Revenirea lui Trump la doctrina Monroe. Și dezastrul pregătit Ucrainei, Europei și americanilor

Traversăm vremuri cel puțin interesante. Avem nevoie în continuare de sprijinul dvs. Jurnalismul independent e mai important decât oricând, vă rugăm să îl susțineți printr-o donație. Vă mulțumim că ne sunteți alături!

Cum arată concepțiile geopolitice ale administrației Trump? Și de ce vor eșua planurile sale?

O mare greșeală tactică și strategică săvârșesc observatorii schimbării epocale petrecute la 28 februarie 2025, la Casa Albă, dacă își pierd timpul etichetându-i (ca ”extremiști, Hitler, idioți”) pe liderii de la Casa Albă. Și dacă pleacă de la premisa că Trump, precum și creierul probabil al atentatului asupra lui Zelenski de la Casa Albă, J.D. Vance, ar fi psihopați.

Sau pur și simplu ”golani”, cum pare. Deși e clar o golănie ce i s-a făcut asediatului președinte al Ucrainei când Zelenski a fost dat afară, brutal, de la Casa Albă, pentru că n-a acceptat să se lase umilit public și făcut complice și părtaș la minciunile proferate în scop putinist de oficialii republicani, deținători ai puterii, întru pregătirea Americii pentru ce va veni. Dar Trump și Vance nu sunt nimic din toate astea. Sunt creștini, mai nou și credincioși. Ca toți neofiții, sunt zeloși. Dar succesul electoral cu totul insolit le-a amplificat trufia și le-a întărit credința că ar fi îndrituiți să comită orice măgărie, cu condiția să genereze profit Americii. N-au destulă știință de carte, să știe ce ar fi cu adevărat profitabil. Ca Putin, sunt politicieni care chiar cred că fac bine, că sunt patrioți și că ar salva America. Iată de ce sunt extrem de periculoși.

Mai mult chiar decât alocuțiunea lui Vance de la Conferința de Securitate de la München, atentatul asupra lui Zelenski de la Casa Albă a constituit un semnal intern și extern de importanță capitală. Decodarea lui indică relativ limpede schimbarea de macaz externă, preconizată de America lui Trump sub influența unor prieteni ai Rusiei din cercul președintelui american.

Volta geopolitică a SUA: varianta contemporană a doctrinei Monroe

Trump își continuă contra-revoluția anti-neomarxistă din interior, printr-o reconfigurare radicală și revenirea, în politică externă, la o variantă contemporană a doctrinei Monroe (America americanilor) și la o geopolitică a sferelor de influență care să izoleze China de Rusia prin atragerea lui Putin într-un târg cu SUA.

Am detaliat mobilul chinez al reorientării geopolitice americane spre Moscova în analize anterioare.

E util să se deceleze și resorturile psihologice, etice și intelectuale ale acestei schimbări de macaz trumpiste, semnalizate de apelurile repetate și tot mai agresive ale dregătorilor americani la recunoștința ucraineană. E bine să se stabilească nu doar pericolele implicate, ci și calea optimă de apărare a Europei, pentru care securitatea Ucrainei e, în esență, propria securitate, Rusia fiind un inamic. Și motivele pentru care proiectul geopolitc trumpist riscă să eșueze.

Doctrina Monroe, amendată inteligent de John Quincy Adams, pe-atunci ministru de externe, a reprezentat o reacție americană la contrarevoluția reacționară, europeană, iscată în urma înfrângerii lui Napoleon, la Congresul de la Viena din 1814/15. Aristocrații ruși și europeni aveau să distrugă, în capitala Austriei, valori. Aveau să nimicească libertatea burgheză, egalitatea în fața legii, separația bisericii de stat, dreptul la proprietate și inviolabilitatea ei, precum și relațiile de putere care existaseră înainte de codul Napoleon și de libertățile civice introduse după eșecul iacobinilor, în urma revoluției franceze. Europa revenea la cenzură, feudalism și tiranie. Englezii și americanii erau îngroziți de restaurația absolutistă, anti-liberală, feudală, operată nerușinat de ”Sfânta Alianță” la propunerea țarului rus Alexandru I. Alianța avea să se prăbușească în războiul Crimeii, pierdut de imperialismul și de feudalismul rus.

Sună un clopoțel, domnule Vance? Sau ești în urmă cu istoria?

Doctrina Monroe s-a născut întru apărarea drepturilor și libertăților burgheze americane, obținute prin revoluția care le-a adus Statelor Unite independența.

Ea stipula nu doar o Americă a americanilor, care să nu tolereze imixtiunea Europei reacționare, refeudalizate, în treburile și libertățile anglo-americane, ci una independentă și de preeminența înruditului imperiu britanic. Care mai era, pe-atunci, vioara întâi în relațiile transatlantice.

Președintele Monroe a acceptat sfatul lui Adams, proclamând intenția Statelor Unite de a nu tolera nicio imixtiune europeană în treburile americane.

Variante ale acestor idei au marcat politicile externe ale mai multor administrații americane. Care au încercat în zadar să-i învețe și pe europeni să devină, treptat, independenți, militar. Dar Bătrânul Continent n-a vrut și pace bună. Europa s-a lăsat de aproape un veac remorcată cu plăcere la trenul securității americane, permițând generos guvernului din Washington să achite cu banii contribuabililor americani nota de plată a acestei lăsări moi și pe spate.

Prețul acestei anemii autoimpuse? O Europă bolnavă, înfricoșată, vulnerabilă și tare slabă.

A venit momentul adevărului

A venit momentul să realizăm că, în capul lui Vance, care pare a fi intelectualul conducerii americane, bântuie niște idei izolaționiste necoapte (și ele încercate de câteva ori) despre modul în care, cum s-a spus la Casa Albă în prezența lui Zelenski, ”oceanele apără America”. S-a implicat că ele ar apăra-o chipurile mai bine decât o alianță NATO cu o Europă anemică, aflată, potrivit implicațiilor discursului lui Vance de la München, pe calea Congresului de la Viena și a Sfintei Alianței, a demontării valorilor liberale și democratice. A reintroducerii represiunii și cenzurii. A secerării pilonilor societății deschise, care sunt libertatea de exprimare și alegerile libere, precum și valorile religioase tradiționale.

Unii din promotorii acestor idei insuficient pritocite au confundat creștinismul afișat al Rusiei lui Putin cu un creștinism veritabil. Așa s-a născut ideea prezumtivei posibilități (inexistente, în realitate) a reconcilierii dintre Washington și Moscova. A reapropierii Americii și Rusiei pe temei creștin.

Iată de ce echipa lui Trump (care pretinde, fals, a netezi doar calea revenirii Rusiei la masa negocierilor de pace cu Ucraina) a făcut încă înainte de orice tratative uriașe concesii unilaterale Moscovei, l-a scos pe Putin din izolare, face schimb de ambasadori, a pus capăt apărării de războiul hibrid, cibernetic, al Moscovei și a preluat tale quale narativul anti-ucrainean, fals de la un cap la altul, al regimului putinist.

Iată de ce și-a pierdut cumpătul Zelenski. Pentru că a descoperit că America valorilor în politica externă, nu doar în cea internă, a dispărut. Pentru că speranțele lui într-o Americă a valorilor, care acceptă dreptul la autodeterminare a popoarelor și apreciază lupta lor pentru supraviețuire și libertate, îi alimentaseră și lui, deznădăjduitului, credințe care l-au orbit. Credințe, care l-au împiedicat și pe el, ca și pe mulți conservatori, să vadă sceleratul proiect trumpist al apropierii SUA de Rusia.

Obstacole în fața alianței americano-ruse

În calea acestui proiect de suflet al echipei Trump, gata să plătească prețul rearanjării globului cu abandonarea păcii americane, a ordinii mondiale garantate de americani și britanici, ordine contestată de alianța sino-ruso-iraniană, se află însă Zelenski. Și imaginea lui de erou. A trebuit deci meșterit la șifonarea și pătarea ei.

Alte piedici sunt dreptul internațional, NATO, alianța Vestului cu Ucraina și precepte etice și juridice fundamentale, dreptul la autoapărare, dreptul la autodeterminare națională, alianțe și tratate. Și bunul simț american. Dar, în prezumtiv interes american, toate pot fi ignorate, desființate, reinterpretate sau manipulate, crede echipa lui Trump.

Nu în ultimul rând, mai sunt două obstacole majore blocând o nouă antantă americano-rusă. Idee, care stârnește la Moscova doar zâmbete obosite, fiind cotată ca o naivitate monumentală, de care se poate însă profita plenar până la următoarele alegeri americane și o nouă și predictibilă schimbare de macaz politică externă la Washington.

Aceste impedimente sunt voința de luptă și dârzenia ucrainenilor, de care s-a poticnit și Putin în 2022 și de-atunci încoace, precum și simțul dreptății americanilor. Care nu se lasă chiar toți înșelați și manipulați. Ori determinați să-și lase creierul la garderobă, înaintea intrării la jocuri, georgisme și prostiri în TikTok.

Pe moment, conducerea americană, care disprețuiește profund și nu fără temei capacitatea Europei nu atât de a gândi și vorbi, cât de a acționa consecvent și în forță, încearcă să elimine obstacolul principal și vizibil al redesenării orwelliene a hărții politice a lumii: pe Volodimir Zelenski. Așa că a inaugurat o politică de ”regime change” la Kiev, aberantă, dacă Trump ar mai ține la valori și la vreun precept moral în relațiile internaționale.

Noua geopolitică și replica europeană

Spre a nu se speria vânatul, la Washington s-au pregătit modificările necesare, evitându-se explicațiile cu adevărat lămuritoare ale schimbării epocale de macaz operate geopolitic. Schimbări care prevăd, probabil, cedarea integrală a Ucrainei, râvnite de Rusia, probabil și a restului Europei răsăritene, dacă nu și occidentale, în schimbul unei antante cu Moscova, care să garanteze o hegemonie americană necontestată în emisfera apuseană, din Groenlanda și nordul Canadei, până în Țara de Foc și din Pacific până în Țara Sfântă.

Pentru că, în capul potentaților americani, care au pus de un nou regim la Washington, sistemul multilateralist al administrațiilor precedente a eșuat, așa că ar fi venit timpul revenirii la cel al sferelor de influență, iar cea americană se va compune din SUA și statele din geografia convenabilă, dispuse să i se supună integral lui Trump. Că această reeditare a doctrinei Monroe e o bătaie de joc a valorilor celei dintâi, menită să apere libertatea americană, iar nu dictaturi ca a lui Putin, pe satrapii lui ca Lukașenko, pe aliații și crimele lor în masă, nu pare să intre în capul potentaților de la Casa Albă și al camarilei lor. Ura pe stânga și pe ideile stângii europene îi orbește.

Ca atare, Vance, Trump, Gabbard et comp, nu pricep sau sunt plătiți să nu priceapă, că abandonarea totală a multilateralismului și a NATO, inaugurează nu doar sfârșitul superputerii, ci și dependența Americii de globul pluripolar și de regimuri totalitare, imperialiste și genocidare, care vor înghiți diminuata putere americană la proxima ocazie.

Se va potrivi, oare, socoteala de la Casa Albă cu cea din târgul geopolitic?

Numai dacă ucrainenii cedează nervos și dacă opoziția americană, senatorii republicani responsabili, mecanismele de control ale SUA clachează. Și dacă europenii înșiși se prăbușesc, înfricoșați și timorați. Dacă acceptă să se lase intimidați. Dacă mai continuă să mizeze pe ajutor din partea echipei Trump. Dacă renunță, totuși, să-l ceară. Dacă mai cred că, sub Trump, SUA n-ar vrea decât ca Europa să-și vadă de propriul continent, astfel încât să-l poată apăra fără ajutor american. Dacă europenii fac eroarea de a da impresia că nu mai cred în acest basm. Dacă lasă Ucraina să se năruie. Dacă nu se înarmează de acum, masiv, și nu încep imediat să producă și acele categorii de arme fabricate, pe moment, doar de americani. Dacă nu extind umbrela nucleară franceză și britanică asupra întregii Europe și Canadei. Dacă nu creează o puternică alianță militară a voluntarilor care să fie gata de acțiune, pe cât posibil, de mâine, fără să mai aștepte aprobări slovace, ungurești și georgești. Și care să suscite încredere.  

Dar, atenție! Europa are într-adevăr notabile deficite nu doar militare, ci și democratice. Aceste carențe, care au facilitat reorientarea echipei Trump spre Moscova (ce mi-e nelibertatea europenilor, ce mi-e cea a dictatorului de la Kremlin) trebuie urgent înlăturate, pentru că cenzura sau represiunea sapă credibilitatea axiologică și morală a unui Continent, care-și va baza politica pe valori, pe libertate și principii etice inatacabile de peste ocean. Dacă Europa se va întoarce la politica Sfintei Alianțe, cetățenii americani vor binecuvânta revenirea conducerii din Washington la doctrina Monroe. Iar dacă nu, nu. Imperativ e să reziste la putere și Zelenski, iar armata lui să înregistreze succese pe câmpul de luptă.

Cele două slăbiciuni majore ale planului Trump

Aici se ascunde una din marile carențe ale planului echipei Trump. Spre deosebire de ucraineni, care se bat ca leii pentru supraviețuire, autodeterminare și libertate, și apără în acest proces și Europa, și SUA, Trump se teme să-i mai lase pe americani să lupte cu arma în mână, altfel decât pentru apărarea propriului teritoriu. Care însă nu e amenințat.

Ucrainenii i-au învins repetat pe ruși și, dacă ar fi avut la timp armele necesare, nu e exclus să fi putut obține capitularea lor. Grație lor, europenii dispun de forțe călite în luptă, cu ajutorul cărora pot pune serioase bețe în roatele reconfigurării geopolitice a globului. Europa va trece printr-o probă de foc.

Ori îi rezistă, or va dispărea, transformându-se în visul fascist, bolșevic, colectivist și imperialist a lui Limonov și Dughin, Medvedev și Putin: URSS de la Lisabona la Vladivostok.

Cealaltă slăbiciune rezidă în incongruența cu morala a proiectului geopolitic al lui Trump. Statele Unite s-au obișnuit să fie o forță a binelui. Excepționalismul și succesul lor rezidă în convingerea multor americani că Dumnezeu răsplătește bogat faptul că America este un far al libertății, nu un bastion al tiraniilor. Trump încearcă să le alimenteze iluzia că America ar rămâne un fief al binelui, întrucât el, unul ar vrea să fie un ”pacificator”. Să facă ”pace” între ruși și ucraineni.

Or, și un copil de țâță a avut între timp ocazia să afle că Putin nu pace vrea, ci desființarea Ucrainei și a ucrainenilor, refacerea și extinderea URSS. E Vance naiv? Ignorant? Hai să fim serioși. Lui și celorlalți însă nu le prea pasă, dacă politica pe care o pun la cale oferă Americii liniște și prosperitate.

Să i-o spunem franc. Nu-i va oferi niciuna nici alta. Pentru că Rusia nu va părăsi alianța sino-ruso-iraniană. Pentru că nici măcar Moscova nu va putea avea încredere într-o Americă trădându-și nu doar aliații conjuncturali, ci și pe cei permanenți. Pentru că desființarea NATO va încuraja Kremlinul ca, împreună cu aliații săi islamiști și legionari, cu China și cu Europa înghițită de ofensiva Moscovei, să pună de un nou NATO, anti-american, care să facă zob ce rămâne din superputere, după catastrofa deciziilor politice externe ale cuplului Vance-Trump.