Antisemitismul de la Parada Pride. Și din cancelarii occidentale

Revenit de la orele mele de sport intens, menite să mă păstreze tânăr și ferice pentru toți ai mei, am făcut, spre îngrețoșarea mea durabilă, greșeala de a mă uita la marșul de sâmbătă, din București. Ce-am zărit oare la Parada Pride, între homosexuali și foarte răzlețe stegulețe ori evantaie-curcubeie? O mobilizare pro-teroristă masivă, cu tot cu foarte numeroase drapele palestiniene și lozinca unui nou Holocaust, revendicând ”Free Palestine”.

Mi s-a aplecat. Căci numai cei mai ignoranți din gloata de pe străzi, din inșii queer și din extremiștii participanți la acest marș funebru din capitala României nu știu ce scanda în fapt femeia care cerea ”sfârșitul ocupației”: o țară nu eliberată de vreun ocupant real, ci statul evreilor golit de evrei, astfel încât teroriștii Hamas să-și vadă visul cu ochii: Palestina Liberă.

Liberă, adică, de evrei

Așa voia și Hitler să vadă Germania și Europa. Și n-a pregetat să treacă la treabă ca să-și realizeze intenția. Acum s-au angajat alți ”socialiști” germani și europeni pe drumul liderului NSDAP.

La materializarea umedului lor vis genocidar, pun umărul, de la o vreme, nu doar protestatarii de extremă stânga din România, ci și guverne și prese de stânga din întregul Vest și, mai ales, din vestul Europei.

Elitele politice și culturale progresiste țin cu dinții de ideea că susținerea ”palestinienilor”, o ”națiune” inventată de KGB în anii 60 ai veacului trecut, și a prea puțin existentei ”Palestine”, pe care ar vrea s-o ”recunoască” mai nou, ca stat, Marea Britanie, Franța și Canada, ar fi o faptă ”bună” a stângii. Una, cu care elitele să se mândrească, de parcă ar fi avansat cauza anticolonialistă, a progresului, a democrației, a drepturilor omului și, nu în ultimul rând, a anti-capitalismului și a persoanelor queer. Deci a homosexualilor, pe care teroriștii islamiști i-ar ”mângâia și săruta”, nu-i așa, ”i-ar iubi, alinta și premia”, înainte de a-i ucide pe loc, dacă ar pune mâna pe ei, în Gaza. Căci în Israel sunt, nu-i așa, ”bătuți și maltratați”, nu respectați exemplar, ca în orice democrație reală.

Mobilul multor manifestanți. Al Islamului politic și al stângii occidentale: dușmanul dușmanului îmi e prieten

Lăsând ironia de mai sus la o parte, mă întreb: ce-i face oare pe unii, care se cred sănătoși la cap, să deraieze în așa un hal, încât să demonstreze, pe lângă transgeni și pederaști, pentru forțe islamiste care sunt, în fapt, fasciste, și le-ar lua gâtul instantaneu manifestanților, dacă tinerii ”queer” ar îndrăzni să se arate deschis în zonele pe care teroriștii arabi le controlează? Se cred ei sănătoși. Dar sunt? Un studiu al Universității Tufts, de peste ocean, reluată de Nate Silver, relevă că la stânga spectrului politic e boală grea. Progresiștii sunt de doi ori mai frecvent bolnavi la cap decât conservatorii. Studiul arată că varii nebunii afectează 45% dintre activiștii de stânga, în vreme ce între cei de dreapta sunt atinși de maladii nervoase ori psihice doar 19%.

Unii, desigur, se distrează pentru că acasă, între două filme porno, prea se plictisesc și le-a venit ideea să-și caute parteneri la marș. Alții se simt vinovați și scapă de o parte din povara lor morală, crezând că, ieșind în stradă, le-ar face un bine unor oprimați. În fapt, cei pentru care protestează, încurajați, în speranța unor voturi musulmane în plus, de guverne apusene de stânga, sunt oprimați nu de israelieni, ci de teroriștii proprii, arabi ”palestinieni”. Iar acești realmente prigoniți civili palestinieni își riscă viața protestând împotriva teroriștilor. Sau punând mâna pe arme ca să-i combată. Dar pe ei, protestatarii de la București îi ignoră.

Căci realitatea nu interesează pe mai nimeni: nici pe protestatarii de extremă stânga și islamiști, și cu atât mai puțin pe sponsorii lor politici, morali sau pecuniari din Vest. Contează ”să ne simțim noi mai bine” că ”facem și noi câte ceva”. Contează să bifăm un punct central al ideologiei noastre de extremă stânga, care ne cere să distrugem Vestul prin surparea statului evreu, astfel încât să demarăm demolarea lumii iudeo-creștine începând cu sâmburele ei istoric și civilizațional, alcătuit din Iudeea și Samaria, din Ierusalim și Israel.

Căutând în capul elitelor politice din Vest

Până și în Germania, extrema stângă și antisemiții care se dau progresiști, de centru sau de centru-dreapta, dar nu sunt decât receptacole ale urii pe evrei, s-au obrăznicit puternic.

Uitând că populația civilă din Gaza nu e victima măsurilor anti-teroriste, ci a teroriștilor pe care-i combate statul evreu, unii politicieni, ca ministrul german de externe, Wadephul, și editorialiștii care-l susțin, cred că, date fiind distrugerile din Gaza, ar trebui exercitate presiuni asupra Israelului. Sau că livrarea de arme Israelului ar trebuie condiționată de respectarea dreptului internațional. Ca și cum statul evreu nu l-ar respecta net mai mult decât au făcut beligeranții occidentali oriunde, și în special în Germania nazistă, în Irak și Afganistan.

Efecte de la fața locului

Realitatea e pe dos. Presiunile asupra Israelului îi încurajează pe islamiști, în general, ca și pe teroriștii Hamas, în special, să continue o luptă altfel pierdută din start.

Una absurdă, din pricina căreia suferă oamenii tuturor taberelor implicate.

Pe teroriști nu-i stimulează doar demersuri imbecile, de felul răsplătirii terorii de către britanici, francezi și canadieni, prin conferințe ca aceea programată să înceapă la New York, la 17 iunie, întru avansarea proiectului ”recunoașterii unui stat palestinian”, ci și vechea agendă a extremei stângi, reclamând boicotarea științifică, economică și culturală a statului evreu. Departe de a-i descuraja și dezarma pe israelieni, ea îi convinge să aleagă cu și mai mare osârdie partide de dreapta, de vreme ce popularitatea acestei agende le sugerează că ar fi singuri în fața unei lumi tot mai implacabil antisioniste, anti-israeliene și antisemite.

Mesajul progresiștilor

Poate și mai grav e semnalul pe care politicile stângii occidentale le lansează aliaților reali și potențiali ai Vestului. Acest semnal le pune în vedere eventualilor camarazi și parteneri strategici ai Occidentului și ai democrațiilor liberale, să ia urgent distanță și să se mute în tabăra dictaturilor: ”nu vă aliați cu noi, căci ne trădăm frații de arme și cobeligeranții din democrații liberale, care au luptat cu noi, o vreme, împotriva islamismului și terorismului”.

Acesta e mesajul sinucigaș lansat de anti-israelienii de la cârma marilor puteri apusene. Potrivit mesajului cu pricina, ura pe evrei a stângii e mai puternică la Paris, Londra și Ottawa, decât instinctul de conservare. Înțelegând pesemne natura aberantă și sinucigașă a răsplătirii terorismului, prin recunoașterea unui stat palestinian în condițiile actuale, Franța, Marea Britanie și Canada au întors recent calimera și au condiționat-o de reforme și măsuri palestiniene.

Autoritatea palestiniană ar urma, înaintea recunoașterii unui stat palestinian, să se reformeze administrativ, politic și economic și să țină alegeri libere și corecte, iar teroriștilor Hamas li se solicită să se demilitarizeze complet și să transfere puterea în Gaza unui for local independent, apoi unui viitor guvern palestinian. Ca și cum n-ar fi putut face de mult toate acestea. Ca și cum n-ar fi putut opri războiul oricând, eliberându-i pe ostatici și depunând armele.

Practic, teroriștilor palestinieni, ajutați și impulsionați aiurea, de Europa, vreme de peste o jumătate de veac, li se cere să sară peste propria lor umbră de ucigași învederați, crescuți în duhul genocidului antisemit. Ca și cum ar putea să ducă la bun sfârșit misiunea imposibilă a rezolvării cvadraturii cercului. De parcă și-ar putea schimba și năravul, nu doar părul. De parcă s-ar putea soluționa în doi timpi și trei mișcări problema cheie a conflictului: faptul că partea arabă, palestiniană, refuză de peste un secol ideea ca evreii să dispună de un stat propriu în regiune.

Mai de bun simț și util ar fi ca Israelul să fie lăsat să-și ducă la bun sfârșit campania anti-teroristă, prefăcând Gaza într-un ținut pașnic, chiar dacă nu în ”Riviera” evocată de Trump.

Și net mai inteligent ar fi ca potentații de la Paris, Londra și Ottawa să priceapă, în fine, că războiul declanșat de interpușii Teheranului în Israel, la 7 octombrie 2023, nu e, în esență, decât alt teatru al aceleași conflagrații anti-occidentale, provocate de Rusia lui Putin, aliatul Iranului, prin invadarea Ucrainei. Ar fi fost totuși timpul ca, la 11 ani de la debutul războiului anti-ucrainean, Vestul să înceapă să se trezească la realitatea acestui conflict global.