Iubiți-vă! Întemeiați-vă familii! Sau despre Parada Pride și BOR

De ce sunt tot mai multe fete și femei desperecheate? De ce sunt singuri atâția tineri? Ce-i condamnă la singurătate și la tragedia fără leac a auto-sexualității pe atât de mulți?

Pentru că nu se mai înțelege ce înseamnă poruncă biblică a iubirii de aproape. Pentru că relațiile dintre sexe au devenit un joc de putere. Pentru că așa văd ”dragostea” ideologia neomarxistă și postmodernismul, ca expresie a unei lupte pentru autoritate, una minată de patriarhat și de secole de oprimare a femeilor, homosexualilor, a ne-bărbaților.

Abandonul creștinismului și tradițiilor a avut efecte devastatoare asupra unei societăți care a transformat sexualitatea și familia în măr al discordiei politice și al vrajbei legislative și care premiază solitudinea, exaltând nefăcutul de copii. Feminismul radical și mișcarea woke au pus umărul la o schimbare nihilistă a mentalităților. Încât nu puțini intelectuali apuseni nici măcar nu realizează că își torpilează nu doar națiunea, ci și democrația, confundând valorile europene, drepturile omului și democrația liberală cu nelimitate libertăți și privilegii acordate anumitor minorități sexuale, în detrimentul majorității și al viabilității poporului.

Marele dezvăț. Și ”criza bărbăției”

În reacție, s-a radicalizat toată lumea. Sexele s-au văzut deconstruite. Feministele au devenit și mai feministe. Cele radicale le-au dezvățat pe femei să mai fie femei, mame, fiice, surori și soții. Că la ce-ar fi bine să fie toate acestea și să se supună ”dictatelor” bărbaților?

Nici masculii n-au mai avut voie să fie ce sunt. Băieții au fost învățați să-și asume terapii îndelungate, dacă nu și amputări de sex, ca să se prefacă în ”femei”. Psihologilor li s-a dat misiunea să-i deprindă să renunțe la instinctele bărbătești și să devină moi, maleabili, sensibili și gingași ca niște fetițe, întrucât doar ca pămpălăi ar fi scăpat de o parte din masculinitatea lor chipurile ”toxică”, devenind cât de cât acceptabili, ca ”softies”, spre deosebire de bărbații adevărați.

De parcă războaiele ar fi fost mazilite într-un trecut îndepărtat din care n-ar mai avea cum să revină în progresista Europă. Iar luptele eventuale de pe fronturi ar urma să fie purtate doar de fete, drone și roboți.

A izbucnit astfel, în Europa, o veritabilă criză a bărbăției, agravată masiv de cultura pornografiei, a onaniei, de epoca like-urilor și a rețelelor gen Tinder, Bumble, Onlyfans.

O criză sporită de imigrație, de care au profitat plenar dușmanii cei mai virulenți și violenți ai valorilor occidentale și ai creștinătății, jihadiștii din Orientul Apropiat. Estimp, feministele băteau toba negării realităților, etichetate ca ”mituri conservatoare”, ca basme, ca minciuni ale extremei drepte și ca teorii ale conspirației. Nu erau mituri. Tuturor le-a urmat revolta demarată de influenceri și promotori ai unei imbecile culturi macho, gen frații Tate.

Degeaba s-au prezentat fapte și statistici documentând căderea în hău a multor băieți și bărbați, inclusiv și mai ales în școli și universități, nu doar în relația dintre sexe.

Degeaba li s-a explicat femeilor că nu-și fac un serviciu optând pentru solitudinea epicureică, chiar dacă le  surâde desfătarea fără obligații și confortul delestat de răspunderi. Și că nici ”hipergamia”, un soi de măritiș din interes în încercarea de a-și rezolva problemele emoționale, sociale și profesionale, prin mariaje cât mai convenabile nu este o soluție autentică. Degeaba li s-a arătat că nu-și fac bine deloc ridicându-și la cer pretențiile privindu-le perechea, înainte de a realiza că rămân singure. Degeaba li s-a reliefat la ce infantilizare se expun dacă reclamă validarea perpetuă de la parteneri, soți și amanți, lipsa ei fiind cotată de influencerii care le spală pe creier drept ”toxicitate” de care trebuie urgent scăpat și divorțat.

Degeaba, pentru că a luat proporții și la fete și la băieți (care refuză orice sarcini și răspunderi) suferința iscată de o educație precară. S-au înmulțit dobitocii, naivele și sfertodocții, precum și disperații, toți gata să sporească averile escrocilor care, ca ”influenceri”, îi învață numai tâmpenii pe oameni, cu aerul că ar pune degetul pe rană, că ar fi inventat roata și ar fi descoperit America.

În această atmosferă are loc bătălia ideologică actuală. Pe Parada Pride. Și o dau, din nou, mulți neaveniți  

Interdicția, în Ungaria, a propagandei LGTBQIA+ în rândul copiilor și adolescenților, care a provocat și scoaterea în afara legii a CSD, a paradei Pride, a determinat o serie de intelectuali germani să trimită Budapestei, Berlinului și Bruxelles-ului scrisori deschise de protest, în care afirmă că guvernul Orban ar ”încălca drepturi”, precum cel ”la întrunire”.

Extrema stângă consideră că protecția celor mici ar fi doar un ”pseudo-argument”, fără să argumenteze persuasiv de ce crede că n-ar fi necesară apărarea copiilor de sexualizarea lor precoce. Îi ajunge, vădit, ideologia ”trans”. A uitat oare această stângă ideologizată până în vârful unghiilor cum a militat în Vest, în anii 80, pentru legalizarea pedofiliei?

Și de ce își imaginează ultraprogresiștii că propaganda lor împotriva ”heteronormativității” ar trebui neapărat acceptată fără crâcnire de o societate liberală, care se mândrește cu gândirea ei critică, pentru ca democrația să nu fie pusă, pasămite, în pericol?

În România, supărată pe drept pe stăruința derulării marșului homosexualilor în ajun de Rusalii, Biserica Ortodoxă a intervenit, difuzând un comunicat de presă referitor la Parada Pride, despre care crede că e ”un act provocator și total nepotrivit”. Într-o limbă română parțial nefericită, Patriarhia a dezaprobat organizarea marșului în ziua de sâmbătă, apreciind că evenimentul ar fi fost ”alăturat în mod sfidător Rusaliilor”, fiind ”total nepotrivit  mai ales în contextul actual marcat de ideologii seculariste şi tensiuni sociale”.

Are dreptate Biserica Ortodoxă Română? A intervenit Patriarhia oportun?

Are dreptate BOR să considere aceste manifestări ”provocatoare și dăunătoare în special pentru tineri şi pentru copii inocenţi. Învăţătura creştină, bazată pe Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, consideră homosexualitatea ca fiind păcat, deoarece aceasta contravine fundamental noţiunii de familie sau căsătorie bazată pe unirea între un bărbat şi o femeie, instituţie întemeiată de Dumnezeu Creatorul universului şi al omului (Facere 2, 24)”.

Și chiar trebuiau oare homosexualii să se afișeze în ajun de mare sărbătoare creștină ca să-și ”afirme vizibilitatea și să-și apere demnitatea”, cum pretinde comunitatea LGBTQIA+? Cine le amenințau? Nu-și puteau oare apăra vizibilitatea și demnitatea în altă zi a calendarului?

Dar nu trebuia BOR să ia o poziție publică față de uciderea Teodorei Marcu? Să ceară să se militeze de la amvon în contra violenței împotriva femeii, pentru demnitatea ei și diminuarea violenței domestice?

Trebuia. Dar ce are una cu alta? Nu sunt toate acestea ”dadarisme”, ”whatabout”-isme, numai bune să fie folosite ca să se arunce cu noroi în biserică și religia creștină?

Există nemulțumiri legitime, stârnite de Biserică. I se reproșează pe drept corupția. Enervează just derapajele conducerii ei, tăcerea ei față de ieșiri de extremism politic, filetist și legionar, pedepsirea ierarhilor care au luat atitudine față de mizeria impunității și premierii unui călugăr-influencer, antisemit și bătăuș care se ține nu de rugăciuni ci de live-uri pe TikTok. Și supără pe bună dreptate muțenia multor ierarhi în fața violenței domestice.

Dar asasinarea Teodorei nu e un caz de ”violență domestică”. Și nu e decât foarte mediat problema BOR. E înainte de orice a poliției, a justiției, a legilor, a psihiatrei, a societății în genere, care nu parvine să frâneze această înfiorătoare violență domestică, un dezastru vechi, dar cert amplificat nu în ultimul rând de urmările funeste ale crizei bărbăției, ale ideologiei woke, ale feminismului radical, ale răscoalei macho din siajul lor.

Marele învăț și reînvăț

Biblia și religiile lumii iudeo-creștine nu au adoptat doar o poziție negativă, de respingere, față de homosexualitate, ci și una esențială, pozitivă, față de iubire. În Numeri 4:21–7:89, Autorul biblic dezvoltă subiectul și iluminează iubirea din multe unghiuri, ilustrând aspecte cheie a ceea ce grecii au numit eros, sau iubirea pasională, philia, sau tandrețea, cordialitatea și afecțiunea prietenoasă, storge, atașamentul părinților față de copii, dar, la evrei, și a preoților față de enoriașii lor, precum și agape, stima rațională, dar și iubirea unui Dumnezeu foarte personal față de poporul Său, ca și cea, nu mai puțin personală, a nazirului, a celui consacrat lui Dumnezeu.

E bun oare ascetismul nazirului? Iudaismul e în genere ambiguu sau critic față de ascetism. Viața primează, astfel încât, în raporturile dintre femei și bărbați, sexualitatea și fertilitatea sunt aspecte foarte importante, chiar dacă nu neapărat cruciale.

Nu cred că ne vom salva nici pe noi, nici pe copiii noștri ori societățile noastre, dacă rămânem în logica puterii în pat și a sexului militarizat și transformat în armă politică.

Nu ne vom salva dimpreună cu societatea decât când vom pricepe că există o viață sexuală bună, și alta rea. Când vom reînvăța de la zero abecedarul sacrului, al respectului reciproc, al răspunderii față de noi înșine, față de celălalt și față de cuplul pe care-l formăm. Precum și limbajul iubirii autentice dintre bărbat și femeie.