Are loc, în prezent, un soit de bătut american al șeii, ca să înțeleagă iapa de la Teheran. Și poate de la Moscova. Iar Putin și Khamenei continuă să-și bată joc de Trump, chiar dacă nu le place defel ce are loc în Orientul Apropiat.
Discuțiile telefonice dintre Trump și Putin n-au adus mare lucru, deși obligația Rusiei de a nu mai ataca infrastructura și energia ucraineană convenită în această convorbire ar putea să le pară unor că nu ar fi de colo.
În fapt, e o obligație mutuală, pe care, ca de obicei, ucrainenii o vor respecta spre paguba proprie, iar rușii vor găsi pretexte diverse s-o încalce. Pentru că a înceta să se atace liniile de aprovizionare ale Rusiei va însemna ajutorarea ofensivei Moscovei din Donbas.
Raidurile din Yemen și Gaza
Dar SUA nu s-au rezumat la discuții. La finele săptămânii, americanii au trecut la fapte și au început, în fine, să distrugă realmente structuri și lideri ai axei iraniene, rămase intacte după distrugerea parțială a Hezbollah, America bombardând dur și sistematic pozițiile teroriștilor Houthi, din Yemen.
După doar două zile, israelienii i-au urmat, în Gaza, reacționând cu raiduri intense la refuzul insolent al Hamas de a prelungi faza întâi a acordului de încetare a focului și de a elibera ostatici înainte de trecerea la faza a doua a acordului cu statul evreu. Care ar fi prevăzut retragerea completă a trupelor israeliene din fâșie. Ceea ce ar fi lăsat un Hamas structurat la putere, în Gaza, cu tot cu forțe militare proaspăt recrutate. Și ar fi însemnat, vai, stimularea metodei luării de ostatici și sigilarea victoriei militare teroriste și a axei Iranului asupra Israelului, asupra Vestului și asupra democrațiilor occidentale.
Administrația Trump a înțeles că o astfel de înfrângere a Americii, în primele câteva luni după accesul la putere al actualului președinte, ar fi intolerabilă. Așa că, împreună cu premierul israelian Netanyahu și cu ministrul său pentru afaceri strategice, Ron Dermer, precum și cu ministrul de externe paralel al SUA, Steve Witkoff, Casa Albă a pus la punct ceea ce pare a fi o strategie de bătut șaua ca să înțeleagă Iranul și aliații lui. Și anume că n-ar fi de glumit cu America și cu ultimatumurile ei. Și că dușmanii SUA chiar au a se aștepta, dacă-și bat joc de Trump, la deschiderea ”porților infernului”, metafora preferată, parcă, a Casei Albe.
Acest mesaj nu e destinat doar Iranului, pe care președintele american l-a avertizat și personal, direct și pe un ton foarte categoric, să pună capăt ajutorării piraților și teroriștilor Houthi, precum și să se grăbească să-și deschidă porțile pentru inspecții care să certifice, în mod fără echivoc, că regimul de la Teheran nu fabrică arme nucleare.
E un șah la rege pe care Iranul ayatolahului Khamenei nu-l poate ignora. Cum nu-l poate ignora nici aliatul său de la Kremlin.
Amăgirea lui Putin
Rusia a tot condiționat inacceptabil, în ultimele săptămâni, oprirea ostilităților în Ucraina. America îi ceruse oprirea lor necondiționată și demonstrarea propensiunii Moscovei pentru tratative, precum și un schimb de prizonieri și repatrierea copiilor ucraineni răpiți și deportați în Rusia.
Or, Putin profită pe moment de concesiile unilaterale făcute de Trump după accesul său la putere. Liderul rus crede că se află pe drumul victoriei și al triumfului asupra Ucrainei.
Criminalul în masă de la Kremlin vrea să fie lupul pus de americani paznic la stână. Dictatorul rus a condiționat un armistițiu de oprirea, de către SUA, a tuturor livrărilor de arme către Ucraina, vrea să-l vadă pe Zelenski debarcat, iar armata ucraineană dezarmată, în timp ce el, hulpav ca toți dictatorii ruși, insistă să păstreze toate teritoriile cucerite.
Ce pare dictatorul să nu priceapă e că democrațiile, chiar și cele defecte, precum cea americană, distrusă de extrema stângă ani la rând și demolată acum, parțial, și de contrarevoluția lui Trump, funcționează altfel decât regimurile autoritare.
Președintele SUA e foarte sensibil la opinia publică americană, care n-a acceptat deloc binevoitor, în mare parte, volta lui pro-rusă în politica față de Ucraina, astfel încât americanii, inclusiv republicani și independenți, au început să-i critice aspru politica externă.
Asta îl pune pe Trump sub presiunea de a livra poporului succese diplomatice și militare. Iată, ce l-a determinat pe șeful Casei Albe să schimbe calimera în raporturile cu inamicii. Înainte de a trece la fapte, le făcuse multe concesii unilaterale și le avansase nesperate oferte de negocieri.
Dar, înțelegând că Trump nu vrea să-și riște militarii proprii în operațiuni externe, axa sino-ruso-iraniană a continuat să-i joace pe nas, în speranța că în mai puțin de doi ani, președintele SUA se va confrunta în Congres cu o majoritate a opoziției. Iar până atunci își va vedea frânat elanul revoluționar de partea extremistă de stânga a puterii judecătorești americane și de protestele societății civile controlate de maoiști.
Acestea sunt și speranțele aliaților iranieni și chinezi ai Rusiei.
Ce nu înțelege Trump
Președintele american și consilierii săi par a nu înțelege că, dată fiind anvergura ofensivei globale sino-ruso-iraniene, mesajele militare americane din Yemen și cele israeliene din Gaza par prea periferice, prea marginale, prea lipsite de ”boots on the ground”, de trupe americano-israeliene de ocupație în stare să înlocuiască regimurile teroriste, ca să fie persuasive. Și să aibă consecința de a convinge alianța sino-ruso-iraniană să dea semne să se destrame și să se predea.
E posibil ca, după eforturi susținute și posibile vărsări de sânge mari în Gaza și Yemen, regimurile teroriste de la fața locului să se prăbușească.
Și e cu siguranță excelent să se refacă, în Marea Roșie, circulația liberă a vaselor comerciale, anihilându-se terorismul și pirateria Houthi, ultimul braț militar iranian încă puternic, după nimicirea parțială a Hezbollah și Hamas, în cercul de foc din jurul Israelului, construit de Teheran. Dar ar fi fost probabil mult mai eficient să se pornească nu de la periferii spre centre, ci să se cucerească însuși centrul hidrei, prin bombardarea facilităților nucleare ale Iranului și încurajarea cu folos a unei revolte iraniene de succes, care să pună capăt terorii totalitare a ayatolahilor. Poporul iranian o așteaptă de mult.
La fel, ar fi fost mult mai util pentru SUA și efortul ei anti-terorist, să oblige Rusia să oprească, învinsă, agresiunea din Ucraina, decât să permită Moscovei să spere, victorioasă, că poate ea opri Ucraina, cu mâna Americii, să se mai apere.
Pentru că un fapt incomprehensibil și dureros pentru școala realistă și izolaționistă care articulează acum politica externă americană, e faptul că al Treilea Război Mondial, de riscul căruia se arată rău speriată, a început de mult, (sub forme mixte, hibride și fierbinți) iar conflagrația din Ucraina face parte din el și nu e defel separată de ofensiva islamistă și de terorismul și pirateria din Gaza și Yemen. Ori de amenințările Chinei comuniste la adresa Taiwanului.
Iată de ce nu ne putem bucura că Israelul – care e grevat și de o amplă dezbinare politică internă, alimentată parțial de revendicările familiilor ostaticilor, dar și de stânga care insistă să cârmească guvernul de dreapta prin intermediul puterii judecătorești – va pune capăt terorii Hamas în Gaza.
Consecințele probabile ale actualelor discuții și operațiuni militare americane și israeliene
Acest terorism islamist se va sfârși însă abia când va fi nimicit, după ce sponsorii lui vor înceta să-l sponsorizeze, cum îl finanțează Qatarul, să-l înarmeze, cum face Iranul, și să-l legitimeze, cum acționează Turcia, Franța, Germania, UE și stânga mondială, cot la cot cu Rusia.
Și operațiunile americane din Yemen sunt sortite eșecului, cât timp nu vor fi însoțite și urmate de o ofensivă terestră, fie americană, fie susținută de saudiți. Pentru că nu prea poți bombarda cu folos cămile, corturi, găuri în pământ și peșteri în munte, chiar dacă poți lovi dur arsenalele și fabricile de drone și rachete, instalațiile radar, aeroporturile și cartierele generale ale teroriștilor. Dar, în final, ai nevoie de o putere civilă înzestrată cu autoritate în Yemen și Gaza. Și de forțe de ocupație pe termen lung, în stare s-o apere.
Până atunci, teroriștii vor semnaliza, ca și Rusia, concesii pe care nu le vor face.
Incât Ucrainei, convorbirea de peste două ore a lui Trump cu Putin nu-i aduce mai nimic. Decât repatrierea a 175 de prizonieri, câți se vor întoarce și în Rusia. Care ar fi acceptat să nu mai atace, timp de 30 de zile, instalațiile energetice ucrainene și infrastructura Ucrainei. Dar acum că iarna a trecut, această aparentă ”concesie” nu e clar cât mai contează. Mai ales dacă Ucrainei i s-ar fi dat rachete antiaeriene necesare apărării proprii.
În schimb, Rusia, întărită puternic de o obligație similară a Ucrainei, de nu mai ataca infrastructură și rafinării rusești, a respins o încetare generală a focului.
La ora unu, ora locală a Washingtonului, conversația pe spinarea Ucrainei s-a încheiat, după ce începuse în urma tergiversării ei masivă, de către Putin, semn că vrea, pe model stalinist, să-l domine pe președintele american. Despre care mulți afirmă că ar fi spionul rusului. Pe propunerea unei încetări necondiționate a focului, avansată de președintele Trump, Rusia a scuipat în orice caz cu boltă. Săptămâna trecută, Moscova condiționase încetarea focului de oprirea livrărilor de arme către Ucraina, de interdicția recrutării de noi militari, precum și de dreptul Rusiei de a se înarma și încorpora în voie, ceea ce pentru Kiev este inacceptabil.
Iar copii ucraineni răpiți și deportați în Rusia mai au de așteptat înainte de a reveni acasă. În aceste condiții, pacea, care se va face abia după debarcarea dictatorului de la Kremlin, pare mai departe decât oricând.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Mai, mai că aș paria că trumputler a avut note proaste la Geografie în școală!…
Nu inteleg de ce atatea supozitii si pareri despre o situatie care e in plina desfasurare? Nu ar fi mai firesc sa asteptam pana cand: 1) se ajunge la un acord si vedem ce se intampla sau 2) nu se ajunge la un acord si vedem ce se intampla? Am citit azi 20-30 titluri despre cum greseste grav Trump si cum il duce Putin de nas, sunt usor satul de toate astea. Ma gandesc ca, poate, chiar si Trump poate citi presa si baga de seama cum il duce Putin de nas. Nu am nicio idee ce-o sa fie maine, dar nici cei care scriu articole nu au, suntem la egalitate. M-am obisnuit sa citesc aici articole de substanta, nu calchieri din NYT, The Atlantic sau Hotnews. Chiar si daca suntem partinitori, tot ar trebui sa ne bagam niste degete in realitate, mai ales daca e plictisitoare. Realitatea e ca, deocamdata, se poarta discutii si atat. Nu s-a schimbat nimic altceva.
In Yemen (nici in Iran) nu vor fi „boots on the ground”.
Houthi ocupa o parte din Yemen, ceea ce corespunde cu fostul sultanat al Yemenului de Nord. Opozantii lor ocupa Adenul si ceea ce a fost Yemenul „de Sud”.
Chiar si in nord, Houthi sunt o secta shiita minoritara, total alimentata din Iran.
O blocada maritima serioasa americana ii poate sugruma, alaturi de bombardamente intense.
Ii poate slabi intr-atata incat adversarii lor din Yemen sa-si reia ofensiva.
Sauditii, care sunt fripti de razboiul necastigat acum cativa ani, s-ar putea sa-si faca curaj.
Contrastul cu politica administratiei Biden este alb-negru.
Biden, in prima zi de domnie, a anulat clasificarea Houthilor ca „organizatie terorista”.
In general, Biden s-a straduit din rasputeri sa intareasca economic Iranul, la fel ca si administratia Obama.
Totul era axat pe proiectul Democrat dement de a supune Orientului Apropiat unui condominium SUA – Iran.
Sa nu uitam ca terorismul islamic, in general, si cel Iranian, in particular, se bucura de o larga simpatie ideologica in randul militantilor Partidului Democrat, cei care prin razmerita violenta, jaf, talharie si viol l-au adus inapoi la putere in 2020 pe Biden.
Excelent comentariul dumneavoastra!
Mulțumesc pentru apreciere!
Cred ca prioritizarea ostaticilor nu mai e de actualitate. E vremea ca Israelul sa curete Gaza de Hamas.
Și eu cred la fel. Cred chiar că n-ar fi trebuit să fie niciodată o prioritate în fața necesității refacerii descurajării și distrugerii terorismului.
La ora actuala Israelul si-a reluat ofensiva aeriana contra Hamasului.
Scopul e sa aduca la un nou armistitiu in care Hamasul sa elibereze ostatici.
Daca nu, ofensiva terestra va fi reluata, cu sprijinul total al SUA.
Si aici, contrastul fata de epoca Biden e alb-negru.
Ofensiva precedenta a Israelului a fost oprita la inceputul anului si de dealul pentru eliberarea ostatecilor, dar si de embargoul partial de arme impus de administratia Biden.
Nu mai vorbesc de rolul absolut sinistru al Canadei, Australiei, UK si intreaga UE.
Acum Hamasul a incetat sa mai elibereze ostatici, magaziile de arme s-au reumplut dupa preluarea presidentiei de catre Trump.
Ca atare Israelul si-a reluat ofensiva, de data asta fara ca Hamasul sa fie aprovizionat pe poarta din dos de catre Occident prin intermediul UN.
O parte din UE spumega cu clabuci la gura, dar cealalta parte si UK, in sfarsit se concentreaza contra dusmanului existential: Rusia!
Hamasul va fi infrant fara nici un „boot on the ground” american, canadian sau european!
Eradicarea Hamas va dura, cred, mult, și presupune existența voinței unui efort sistematic, de lungă durată. Mă tem că, pe moment, ori primează ostaticii, ori pariurile politice interne și dezbinarea, ori ambele.
Oricat de nepopular o sa fie comentariul meu, cred ca-i aproape imposibil sa elimini Hamas fara sa trimiti in afara Gazei majoritatea populatiei palestiniene. Alternativa e sa te trezesti cu „civili” care fac acelasi lucru si sa disloci in Gaza zeci de mii de soldati israelieni pe termen mediu si lung. Asa ceva e prea scump de facut si implica victime suplimentare fara niciun castig real. Realitatea este ca oamenii din Gaza sunt cel putin la fel de vinovati pentru actele Hamas.
Ai perfecta dreptate.
In privinta asta, se pare ca la fel gandeste presedintele Trump, si gandeste bine.
Trump trebuie criticat la obiect, pentru pozitiile gresite privind razboiul din Ucraina.
Nu cred ca putea impaca pretentiile maximaliste ale lui Putin.
Dar acolo unde are dreptate trebuie laudat, in luptele contra Iranului si pentru desfiintarea statului woke si a discriminarii rasiale in SUA.
Putin vrea, daca e posibil, o noua URSS cu o Europa de Est vasala. E de inteles (oarecum) ce vrea. Treaba noastra e sa ne asiguram prin politica interna si externa ca Romania n-o sa cada in sfera de influenta a noului URSS. Asta inseamna sa ne lipim si sa stam lipiti de US, indiferent cum il cheama pe presedinte, sa ne inarmam pentru a ne asigura ca un atac rus asupra noastra ar dura mult sau s-ar termina prost pentru rusi. Inseamna ca avem o moneda puternica, o economie foarte buna si cetateni multumiti si dispusi sa lupte pentru Romania. Cine mizeaza pe Europa de Vest greseste rau, aia au probleme mult mai mari decat avem noi, caderea lor e spectaculoasa. Noi suntem in situatia, vorba lui Murphy, in care „nu putem cadea de pe podea” (in comparatie cu Occidentul). UE e o treaba exceptionala, cu conditia sa termine cu marxismul si sa se axeze pe aparare, inovare si productie industriala, nu pe Grete, Net0 si salarii minime garantate la nivelul unui continent intreg.
Tind să vă dau, până la un punct, dreptate, dar sunt foarte alarmat de gafele noii administrații americane și vreau să sper că Europa se poate trezi și trece la acțiune.
Mi-e teamă că și cu Iranul greșește grav.
Trebuie ca vinovații să părăsescă fâșia, aș zice.