Nicholas Kristof, New York Times, ipocrizia și antisemitismul

Nicholas Kristof, editorialistul ziarului de extremă stânga New York Times ”a violat câinele” lui Douglas Murray. Afirmă cel din urmă.

Iar istoricul anglo-american ne convinge, în New York Post, că are toată încrederea în veridicitatea zvonului lansat de un ”anonim, mare dușman al editorialistului” de la New York Times. Cu atât mai mult cu cât animăluțul său de companie se prezintă cu o mutră cam posomorâtă.

Kristof a răspândit recent un zvon similar. Unul de bună seamă fals. Și mult mai fantezist și mai obscen decât cel pus în circulație de Murray. Zvonul din Times e despre soldați israelieni care ar antrena chipurile ”câini să violeze deținuți”. Ceea ce pe moment e o imposibilitate științifică.

Ce mobil are fapta lui Kristof? Dar a New York Times?

De ce a susținut Nicholas D. Kristof, în comentariul său din New York Times, o aberație imposibil de susținut zoologic, invocând o ”sursă” anonimă? Ce l-a determinat să semneze în paginile unei publicații cândva prestigioase o enormitate lipsită de precedent istoric verificabil sau de probe utilizabile judiciar? De ce a afirmat el o gogomănie dezmințită clar de veterinari? O inepție, întrucât câinii nu pot fi antrenați să performeze la comandă acte sexuale asupra ființelor omenești, nu au în instinct și nu dispun de premisele anatomice să facă așa ceva? Și de ce, pentru numele Cerului, l-a ”citat” pe un anonim care a pretins că ar fi fost violat de un câine într-o închisoare israeliană?

Simplu. Pentru că a doua zi după apariția în NYT a textului său antisemit, menit să-i demonizeze pe evrei, urma să fie publicat un raport documentând cu probe și multe mii de fotografii și filme video, precum și cu mărturii, modul în care jihadiștii arabi din Gaza, membri ai Hamas și ai Jihadului Islamic Palestinian, sau civili neafiliați celor două organizații teroriste, islamiste, interpuse ale Iranului, au violat în Israel sistematic, la 7 octombrie 2023. Și au folosit tortura și violența sexuală transformată în armă, ca parte integrantă a masacrului, menit nu doar să extermine, ci și să umilească și să distrugă pshilogic familii, iar prin ele societatea israeliană. Or, după cum explică Douglas Murray, la New York Times s-a vrut eclipsarea acestui raport printr-un comentariu care să fie mai înfiorător chiar decât crimele monstruoase reale, petrecute aievea, în chibuțurile israeliene. Astfel încât armata (de cetățeni a) statului evreu să poată fi demonizată ca rău inuman, nu doar sinistru, ci și fără pereche.

Inutil de subliniat că Douglas Murray are perfectă dreptate. Cum are dreptate să amintească de acuzele de antisemitism lansate de New York Times împotriva altora. Învinuiți pe drept, uneori. Iar alteori, nu. Ori să aprecieze că nici o răutate proferată de antisemiți notorii nu depășește fatala ieșire de ură antievreiască tipărită sub semnătura lui NK în paginile NYT.

Kristof nu e singur la părinți. Nici NYT unicul ziar care începe să semene cu Der Stürmer

Dar e Kristof și antisemit, nu doar antisionist? Care e diferența? Ar scrie el la fel despre orice altă democrație liberală și despre orice altă armată de cetățeni din lume?

Cunosc profesori universitari (inclusiv evrei) atât de adânc scufundați în ură de sine, încât atacă la baionetă orice e la centru sau la dreapta de centru, în timp ce se dau anticomuniști, dar justifică repetitiv marxismul și se dau de ceasul morții să nu observe ticăloșia antisemită de la New York Times. Despre care tac apăsat.

NYT nu e singura mare publicație apuseană de extremă stânga, antiamericană, anticreștină și antievreiască. Rețelele de socializare sunt și ele doldora de postaci, de medii, de produse ale fabricilor de troli, de site-uri și platforme create ori finanțate de chinezi, ori de Frăția Musulmană, care răspândesc de ani de zile, din greu, antisemitism.

Noii filistini

Ipocrizia în smintita lume contemporană e omniprezentă și perpetuă, de la bazele societăților occidentale și rețelele lor sociale, la Papă.

Care a negat, practic, războaiele drepte. Suveranul Pontif a declarat, aberant, că ”respinge războiul”, că nimeni nu-l poate justifica”, iar Dumnezeu nu le-ar „asculta rugăciunile celor care poartă război”. Pe scurt, vorbind în numele lui Dumnezeu, dar în răspăr cu tot ce știm din Biblie despre cuvântul Său, Papa a condamnat acțiunea militară americano-israeliană. Care apără în fond și Vaticanul.

Or, și minți mai simple înțeleg că Epic Fury și Roaring Lion au fost menite să fie operațiuni care să-l protejeze și pe Papă, laolaltă cu întreaga lume iudeo-creștină și cu toate democrațiile ei, de un jihadism pornit să distrugă nu doar statul evreu și SUA, ci și creștinătatea.  

Că Papa, în stângismul său, îl contrazice pe Fericitul Augustin și neagă existența unui jus ad bellum (ca și un jus in bello, respectate de americani și israelieni) e doar una din problemele lui Leon și a catolicilor. Alta, că nu-i poate răspunde excelentului comentator american, Victor Davies Hanson. Care îl întreabă ce-ar fi făcut el, ”ca Papă, la 1 septembrie 1939, în fața invaziei lui Hitler în Polonia? S-ar fi rezumat să spună că nu crede în violență? Și după ce naziștii au invadat Franța, Belgia, Danemarca, Olanda, Grecia,…ar fi zis că ”nu credem în violență, lasă-i pe toți și pe evrei să fie exterminați?””

Replica apărătorilor Papei e de-o ”inocență” și de-o ”naivitate” dezarmante. Atât de deconcertantă e nevinovăția ei că miroase a ipocrizie și rău malign. Căci pretinde că recursul la arme împotriva teroriștilor genocidari iranieni, care și-au masacrat în două zile zeci de mii din tinerii cetățeni proprii, ar fi fost pasămite ”disproporționat” și ”nejustificat”, căci n-ar fi fost ”epuizate toate” mijloacele de aplanare negociată a conflictului.

Nu, serios?

Nejustificat după München ’38? După un deceniu de negocieri asupra programului nuclear iranian care n-ar în sine nicio justificare, decât să confere dinți amenințărilor cu genocidul proferate de mulahi la adresa Israelului (”micul”) și a SUA, (”marele Satan”)? ”Disproporționat”, oare, după 50 de ani de crime islamiste, de terorism și tentative de genocid ale armatei ayatolahilor și interpușilor?

Dovada complicității stângii la noua tentativa islamo-fascistă de îngropare a lumii libere?

De ce nu tematizează istoricii, sociologii și politologii în mod adecvat efectele posibile asupra SUA și NATO ale unei alianțe islamisto-stângiste care, în campusuri, sub ochii profesorilor și cu ajutorul lor, s-au apucat de demantelat un stat occidental cum au distrus monarhia iraniană, acum o jumătate de veac, aceleași forțe, potrivit unui sagace observator persan?

Cum se numește sminteala de dimensiuni planetare care i-a apucat și pe unii români și româno-americani? Pe unii care, ca agitpropul de la NYT, văd paiul nebuniei din privirea lui Trump, dar nu și bârna demenței din propriii lor ochi? Demența care-i silește să ignore suferințele pricinuite palestinienilor de terorișii Hamas? Ori cele impuse poporului iranian de mulahii și polițiștii lor politici de la IRGC și Basij?

A spus-o un senator al Partidului Democrat.

Potrivit lui John Fetterman, propriul său partid democrat a devenit o formațiune a TDS, a sindromului debilității mintale anti-trumpiste, (sindrom pe care eu l-am numit ”religia anti-Trump”).

Cum ar fi putut stânga politică și culturală să-și probeze bonitatea și onestitatea democratică în ochii unor observatori independenți? Cum a făcut Fetterman însuși, spre deosebire de tovarășii săi de partid. Reliefând că are net mai puțină încredere în Rusia, China și Iran, decât în președintele Americii.

Și cum are loc rinocerizarea de partide și ziare cândva prestigioase și a unor intelectuali publici odinioară respectabili? Cum o descrie Eugen Ionescu în Rinocerii. Metamorfoza se produce pe nesimțite. Mai întâi lent. Apoi se accelerează. Odată cu creșterea masei rinocerizaților, devine similară aspirației înecatului tras în adâncuri de un vârtej, din care victima nu mai știe, sau nu mai vrea să iasă,

---

Ți-a plăcut acest text? Ne poți oferi sprijinul tău printr-o donație. Îți mulțumim!