Pericolul Trump? Ce amenință democrațiile și rădăcina crizei americane

În timp ce Putin și islamiștii își continuă crimele amenințând acut aliații statelor NATO și indirect chiar țările alianței, Vestul are nevoie de unitate și de o întărire, nu de o slăbire a democrațiilor sale. Dar cum se va face ea în condițiile alegerilor americane și a eventualității ca Trump să le câștige?

Pe moment nu știm încă, definitiv, cine va candida la președinție în noiembrie și cine va fi președintele SUA. Pentru că nu suntem profeți. Și pentru că nu ne pricepem la proorocit, nu știm nici ce soartă i se rezervă democrației americane. Care pare hotărâtă să se autodesființeze. Mai lent, dacă Joe Biden rămâne la putere, dată fiind progresiva și accelerata radicalizare la stânga a Partidului Democrat. Mai rapid, dacă majoritatea poporului american optează pentru Trump, iar președintele ales (mai puțin radical în politică decât în vorbe) nu va fi lăsat să ajungă la Casa Albă.

Nu știm, prin urmare, încă decât că, pe moment, competiția e foarte probabil să aibă loc între doi oameni vârstnici și nu întru totul calificați, în feluri similare și diferite, pentru importanța funcției de lider al lumii libere, pe care, prin alegeri libere și corecte, unul din ei va avea dreptul și datoria s-o exercite.

De ce am favorizat-o pe Nikki Haley și aș fi vrut ca Trump să nu mai candideze

Trump nu a fost un candidat cu care am putut fi de acord. Modul în care s-a comportat la 6 ianuarie 2021 e greu de iertat, moral și politic, chiar dacă legal n-a fost găsit (încă) vinovat. Aș fi preferat ca republicanii să opteze pentru Nikki Haley. Din punctul meu de vedere, candidatura ei ar fi fost, de departe, preferabilă și cea mai bună din toate, susținute de stânga sau de dreapta. Ar fi fost optimă deopotrivă intelectual, moral, fizic și politic.

Dar Nikki Haley a pierdut. Și, mai nou a renunțat l candidatură, pentru că mulți americani și o netă majoritate a alegătorilor partidului republican îl preferă pe Trump. Care, spre deosebire de Haley, e specialist în scindarea și polarizarea electoratului. Și suscită și din alt motive mari și comprehensibile temeri. Și nu doar în Europa.

Sunt mari, pentru că omul este, în mare măsură, impredictibil. Își sperie groaznic adversarii și inamicii (cu o retorică mai radicală decât deciziile pe care le ia ) și nu e defel comod în dispute. În plus, nu s-a comportat bine într-un moment cheie, de slăbiciune teribilă, al democrației americane.

Cauzele fricii de Trump

Comprehensibile sunt temerile cu pricina, fiindcă Trump urmărește cu pasiune interesele pe care le percepe drept ”americane”, ceea ce a fost și continuă să fie extrem de insolit și neplăcut din perspectiva unui establishment educat la școala antiamericanismului, ca elita de stânga de peste ocean.

Care și-a cumpărat, împreună cu diverși lideri de concerne din SUA, biletul de intrare în arena simpatiilor, afacerilor și influențelor globale, făcând sluj în fața extremei stângi intercontinentale, ca și a propagandelor și serviciilor de dezinformare ale tuturor tiraniilor, prin definiție antidemocratice, antioccidentale, anticapitaliste și antiamericane.

Dată fiind această poziție a elitei economice, politice și culturale americane, Trump a fost demonizat în exces. A fost diabolizat ca niciun alt om politic de dreapta și american, oameni politici in corpore obișnuiți de multe decenii să fie criticați și condamnați orice ar face. Dar lui Trump i s-au exacerbat (într-o presă tot mai puțin independentă) nu doar erorile și slăbiciunile, ci și calitățile, până au părut sau au devenit, dacă nu erau, negative.

Dar a-l descalifica și a-i răpi dreptul de vot pasiv, spre a-l înlătura din competiție, (prin mijloace juridice, unde cele politice și legale dau greș) pentru a se elimina ”pericolul unei președinții Trump”, e deplorabil, regretabil, condamnabil.

Ce i se pregătește probabilului câștigător al alegerilor

Așa cum arată acum sondajele, performanțele, însușirile și bilanțul celor doi candidați democrat și republican, pare clar că, dacă alegerile se vor derula corect, Trump va câștiga scrutinul. Mai ales dacă Trump o cârmește spre centru și o ia pe Nikki Haley ca vicepreședintă, sau îi promite șefia diplomației americane. Am explicat în repetate rânduri, inclusiv în editorialele zilelor trecute, de ce va câștiga Trump. Care, dacă nu comite vreo gafă ieșită din comun, nu are cum să nu profite din plin de pe urma faptului că americanii îi impută lui Biden nu doar imigrația debordantă și necontrolată, bâlbîiala ininteligibilă, deruta și amneziile, precum și incoerența în discursul și programul politic, ci și nefăcute economice, într care, mai ales, inflația.

Or, acum se discută intens, peste ocean, contracararea prezumtivei ”primejdii” a unei noi președinții Trump, prin invalidarea de către guvernatori sau alte instanțe a unei eventuale victorii republicane la prezidențiale. E cu atât mai blamabil și reprehensibil acest potențial proiect, cu cât încercările ipotetice ale stângii de a-l descalifica pe Trump, după o victorie în alegeri, ar fi de o ipocrizie enormă și de un cinism total. Ar avea loc, chipurile, întru ”apărarea democrației”. În numele ei, în numele democrației, li s-ar răpi dreptul de vot pasiv lui Trump și cel activ alegătorilor conservatori, considerați, dixit Hillary Clinton, o cantitate neglijabilă, un segment superfluu, o plebe ”dispensabilă”, un gunoi numai bun de aruncat la coș.

Iată unde se ascunde, în fapt, marele pericol care planează, din Vest, asupra democrației și a lumii libere. Amenințarea externă, sino-ruso-iraniană, la adresa democrațiilor se vede completată și sporită de riscul intern, prezentat de islamiști imigrați, de putiniști, de extremiști de dreapta și, nu în ultimul rând, de extremiști de stânga. Cei din urmă pretind că ar ”apăra”, chipurile, democrația, pregătindu-se să-i anihileze însă temeiul electoral, prin lichidarea rezultatului unor alegeri libere, corecte, egale și universale. Fără de care democrația pretins ”apărată” e îngropată, căci devine, instantaneu, o dictatură personală sau colectivă. Exact această scurtcircuitare a democrației ar fi decizia de a se declara că Trump, indiferent de opțiunile în favoarea lui, ar fi ”inapt”, din unghiul ”sistemului”, să fie președinte. Ar fi o declarație de faliment instituțional și structural al democrației americane, al ”farului lumii libere”, care e superputerea americană.

Istoricul alunecării spre hău a democrației americane

Cum am ajuns aici? Prin ascuțirea fanatică, dincolo de orice limite, a atacurilor morale ale stângii ideologice, leftiste, pretins progresiste, în fapt rasiste, antisemite, antiamericane, antinaționale, anticreștine, asupra taberei adverse, de dreapta, fără de care nu funcționează nici o democrație liberală. Și prin inadecvarea dreptei la acest pariu cu o stângă betonată ideologic, un pariu tot mai greu de câștigat în fața mai multor generații de studenți îndoctrinați antiamerican și antisemit, care s-au aliat împotriva Vestului și democrațiilor liberale cu terorismul de sorginte iraniană. Care e aliat cu Putin și China comunistă.

Atacurile lor marxiste și postmoderne asupra democrației liberale și a valorilor ei, începute acum 40 de ani prin popularea catedrelor cu profesori de filosofie marxiști, cu deconstructiviști postmoderni ca Judith Buler, care le găsește abrante justificări unor teroriști genocidari, considerți de ea ”rezistenți”, sau cu dascăli de orientalism antisionist, în fapt, în profunzime, antisemit, gen Edward Said au luat proporții inimaginabile cu puțin timp în urmă. Aceste atacuri au devenit sub ochii noștri teroriste și genocidare.

Unul din emulii lui Said, Joseph Massad, profesor de politică arabă contemporană la Universitatea Columbia, care a declarat că ”nu există homosexualitate în Iran”, (țară în care, între cei aproape o mie de oameni executați anual, sunt numeroși homosexuali) se arăta extaziat de masacrul și violul în masă comis de teroriștii islamiști în Israel, la 7 octombrie 2023. Massad lăuda euforic, a doua zi după baia de sânge, pogromul, elogiindu-l ca probă de ”inventivitate (sau inovație) a rezistenței palestiniene”. Iar Massad, care a reușit (în 2007) să-l aducă pe președintele iranian de atunci, genocidarul antisemit Ahmadinejad, să le vorbească studenților, într-o universitate excluzând de la dreptul de a vorbi oameni politici de factură conservatoare, creștin-democrată, continuă, inexplicabil, să fie profesor la Columbia.

Inadecvările rasiste, antisemite și antiamericane ale progresismului extremist au iscat, în reacție, ivirea în scenă a unei noi drepte. Radicală și ea, această dreaptă nu mai face diferența între facțiunile stângii, delegitimând acreditarea democratică a tuturor. Sub influența ei, o parte moderată a dreptei, speriată de extremismul de stânga, e gata să parieze pe părelnici ”conservatori” așa-zis ”creștini” de factură, vai, putinistă, fascistă. Acum, universitățile americane au ajuns, în numele apărării unor minorități ca afro-americanii, musulmanii și transsexualii, scena unei deșănțate violențe politice antisemite. Ea va deveni curând, sau este deja o violență împotriva tuturor albilor, creștinilor și heterosexualilor.

Ce s-a întâmplat? De frica extremiștilor, facultățile și profesorii au tolerat decenii la rând prejudecățile și discriminarea în numele ”eliminării prejudecăților și discriminărilor”. De pildă a islamofobiei. Toleranța pentru intoleranță s-a copt și a devenit ură deschisă, în masă, antisemită, antiamericană și anticapitalistă. Și se revarsă violent pe străzi.

E o ură infectă. Contaminează mai tot și amenință să arunce în aer ce-a mai rămas intact din defecta democrație a SUA și din instituțiile ei, prin descalificarea unui președinte, votat eventual de electoratul american tocmai pentru că alegătorii lui alcătuiesc un public disprețuit de elita culturală și politică progresistă și atacat, sub acoperirea ei juridică, de gloate. Acum s-a ajuns la riscul ca dezastrul maxim să nu mai poată fi evitat.

Invalidarea opțiunii majorității prin înlăturarea președintelui ales pentru o presupusă tentativă de ”insurgență”, (la 6 ianuarie 2021) în ciuda lipsei constatării și condamnării ei în justiție ar fi, în realitate, ea însăși o insurecție. Sau o insurgență. Și un puci. Ar putea declanșa tulburări și violențe de stradă. Ar pocni cu o lovitură finală sistemul liberal american. Ar fi lovitura de grație pentru glorioasa democrație, căreia, în numele salvării ei, i s-ar pune cruce, după 250 de ani, în America.

E lesne de imaginat ce dezastru ar fi această eventualitate pentru NATO și pentru capacitatea Vestului de a rezista amenințărilor externe actuale.