De ce Biden, Scholz și stânga vor pierde alegerile

Cum e perceput Biden, în Vest? Va putea el câștiga niște alegeri în care challengerul său republican îl devansează net, în sondaje și în opțiunile de vot ale americanilor? Dar liderul actual al stângii germane, cancelarul Scholz, dezavuat dur, mai nou, la Praga, de președintele Franței, noua stea în ascensiune pe cerul politicii europene?

S-ar putea ca multor americani să le mai fie frică, precum europenilor, de Trump și de ce va face impredictibilul ex-președinte cu NATO, dacă va câștiga scrutinul prezidențial. Or, de ce le e frică, riscă să nu scape. Iar pentru americani să fie, culmea, preferabil.

În timp ce americanii votau în Super Tuesday, Joe Biden e mai impopular decât oricând. Și e bine să examinăm de ce actualul președinte va pierde, în mod normal, alegerile, SUA fiind într-un hal fără de hal înainte ca Trump, care câștigă detașat în această clipă competiția din sondaje, inclusiv în toate statele-balama, să preia din nou domiciliul său de la Casa Albă.

Patru motive pentru care Biden va pierde scrutinul prezidențial

Unul din motive ține de scindarea partidului democrat și de unitatea republicanilor în jurul fostului președinte. Voturile pentru Nikki Haley au venit, se pare, de la democrați și independenți care au luat parte la preliminarele republicanilor.

Altă cauză a eșecului programat al democraților e fuga independenților de Biden, din pricina formei și stării execrabile în care e șeful actual al Casei Albe atât fizic și mental, cât și ca lider.

În fine, un al treilea, deloc de neglijat, e modul în care el și vicepreședinta se comportă față de aliații și inamicii SUA. Îngrozitor cu primii. Cu slugărnicie și o devoțiune demne de cauze mai bune față de ceilalți.

Iar al patrulea? Nu va lipsi din concluzie.

Să luăm, spre pildă, Israelul.

Sub Biden, America face una și zice alta. Își susține aliatul – statul evreu – dar îl ceartă constant, cerându-i chestii ridicole, ba chiar imposibile. Cum ar fi, să-i hrănească pe agresorii teroriști ai Hamas și întreaga populație arabă din Gaza, învățată să creadă în jihadism, în timp ce jihadiștii, teleghidați de Iran, i-au luat ostatici nu doar pe israelieni, ci (pentru că u deturnat atnția globală d la grsiunea rusă în Ucraina) lumea întreagă.

Nu se știe ca Biden sau adjuncta lui ușor handicapată intelectual, Kamala Harris, să le fi cerut egiptenilor sau Arabiei Saudite sau aliatului beduin, iordanian, care conduce de la Amman primul stat palestinian independent din istorie, să ajute și să facă gestul normal al ajutorării locuitorilor înfometați de Hamas din Gaza. Pe care islamiștii i-au luat de asemenea, așa hămesiți cum sunt, ostateci, astfel încât, dacă nu-i folosesc pe copii și pe adulții civili ca scuturi umane, le fură mâncarea, îi ucid, apoi le exhibă cadavrele, inclusiv unele false, ca să arate ca și cum ar fi cât mai multe, pentru ca să cucerească de partea lor nu doar suflarea antisemită globală, ci întreaga lume progresistă, convingând-o să dea vina pe victimă. Pe Israel. Pe sionism.

Iar președintele și adjuncta lui ar trebui să știe toate acestea. Cum ar trebui să fie la curent și cu faptul că, din toate țările și armatele din istorie, statul evreu și oștirea lui au fost desemnate de militari americani de rang înalt și de profesori de la West Point, ori de colegii lor britanici, drept ”cele mai morale din istoria” războaielor. ”Unul dintre mai importanți istorici militari din toate timpurile, Andrew Roberts, a reliefat că forțele israeliene bombardează mai precis decât orice altă armată din istorie”, după cum pe drept evidenția, recent, editorialistul american John Podhoretz. Dar ambii dau semne să n-aibă habar.

Pentru aliați, ciumă. Pentru Putin, mumă. Și pentru Hamas și Iran, la fel

Ca atare, diplomația americană cere delirul edificării rapide a ”statului palestinian”, edificare care e o idee moartă în coteț cât timp israelienii nu sunt convinși că palestinienii au renunțat la ambiții genocidare, iar atmosfera sufocată de antisemitism de pe eșichierul internațional nu se împrospătează. Mai mult. Biden și Harris le cer stăruitor evreilor să fie ”mai buni”. Nu teroriștilor. Nu islamiștilor care, la ordinul Iranului probabil, au declanșat masacrul și războiul, iar acum, după 5 luni, refuză o încetare a focului, sperând în slăbiciunea Vestului și în cele 72 de fecioare din paradis.

Nu Iranului care a iscat războiul actual prin interpușii islamiști din Gaza. Nu arabilor pe care-i dau petrodolarii afară din casă. Nici complicilor lor de la UNRWA și de la ONU. Primii au participat la masacrul, violurile și torturile sexuale în masă comise la 7 octombrie și ulterior asupra ostaticilor răpiți în Gaza. Iar organizația mondială a lui Guterres pune batista pe țambal, încearcă să atenueze concluziile raportului ONU cu privire la violuri și îi protejează pe teroriști de condamnarea în Consiliul de Securitate. Lor nu le cere mai nimeni nimic.

Căci Biden și adjuncta lui nu par să aibă vreo problemă cât de mică fie cu teroriștii, fie cu sponsorii sau complicii lor din organismele internaționale. Între care Josep Borrell, socialistul spaniol proțăpit, spre nenorocirea Bătrânului Continent, în funcția de șef al diplomației europene. Nu. Cu toți acești nemernici sau imbecili, Biden pare a fi la toartă, în numele fandacsiei zise ”multilateralism”. Și în numele imbecilității – când e vorba de fanatici ideologici și religioși -, numite ”realpolitik”. În gât îi stau doar aliații israelieni atacați de jihadiști genocidari. Și mai ales Beniamin Netanyahu. Lor  le cere Biden cu obidă să sporească ajutoarele umanitare jefuite de Hamas. Și să bombardeze ”mai precis”.

Nu pe dictatorul rus Putin, un criminal în masă genocidar și imperialist încearcă președintele SUA să-l expună unei politici americane de ”regime change”. Nu. Pe premierul democratic ales al aliatului Americii din singura democrație liberală din Orientul Mijlociu ar vrea Biden să-l debarce și să-i substituie un lider de stânga, ca să aibă și el măcar de sămânță un prezumtiv ”succes” de politică externă, în patru ani în care numai războaie potențial mondiale a declanșat cu retorica lui stângistă și cu împăciuitorismul lui jalnic.

În răstimp, tot el și colegul său german Scholz se comportă cu mănuși fine cu Rusia, aliatul Iranului, care și-au pornit propriile agresiuni împotriva ordinii mondiale și genocide anti-occidentale: mai întâi cu războiul din Ucraina, apoi prin Hezbollah în nordul Israelului și prin milițiile Houthi în Marea Roșie. Unde teroriștii șiiți, yemeniți, de obediență iraniană, au pus pe butuci, în numele luptei anti-israeliene, navigația maritimă și comerțul global. Sub ochii unei administrații americane nu doar incoerente, ci și mental impotente, cum s-a văzut în voința ei manifestă de a nu ajuta suficient Ucraina, astfel încât să înfrângă Rusia.

Căci SUA și în această chestiune, ca și în politica față de China, una zic, alta fac. Ce-i drept, ajută. Dar niciodată destul. Niciodată cât să ajungă pentru apărarea efectivă a aliaților agresați. Și niciodată fără să ofere jenante concesii, încurajându-i pe tirani și teroriști. Ori să-și certe aliații aberant, exercitând asupra lor presiuni să transpună revendicări  lucruri, pe care nici americanii și nici alți nu le-au făcut, în timp ce le dă cu nemiluita guri de aer inamicilor Americii.  

Simpatii și antipatii electorale

Nefiind complet și fără excepție căzuți în cap, americanii văd bine cel puțin o parte din toate acestea. Și îi vor da lui Biden nota de plată la urne, în noiembrie, chiar dacă, prin absurd, președintele ar reuși să facă minuni în economie, depășindu-l la acest capitol pe mai priceputul Trump. Și chiar dacă alegătorii nu-i vor reproșa excesiv lui Biden catastrofa iscată de actuala administrație cu politica ei de extremă stânga la granița sudică a SUA, dată peste cap de imigranți din țări ”prietene”, precum China comunistă, care iau zilnic cu asalt, împreună cu alți ”amici” ai Vestului, frontiera lumii libere.

Teoretic, Biden, care încearcă disperat să împace și capra și varza, se mai poate redresa – nu la microfon, desigur, ci în politica administrației sale. Dar avem motive să ne îndoim că oamenii lui vor fi în stare să i-o îndrepte.

Și chiar dacă miracolul s-ar produce, imaginea lui e prea șifonată de cea ce i se impută și colegului său german. A cărui ceartă cu liderul de la Elysee pe tema Rusiei a luat amploare și s-a intensificat. Nu pentru că Franța și Cehia au căzut de acord să-și sporească ajutoarele militare pentru Kiev. Și Germania , în principiu de acord. Iar Macron a salutat, surprinzător, ideea Cehiei lui Petr Pavel, ca europenii să plătească muniție pentru Ucraina procurată de cehi pe piețele internaționale. Or, Franța insistase mult, în trecut, ca furniturile de arme date ucrainenilor să fie europene, în speță franceze.

Dar Macron pare să fi înțeles în fine un adevăr elementar care le scapă, totuși, domnilor Scholz și Biden. Sau nu-i interesează. În speță, riscul ca Rusia să înfrângă Ucraina pentru că țara atacată n-are suficiente arme și obuze din SUA, Germania și alte mari puteri industriale.

Date fiind instinctul său populist și pofta lui de putere, Macron e dornic, de asemenea, să preia funcția vacantă de lider al Bătrânului Continent. În acest context l-a mai criticat o dată, dur, pe cancelarul german, fără să-l numească. La Praga, Macron a subliniat, textual, că ”Europa se apropie de momentul când începe să fie important să nu mai fi laș”.

Era o trimitere directă și prea puțin măgulitoare la șeful executivului german. Care așa e perceput de mulți europeni. La fel ca Biden de americanii săi. Or, politicienii cu imagine de poltron nu câștigă alegeri nici în timpuri normale, necum în epoci de război global. Iată și al patrulea motiv pentru care Biden va pierde, foarte probabil, alegerile americane. Dacă insistă să ia parte la ele.