Discursul Kamalei Harris. Și ce aflăm despre viitorul Americii

Convenția Națională Democrată s-a încheiat cu ceea ce s-a vrut a fi apoteoticul discurs al Kamalei Harris. Care a recuperat handicapul democrat din sondaje și îl conduce la mustață pe candidatul republican. 

Competiția electorală e departe de a se fi sfârșit, deși euforia presei arondate stângii a atins dimensiuni demente, după 33 de zile în care Harris a refuzat orice conferință de presă, orice întrebare critică și orice soi de confruntare cu un jurnalism măcar aparent independent. Mai modest e avantajul în materie de popularitate al Kamalei. Care nu s-a desprins, iată, decisiv, de Trump.

La urma urmei, strategii democrați și-au făcut treaba eficient

Au investit mult în voie bună și vibrații pozitive. Au preluat fără rușine puncte din programul adversarului politic, ca să pretindă că Harris și Walz n-ar fi extremiști, ci recomandabili clasei de mijloc. De pildă ideea netaxării bacșișului. Au scris discursuri bune, pe alocuri chiar excelente pentru Kamala Harris și Tim Walz, furând propunerile și cuvintele cheie ale republicanilor, între care ”libertatea”.

Or, furtul acestui cuvânt esențial, după cum pe drept reliefează Wall Street Journal în ediția sa de azi, are scopul să mascheze că programul Partidului Democrat e menit ”să îngrădească sever libertățile americanilor, prin măsuri de coerciție guvernamentală și un imens aparat de stat”.

La care s-ar putea adăuga pe viitor, zic eu, cenzura. Mai ales cenzura, propusă de tot mai mulți dregători progresiști.

Mima și pantomima democrată

Ca să ascundă toate acestea, strategii stângii au punctat în discursurile distribuite cât au putut un presupus, dar prea puțin existent ”patriotism” al liderilor democrați.

Au mimat cu succes că Harris ar fi o ”candidată a viitorului” și a ”schimbării”, deși vicepreședinta e răspunzătoare, împreună cu șeful ei senil, pentru toate dezastrele administrației Biden-Harris din ultimii patru ani, între care, nu în ultimul rând, pentru retragerea catastrofală a militarilor americani din Afganistan.

Unde talibanii tocmai și-au decretat noile legi pentru femei și fete. Le-au interzis să se uite la bărbați cu care nu sunt înrudite, să-și arate fața în public, să-și exhibe vreun centimetru de piele, să vorbească ori să cânte cu voce tare, sau să recite Coranul în public. Decretul e destinat ”eradicării viciilor”. N-ar fi fost posibil fără cuplul Biden-Harris și abulia lor în fața islamiștilor de epocă de piatră afgani. 

Dar propagandiștii campaniei electorale democrate i-au trecut cu grijă sub tăcere toate eșecurile grave din trecut, încercând s-o disocieze pe Harris de propria ei istorie la Casa Albă. I-au împănat deci discursul cu sugestii că ar reprezenta, chipurile, ”noutatea” și cu promisiuni false, de tipul ”de toate pentru toți”, destinate mai ales îngrijoratei clase de mijloc, inclusiv unele făgăduieli contrazicând flagrant angajamentele ei anterioare. 

Buba cea mare și fetidă a partidului: antisemitismul

Strategii campaniei Kamalei le-au interzis tuturor vorbitorilor oficiali care și-au rostit cuvântările pe scena Convenției să pronunțe numele Israelului, spre a escamota problema cheie a partidului democrat. 

E vorba de antisemitismul unei substanțiale părți, aliate cu terorismul islamist, a formațiunii guvernamentale, un anti-sionism și anti-iudaism din pricina cărora partenerul Kamalei n-a putut fi guvernatorul evreu al Pennsylvaniei, Shapiro, deși i-ar fost mult mai de folos candidatei în poate cel mai important stat-balama pentru scrutinul în care candidează.

Kamala a fost singura îndrituită să pronunțe numele statului abhorat din rărunchi de extrema stângă din partid. Așa a ajuns ea singura vorbitoare la Convenția Națională Democrată care a abordat Israelul și i-a pronunțat numele într-o alocuțiune oficială din timpul Congresului partidului guvernamental american. 

Întrucât democrații aspiră la voturile din centrul și dreapta spectrului politic, iar susținătorii americani ai Israelului sunt de două ori mai mulți decât fanii palestinienilor, și de mult mai multe ori decât ai teroriștilor, Harris, a cărei ostilitate anti-israeliană e notorie, s-a declarat în favoarea ”securității statului evreu”. Dar și a creării unui stat palestinian.

În timp ce ea vorbea, evreii recognoscibili ca atare se ascundeau la Chicago, de frica gloatei antisemite, pro-Hamas, pro-islamiste și extremiste de stânga, care, ajutată de primarul democrat, a luat cu asalt străzile metropolei americane. În plus, Harris, despre care se știe că este puternic susținută de Teheran, a mai vorbit și despre ”necesitatea apărării forțelor SUA și intereselor americane față de Iran și de interpușii iranieni”.

Realitatea nemachiată

Dacă ar fi crezut ce spunea și ar fi manifestat o minimă competență, Kamala Harris n-ar fi perorat interminabil despre ”suferințele palestinienilor”, care sunt, să recunoaștem deschis, reale și dureroase, fără să indice faptul că știe că aceste suferințe au fost și continuă să fie pricinuite de Hamas. Iar nu de aliatul democratic care se apără după cel mai amplu masacru terorist și antisemit din istorie, comis de jihadiștii Hamas și ai Jihadului Islamic, toți interpuși ai Iranului, la 7 octombrie 2023.

În plus, Harris n-ar fi cerut incontinent o încetare a focului în Gaza, care, după greșelile strategice majore comise de Israel și SUA după 7 octombrie 2023, ar oferi Hamas victoria teroristă pe tavă în confruntarea cu o democrație de tip occidental. 

Cea mai amplă eroare militară israeliană de după 7 octrombrie 2023 a identificat-o generalul de brigadă israelian, Yiftah Ron-Tal. Care a scos în evidență greșeala strategică a IDF de a nu termina rapid războiul dacă își începea campania la Rafah, de vreme ce acest oraș asigură linia vitală a aprovizionării jihadiștilor (prin contrabandă și tuneluri legând Gaza de Egipt). Or, intrarea israelienilor în fâșie din nord spre sud a ajutat Hamas mult, dându-i posibilitatea să se retragă și să se reaprovizioneze prin Coridorul Philadelphi, de la granița egipteană, unde nu s-au depistat și distrus nici până acum toate tunelurile jihadiste. Singura modalitate de neutralizare a forței militare a Hamas este un lock-down al orașului Rafah, închiderea și sigilarea localității, a mai reliefat, în context, generalul israelian.

Or, administrația Biden-Harris a încercat din răsputeri să împiedice statul evreu să procedeze la eradicarea terorismului la Rafah.

Opțiunile politice ale democraților de peste ocean

Sunt toate acestea de mirare? Defel. Kamala Harris și extrema stângă a Partidului Democrat din care face parte vicepreședinta nu manifestă nici cel mai vag interes ca Israelul să-și câștige războiul.

Așa cum, de frica unei presupuse ”escaladări” și a debarcării dictatorului Putin, potențial generatoare de instabilitate, administrația Biden-Harris n-a dat niciun semn cât de cât convingător că și-ar dori o victorie militară ucraineană reală în războiul declanșat de agresiunea rusă.

De unde abulia Americii lui Harris și în acest conflict european cheie, pentru securitatea Bătrânului Continent.

Nu, Harris nu e candidata viitorului

Kamala Harris e reprezentanta unui trecut jenant pentru o țară cu istoria SUA.

Programul ei real e inexistent pe site-ul candidatei democrate. Care se mulțumește să încerce să lovească din răsputeri în contracandidat, sugerând falsa asumare, de către liderul republican, a programului conservator al Fundației Heritage, numit ”Project 2025”. Un ”proiect” pe care Donald Trump l-a dezavuat clar, repetat.

Și, în ciuda eforturilor strategilor electorali democrați, nicio examinare critică, nicio analiză obiectivă a prestației, discursurilor și intențiilor candidaților democrați nu se va solda cu vreo constatare liniștitoare privind adecvarea programului lor potențial – oricare va fi fiind el – la nevoile economiei și clasei de mijloc.

Căreia i s-a promis totul și mai mult decât atât, în condițiile în care economia e pe tobogan, inflația, imigrația și criminalitatea au luat ascensorul, cenzura e principala apărare a partidelor occidentale de stânga în fața contestărilor conservatoare, iar situația internațională se deteriorează pe zi ce trece, schimbările fiind clar în detrimentul intereselor apusene.