spatele lui Biden și al tancurilor americane.

Aspecte românești și europene ale chestiunii

Dar această speranță americană e mai puțin decât o simplă autoamăgire. E o glumă. Un delir. Căci se pune întrebarea cum ar putea Scholz să preia un rol conducător în Europa, dacă nu poate menține nici măcar pacea în propriul lui arc guvernamental, dacă nu are nici măcar un motiv cât de cât rațional și plauzibil pentru încăpătânarea lui, criticată universal, inclusiv de elita politică progresistă, din Germania, pentru oprirea blindatelor și a ajuns să tacă, dacă i se cer explicații verosimile, aproape la fel de jenant ca președintele României, Iohannis.

Care pe măsură ce rămâne în lesa lui Scholz, îndepărtează tot mai mult România nu doar de Europa centrală și răsăriteană, ca și de Ucraina, ci și de Statele Unite și de britanici, apropiind-o de Putin. Autogolurile repetate ale diplomației române conduse de Iohannis și de Aurescu între altele în chestiunea Schengen sunt notorii și par a continua neabătut, într-o fază în care conducerea Europei a preluat-o fără complexe, Varșovia, polonezii fiind clar susținuți de scandinavi și de baltici.

Între timp, ceasul ticăie, timpul se scurge inexorabil, Ucraina se confruntă cu o proximă mare ofensivă rusă și cu bătălii decisive, iar lipsa tancurilor germane (inclusiv lipsa unei aprobări germane pentru repararea blindatelor Leopard II pe care polonezii le-ar putea da Kievului fără acceptul Berlinului) ar putea prefața o înfrângere militară.

Dacă analiștii cei mai lucizi au dreptate, iar eventuala înfrângere a Ucrainei de către ruși ar însemna continuarea războiului și atacarea de către agresor a altor foste republici sovietice, inclusiv membre ale NATO, Germania s-ar vedea în situația de a fi, potențial, din nou vinovată pentru izbucnirea unei conflagrații mondiale. Ar fi a treia oară în răstimp de numai un secol și ceva. Și nu doar Germania. Ci toate țările care-i susțin demersul actual. Tulburător: Austria, Ungaria și România au fost de partea Germaniei lui Hitler în anii 40 ai veacului trecut. Iar acum sunt departe de a se distinge printr-un sprijin remarcabil acordat Ucrainei.

Să ne-nțelegem. Nu puțini europeni mizează, adesea inconștient, adesea involuntar, pe Putin, tocmai pentru că tirania lui, sistemul represiv, faptele, ideologia și sistemul lui seamănă tulburător de bine cu ale lui Hitler și ale aliaților lui europeni. Dar pariază putiniștii pe un cal câștigător? E o victorie rusă probabilă? Câtuși de puțin. Dar, date fiind resursele aparent inepuizabile ale Rusiei, nu se poate nici exclude.

Uriașe pierderi germane

Concomitent, germanii pierd azi intens. Prăpădesc, în fapt, sute de miliarde anual, din pricina războiului. Doar anul acesta au pierdut 175 de miliarde de euro, a reliefat IW, Institutul Economiei Germane. Prelungirea războiului nu poate fi așadar în nici un caz în interesul Germaniei.

Și-atunci? Oare ce vrea Scholz? De ce scholzește? Îl mai iubește pe Putin? Nu vrea să vadă tancuri nemțești în Rusia? Îi e frică de al treilea război mondial pe care tocmai ezitările sale interminabile riscă să-l iște? Sau de bombele atomice ale lui Putin? Îi urăște pe ucraineni?

Să fim serioși. Pe dictatorul rus îl urăște. I-a stricat frumusețe de plăcere de a fi ajuns cancelar și de a-și exercita puterea la Berlin, unde el, tânărul socialist radical care făcea frumos în fața liderilor Germaniei comuniste în anii 80 ai veacului trecut, a început să escaladeze ierarhia de partid și să ajungă ministru de finanțe în guvernul regional din Hamburg și apoi, în cabinetul Merkel.

Activități pentru care n-a dat niciodată socoteală, deși e suspect și în afacerile oneroase ale Băncii hamburgheze Warburg, care făcea lucrative afaceri ilegale de tip Cum-Ex, și pentru falimentul gigantic al concernului Wirecard sub ochii unui guvern german, în care Scholz păstorea finanțele și fusese în repetate rânduri avertizat de ziariștii de la Financial Times, dar a ales să ignore avertismentele, generând pagube imense.

Spectacolul unor tancuri nemțești în Rusia nu e neapărat dezirabil. Dimpotrivă. Dar dată fiind extrema urgență a situației și nevoia Ucrainei de ele, Germania n-are cum să i le refuze rațional. Cu atât mai mult cu cât în Ucraina mor zilnic puzderie de civili, copii, femei, bătrâni, pentru că armata ucraineană n-ar arme să-i alunge din țară pe ocupanți și să-i silească să capituleze.

Germania ar face deci bine ”să-și regândească și să-și revizuiască poziția”, după cum i-au explicat și recomandat noului ministru german al apărării, Pistorius, parlamentarii britanici laburiști și conservatori, care, deși s-au arătat foarte înțelegători cu privire la delicata ”istorie germană”, i-au adresat luni o scrisoare deschisă, cerându-i să autorizeze livrarea de Leoparzi.

Mai la obiect despre motivele lui Scholz

De un al ”Treilea Război Mondial” Scholz n-are cum se teme, de vreme ce nu l-a declanșat Marea Britanie, hotărând expedierea de tancuri Challenger în Ucraina. De bomba atomică nici atât, de vreme ce discuțiile lui Jake Sullivan cu oamenii Kremlinului i-au edificat pe liderii de la Moscova că ar avea net mai mult de pierdut decât de câștigat de pe urma recursului la arsenalul ei nuclear.

Neue Zürcher Zeitung din Elveția presupunea recent că n-ar fi în interesul industriei de armament a Germaniei să livreze Leoparzi, pentru că acest demers ar deschide poarta unor înlocuiri a blindatelor date Ucrainei cu vehicule de luptă ale SUA, cărora le-ar urma exportul de tancuri Abrams în țările europene, devenite dependente de furnituri americane. Țări europene care-și cumpărau tancurile de la Berlin și vor prefera pe viitor armele Americii.

Or, acest lucru a început de mult, din cauza superbiei politice externe a Berlinului sub Merkel și Scholz, când gigea era doar Rusia, iar Polonia și Ungaria câh, iar condiționările politice germane au început să se înmulțească, supărând grav Varșovia. Ca atare, Polonia a comandant mii de tancuri americanilor și sudcoreenilor, lăsându-i pe germani cu buza umflată. Germanii au făcut de altfel la fel, preferându-i pe americani și israelieni francezilor.

În plus, nimic n-a împiedicat Germania să confere congruență faptelor și vorbelor lui Scholz și să acționeze după discursul său cu ”schimbarea de eră” al lui Scholz, în conformitate cu noua paradigmă teoretică, demarând o amplă producție de armament. Dar nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.

Până acum câteva zile. Când SPD a reacționat, în fine, la izolarea lui Scholz, nu doar a Germaniei, la supărarea Franței și la nenorocirea din industria de război, propunând (din nou, verbal) un ”tanc franco-german” și un ”pact”pentru accelerarea producției excelenților fabricanți de arme germani. Care așteptau comenzile statului din timpuri imemoriale. Unde a fost cancelarul în ultimele 11 luni?

Incapacitatea lui Scholz de a conduce reiese, prin urmare, evident. Ce e în sufletul lui?

Scholz e probabil victima fricii, a unei angoase inavuabile, a șantajului cu dosare, sau a unei amenințări personale care-l îngrozește și îl paralizează. Normal ar fi, deci, să demisioneze. Pentru că perpetuarea lui la cancelariat costă zilnic vieți. Nu realizează cancelarul ce face? Dar cei care tărăgănează această agonie, generând, la rândul lor, prelungirea coșmarului și înmulțirea băilor de sânge?

Soluția

Și ce e, deci, în capul partenerilor săi de coaliție? De ce se mai codesc să dea curs invitației CDU? Dacă nu le pasă de viețile care se irosesc într-un război pe care Rusia ruscistă și expansionistă trebuia de mult să-l piardă, dacă Ucrainei i se dădeau din capul locului suficiente arme și muniții, nu știu ei ce înseamnă fiecare zi care trece cu Hamletul lor social-democrat zis Scholz la cârmă?

Nu realizează acești politicieni germani că, în condițiile în care, din cauza incapacității cancelarului de a conduce responsabil, Germania își vede galopant erodându-i-se prestigiul, iscă ei înșiși pagube ireparabile, nu doar economice ori financiare, ci și psihologice, de imagine și politice, pagube care vor cere decenii sau secole ca să fie realmente compensate și înlăturate?

Cred oare liberalii și ecologiștii că li se vor ierta ezitarea de a denunța coaliția cu Scholz și degringolada generată economiei, clasei politice germane și poziției europene a țării? Oare cât vor mai hamletiza și ei, în loc să iasă imediat din coaliția de guvernare și să formeze o nouă majoritate? E foarte probabil ca unica lor barieră să fie impopularitatea exportului german de arme și a războiului din Ucraina în rândul unui amplu segment, posibil majoritar, al poporului, căruia proprii ziariști și politicieni nu-i mai prea pot explica credibil miza conflictului și riscul de a-și pierde libertatea, după ce mulți s-au discreditat plenar în tot lanțul de crize al ultimului deceniu și jumătate.

În ciuda acestui impediment, altă soluție nu există. Nu doar pentru Ucraina. Germania are nevoie urgentă de o schimbare la butoane. Și Europa la fel. Acum, mai degrabă decât mâine.