Speranța Rusiei? Escaladarea și epuizarea. Dar Putin poate fi învins

Bine pregătit, din timp, pentru dificila vizită la Casa Albă, cancelarul Germaniei, Merz, s-a descurcat bine, personal, în întrevederea cu Donald Trump, dar n-a reușit, la Washington, esențialul. Și-anume, să-l convingă pe liderul american să-și sporească presiunea asupra lui Putin.

Or, în războiul ruso-ucrainean e nevoie mare, din unghiul intereselor occidentale, de o notabilă amplificare a ajutoarelor acordate Ucrainei și a presiunilor exercitate asupra Rusiei. Pentru că, în ciuda uriașului succes material și psihologic al distrugerii zecilor de bombardiere strategice rusești, dacă se va perpetua ca unul de uzură, întrerupt de escaladări rusești controlate, și dacă nu i se vine de hac armatei dictatorului, acest război ar putea fi pierdut de Kiev, cu incalculabile consecințe nu doar pentru Republica Moldova, ci și pentru state NATO ca România, republicile baltice și Polonia,.

Ceea ce nu e deloc de domeniul imposibilului, date fiind resursele rusești și ajutorul enorm de care beneficiază de la chinezi, nord-coreeni și iranieni. Sau de la alții. Și limitatele resurse ucrainene.

Totuși, Rusia e grav slăbită, zdruncinată, mărunțită

Chiar dacă în trei ani și jumătate de conflict nu a pierdut aproape un milion de militari, cum estimează Statul Major ucrainean, și chiar dacă, pe moment, continuă să avanseze în Ucraina, mai ales în regiunea Sumî, unde a concentrat o armată de 60.000 de militari și a avansat 11 km în adâncul nord-estic al teritoriului ucrainean, Rusia icnește din greu sub povara conflictului militar. Unul, în care n-a mai reușit să cucerească niciun oraș mare, cu peste 100.000 de locuitori, din vara anului 2022 încoace. Și în care, potrivit credibilelor calcule ale Statului Major ucrainean, Rusia a pierdut doar anul trecut, pe fronturi, aproape 431.000 de militari uciși sau răniți, un număr gigantic de pierderi, fără egal de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Iar pagubele materiale rusești sunt, și ele, amețitoare.

Ca să contracareze efectele neplăcute al realității, propaganda rusă pune în circulație știri magnifice, mirobolante, care mai de care mai abracadabrante, menite să dea impresia că Moscova e pe cai atât de mari, încât ar fi pe cale să se ia în piept cu SUA și China. De pildă dezinformarea potrivit căreia șeful Kremlinului, Putin, ar fi aprobat o nouă strategie navală, menită să transforme Rusia în putere maritimă globală, după cum a fost pus ex-șeful serviciilor secrete ruse, Nikolai Patrușev, să declare în ”Argumenty i Fakty”.

Asemenea operațiuni de mare anvergură strategică se fac, dacă puterea care le plănuiește are numerele uriașe de militari necesari ca să populeze navele de construit, nu se anunță public cu destul tam tam ca să impresioneze mințile naive ale terților și inamicilor.

Or, ce efect au anemia trupei, incapabile să mai cucerească mari orașe ucrainene, ori slăbiciunea devoalată de servicii secrete, ca FSB și GRU, în eșecul contracarării operațiunii care le-a distrus rușilor peste 40 de bombardiere strategice, sau mai nou, a distrugerii unei fabrici de componente electronice în Republica Ciuvașă, situată la 1300 de km de graniță?

Toate acestea iscă nervi. Neajunsurile, șubrezeala, neputința și debilitatea forțelor lui Putin generează o nervozitate tot mai evidentă, care s-a manifestat în bombardamentele de dimensiuni record, cu drone și rachete, de la 6 și de la 9 iunie 2025. Și în cruzime. Unui prizonier ucrainean recent repatriat, torționarii Rusiei i-au scrijelit și ars pe pielea abdomenului cuvintele: ”Glorie Rusiei”.

Dar nu cu nervi, sălbăticie și cruzime se câștigă războaiele, ci grație vitejiei, inteligenței și resurselor taberelor beligerante. Rusia încearcă să iasă din conul ei de umbră cu bombe ghidate și trupele din geostrategic importantul Sumî, în așteptarea prăbușirii voinței de a lupta și a rezistenței ucrainenilor și occidentalilor. Care consumă uriașe resurse psihologice, politice, economice și diplomatice și pentru proptirea teroriștilor islamiști, confruntați în Gaza și aiurea cu măsurile militare israeliene, și pentru contracararea revoluțiilor populiste, declanșate peste tot, în Vest, de refuzul națiunilor de a mai accepta tot mai opresiva ideologie a extremei stângi.

În aceste condiții, războiul ruso-ucrainean ar putea fi, așadar, calificat acum drept prefăcut într-un ”joc al răbdării”, dacă ”joc” s-ar putea numi o încleștare atât de sângeroasă, care curmă atâtea destine, precum litigiul ruso-ucrainean. Cine va câștiga acest război de uzură?

Nici răbdarea ucrainenilor nu e nesfârșită

În fața escaladării treptate a războiului de către forțele rusești care au provocat peste 5.500 de ciocniri bilaterale doar în luna mai, frustrarea multor militari ucraineni a crescut perceptibil, chiar dacă au nimicit efective rusești suficiente pentru 3 divizii. Istoricul german Dr. Christian Osthold, un expert pe Rusia, evoca recent, în achgut.com, tulburările izbucnite în principalul centru de recrutare din Kiev, la începutul acestei luni, când bărbații mobilizați au început să se lupte unii cu alții, iar serviciile de securitate ucrainene s-au văzut silite să intervină.

Pe această uzură, frustrare, demoralizare și epuizare mizează Putin. Pe moment, societatea ucraineană îi rezistă încă, admirabil, în marea ei majoritate. Dar până când își va păstra tenacitatea? Cât va mai rezista moral? Doar succesele militare, ofensive, ucrainene, precum și sporirea vizibilă a ajutorului occidental îl pot pune cu botul pe labe pe dictatorul criminal, mai ales dacă ar fi cuplate cu amplificarea presiunilor interne, rusești.

Factorul cheie: Trump

Un rol cheie i-ar reveni, în acest context, președintelui american. Care a descoperit, ce-i drept, că Putin îl joacă pe degete, i-a promis înăsprirea notabilă a sancțiunilor, dar nu dă semne să se țină de angajamente, căci e înconjurat de o serie de extremiști izolaționiști. Care continuă să-l intoxice cu sfaturi putiniste și cu propuneri de natură să disocieze SUA de teatrul de război european și de Iran, spre a se concentra pe China.

Ispita de a-i asculta pe izolaționiști și putiniști e cu atât mai mare, cu cât Trump, schimbat profund de atentatele inspirate de extema stângă asupra vieții lui, plutește, mental, într-un delir pacifisto-religios.

Rătăcirea lui mistico-împăciuitoristă îl scoate din joc, în mare măsură, pentru aliații Americii confruntați, din 2022, cu agresiuni, fie că e vorba de Ucraina, sau de Israel. Și nici Taiwanul nu pare cu adevărat să poată beneficia pe viitor de ajutorul său eficient, în caz de atac.

Util ar fi, în context, ca diplomații americani, israelieni și europeni să-i atragă atenția persuasiv și ori de cât ori este posibil, că pe fronturile războiului ruso-ucrainean și în chestiunea Iranului, Trump își va juca și credibilitatea, și prestigiul în cărțile de istorie.