Semne rele are anul pentru dictatori: SUA intră în acțiune, Rusia pierde nave, iar Iranul stă să cadă

Traversăm vremuri cel puțin interesante. Avem nevoie în continuare de sprijinul dvs. Jurnalismul independent e mai important decât oricând, vă rugăm să îl susțineți printr-o donație. Vă mulțumim că ne sunteți alături!

De ce se poate prezice căderea regimului iranian? Și de ce tremură oamenii lui Putin?

SUA au capturat Marinera, anterior Bella 1, un vas navigând sub pavilion rusesc, implicat în traficul cu Venezuela și în contrabanda efectuată de firma turcească ”Louis Marine Shipholding Enterprises SA”, din Panama, sancționată de SUA din 2024, pentru ajutorul acordat elitei Gărzilor Revolutionare iraniene.

Potrivit forțelor americane, nava reținută în nordul Atlanticului, ”apatridă, efectua activități ilegale în Marea Caraibilor”. Petrolierul mafioților navigase anterior sub pavilionul Guyanei. Până la 24 decembrie când, urmărit de marina americană, își schimbase brusc steagul și devenise o navă a Rusiei.

Captura a fost autorizată de un judecător federal american. Operațiunea a fost sprijinită de marina și aviația britanică. E prima captură de navă rusă de către marina americană din timpuri imemoriale. Priza a avut loc în apropierea Islandei, sub ochii marinei militare ruse și ai unui submarin al Moscovei, după ce vasul eludase o tentativă anterioară a militarilor americani de a prelua controlul asupra lui.

Nu e un incident izolat. Americanii au confiscat la 7 ianuarie și o altă navă din flota din umbră a Rusiei, care fentează sancțiunile internaționale. E vorba de petrolierul M/T Sophia.

Reacția Moscovei? Ministerul rus al transporturilor a acuzat SUA de ”piraterie pe față”, în timp ce paza de coastă americană escorta nava capturată spre un port al Statelor Unite.

Mesajul pe adresa Kremlinului

SUA le semnalizează Rusiei să-și vadă de lungul nasului în emisfera apuseană. Atlanticul, i se spune Moscovei, nu mai e balta lui Putin de lângă vila lui, iar doctrina Monroe, pe care un profesor de extremă stânga de peste ocean, deranjat de capturarea dictatorului venezuelean Maduro, la ordinul lui Donald Trump, a numit-o în bătaie de joc ”Donroe”, începe să-și arate colții. Flota zisă ”din umbră” cu care regimul Putin eluda sancțiunile internaționale nu mai e tolerată pretutindeni.

Kremlinul spumegă. Moscova sperase, cu forțele escortând nava capturată și cu mârâielile la adresa Casei Albe, al cărei șef de stat își manifestase repetat dorința de a fi un ”președinte al păcii”, să poată intimida America . Căci Trump păruse, frecvent, să se sperie de întreprins acțiuni contondente.

Deocamdată le întreprinde, în interesul securității americane, în emisfera ”occidentală”, cum cere doctrina Monroe: în Venezuela, în Marea Caraibilor și în Atlanticul de Nord. Dar și, cu ajutorul Israelului și al trupelor de elită americane dislocate la granița irakiană, în Orientul Apropiat și Mijlociu. Dictatorii, aliați ai lui Putin, tremură.

Iranul se clatină. Semne inconfundabile de prăbușire

Efectele operațiunilor speciale americane se văd limpede și în Iranul lui Khamenei. Amenințat direct și repetat de Trump, pentru cazul deschiderii focului asupra demonstranților, Iranul ayatolahilor dă în prezent mari semne de slăbiciune în fața revoluționarilor iranieni.

Cărora li s-a promis, ca în ultima zi a lui Ceaușescu, ”o sută de lei în plus la salariu”, în speță ”7 $” adiționali la lefurile lor de mizerie. Culmea, ultima vizită externă a dictatorului comunist român, în Iran a avut loc.  

La 36 de ani de atunci, se conturează altă revoluție. Forțele Basij ezită să tragă în demonstranți, în ciuda amplorii ieșite din comun a unor proteste care au cuprins sute de localități, manifestațiile incluzând nu doar partizani ai șahinșahului și ai democrației, ci și musulmance religioase, în chador, după ce președintele Pezeshkian a cerut forțelor de ordine să nu-i reprime violent pe demonstranții pașnici. Așa cum somase președintele SUA autoritățile regimului de la Teheran.  

Antecedente istorice

Aceste indicii sunt inconfundabile. Ele precedă invariabil căderea regimurilor totalitare și dictatoriale în fața asaltului și elanului revoluționar.

Slăbiciunea armatei și Securității de la Timișoara și apoi din Piața Palatului a precedat căderea regimului Ceaușescu. Pe care crimele din decembrie 89 nu l-a mai putut salva.

Convocarea ”Stărilor Generale” și ezitarea lui Ludovic al XVI-lea în a se folosi de trupe, spre a pune sub control revoluția burgheză, au semnalizat poporului revoltat al Franței că poate lua cu asalt Bastilia. Anemia țarului și criza creștinismului ortodox rusesc au pregătit terenul revoluției burgheze din 1905 și februarie 1917, iar pierderea războiului, al capturării puterii de către bolșevici.

Iranul, aliatul Rusiei, căreia i s-a arătat azi pisica în Atlantic, precum și al Chinei comuniste, era crunt lovit și slăbit înaintea reizbucnirii revoluției persane.

Pentru că liderul totalitar al Iranului a investit sume fabuloase în crearea de armate represive și teroriste în întregul Orient Apropiat, din Irak, Siria și Liban, până în Gaza, și de la Teheran până în Yemen. Averile cu pricina s-au pierdut. Căci aceste armate au fost parțial distruse și sensibil reduse de către israelieni, axa sino-ruso-iraniană pierzând Siria, Libanul și, mai nou Venezuela, masacrul antisemit de la 7 octombrie 2023 marcând începutul sfârșitului pentru totalitarismul islamist de extracție șiită.

In fața ideologiei totalitare islamiste, revoluționarii iranieni au căutat o platformă doctrinară comună. Punctul lor de convergență a devenit prințul moștenitor, Reza Pahlavi. Nu toți au uitat că tatăl său a fost un lider autoritar, care și-a folosit serviciile secrete spre a reprima brutal protestele antiamericane din anii 70, când ideile extremismului islamist începuseră să prindă teren în Iran, iar ideile marxiste chemau poporul să se răscoale întru nimicirea unui aliat al Statelor Unite care se dovedise un partizan al modernizării iraniene. Dar ultimii 47 de ani i-au învățat pe iranieni că antiamericanismul duce în bălării, dezastru, represiune, colectivism , totalitarism și nesfârșite băi de sânge. Protestul lor actual nu e o răzmeriță pentru un pumn de dolari în plus la salariu, ci o revoluție autentică. E una inspirată de o opoziție funciară, ireductibilă față de teocrație, față de islamism și de un sistem corupt, liberticid și criminal, de care poporul s-a săturat până peste cap.

Cum vor reacționa aliații Iranului la pierderea Venezuelei, uriașa bază americană a dictaturilor răsăritene, alături de cea cubaneză și nicaraguană, precum și la progresul revoluției iraniene, care, după pierderea Siriei, le pune în pericol pozițiile strategice din Orientul Apropiat?

Încă nu e clar. Limpede e însă că America a revenit în scenă. Și se arată net mai tare decât speraseră dictaturile – și mai ales Vladimir Putin – să fie.