Din spatele cortinei de stânga: știri necenzurate · Istorie · Politică internațională · Valori europene și occidentale

Mârșăvii (socialiste) de anvergură istorică

Există și vești bune. Chiar excelente. Ce-i drept, prea rare. Ca de pildă votul covârșitor în favoarea desemnării Frăției Musulmane, de către Parlamentul European, drept ceea ce este: o grupare teroristă. 381 de europarlamentari au votat rezoluția PE.

Dar ea nu obligă nici măcar în acest al 12-lea ceas conducerea UE să ia măsurile necesare. Și 167 de deputați de stânga, la alegere, imbecili, cu creierele spălate de islamism și comunism, sau mișei sadea au votat împotrivă.

Mare e și ticăloșia altor politicieni corupți ori extremiști din afara PE. Socialiști și ei

Primarul antisemit al New Yorkului, Mamdani, s-a prefăcut că ar ”comemora” victimele israeliene ale masacrului Hamas (o filială palestiniană a Frăției Musulmane) de la 7 octombrie 2023, doar spre a vehicula afirmații demonstrabil false despre Israel.

În fapt, edilul extremist din Big Apple n-a făcut decât să răspândească o versiune modernă a acuzei antievreiești medievale, de ”omor ritual”, evocând iar, pentru a nu se știe câta oară, un imaginar ”genocid”.

Mamdani și-a ales scuipatul de minciuni calomnioase împotriva statului evreu în chiar ziua comemorării celei mai teribile tragedii de după Holocaust abătute asupra poporului evreu: uciderea a 1200 de oameni (în covârșitoarea lor majoritate oameni de stânga, pro-palestinieni).

Ceea ce arată că individul nu e atât ”socialist” sau ”progresist”, cât antisemit. Nu e izolat, din păcate. E plină stânga occidentală (și nu în ultimul rând cea europeană)de inși ca el.

Și comitetul norvegian al Premiul Nobel pentru Pace a hotărât să pună paie pe focul războaielor actuale, desemnând-o pe mincinoasa Navi Pillay câștigătoarea acestui an.

Sudafricana Pillay are ”meritul” îndoielnic de a fi condus un Comitet ONU care a acuzat în mod fals Israelul de un imaginar ”genocid”. Pe care, evident, nu l-a putut dovedi.

Totuși, comitetul norvegian crede că premiul i s-ar fi acordat ”unei persoane care, cu un curaj şi o integritate excepţionale, a deschis calea către o ordine juridică globală mai cuprinzătoare”. Că ar fi ”jucat un rol esenţial în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanităţii şi a genocidului”, după cum a afirmat, contrafactual, preşedintele lui, Jørgen Watne Frydnes.

M-ar pufni râsul, dacă n-ar fi grav

Despre ce ”ordine juridică mai cuprinzătoare” e vorba dragă Comitet Nobel? Despre cea permițând regimului islamist iranian să extermine în două zile zeci de mii de protestatari pașnici, pentru că mare parte din atenția globală e obsesiv rezervată (și cu ajutorul tău) unei democrații liberale ce se apără de interpușii teroriști și totalitari ai Teheranului? Despre prezumtiva ”ordine” în care se răstoarnă adevărul și se ignoră genocide reale, (precum cel început la 7 octombrie 2023) dar se invocă obsesiv unele false?

Comitetul se preface a nu ști că asemenea recompensări ale extremismului antisemit nu fac bine păcii, pe care Premiul său pretinde a o sluji. Fiindcă toarnă gaz pe un incendiu care va lua probabil proporții, tot așa cum masacrul de la 7 octombrie n-ar fi avut probabil loc, dacă teroriștii islamiști ai Hamas nu s-ar fi simțit încurajați de antisemitsmul stângii globale, aliate cu jihadismul.

Vorbele lui Jørgen Watne Frydnes nu pot să nu îmi amintească, fatal, de Ingsoc. De ”socialismul englez”. Dar și de ”doublethink”, care permite să credem și adevărul, și opusul lui, precum și de limbajul său politic corect, sau mai precis, controlat, numit ”newspeak”.

Și în newspeak-ul imaginat de Orwell, în ”1984”, ”războiului este pace”, cam ca în limbajul comitetului norvegian. Iar ”libertatea” cică ”e sclavie”. Și ”ignoranța”, chipurile, ”putere”.

În aceste condiții, pare de-a dreptul ”gigea”, prin comparație, un ticălos ca Gerhard Schröder, care s-a întâlnit de ziua lui Putin cu tiranul criminal în masă de la Kremlin.

Fostul cancelar (social-democrat) german a devenit sluga occidentală principală și poate și cea mai abjectă, cu excepția lui Tucker Carlson, a dictatorului rus. Totuși, în Panteonul ticăloșilor, istoria nu-i va atribui un rol foarte proeminent.

Dar vai de lumea care suportă ignoranța la putere. Și ticăloși și ticăloșiile lor.


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Scrie un comentariu